ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2995/2012

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 8/S din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar penal nr. 14031/62/2011, în baza art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov împotriva inculpatului A.A. În baza art. 189, art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, sumă ce a inclus și 50% onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Sentința penală nr. 1286 din 6 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. 5691/197/2007, au fost condamnați în lipsă inculpații: - inculpatul T.V.B., în baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cu aplicarea art. 71 C. pen.

și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.; - în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 64 lit. c) C. pen., s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 5 ani dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de a exercita activitatea de administrator; - inculpatul A.A. a fost condamnat în temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală; - în temeiul art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de a folosi cu rea-credință sumele de bani ce aparțineau SC M.R.L. SRL în interes propriu; - în temeiul art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (56 de acte materiale) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată; - în temeiul art. 291 teza a doua C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (36 de acte materiale) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals; - în temeiul art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în urma aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni inculpatului fiindu-i aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 337/2007 Tribunalul Brașov a respins apelul Parchetului și a admis apelul formulat de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, fiind modificată soluția pronunțată sub aspectul laturii civile. În baza Sentinței penale nr. 1286 din 6 iulie 2007, a fost emis pe numele inculpatului A.A. Mandatul de executare nr. 1901/2007 din 21 decembrie 2007, inculpatul fiind arestat în vederea executării acestui mandat la data de 13 octombrie 2008. La data de 4 decembrie 2008, inculpatul a formulat recurs peste termen împotriva Deciziei penale nr. 337/A din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 5691/197/2007, recurs calificat la data de 23 ianuarie 2009 de către Curtea de Apel Brașov ca fiind apel peste termen și trimis spre judecare Tribunalului Brașov.

Prin Decizia penală nr. 91/A din 30 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 852/62/2009 de Tribunalul Brașov, a fost respins ca tardiv apelul peste termen declarat de inculpatul A.A. împotriva Sentinței penale nr. 1286 din 6 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Brașov. Curtea de Apel Brașov, prin Decizia penală nr. 466/R din 8 iulie 2009, a admis recursul inculpatului A.A., cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Brașov. Prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil al persoanei care a fost cercetată, judecată și condamnată în primă instanță în lipsă și pentru exercitarea dreptului său la apărare, s-a dispus admiterea apelului peste termen declarat de inculpatul A.A.

și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Brașov. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 9 decembrie 2009 sub numărul 27679/197/2009. Prin Sentința penală nr. 1391 din 29 iunie 2010, Judecătoria Brașov a dispus achitarea inculpatului A.A. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu numărul 298/P/2006, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților T.V.B. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

și A.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (56 acte materiale), fals la legea contabilității prevăzut de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, folosirea cu rea-credință a sumelor de bani ce aparțineau SC M.R.L. SRL prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (36 de acte materiale). În fapt, s-a reținut că inculpatul T.V.B., în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, a declarat un sediu fictiv al societății SC M.R.L.

SRL, al cărei administrator era la data săvârșirii faptei, sustrăgând astfel societatea de la verificarea financiară. În sarcina inculpatului A.A. s-a reținut că, în calitate de reprezentant legal al SC M.R.L. SRL în perioada 20 februarie - iunie 2004 a folosit cu rea-credință suma de 1.878.915 RON în folosul lui propriu, că a completat în fals un număr de 56 de cereri pe care le-a depus la trei bănci, justificând în mod nereal că ridicarea de bani în numerar s-a impus pentru a plăti materialul lemnos achiziționat, că în aceeași perioadă a depus un număr de 36 de borderouri privind achiziții de la persoane fizice cunoscând că sunt false, în scopul ridicării de bani în numerar de la bancă, precum și că a omis cu știință să înregistreze în contabilitatea SC M.R.L.

SRL documentele contabile ce au avut drept consecință denaturarea veniturilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 695.934 RON. Instanța de fond a constatat că dispozițiile Sentinței penale nr. 1286 din 6 iulie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 5691/197/2007 au rămas definitive în ceea ce-l privește pe inculpatul T.V.B. În cadrul rejudecării a fost audiat inculpatul, martorii B.C., H.E. și S.M.V. și s-a depus referat de evaluare. Prima instanță a reținut cu privire la inculpatul A.A. că, prin actul de sesizare, se susține că acesta, în calitate de reprezentant legal al SC M.R.L.

SRL, în perioada 20 februarie - iunie 2004, a folosit cu rea-credință suma de 1.878.915 RON în folosul lui propriu (faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată); că a completat în fals un număr de 56 de cereri pe care le-a depus la trei bănci, justificând în mod nereal că ridicarea de bani în numerar s-a impus pentru a plăti materialul lemnos achiziționat (faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 56 acte materiale); că în aceeași perioadă a depus un număr de 36 de borderouri privind achiziții de la persoane fizice cunoscând că sunt false, în scopul ridicării de bani în numerar de la bancă (faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 36 acte materiale); că a omis cu știință să înregistreze în contabilitatea SC M.R.L. SRL documentele contabile ce au avut drept consecință denaturarea veniturilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 695.934 RON (faptă de întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 251/2005). În fapt, la data de 17 februarie 2004, inculpatul T.V.B. a semnat la BNP M.I.V. procura specială prin care l-a împuternicit pe inculpatul A.A. să îl reprezinte în toate problemele administrative ale societății, față de persoane fizice și juridice, față de autorități, față de furnizori și clienți, la bancă în vederea efectuării de operațiuni bancare curente, în numele societății.

În baza procurii, în zilele următoare inculpatul A.A. a deschis conturi bancare pentru SC M.R.L. SRL la filialele din Brașov ale B.T., B.G.S.G. și R.B. în aceste conturi intrând în perioada 20 februarie 2004 - 17 iunie 2004 suma totală de 1.899.386 RON. În aceeași zi în care erau alimentate conturile bancare, inculpatul A.A. completa la bănci cereri prin care justifica ridicarea în numerar pentru plata către persoane fizice a contravalorii materialelor lemnoase achiziționate la care atașa un borderou în copie și ridica suma de bani existentă în cont din care se reținea la bancă comisionul. Borderourile de achiziții conțineau datele de identificare ale SC M.R.L. SRL și ale persoanelor fizice de la care s-ar fi achiziționat cherestea, în urma cercetărilor efectuate rezultând că numele și datele de identificare a acestor persoane fizice înscrise în borderourile de achiziție erau false.

Analizând cuprinsul procurii speciale autentificate la data de 17 februarie 2004 de BNP M.I.V., instanța de fond a reținut că aceasta cuprinde atât împuterniciri generale acordate inculpatului A.A. (să-l reprezinte pe T.V.B. în toate problemele administrative ale societății, să facă tot ce este necesar pentru o bună funcționare a societății), cât și speciale (să-l reprezinte față de persoane fizice și juridice, față de autorități, față de furnizori sau clienți, la bancă în vederea efectuării de operațiuni bancare curente în numele societății, la orice birou notarial sau la Biroul Unic din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov în vederea încheierii eventualelor acte adiționale la actele de constituire ale societății cu excepția celor de cesiune, la Camera de Comerț și Industrie Brașov, Oficiul Registrului Comerțului Brașov).

În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv "omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate", reținându-se că inculpatul avea obligația de evidențiere în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate în baza împuternicirilor generale acordate acestuia de către T.B.V. prin procura specială. O astfel de interpretare nu a fost acceptată de către instanță, întrucât obligația administratorului societății de a răspunde solidar față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, prevăzută de art. 73 lit. c) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi transmisă unei alte persoane decât în baza unui mandat special în care să fie prevăzute expres obligațiile ce trebuie îndeplinite de mandatar.

Or, întrucât în procura specială semnată de T.B.V., inculpatul A.A. nu a fost împuternicit să se ocupe de corecta evidențiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de SC M.R.L. SRL s-a apreciat că nu se poate reține în persoana acestuia săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și, ca urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța l-a achitat pe inculpatul A.A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de acest text de lege. Pentru aceleași motive nu s-a putut reține în sarcina inculpatului nici săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

și, întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul a efectuat cu știință înregistrări inexacte sau a omis cu știință înregistrările în contabilitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. În plus, instanța a mai reținut că inculpatul are șapte clase și că prin declarațiile date a arătat că nu i s-a spus niciodată că ar fi trebuit să țină contabilitatea firmei și că nu a deținut și nu deține vreun act al acesteia. Fiind audiat cu privire la faptele reținute în sarcina sa, inculpatul A.A.

a arătat că l-a cunoscut pe T.V.B. în luna decembrie 2003, că acesta i-a spus că în luna februarie 2004 va deschide o firmă unde ar putea să aibă un loc de muncă și pentru inculpat, că la începutul anului 2004 T.V.B. l-a sunat spunându-i că până la deschiderea punctului de lucru al societății să-l ajute în probleme administrative, fapt cu care inculpatul a fost de acord. În acest sens, T.V.B. i-a făcut inculpatului o procură specială în baza căreia acesta s-a prezentat la 3 bănci unde a deschis conturi pentru SC M.R.L. SRL, iar când era sunat de către coinculpatul T.V.B. sau de secretara acestuia, A., inculpatul se deplasa la bancă, se întâlnea cu unul dintre cei doi sau chiar cu ambii, aceștia îi spuneau cum să completeze cererea de ridicare a numerarului și îi dădeau borderouri de achiziție marfă gata completate, inculpatul depunea actele la bancă pentru a ridica diferite sume de bani, sume pe care la ieșirea din bancă le remitea coinculpatului T.V.B.

sau A. În schimbul acestor operațiuni, inculpatul a primit suma de 200 RON. Versiunea inculpatului este susținută de declarația martorului B.C., care a arătat că l-a dus de două sau trei ori pe inculpat la bancă, că în fața băncii inculpatul se întâlnea cu un bărbat și o femeie care-i înmânau niște acte după care A.A. intra în bancă, era așteptat până la ieșire de către șefii săi cărora le înmâna toate actele pe cale le avea asupra sa și se urca în autoturismul martorului fără a deține vreun act sau vreun pachet.

Întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale nu a rezultat faptul că sumele de bani ridicate de inculpat de la bănci au fost însușite de acesta și folosite în interesul său propriu, față de declarația inculpatului și a martorului audiat în cauză, instanța a mai reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a sumelor de bani în interes propriu prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul nefiind răsturnată. Ca urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpatului și pentru această infracțiune.

Cu referire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (56 acte materiale) și uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (36 acte materiale), instanța de fond a reținut că aceste infracțiuni se săvârșesc sub aspectul laturii subiective cu intenție directă. În cauză, inculpatul a recunoscut faptul că în mai multe rânduri s-a prezentat la diferite unități bancare unde a completat sau semnat cereri de ridicare numerar și că a anexat acestor cereri borderouri de achiziție de marfă, dar a arătat că de fiecare dată completa aceste cereri la dictarea lui T.B.V.

sau a secretarei acestuia, fără a cunoaște faptul că cele scrise de el nu corespundeau adevărului sau că borderourile de achiziție cuprindeau date false. Prima instanță a reținut că în dreptul penal român funcționează principiul "in dubio pro reo" și, în consecință, ori de câte ori există dubii cu privire la vinovăția făptuitorului aceste dubii îi profită. Ca urmare, și față de aceste infracțiuni instanța a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului. Întrucât nu s-a reținut vinovăția inculpatului A.A. pentru săvârșirea vreuneia din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, în baza art. 346 C. proc. pen.

raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Statul Român, prin A.N.A.F., împotriva acestui inculpat, în acest sens fiind întocmită Încheierea de ședință din data de 30 august 2010, prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivului hotărârii, în sensul completării acestora cu soluționarea laturii civile a cauzei. Prin Decizia penală nr. 33 din 1 februarie 2011, Tribunalul Brașov a admis apelul formulat de Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva Sentinței penale nr. 1391 din 29 iunie 2010, care a fost desființată numai în ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.

și în ceea ce privește omisiunea constatării perioadei executate de inculpat în regim de detenție, în baza Mandatului de executare a pedepsei 1901/2007 din data de 21 decembrie 2007, emis de Judecătoria Brașov în baza Sentinței penale nr. 1286/2007. Rejudecând în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul Brașov a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., într-o singură infracțiune prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a menținut aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracțiune.

S-a constatat că inculpatul A.A. a fost privat de libertate în baza Mandatului de executare a pedepsei nr. 1901/2007 din data de 21 decembrie 2007 emis de Judecătoria Brașov în baza Sentinței penale nr. 1286/2007, începând cu data de 27 noiembrie 2008 și până la data de 21 octombrie 2009. Toate celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute ca fiind legale și temeinice. Prin aceeași decizie, apelul declarat de A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Județului Brașov, a fost respins. Împotriva Deciziei penale nr. 33/2011 a Tribunalului Brașov, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov; prin Decizia penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis recursurile formulate de Ministerul Public și de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P.

a Județului Brașov, a casat Decizia penală nr. 33/2011 a Tribunalului Brașov numai sub aspectul modului de soluționare a acțiunii civile exercitate de partea civilă și a desființat în aceleași limite și Sentința penală nr. 1391/2010 a Judecătoriei Brașov. Curtea de apel a observat că, la data de 29 iunie 2010, cu ocazia deliberării, Judecătoria Brașov a întocmit minuta, care cuprinde exclusiv soluția instanței asupra acțiunii penale exercitate împotriva inculpatului A.A. La data de 30 august 2010, data redactării sentinței pronunțate în cauză, a fost întocmită o încheiere în ședința Camerei de Consiliu, prin care, în temeiul art. 195 C. proc. pen., a fost îndreptată eroarea de tehnoredactare a minutei și dispozitivului Sentinței penale nr. 1391 din 29 iunie 2010, în sensul completării acesteia cu soluționarea laturii civile a cauzei, respectiv, în baza art. 346 C. proc.

pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., respinge acțiunea civilă formulată împotriva inculpatului A.A. de către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, cu sediul în Brașov. În considerentele acestei încheieri s-a reținut că în cuprinsul minutei și dispozitivului nu apare soluția pronunțată cu privire la latura civilă a cauzei, dintr-o eroare de tehnoredactare. S-a reținut însă că încheierea menționată este nelegală, întrucât prin procedura prevăzută de art. 195 C. proc. pen. pot fi îndreptate doar erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural. Întrucât minuta nu cuprinde o soluție asupra laturii civile, nu s-a putut stabili dacă judecătorul cauzei a deliberat și s-a pronunțat asupra acesteia.

Curtea a mai statuat că omisiunea de a soluționa acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, nu reprezintă o eroare materială și nu poate fi remediată prin intermediul dispozițiilor anterior menționate; s-a constatat că, la momentul soluționării cauzei în apel, în mod netemeinic s-a apreciat ca fiind soluționată latura civilă de către prima instanță. În considerarea celor expuse, constatând că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, fiind așadar incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și pct. 17 2 C. proc.

pen., în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, împotriva Deciziei penale nr. 33/A din 1 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar penal nr. 27679/197/2009, pe care a casat-o sub aspectul modului de soluționare a acțiunii civile exercitate de partea civilă, desființând în aceleași limite și Sentința penală nr. 1391 din 29 iunie 2010 a Judecătoriei Brașov. Procedând la soluționarea acțiunii civile formulate de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P.

a Județului Brașov, în Dosarul înregistrat sub numărul 14031/62/2011, tribunalul a constatat că latura penală a cauzei a intrat în puterea lucrului judecat, instanța de control judiciar reținând că starea de fapt a fost corect stabilită, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, precum și a celor efectuate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, instanțele de fond analizându-le și valorificându-le în mod judicios; Curtea de Apel Brașov a reținut, în plus față de instanțele de fond, că subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală nu poate fi decât persoana care are calitatea de administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, infracțiunea ca atare săvârșindu-se în cadrul unei societăți comerciale.

Or, în speță nu s-a demonstrat în afara oricărei îndoieli rezonabile că inculpatul A.A. era cel care trebuia să efectueze evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; că infracțiunea de evaziune fiscală se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe, deoarece făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și acționează tocmai pentru a obține acest rezultat care constă, de fapt, în dobândirea unor venituri ilicite, care reprezintă valoarea obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat; probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul A.A. ar fi fost cel care a întocmit documentele care atestau operațiunile cu cherestea (inexistente în realitate), sau că ar fi fost de față la acel moment având astfel posibilitatea să știe că datele persoanelor înscrise pe borderourile de achiziție nu sunt reale, sau că H.E.

nu a vândut niciodată cherestea societății SC M.R.L. SRL, ori că acele tranzacții comerciale nu au existat în realitate; nu s-a probat în cauză faptul că inculpatul și-ar fi însușit sumele de bani ridicate de la bănci. Tribunalul a constatat că partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală, susținând că prin faptele de evaziune fiscală inculpații T.V.B. și A.A. au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 695.934 RON la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere.

Partea civilă, prin motivele de critică ale soluțiilor pronunțate în cauză a învederat că s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.111.334 RON, prejudiciu format din obligații fiscale datorate către societatea administrată de către inculpați, astfel cum rezultă din Raportul de inspecție fiscală nr. 3282/2006 și Decizia de impunere nr. 320/2006 întocmite de inspectorii de specialitate din cadrul Activității de Inspecție fiscală pentru sumele de bani datorate de inculpați; s-a învederat că prin aceste acte administrativ-fiscale a fost analizată activitatea economică a societății administrate de inculpați, organele fiscale stabilind că prin acțiunile sau inacțiunile acestora a fost prejudiciat bugetul de stat; s-a solicitat a fi avut în vedere faptul că în primul ciclu procesual s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză, iar până în prezent nu a intervenit niciun element care să infirme soluția pronunțată anterior; chiar dacă ne aflăm în faza procesuală a rejudecării, s-a considerat că instanța de fond are posibilitatea soluționării în mod favorabil a acțiunii civile, întrucât s-a făcut dovada existenței prejudiciului.

Cu referire la criticile formulate de partea civilă, prima instanță a precizat că organele fiscale ale statului au abilitatea de a stabili eventuale obligații fiscale ale contribuabililor, persoane fizice sau juridice, obligații fiscale care pot fi contestate în instanță; organele fiscale apreciind prin actele administrative pe care le emit asupra obligațiilor bugetare și nu asupra vinovăției penale a unei persoane. Prin urmare, întocmirea unui raport de inspecție fiscală și a unei eventuale decizii de impunere nu presupune stabilirea vinovăției penale sau chiar civile a unei persoane. Deși în primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei Brașov, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 337/2007 a Tribunalului Brașov, s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților T.V.B.

și A.A. la plata prejudiciului solicitat de partea civilă, s-a constatat că aceste hotărâri au fost desființate în ceea ce-l privește pe inculpatul A.A., atât sub aspectul laturii penale, cât și a celei civile; Sentința penală nr. 1286/2007 a Judecătoriei Brașov a rămas definitivă în ceea ce-l privește pe inculpatul T.V.B., atât sub aspect penal, cât și civil. Desființarea Sentinței penale nr. 1286/2007 a Judecătoriei Brașov (astfel cum a fost modificată în apel) prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul A.A., produce efecte nu numai asupra laturii penale, ci și asupra laturii civile a cauzei. La stabilirea răspunderii civile a unei persoane trebuie să se constate întrunite condițiile prevăzute de art. 998, 999 C. civ.

- în vechea reglementare sub care a început procesul: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta și autorul acesteia, existența vinovăției persoanei cercetate. Cu referire la criticile formulate de partea civilă, prima instanță a precizat că organele fiscale ale statului au abilitatea de a stabili eventuale obligații fiscale ale contribuabililor, persoane fizice sau juridice, obligații fiscale care pot fi contestate în instanță; organele fiscale apreciind prin actele administrative pe care le emit asupra obligațiilor bugetare și nu asupra vinovăției penale a unei persoane.

În prezent, tribunalul nu poate modifica starea de fapt reținută de instanța care a soluționat acțiunea penală, întrucât starea de fapt reținută în cauză determină admiterea sau respingerea acțiunii civile; de asemenea, cu referire la aceeași faptă, instanța nu poate reține două situații diferite, nefiind instanță de control judiciar a unei sentințe definitive. Cu referire la infracțiunea de evaziune fiscală, tribunalul a constatat că s-a stabilit - prin Sentința penală nr. 1391/2010 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 667/2011 a Curții de Apel Brașov - că inculpatul A.A. nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, reținând ca stare de fapt că nu a fost împuternicit să se ocupe de corecta evidențiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de SC M.R.L.

SRL, că inculpatul are șapte clase și că prin declarațiile date a arătat că nu i s-a spus niciodată că ar fi trebuit să țină contabilitatea firmei și că nu a deținut și nu deține vreun act al acesteia; că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit că sumele de bani ridicate de inculpat de la bănci au fost însușite de acesta și folosite în interesul său propriu; că nu se poate considera că inculpatul A.A., cu știință, a omis să evidențieze în actele contabile ale firmei, operațiunile acesteia, deoarece, pe de o parte, nu a avut reprezentarea unei asemenea obligații, iar, pe de altă parte, nu a avut acces la actele firmei; că inculpatul A.A.

a executat ordinele și cerințele numitului T.V.B., fără a realiza consecințele acestor acte, în lipsa intenției de a frauda, ori de a-și însuși sume de bani sau de a falsifica acte pentru acoperirea acțiunilor numitului T.V.B.; că subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală nu poate fi decât persoana care are calitatea de administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, infracțiunea ca atare săvârșindu-se în cadrul unei societăți comerciale or, în speță nu s-a demonstrat în afara oricărei îndoieli rezonabile că inculpatul A.A.

era cel care trebuia să efectueze evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; că infracțiunea de evaziune fiscală se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe, deoarece făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și acționează tocmai pentru a obține acest rezultat care constă, de fapt, în dobândirea unor venituri ilicite, care reprezintă valoarea obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat; că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul A.A. ar fi fost cel care a întocmit documentele care atestau operațiunile cu cherestea, sau că ar fi fost de față la acel moment având astfel posibilitatea să știe că datele persoanelor înscrise pe borderourile de achiziție nu sunt reale, sau că H.E.

nu a vândut niciodată cherestea societății SC M.R.L. SRL, ori că acele tranzacții comerciale nu au existat în realitate. De asemenea, s-a constatat că nu s-a probat în cauză faptul că inculpatul și-ar fi însușit sumele de bani ridicate de la bănci. Așa fiind, s-a constatat că nu s-a reținut în sarcina inculpatului vinovăția în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, s-a constatat că inculpatul nu a intenționat să producă vreun prejudiciu părții civile și nici nu a cunoscut că a acordat ajutor altei persoane - T.V.B. - în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Prin urmare, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998, 999 C. civ. în vechea reglementare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel A.N.A.F.

- D.G.F.P. a Județului Brașov, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul soluției de respingere a acțiunii civile; s-a invocat faptul că prejudiciul cauzat de inculpați bugetului consolidat al statului nu este recuperat, instanța de fond având posibilitatea obligării inculpaților la plata acestuia către partea civilă; prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a făcut dovada prejudiciului, acesta fiind reprezentat de obligațiile fiscale datorate de societatea administrată de inculpați, astfel cum au fost stabilite de organele de control prin Raportul de inspecție nr. 3282/11.2006 și Decizia de impunere nr. 320 din 11 august 2006. Neplata la scadență a obligațiilor fiscale principale atrage majorări și penalități de întârziere, astfel încât este justificată solicitarea admiterii acestora până la data plății efective, conform art. 120 din O.G.

nr. 92/2003. Independent de modul în care a fost soluționat procesul penal, inculpații au cauzat bugetului de stat un prejudiciu prin activitatea lor infracțională, nerecuperat până în prezent, iar infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată sunt de evaziune fiscală ceea ce comportă intenție directă în săvârșirea lor. Prin respingerea acțiunii civile, partea civilă este în imposibilitate de a obține un titlu pe baza căruia să poată fi urmărit și încasat prejudiciul cauzat de inculpați bugetului consolidat al statului. Examinând sentința apelată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea de apel a constatat că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov au fost trimiși în judecată inculpații T.V.B.

și A.A., pentru comiterea, între altele, și a infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. 5691/197/2007. În acest dosar, A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov s-a constituit parte civilă împotriva celor doi inculpați cu suma totală de 1.111.334 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere de la data săvârșirii faptei și până la data plății efective. Prin Sentința penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei Brașov, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 337/A din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov, au fost admise integral pretențiile părții civile, inculpații T.V.B. și A.A.

fiind obligați în solidar la plata sumelor solicitate de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov. Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă în privința inculpatului T.V.B., însă în ceea ce îl privește pe inculpatul A.A., a fost desființată prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov sub aspectul modului de soluționare a laturii penale și civile. În urma rejudecării cauzei, prin Sentința penală nr. 1391 din 29 iunie 2010 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, A.A. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., pentru toate infracțiunile de a căror săvârșire a fost acuzat, inclusiv pentru evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: săvârșirea unei infracțiuni care să fi cauzat un prejudiciu, între infracțiunea comisă și prejudiciu să existe legătură de cauzalitate, prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat, să existe manifestarea de voință privind constituirea ca parte civilă în cadrul procesului penal. În speță, infracțiunea cauzatoare de prejudicii părții civile este aceea de evaziune fiscală, în privința căreia s-a stabilit în mod definitiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia în privința inculpatului A.A., întrucât prin procura specială semnată de inculpatul T.B.V., inculpatul A.A.

nu a fost împuternicit să se ocupe de corecta evidențiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de SC M.R.L. SRL, iar obligația administratorului societății de a răspunde solidar față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și pentru corecta lor ținere nu poate fi transmisă altei persoane decât în baza unui mandat special. Față de modul de soluționare a acțiunii penale, Curtea reține că, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., atunci când achitarea s-a pronunțat pentru că lipsește vreunul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile, adică potrivit dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

Aceasta înseamnă că este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. În speță, fiind stabilit în mod definitiv că nu inculpatul A.A. avea obligația evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de societate, actele omisive ale acestuia nu pot constitui o faptă ilicită de natură să angajeze răspunderea sa civilă delictuală, astfel încât se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., concluzia instanței de fond fiind corectă. Sunt nefondate susținerile apelantei în sensul că, independent de modalitatea în care s-a soluționat procesul penal, inculpații au cauzat un prejudiciu bugetului de stat.

Acțiunea civilă exercitată în procesul penal își are izvorul în săvârșirea unei infracțiuni și are ca obiect tocmai repararea prejudiciului cauzat prin acea infracțiune; aceasta înseamnă că modul de soluționare a acțiunii principale se răsfrânge și asupra celei accesorii, prin dispozițiile art. 346 C. proc. pen. fiind reglementate modurile în care instanța soluționează acțiunea civilă. De asemenea, apelanta are în prezent un titlu executoriu pentru recuperarea creanței sale dat fiind faptul că prin Sentința penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei Brașov (astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 337/A din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov și, ulterior, prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov), inculpatul T.V.B.

a fost obligat la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă, în sumă de 1.111.334 RON, la care se adaugă majorări de întârziere începând cu data de 10 august 2006 și până la data stingerii sumei datorate, potrivit art. 120 din O.G. nr. 92/2003. În considerarea tuturor aspectelor de fapt și de drept expuse în cele ce preced, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov împotriva Sentinței penale nr. 8/S din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar penal nr. 14031/62/2011, pe care o va menține. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelanta-parte civilă va fi obligată să plătească statului suma de 150 RON cheltuieli judiciare.

Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul soluției de respingere a acțiunii civile, deoarece prejudiciul cauzat de inculpați la bugetul consolidat este nerecuperat, iar instanțele de fond și apel aveau posibilitatea să-i oblige la această plată. Totodată, partea civilă susține că a făcut dovada acestui prejudiciu cu înscrisuri, în cuantum de 1.111.334 RON, întocmite de organele fiscale cu ocazia controlului efectuat asupra activității economice desfășurate de cei doi inculpați, învederând că neplata la scadență a obligațiilor fiscale principale cu titlu de impozit pe profit atrage majorări și penalități de întârziere.

Examinând lucrările prezentei cauze, atât din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul părții civile este nefondat, pentru motivele care se vor arăta în continuare: Este adevărat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov au fost trimiși în judecată inculpații T.V.B. și A.A., pentru comiterea, între altele, și a infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. 5691/197/2007. Însă, în urma rejudecării cauzei (urmare admiterii apelului declarat peste termen de către acest inculpat), prin Sentința penală nr. 1391 din 29 iunie 2010 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, inculpatul A.A.

a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracțiunile de a căror săvârșire a fost acuzat, inclusiv pentru evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Contrar celor susținute de partea civilă, existența prejudiciului, precum și soluția de achitare raportată la art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu sunt temeiuri suficiente pentru obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului. Astfel, în cauză, fiind stabilit în mod definitiv că nu inculpatul A.A. avea obligația evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de societate, actele omisive ale acestuia nu pot constitui o faptă ilicită de natură să angajeze răspunderea sa civilă delictuală, astfel încât se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ.

Așadar, Înalta Curte, constatând că nu s-a reținut în sarcina inculpatului vinovăția în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, că inculpatul nu a intenționat să producă vreun prejudiciu părții civile și nici nu a cunoscut că a acordat ajutor altei persoane - T.V.B. - în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de partea civilă în recurs A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov împotriva Deciziei penale nr. 36/A din data de 27 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat A.A., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ