ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2995/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2995/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 8/S din 17 ianuarie

2012, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar penal nr. 14031/62/2011, în baza

art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Statul

Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov împotriva inculpatului A.A.

În baza art. 189,

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, sumă

ce a inclus și 50% onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Sentința penală nr. 1286

din 6 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr.

5691/197/2007, au fost condamnați în lipsă inculpații:

- inculpatul T.V.B.,

în baza art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) la

pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală, cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

b) și c) C. pen.;

- în baza art. 9

alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 64 lit. c) C. pen., s-a

interzis inculpatului pe o perioadă de 5 ani dreptul de a ocupa o funcție sau

de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de a exercita

activitatea de administrator;

- inculpatul A.A. a

fost condamnat în temeiul art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 la pedeapsa de

3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală;

- în temeiul art. 272

pct. 2 din Legea nr. 31/1990 la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de a folosi cu rea-credință sumele de bani ce aparțineau SC M.R.L.

SRL în interes propriu;

- în temeiul art. 290

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (56 de acte materiale) la

pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată;

- în temeiul art. 291

teza a doua C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (36 de acte

materiale) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz

de fals;

- în temeiul art. 43

din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în urma

aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni inculpatului fiindu-i

aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 C. pen.

și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 337/2007 Tribunalul Brașov a respins apelul Parchetului și a admis apelul

formulat de A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, fiind modificată soluția

pronunțată sub aspectul laturii civile. În baza Sentinței penale nr. 1286 din 6

iulie 2007, a fost emis pe numele inculpatului A.A. Mandatul de executare nr.

1901/2007 din 21 decembrie 2007, inculpatul fiind arestat în vederea executării

acestui mandat la data de 13 octombrie 2008.

La data de 4

decembrie 2008, inculpatul a formulat recurs peste termen împotriva Deciziei

penale nr. 337/A din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în

Dosarul nr. 5691/197/2007, recurs calificat la data de 23 ianuarie 2009 de

către Curtea de Apel Brașov ca fiind apel peste termen și trimis spre judecare

Tribunalului Brașov.

Prin Decizia penală

nr. 91/A din 30 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 852/62/2009 de Tribunalul

Brașov, a fost respins ca tardiv apelul peste termen declarat de inculpatul

A.A. împotriva Sentinței penale nr. 1286 din 6 iulie 2007, pronunțată de

Judecătoria Brașov.

Curtea de Apel

Brașov, prin Decizia penală nr. 466/R din 8 iulie 2009, a admis recursul

inculpatului A.A., cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Brașov.

Prin Decizia penală

nr. 345/A din 17 noiembrie 2009, pentru garantarea dreptului la un proces

echitabil al persoanei care a fost cercetată, judecată și condamnată în primă

instanță în lipsă și pentru exercitarea dreptului său la apărare, s-a dispus

admiterea apelului peste termen declarat de inculpatul A.A. și trimiterea

cauzei spre rejudecare Judecătoriei Brașov.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 9 decembrie 2009 sub

numărul 27679/197/2009.

Prin Sentința penală

nr. 1391 din 29 iunie 2010, Judecătoria Brașov a dispus achitarea inculpatului

A.A. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracțiunile pentru

care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov cu numărul 298/P/2006, s-a dispus trimiterea în

judecată în stare de libertate a inculpaților T.V.B. pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr.

241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și A.A. pentru săvârșirea

infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată

prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(56 acte materiale), fals la legea contabilității prevăzut de art. 43 din Legea

nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., evaziune fiscală prevăzută de art. 9

lit. b) din Legea nr. 241/2005, folosirea cu rea-credință a sumelor de bani ce

aparțineau SC M.R.L. SRL prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, uz

de fals în formă continuată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (36 de acte materiale).

În fapt, s-a reținut

că inculpatul T.V.B., în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale, a declarat un sediu fictiv al societății SC M.R.L. SRL,

al cărei administrator era la data săvârșirii faptei, sustrăgând astfel

societatea de la verificarea financiară. În sarcina inculpatului A.A. s-a

reținut că, în calitate de reprezentant legal al SC M.R.L. SRL în perioada 20

februarie - iunie 2004 a folosit cu rea-credință suma de 1.878.915 RON în

folosul lui propriu, că a completat în fals un număr de 56 de cereri pe care

le-a depus la trei bănci, justificând în mod nereal că ridicarea de bani în

numerar s-a impus pentru a plăti materialul lemnos achiziționat, că în aceeași

perioadă a depus un număr de 36 de borderouri privind achiziții de la persoane

fizice cunoscând că sunt false, în scopul ridicării de bani în numerar de la

bancă, precum și că a omis cu știință să înregistreze în contabilitatea SC

M.R.L. SRL documentele contabile ce au avut drept consecință denaturarea

veniturilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și pasiv

ce se reflectă în bilanț, cauzând bugetului consolidat al statului un

prejudiciu în cuantum de 695.934 RON.

Instanța de fond a

constatat că dispozițiile Sentinței penale nr. 1286 din 6 iulie 2007 pronunțată

în Dosarul nr. 5691/197/2007 au rămas definitive în ceea ce-l privește pe

inculpatul T.V.B.

În cadrul rejudecării

a fost audiat inculpatul, martorii B.C., H.E. și S.M.V. și s-a depus referat de

evaluare.

Prima instanță a

reținut cu privire la inculpatul A.A. că, prin actul de sesizare, se susține că

acesta, în calitate de reprezentant legal al SC M.R.L. SRL, în perioada 20

februarie - iunie 2004, a folosit cu rea-credință suma de 1.878.915 RON în

folosul lui propriu (faptă ce întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată);

că a completat în fals un număr de 56 de cereri pe care le-a depus la trei

bănci, justificând în mod nereal că ridicarea de bani în numerar s-a impus

pentru a plăti materialul lemnos achiziționat (faptă ce întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. - 56 acte materiale); că în aceeași perioadă a depus un

număr de 36 de borderouri privind achiziții de la persoane fizice cunoscând că

sunt false, în scopul ridicării de bani în numerar de la bancă (faptă ce

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 36 acte materiale); că a omis cu

știință să înregistreze în contabilitatea SC M.R.L. SRL documentele contabile

ce au avut drept consecință denaturarea veniturilor, rezultatelor financiare,

precum și a elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț, cauzând

bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 695.934 RON (faptă

de întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 lit.

b) din Legea nr. 251/2005).

În fapt, la data de

17 februarie 2004, inculpatul T.V.B. a semnat la BNP M.I.V. procura specială

prin care l-a împuternicit pe inculpatul A.A. să îl reprezinte în toate

problemele administrative ale societății, față de persoane fizice și juridice,

față de autorități, față de furnizori și clienți, la bancă în vederea

efectuării de operațiuni bancare curente, în numele societății. În baza

procurii, în zilele următoare inculpatul A.A. a deschis conturi bancare pentru

SC M.R.L. SRL la filialele din Brașov ale B.T., B.G.S.G. și R.B. în aceste

conturi intrând în perioada 20 februarie 2004 - 17 iunie 2004 suma totală de

1.899.386 RON. În aceeași zi în care erau alimentate conturile bancare,

inculpatul A.A. completa la bănci cereri prin care justifica ridicarea în

numerar pentru plata către persoane fizice a contravalorii materialelor

lemnoase achiziționate la care atașa un borderou în copie și ridica suma de

bani existentă în cont din care se reținea la bancă comisionul. Borderourile de

achiziții conțineau datele de identificare ale SC M.R.L. SRL și ale persoanelor

fizice de la care s-ar fi achiziționat cherestea, în urma cercetărilor

efectuate rezultând că numele și datele de identificare a acestor persoane

fizice înscrise în borderourile de achiziție erau false.

Analizând cuprinsul

procurii speciale autentificate la data de 17 februarie 2004 de BNP M.I.V.,

instanța de fond a reținut că aceasta cuprinde atât împuterniciri generale

acordate inculpatului A.A. (să-l reprezinte pe T.V.B. în toate problemele

administrative ale societății, să facă tot ce este necesar pentru o bună

funcționare a societății), cât și speciale (să-l reprezinte față de persoane

fizice și juridice, față de autorități, față de furnizori sau clienți, la bancă

în vederea efectuării de operațiuni bancare curente în numele societății, la

orice birou notarial sau la Biroul Unic din cadrul Camerei de Comerț și

Industrie Brașov în vederea încheierii eventualelor acte adiționale la actele

de constituire ale societății cu excepția celor de cesiune, la Camera de Comerț

și Industrie Brașov, Oficiul Registrului Comerțului Brașov).

În sarcina

inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută

de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv "omisiunea, în tot sau

în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a

operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate",

reținându-se că inculpatul avea obligația de evidențiere în actele contabile a

operațiunilor comerciale efectuate în baza împuternicirilor generale acordate

acestuia de către T.B.V. prin procura specială.

O astfel de

interpretare nu a fost acceptată de către instanță, întrucât obligația

administratorului societății de a răspunde solidar față de societate pentru

existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, prevăzută de art.

73 lit. c) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi transmisă unei alte persoane

decât în baza unui mandat special în care să fie prevăzute expres obligațiile

ce trebuie îndeplinite de mandatar. Or, întrucât în procura specială semnată de

T.B.V., inculpatul A.A. nu a fost împuternicit să se ocupe de corecta

evidențiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor

comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de SC M.R.L. SRL s-a apreciat

că nu se poate reține în persoana acestuia săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și, ca urmare, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța l-a achitat pe

inculpatul A.A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de

acest text de lege.

Pentru aceleași

motive nu s-a putut reține în sarcina inculpatului nici săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. și,

întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul a

efectuat cu știință înregistrări inexacte sau a omis cu știință înregistrările

în contabilitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991

raportat la art. 289 C. pen.

În plus, instanța a

mai reținut că inculpatul are șapte clase și că prin declarațiile date a arătat

că nu i s-a spus niciodată că ar fi trebuit să țină contabilitatea firmei și că

nu a deținut și nu deține vreun act al acesteia.

Fiind audiat cu

privire la faptele reținute în sarcina sa, inculpatul A.A. a arătat că l-a

cunoscut pe T.V.B. în luna decembrie 2003, că acesta i-a spus că în luna

februarie 2004 va deschide o firmă unde ar putea să aibă un loc de muncă și

pentru inculpat, că la începutul anului 2004 T.V.B. l-a sunat spunându-i că

până la deschiderea punctului de lucru al societății să-l ajute în probleme

administrative, fapt cu care inculpatul a fost de acord.

În acest sens, T.V.B.

i-a făcut inculpatului o procură specială în baza căreia acesta s-a prezentat

la 3 bănci unde a deschis conturi pentru SC M.R.L. SRL, iar când era sunat de

către coinculpatul T.V.B. sau de secretara acestuia, A., inculpatul se deplasa

la bancă, se întâlnea cu unul dintre cei doi sau chiar cu ambii, aceștia îi

spuneau cum să completeze cererea de ridicare a numerarului și îi dădeau

borderouri de achiziție marfă gata completate, inculpatul depunea actele la

bancă pentru a ridica diferite sume de bani, sume pe care la ieșirea din bancă

le remitea coinculpatului T.V.B. sau A. În schimbul acestor operațiuni,

inculpatul a primit suma de 200 RON.

Versiunea

inculpatului este susținută de declarația martorului B.C., care a arătat că l-a

dus de două sau trei ori pe inculpat la bancă, că în fața băncii inculpatul se

întâlnea cu un bărbat și o femeie care-i înmânau niște acte după care A.A.

intra în bancă, era așteptat până la ieșire de către șefii săi cărora le înmâna

toate actele pe cale le avea asupra sa și se urca în autoturismul martorului

fără a deține vreun act sau vreun pachet.

Întrucât din probele

administrate în cursul urmăririi penale nu a rezultat faptul că sumele de bani

ridicate de inculpat de la bănci au fost însușite de acesta și folosite în

interesul său propriu, față de declarația inculpatului și a martorului audiat

în cauză, instanța a mai reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a sumelor de bani în interes

propriu prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, prezumția de

nevinovăție de care beneficiază inculpatul nefiind răsturnată. Ca urmare, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța

a dispus achitarea inculpatului și pentru această infracțiune.

Cu referire la

săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub

semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (56 acte materiale) și uz de fals în formă

continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (36 acte materiale), instanța de fond a reținut că aceste infracțiuni se

săvârșesc sub aspectul laturii subiective cu intenție directă.

În cauză, inculpatul

a recunoscut faptul că în mai multe rânduri s-a prezentat la diferite unități

bancare unde a completat sau semnat cereri de ridicare numerar și că a anexat

acestor cereri borderouri de achiziție de marfă, dar a arătat că de fiecare

dată completa aceste cereri la dictarea lui T.B.V. sau a secretarei acestuia,

fără a cunoaște faptul că cele scrise de el nu corespundeau adevărului sau că

borderourile de achiziție cuprindeau date false. Prima instanță a reținut că în

dreptul penal român funcționează principiul "in dubio pro reo" și, în

consecință, ori de câte ori există dubii cu privire la vinovăția făptuitorului

aceste dubii îi profită.

Ca urmare, și față de

aceste infracțiuni instanța a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului.

Întrucât nu s-a

reținut vinovăția inculpatului A.A. pentru săvârșirea vreuneia din

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, în baza art. 346 C. proc.

pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a fost respinsă acțiunea civilă

formulată de Statul Român, prin A.N.A.F., împotriva acestui inculpat, în acest

sens fiind întocmită Încheierea de ședință din data de 30 august 2010, prin care

s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivului

hotărârii, în sensul completării acestora cu soluționarea laturii civile a

cauzei.

Prin Decizia penală

nr. 33 din 1 februarie 2011, Tribunalul Brașov a admis apelul formulat de

Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva

Sentinței penale nr. 1391 din 29 iunie 2010, care a fost desființată numai în

ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit.

b) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289

C. pen. și în ceea ce privește omisiunea constatării perioadei executate de

inculpat în regim de detenție, în baza Mandatului de executare a pedepsei

1901/2007 din data de 21 decembrie 2007, emis de Judecătoria Brașov în baza

Sentinței penale nr. 1286/2007.

Rejudecând în aceste

limite, în baza art. 334 C. proc. pen., Tribunalul Brașov a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005

și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., într-o singură

infracțiune prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a menținut

aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. pentru această infracțiune.

S-a constatat că

inculpatul A.A. a fost privat de libertate în baza Mandatului de executare a

pedepsei nr. 1901/2007 din data de 21 decembrie 2007 emis de Judecătoria Brașov

în baza Sentinței penale nr. 1286/2007, începând cu data de 27 noiembrie 2008

și până la data de 21 octombrie 2009.

Toate celelalte

dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute ca fiind legale și

temeinice.

Prin aceeași decizie,

apelul declarat de A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Județului Brașov, a fost respins.

Împotriva Deciziei

penale nr. 33/2011 a Tribunalului Brașov, au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Tribunalul Brașov și A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov; prin Decizia

penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis

recursurile formulate de Ministerul Public și de partea civilă A.N.A.F., prin

D.G.F.P. a Județului Brașov, a casat Decizia penală nr. 33/2011 a Tribunalului

Brașov numai sub aspectul modului de soluționare a acțiunii civile exercitate

de partea civilă și a desființat în aceleași limite și Sentința penală nr.

1391/2010 a Judecătoriei Brașov.

Curtea de apel a

observat că, la data de 29 iunie 2010, cu ocazia deliberării, Judecătoria

Brașov a întocmit minuta, care cuprinde exclusiv soluția instanței asupra

acțiunii penale exercitate împotriva inculpatului A.A.

La data de 30 august

2010, data redactării sentinței pronunțate în cauză, a fost întocmită o

încheiere în ședința Camerei de Consiliu, prin care, în temeiul art. 195 C.

proc. pen., a fost îndreptată eroarea de tehnoredactare a minutei și dispozitivului

Sentinței penale nr. 1391 din 29 iunie 2010, în sensul completării acesteia cu

soluționarea laturii civile a cauzei, respectiv, în baza art. 346 C. proc. pen.

raportat la art. 998 - 999 C. civ., respinge acțiunea civilă formulată

împotriva inculpatului A.A. de către partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. a

Județului Brașov, cu sediul în Brașov. În considerentele acestei încheieri s-a

reținut că în cuprinsul minutei și dispozitivului nu apare soluția pronunțată

cu privire la latura civilă a cauzei, dintr-o eroare de tehnoredactare.

S-a reținut însă că

încheierea menționată este nelegală, întrucât prin procedura prevăzută de art.

195 C. proc. pen. pot fi îndreptate doar erorile materiale evidente din

cuprinsul unui act procedural.

Întrucât minuta nu

cuprinde o soluție asupra laturii civile, nu s-a putut stabili dacă judecătorul

cauzei a deliberat și s-a pronunțat asupra acesteia. Curtea a mai statuat că

omisiunea de a soluționa acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea

civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, nu reprezintă

o eroare materială și nu poate fi remediată prin intermediul dispozițiilor

anterior menționate; s-a constatat că, la momentul soluționării cauzei în apel,

în mod netemeinic s-a apreciat ca fiind soluționată latura civilă de către

prima instanță.

În considerarea celor

expuse, constatând că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, iar

prima instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru partea

civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, fiind așadar

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și pct.

17

2

C. proc. pen., în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., Curtea a admis recursurile formulate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov și partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a

Județului Brașov, împotriva Deciziei penale nr. 33/A din 1 februarie 2011

pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar penal nr. 27679/197/2009, pe care a

casat-o sub aspectul modului de soluționare a acțiunii civile exercitate de

partea civilă, desființând în aceleași limite și Sentința penală nr. 1391 din

29 iunie 2010 a Judecătoriei Brașov.

Procedând la

soluționarea acțiunii civile formulate de partea civilă Statul Român, prin

A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov, în Dosarul înregistrat sub numărul

14031/62/2011, tribunalul a constatat că latura penală a cauzei a intrat în

puterea lucrului judecat, instanța de control judiciar reținând că starea de

fapt a fost corect stabilită, pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, precum și a celor efectuate nemijlocit în cursul cercetării

judecătorești, instanțele de fond analizându-le și valorificându-le în mod

judicios; Curtea de Apel Brașov a reținut, în plus față de instanțele de fond,

că subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală nu poate fi decât persoana

care are calitatea de administrator, director sau reprezentant legal al unei

societăți comerciale, infracțiunea ca atare săvârșindu-se în cadrul unei

societăți comerciale. Or, în speță nu s-a demonstrat în afara oricărei îndoieli

rezonabile că inculpatul A.A. era cel care trebuia să efectueze evidențierea,

în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale

efectuate sau a veniturilor realizate; că infracțiunea de evaziune fiscală se

săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe, deoarece făptuitorul

prevede rezultatul faptei sale și acționează tocmai pentru a obține acest

rezultat care constă, de fapt, în dobândirea unor venituri ilicite, care reprezintă

valoarea obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;

probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul A.A. ar

fi fost cel care a întocmit documentele care atestau operațiunile cu cherestea

(inexistente în realitate), sau că ar fi fost de față la acel moment având

astfel posibilitatea să știe că datele persoanelor înscrise pe borderourile de

achiziție nu sunt reale, sau că H.E. nu a vândut niciodată cherestea societății

SC M.R.L. SRL, ori că acele tranzacții comerciale nu au existat în realitate;

nu s-a probat în cauză faptul că inculpatul și-ar fi însușit sumele de bani

ridicate de la bănci.

Tribunalul a

constatat că partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului

Brașov, s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală,

susținând că prin faptele de evaziune fiscală inculpații T.V.B. și A.A. au

cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 695.934 RON la care se adaugă dobânzi

și penalități de întârziere.

Partea civilă, prin

motivele de critică ale soluțiilor pronunțate în cauză a învederat că s-a

cauzat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 1.111.334 RON, prejudiciu

format din obligații fiscale datorate către societatea administrată de către

inculpați, astfel cum rezultă din Raportul de inspecție fiscală nr. 3282/2006

și Decizia de impunere nr. 320/2006 întocmite de inspectorii de specialitate

din cadrul Activității de Inspecție fiscală pentru sumele de bani datorate de

inculpați; s-a învederat că prin aceste acte administrativ-fiscale a fost

analizată activitatea economică a societății administrate de inculpați,

organele fiscale stabilind că prin acțiunile sau inacțiunile acestora a fost

prejudiciat bugetul de stat; s-a solicitat a fi avut în vedere faptul că în

primul ciclu procesual s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză, iar până

în prezent nu a intervenit niciun element care să infirme soluția pronunțată

anterior; chiar dacă ne aflăm în faza procesuală a rejudecării, s-a considerat

că instanța de fond are posibilitatea soluționării în mod favorabil a acțiunii

civile, întrucât s-a făcut dovada existenței prejudiciului.

Cu referire la

criticile formulate de partea civilă, prima instanță a precizat că organele

fiscale ale statului au abilitatea de a stabili eventuale obligații fiscale ale

contribuabililor, persoane fizice sau juridice, obligații fiscale care pot fi

contestate în instanță; organele fiscale apreciind prin actele administrative

pe care le emit asupra obligațiilor bugetare și nu asupra vinovăției penale a

unei persoane. Prin urmare, întocmirea unui raport de inspecție fiscală și a

unei eventuale decizii de impunere nu presupune stabilirea vinovăției penale

sau chiar civile a unei persoane.

Deși în primul ciclu

procesual, prin Sentința penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei

Brașov, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 337/2007 a

Tribunalului Brașov, s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților T.V.B. și

A.A. la plata prejudiciului solicitat de partea civilă, s-a constatat că aceste

hotărâri au fost desființate în ceea ce-l privește pe inculpatul A.A., atât sub

aspectul laturii penale, cât și a celei civile; Sentința penală nr. 1286/2007 a

Judecătoriei Brașov a rămas definitivă în ceea ce-l privește pe inculpatul

T.V.B., atât sub aspect penal, cât și civil.

Desființarea

Sentinței penale nr. 1286/2007 a Judecătoriei Brașov (astfel cum a fost

modificată în apel) prin Decizia penală nr. 345/A din 17 noiembrie 2009 a

Tribunalului Brașov, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul A.A., produce efecte

nu numai asupra laturii penale, ci și asupra laturii civile a cauzei. La

stabilirea răspunderii civile a unei persoane trebuie să se constate întrunite

condițiile prevăzute de art. 998, 999 C. civ. - în vechea reglementare sub care

a început procesul: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura

de cauzalitate între fapta și autorul acesteia, existența vinovăției persoanei

cercetate.

Cu referire la

criticile formulate de partea civilă, prima instanță a precizat că organele

fiscale ale statului au abilitatea de a stabili eventuale obligații fiscale ale

contribuabililor, persoane fizice sau juridice, obligații fiscale care pot fi

contestate în instanță; organele fiscale apreciind prin actele administrative

pe care le emit asupra obligațiilor bugetare și nu asupra vinovăției penale a

unei persoane. În prezent, tribunalul nu poate modifica starea de fapt reținută

de instanța care a soluționat acțiunea penală, întrucât starea de fapt reținută

în cauză determină admiterea sau respingerea acțiunii civile; de asemenea, cu

referire la aceeași faptă, instanța nu poate reține două situații diferite,

nefiind instanță de control judiciar a unei sentințe definitive.

Cu referire la

infracțiunea de evaziune fiscală, tribunalul a constatat că s-a stabilit - prin

Sentința penală nr. 1391/2010 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia

penală nr. 667/2011 a Curții de Apel Brașov - că inculpatul A.A. nu se face

vinovat de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, reținând ca stare de

fapt că nu a fost împuternicit să se ocupe de corecta evidențiere, în actele

contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate

sau a veniturilor realizate de SC M.R.L. SRL, că inculpatul are șapte clase și

că prin declarațiile date a arătat că nu i s-a spus niciodată că ar fi trebuit

să țină contabilitatea firmei și că nu a deținut și nu deține vreun act al

acesteia; că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit că sumele de bani

ridicate de inculpat de la bănci au fost însușite de acesta și folosite în

interesul său propriu; că nu se poate considera că inculpatul A.A., cu știință,

a omis să evidențieze în actele contabile ale firmei, operațiunile acesteia,

deoarece, pe de o parte, nu a avut reprezentarea unei asemenea obligații, iar,

pe de altă parte, nu a avut acces la actele firmei; că inculpatul A.A. a

executat ordinele și cerințele numitului T.V.B., fără a realiza consecințele

acestor acte, în lipsa intenției de a frauda, ori de a-și însuși sume de bani

sau de a falsifica acte pentru acoperirea acțiunilor numitului T.V.B.; că

subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală nu poate fi decât persoana

care are calitatea de administrator, director sau reprezentant legal al unei

societăți comerciale, infracțiunea ca atare săvârșindu-se în cadrul unei

societăți comerciale or, în speță nu s-a demonstrat în afara oricărei îndoieli

rezonabile că inculpatul A.A. era cel care trebuia să efectueze evidențierea,

în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale

efectuate sau a veniturilor realizate; că infracțiunea de evaziune fiscală se

săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe, deoarece făptuitorul

prevede rezultatul faptei sale și acționează tocmai pentru a obține acest

rezultat care constă, de fapt, în dobândirea unor venituri ilicite, care

reprezintă valoarea obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;

că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat faptul că inculpatul A.A.

ar fi fost cel care a întocmit documentele care atestau operațiunile cu cherestea,

sau că ar fi fost de față la acel moment având astfel posibilitatea să știe că

datele persoanelor înscrise pe borderourile de achiziție nu sunt reale, sau că

H.E. nu a vândut niciodată cherestea societății SC M.R.L. SRL, ori că acele

tranzacții comerciale nu au existat în realitate. De asemenea, s-a constatat că

nu s-a probat în cauză faptul că inculpatul și-ar fi însușit sumele de bani

ridicate de la bănci.

Așa fiind, s-a

constatat că nu s-a reținut în sarcina inculpatului vinovăția în comiterea infracțiunii

de evaziune fiscală, s-a constatat că inculpatul nu a intenționat să producă

vreun prejudiciu părții civile și nici nu a cunoscut că a acordat ajutor altei

persoane - T.V.B. - în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

Prin urmare, nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 998, 999 C. civ. în vechea reglementare.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului

Brașov, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul soluției de respingere a acțiunii

civile; s-a invocat faptul că prejudiciul cauzat de inculpați bugetului

consolidat al statului nu este recuperat, instanța de fond având posibilitatea

obligării inculpaților la plata acestuia către partea civilă; prin înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, s-a făcut dovada prejudiciului, acesta fiind

reprezentat de obligațiile fiscale datorate de societatea administrată de

inculpați, astfel cum au fost stabilite de organele de control prin Raportul de

inspecție nr. 3282/11.2006 și Decizia de impunere nr. 320 din 11 august 2006.

Neplata la scadență a obligațiilor fiscale principale atrage majorări și

penalități de întârziere, astfel încât este justificată solicitarea admiterii

acestora până la data plății efective, conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003.

Independent de modul în care a fost soluționat procesul penal, inculpații au

cauzat bugetului de stat un prejudiciu prin activitatea lor infracțională,

nerecuperat până în prezent, iar infracțiunile pentru care au fost trimiși în

judecată sunt de evaziune fiscală ceea ce comportă intenție directă în

săvârșirea lor. Prin respingerea acțiunii civile, partea civilă este în

imposibilitate de a obține un titlu pe baza căruia să poată fi urmărit și

încasat prejudiciul cauzat de inculpați bugetului consolidat al statului.

Examinând sentința

apelată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, curtea

de apel a constatat că apelul formulat este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov au fost trimiși în judecată

inculpații T.V.B. și A.A., pentru comiterea, între altele, și a infracțiunii de

evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cauza fiind

înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. 5691/197/2007.

În acest dosar,

A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov s-a constituit parte civilă împotriva

celor doi inculpați cu suma totală de 1.111.334 RON, la care se adaugă dobânzi

și penalități de întârziere de la data săvârșirii faptei și până la data plății

efective.

Prin Sentința penală

nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei Brașov, astfel cum a fost modificată

prin Decizia penală nr. 337/A din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov, au

fost admise integral pretențiile părții civile, inculpații T.V.B. și A.A. fiind

obligați în solidar la plata sumelor solicitate de A.N.A.F. - D.G.F.P. a

Județului Brașov.

Această hotărâre

judecătorească a rămas definitivă în privința inculpatului T.V.B., însă în ceea

ce îl privește pe inculpatul A.A., a fost desființată prin Decizia penală nr.

345/A din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov sub aspectul modului de

soluționare a laturii penale și civile.

În urma rejudecării

cauzei, prin Sentința penală nr. 1391 din 29 iunie 2010 a Judecătoriei Brașov,

definitivă prin Decizia penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel

Brașov, A.A. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracțiunile de a căror săvârșire a fost

acuzat, inclusiv pentru evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea

nr. 241/2005

Pentru ca acțiunea

civilă să poată fi exercitată în procesul penal se cer a fi îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: săvârșirea unei infracțiuni care să fi cauzat

un prejudiciu, între infracțiunea comisă și prejudiciu să existe legătură de

cauzalitate, prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat, să existe

manifestarea de voință privind constituirea ca parte civilă în cadrul

procesului penal.

În speță,

infracțiunea cauzatoare de prejudicii părții civile este aceea de evaziune

fiscală, în privința căreia s-a stabilit în mod definitiv că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acesteia în privința inculpatului A.A., întrucât

prin procura specială semnată de inculpatul T.B.V., inculpatul A.A. nu a fost împuternicit

să se ocupe de corecta evidențiere, în actele contabile ori în alte documente

legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de SC

M.R.L. SRL, iar obligația administratorului societății de a răspunde solidar

față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și pentru corecta

lor ținere nu poate fi transmisă altei persoane decât în baza unui mandat

special.

Față de modul de

soluționare a acțiunii penale, Curtea reține că, potrivit art. 346 alin. (2) C.

proc. pen., atunci când achitarea s-a pronunțat pentru că lipsește vreunul din

elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea

pagubei potrivit legii civile, adică potrivit dispozițiilor art. 998 - 999 C.

civ. Aceasta înseamnă că este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor

condiții: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția, legătura de cauzalitate dintre

faptă și prejudiciu.

În speță, fiind

stabilit în mod definitiv că nu inculpatul A.A. avea obligația evidențierii, în

actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale

efectuate sau a veniturilor realizate de societate, actele omisive ale acestuia

nu pot constitui o faptă ilicită de natură să angajeze răspunderea sa civilă

delictuală, astfel încât se constată că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., concluzia instanței de fond fiind corectă.

Sunt nefondate

susținerile apelantei în sensul că, independent de modalitatea în care s-a

soluționat procesul penal, inculpații au cauzat un prejudiciu bugetului de

stat. Acțiunea civilă exercitată în procesul penal își are izvorul în

săvârșirea unei infracțiuni și are ca obiect tocmai repararea prejudiciului

cauzat prin acea infracțiune; aceasta înseamnă că modul de soluționare a

acțiunii principale se răsfrânge și asupra celei accesorii, prin dispozițiile

art. 346 C. proc. pen. fiind reglementate modurile în care instanța

soluționează acțiunea civilă.

De asemenea, apelanta

are în prezent un titlu executoriu pentru recuperarea creanței sale dat fiind

faptul că prin Sentința penală nr. 1286 din 6 iulie 2007 a Judecătoriei Brașov

(astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 337/A din 26 noiembrie

2007 a Tribunalului Brașov și, ulterior, prin Decizia penală nr. 345/A din 17

noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov), inculpatul T.V.B. a fost obligat la

plata despăgubirilor solicitate de partea civilă, în sumă de 1.111.334 RON, la

care se adaugă majorări de întârziere începând cu data de 10 august 2006 și

până la data stingerii sumei datorate, potrivit art. 120 din O.G. nr. 92/2003.

În considerarea

tuturor aspectelor de fapt și de drept expuse în cele ce preced, în baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, apelul

formulat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului Brașov împotriva

Sentinței penale nr. 8/S din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Brașov

în Dosar penal nr. 14031/62/2011, pe care o va menține.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., apelanta-parte civilă va fi obligată să plătească

statului suma de 150 RON cheltuieli judiciare.

Împotriva acestor

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs A.N.A.F. - D.G.F.P. a Județului

Brașov, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul soluției de respingere

a acțiunii civile, deoarece prejudiciul cauzat de inculpați la bugetul

consolidat este nerecuperat, iar instanțele de fond și apel aveau posibilitatea

să-i oblige la această plată.

Totodată, partea

civilă susține că a făcut dovada acestui prejudiciu cu înscrisuri, în cuantum

de 1.111.334 RON, întocmite de organele fiscale cu ocazia controlului efectuat

asupra activității economice desfășurate de cei doi inculpați, învederând că

neplata la scadență a obligațiilor fiscale principale cu titlu de impozit pe

profit atrage majorări și penalități de întârziere.

Examinând lucrările

prezentei cauze, atât din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu,

Înalta Curte constată că recursul părții civile este nefondat, pentru motivele

care se vor arăta în continuare:

Este adevărat că,

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov au fost

trimiși în judecată inculpații T.V.B. și A.A., pentru comiterea, între altele,

și a infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr.

241/2005, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. 5691/197/2007.

Însă, în urma

rejudecării cauzei (urmare admiterii apelului declarat peste termen de către

acest inculpat), prin Sentința penală nr. 1391 din 29 iunie 2010 a Judecătoriei

Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 667/R din 8 septembrie 2011 a Curții

de Apel Brașov, inculpatul A.A. a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracțiunile de a

căror săvârșire a fost acuzat, inclusiv pentru evaziune fiscală, prevăzută de

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Contrar celor

susținute de partea civilă, existența prejudiciului, precum și soluția de

achitare raportată la art. 10 lit. d) C. proc. pen. nu sunt temeiuri suficiente

pentru obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului.

Astfel, în cauză,

fiind stabilit în mod definitiv că nu inculpatul A.A. avea obligația

evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor

comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de societate, actele omisive

ale acestuia nu pot constitui o faptă ilicită de natură să angajeze răspunderea

sa civilă delictuală, astfel încât se constată că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ.

Așadar, Înalta Curte,

constatând că nu s-a reținut în sarcina inculpatului vinovăția în comiterea

infracțiunii de evaziune fiscală, că inculpatul nu a intenționat să producă

vreun prejudiciu părții civile și nici nu a cunoscut că a acordat ajutor altei

persoane - T.V.B. - în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, urmează

să respingă ca nefondat recursul declarat de partea civilă în recurs A.N.A.F. -

D.G.F.P. a Județului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Brașov

împotriva Deciziei penale nr. 36/A din data de 27 martie 2012 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al

apărătorului din oficiu pentru intimatul-inculpat A.A., în sumă de 50 RON, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 25 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ