ÎCCJ, decizie (scj.ro #81766)

. Acțiune în răspundere civilă delictuală împotriva Statului întemeiată pe art. 504 din Codul de procedură penală. Limitele analizei caracterului legalității măsurii arestării preventive de către instanța civilă în raport cu cele statuate prin hotărârea penală. Putere de lucru judecat. Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Răspundere civilă delictuală. Index alfabetic : daune morale - proces penal - arestare preventivă C.proc.pen., art. 19, art. 504 În aplicarea prevederilor art. 504 alin.(3) C.proc.pen., în mod greșit instanța a realizat ea însăși evaluarea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive, cu încălcarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instanțele penale care s-au pronunțat, în cadrul procesului penal, asupra legalității și temeiniciei măsurilor procesuale restrictive de libertate dispuse împotriva inculpaților de la acea dată.

Din acest punct de vedere, instanța a făcut o greșită aplicare a normelor invocate, întrucât a procedat la reevaluarea unor chestiuni care erau deja tranșate de instanța penală și, mai mult decât atât, a ajuns la o concluzie contrară; or, cele statuate de instanța penală se impuneau instanței civile cu puterea lucrului judecat, date fiind și prevederile art. 19 C.proc.pen. O atare evaluare a legalității măsurii restrictive de libertate era îngăduită instanței civile, în aplicarea prevederilor art. 504 alin. (2) C.proc.pen., numai dacă instanța penală a omis (sau cadrul procesual nu i-a impus-o) să statueze asupra acestui aspect, prin hotărârea judecătorească care a avut ca efect înlăturarea restricțiilor de libertate a reclamantului într-o cerere formulată pe temeiul art. 504 C.proc.pen.

Secția I civilă, decizia nr. 4050 din 1 iunie 2012 Prin sentința civilă nr. 515/S din 19 noiembrie 2007, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D. și B.N.C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâtul să achite, cu titlu de despăgubiri, câte 10.000 lei fiecăruia dintre reclamanții A.M.A., B.C.M. și C.C.M. și câte 5.000 lei fiecăruia dintre reclamanții S.C. și B.D.; a respins restul pretențiilor formulate de reclamanți. Prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 625/2005, pronunțată de Tribunalul Brașov, reclamanții din prezenta cauză, au fost achitați, în temeiul art. 11 pct.2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Totodată, prin această hotărâre judecătorească, s-a constatat că reclamanții C.C.M., A.M.A. și B.N.M., au fost arestați preventiv în perioada 09.07.2004 – 05.08.2004, iar reclamanții S.C. și B.D. au fost reținuți și arestați preventiv, în perioada 09.07.2004 – 13.07.2004. Prin decizia penală nr. 349/2006, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, împotriva sentinței penale nr. 625/2005 a Tribunalului Brașov, pe care a menținut-o, iar prin decizia penală nr. 2639/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva deciziei penale nr. pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția Penală și pentru cauze cu minori.

În dovedirea prejudiciilor morale pe care reclamanții le-au invocat, prin cererea de chemare în judecată, în cauză au fost audiați martorii: M.P., G.G., A.F.E., B.C. și M.D. Din depoziția martorei M.P. a rezultat că aceasta le cunoaște pe reclamantele C.C.M. de 20 de ani, iar pe reclamanta S.C. de 9 ani. De asemenea din declarația martorei menționate, s-a reținut că, aceasta a luat cunoștință de starea pe care reclamantele arătate au avut-o după data la care au fost puse în libertate, arătând, în acest sens, că reclamanta C.C.M. a avut o perioadă depresivă, care s-a manifestat prin izolarea acesteia de cercul de prieteni și cunoștințe și prin declanșarea unei afecțiuni medicale. Martora a declarat că arestarea preventivă a reclamantei C.C.M., i-a afectat atât pe copilul acesteia, care a început să fie retras la școală și în cercul de prieteni, cât și pe mama reclamantei menționate, căreia i s-a agravat starea de sănătate.

Din declarația martorului G.G., a rezultat că l-a vizitat pe reclamantul B.D., în perioada de timp în care acesta a fost arestat preventiv, constatând că acesta era puternic afectat de cele întâmplate și speriat de perspectiva condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat. Martorul a învederat că, procesul penal în care a fost implicat reclamantul B.D. a fost interes mediatizat, ceea ce a făcut ca informația relativă la arestarea preventivă a acestuia să ajungă la cunoștința locuitorilor satului în care partea domiciliază, precum și la cunoștința cercului de prieteni ai acestuia, care au manifestat ostilitate față de el, afirmându-și convingerea că acuzațiile pe care i le-au adus reclamantului organele de anchetă sunt întemeiate, iar această atitudine a cunoștințelor sale și a consătenilor săi l-a afectat pe reclamantul B.D.

Din depoziția martorului A.F.E. instanța a reținut că, după ce reclamantul B.D. a fost pus în libertate, oamenii din satul în care acesta domiciliază, au manifestat ostilitate față de el, refuzând să intre în relații cu acesta, pe motiv că este un infractor. De asemenea, o parte din prietenii reclamantului și a rudelor sale l-a marginalizat, după ce a aflat că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din depoziția aceluiași martor, A.F.E., a rezultat că, urmare a procesului penal ce a fost declanșat împotriva sa, reclamantul nu a mai putut să își continue activitatea la firma la care a fost angajat. Și martorul B.C., a relatat că reținerea de către organele de cercetare penală a reclamanților A.M.A.

și B.N.C. s-a produs la locul de muncă al acestora. Ca urmare a arestării preventive a reclamanților menționați, conducerea societății comerciale la care erau angajați a luat împotriva lor măsura desfacerii contractelor de muncă. Martorul menționat a mai declarat că și colegii de muncă ai celor doi reclamanți au afirmat despre ei că sunt niște infractori, motiv pentru care au refuzat să le mai vorbească și să intre în relații cu ei, iar această atitudine s-a prelungit chiar și după ce procesul penal, în care au fost implicați reclamanții A. și B.N., s-a finalizat cu achitarea lor. Din depoziția martorului M.D., instanța reținut că circumstanțele în care s-a produs reținerea reclamanților A. și B.N.

de către organele de cercetare penală, condiții care, alături de mediatizarea procesului penal în care aceștia erau implicați, au fost de natură să atragă reacția ostilă a patronilor societății comerciale la care erau angajați și a colegilor de serviciu, care au declarat despre reclamanți că sunt „niște infractori și niște oameni de nimic”. Din aceeași depoziție a mai rezultat că, după ce au fost concediați de la societatea comercială la care erau angajați, reclamanții A. și B.N., au avut probleme financiare și au încercat să se angajeze la alte firme, însă s-au lovit de ostilitatea reprezentanților acestora, atunci când spuneau că sunt implicați într-un proces penal.

Drept urmare, prima instanță, ținând seama de durata arestării preventive a fiecăruia dintre reclamanți și de consecințele pe care măsura arestării preventive le-au avut asupra lor și asupra membrilor familiilor lor, a apreciat că suma de 10.000 lei este de natură să acopere prejudiciul de ordin moral suferit de fiecare dintre reclamanții A.M.A., B.N.C.M. și C.C.M., iar suma de 5.000 lei este îndestulătoare pentru repararea prejudiciului invocat de fiecare dintre reclamanții S.C. și B.D. Prin decizia civilă nr. 47/Ap/2008, Curtea de Apel Brașov a respins apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și de reclamanții apelanți A.M.A., B.C.M. și C.C.M., împotriva sentinței civile sus-menționate; a admis apelul formulat de reclamanții S.C.

și B.D. împotriva aceleiași hotărâri, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul să achite reclamanților S.C. și B.D. câte 10.000 lei fiecăruia cu titlu de daune morale; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței. Prin decizia civilă nr. 8067/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M., de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva deciziei Curții de Apel Brașov, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei, s-a reținut că motivarea deciziei pronunțate de instanța de apel nu permite efectuarea controlului judiciar de către instanța de recurs.

Prin decizia civilă nr. 127/2009, Curtea de Apel a admis apelul declarat de pârât Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 515/s/2007 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor; a respins apelul declarat de reclamanții A.M.A., S.C., C.C.M., B.D., B.N.C.M. împotriva sentinței civile nr. 515/s/2007 a Tribunalului Brașov. Prin decizia nr. 5273 din 14 octombrie 2010 a Î.C.C.J. a fost casată decizia sus-menționată și cauza trimisă spre rejudecare, instanța de casare apreciind că nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate, dată fiind insuficienta motivare a deciziei recurate.

Prin decizia civilă nr. 67/Ap din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de DGFP Brașov și a schimbat în tot sentința apelată, astfel că s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de cei cinci reclamanți, ca neîntemeiată; s-a respins ca nefondat apelul formulat de toți reclamanții. Instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond este greșită, întrucât nu a analizat cazurile prevăzute la art. 504 C.proc.pen. și a apreciat printr-o motivare generică că reclamanții au dreptul la repararea pagubei în temeiul dispozițiilor acestui text de lege.

Împotriva inculpaților A.M.A., B.C.M., B.D., S.C. și Ț.C. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea de ședință nr. 78/2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Recursurile declarate de inculpații A.M.A., B.C.M. și Ț.C. au fost respinse prin încheierea penală nr. 85R/2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, reținându-se că arestarea preventivă a acestora a fost în mod judicios dispusă de către prima instanță, cu reținerea temeiului prevăzut de art. 148 lit. h) C.proc.pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind creat prin caracterul organizat al întregii activități infracționale, prin amploarea acesteia, prin urmările pe care le produce sub aspectul tratamentului aplicabil în afara granițelor României, tuturor cetățenilor români care călătoresc în țările Uniunii Europene.

Din considerentele aceleiași încheieri rezultă existența cel puțin a două indicii temeinice potrivit cărora cei trei inculpați au realizat racolarea părții vătămate, precum și organizarea plecării din țară, în scopul prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. Prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 3.08.2004 s-a dispus menținerea arestării preventive a celor trei inculpați. Chiar dacă prin decizia penală nr. 677R/2004 Curtea de Apel Brașov a admis recursurile celor trei inculpați și a revocat măsura arestării preventive, în motivarea deciziei s-a reținut că pentru dispunerea măsurii arestării preventive față de cei trei existau indiciile temeinicie că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, astfel că, în mod legal și fondat s-a aplicat măsura arestării preventive.

Așadar, în cauză nu se poate vorbi despre o privare de libertate și respectiv de rețineri nelegale, deoarece nu a fost stabilit caracterul nelegal al acestora. La baza măsurilor preventive a stat faptul că temeiurile pentru care reclamanții au fost arestați, subzistau. În privința reclamanților C.C.M., B.N. și A.M.A., instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. (2) C.proc.pen., ca urmare a faptului că nu au fost condamnați definitiv și nici condițiile prevăzute de alin. (3)-(5), întrucât, prin încheierea penală nr. 85/2004 și prin decizia penală nr. 677/2004, Curtea de Apel a constatat caracterul legal al măsurii arestării preventive al acestora. În raport de criteriile speciale prevăzute de art. 505 alin. (1) C.proc.pen.

se impune a se avea în vedere durata arestării preventive dar și contextul social în care au avut loc împrejurările respective. În acest sens, bănuiala plauzibilă de a fi săvârșit o infracțiune nu se identifică cu finalizarea procesului penal, indiferent de soluția pronunțată, ci semnifică existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea (CEDO - Cauza Varga contra România) în prezența cărora, reținerea sau arestarea preventivă este considerată legală fără a fi necesar ca faptele care ar putea da naștere unei bănuieli legitime să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a formula o acuzație împotriva unei persoane.

Prin urmare, împrejurarea că recurenții au fost arestați preventiv, iar ulterior au fost achitați, nu indică în mod necesar faptul că aceste măsuri preventive nu au urmărit un scop legitim, conform art. 5 din CEDO și nici că nu s-ar fi adunat probe pentru a se putea formula o punere sub acuzare în momentul arestării, sau în cursul privării de libertate (CEDO Cauza Labita versus Italia) Curtea de apel a mai reținut că în ceea ce-i privește pe reclamanții S.C. și B.D., prin încheierea penală nr. 85/2004 a fost respinsă propunerea Parchetului de arestare preventivă a acestora, potrivit art. 149 1 alin. (9) C.proc.pen. Revocarea măsurii privative sau restrictive de libertate poate opera numai în condițiile reglementate de art. 106 b alin. (3) și art. 139 alin. (2) C.proc.pen.

Pe de altă parte, nu există o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă a acestor reclamanți și, prin urmare, nefiind beneficiarii dispozițiilor alin. (2) din art. 504 C.proc.pen. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 504 C.proc.pen. Motivațiile reclamanților în susținerea cererii privind acordarea daunelor morale sunt cantonate, în principal, pe așa zisa conduită culpabilă a reprezentanților instituțiilor judiciare, însă atât timp cât nu s-a stabilit caracterul ilegal al măsurii preventive raportat și la art. 5 parag. 3 din CEDO, nu se poate angaja răspunderea statului român în acest sens, deoarece în cauză lipsește situația premisă a stabilirii caracterului nelegal al arestării preventive și implicit a condițiilor prevăzute de art. 504 C.proc.pen.

Probele administrate au evidențiat că la data luării măsurii privative de libertate au existat motive verosimile de a bănui săvârșirea infracțiunii, impunându-se aducerea reclamanților în fața autorităților competente. În consecință, instanța de apel a concluzionat că reclamanții nu beneficiază de dreptul la despăgubiri în sensul art. 504 C.proc.pen., motiv pentru care a admis apelul pârâtului, schimbând în tot sentința în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate; pentru aceleași considerente, s-a respins ca nefondat apelul reclamanților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A.M.A., C.C.M., B.N.C.M., B.D.

și S.C., arătând că hotărârea recurată e dată cu încălcarea legii și că împrejurarea că aceștia au fost achitați prin hotărâre definitivă pentru infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată demonstrează cu prisosință că măsura arestării preventive aferentă perioadelor arătate pentru fiecare în acțiunea introductivă, a fost dispusă în mod ilegal, situație care în baza art. 504 alin. (3) C.proc.pen., le dă dreptul să solicite despăgubiri corespunzătoare. Recurenții mai susțin că motivarea dată de instanța de apel nu are nicio bază legală și se mai învederează că despăgubirile acordate inițial sunt inferioare celor solicitate prin acțiunea introductivă și contrare practicii CEDO în materie, astfel că solicită a fi majorate.

Având în vedere că situația recurenților reclamanți nu este identică sub aspectul legalității măsurii arestării preventive, Înalta Curte a admis recursul formulat de reclamanții B.D. și S.C., respingând recursul formulat de reclamanții A.M.A., C.C.M. și B.M., potrivit celor ce urmează: Cererea de chemare în judecată formulată de cei cinci reclamanți (prin care au solicitat acordarea de daune morale pentru măsura arestării preventive dispuse în cadrul procesului penal) a fost în mod corect analizată de instanțele de fond pe temeiul dispozițiilor art. 504 alin. (2) și (3) C.proc.pen., de vreme ce nu este întrunită cerința premisă pentru incidența art. 504 alin. (1) C.proc.pen. (o hotărâre definitivă de condamnare urmată de achitare), întrucât, pentru durate diferite, în cursul procesului penal finalizat cu achitarea lor, împotriva reclamanților s-a dispus măsura arestării preventive.

Prin urmare, fiind aplicabile dispozițiile art. 504 alin. (2) C.proc.pen., instanța de apel a evaluat cererea în baza acestei norme legale, verificând în speță dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text. Pornind de la incidența art. 504 alin. (2) C.proc.pen., curtea de apel în mod legal a apreciat că aceasta analiză se impune a fi realizată prin raportare la prevederile art. 504 alin. (3) C.proc.pen., în raport de susținerile reclamanților privind existența sentinței penale nr. 625/S/2005 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia civilă nr. 2639/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, prin care aceștia au fost achitați, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen., pentru faptele ce li se imputau, încriminate și pedepsite de art. 12 alin. (2) din Legea 678/2001.

Având în vedere prevederile art. 504 alin. (3) C.proc.pen., curtea de apel a pornit de la premisa că achitarea reclamanților dispusă în procesul penal nu echivalează automat cu nelegalitatea măsurii restrângerii libertății acestora prin arestarea lor preventivă, întrucât textul invocat prevede că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului ori de revocare a măsurii arestării preventive. Numai în absența unei asemenea statuări a instanței penale cu privire a legalitatea sau nelegalitatea măsurii arestării preventive, această dezlegare cade în sarcina instanței civile, învestite cu soluționarea unei cereri întemeiate pe prevederile art. 504 alin. (2) și (3) C.proc.pen.

Înalta Curte a constatat însă că, în mod nelegal, în aplicarea prevederilor art. 504 alin.(3) C.proc.pen., curtea de apel a realizat ea însăși evaluarea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive dispuse împotriva celor cinci reclamanți, cu încălcarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instanțele penale care s-au pronunțat, în cadrul procesului penal ce se derula, asupra legalității și temeiniciei măsurilor procesuale restrictive de libertate dispuse împotriva inculpaților de la acea dată, respectiv, reclamanții pricinii.

Împotriva recurenților reclamanți s-a dispus măsura arestării preventive pe durate diferite, individualizate de organele judiciare penale în raport cu gradul de pericol social concret al fiecăruia, potrivit normelor de procedură penală ce reglementează măsura reținerii și arestării preventive [art. 143 și 148 lit. h)]. Astfel, prin încheierea nr. 78/2004 a Tribunalului Brașov s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov de arestare preventivă împotriva celor 5 reclamanți ai pricinii de față (inculpați în procesul penal) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin.(2) din Legea 678/2001, apreciindu-se că sunt întrunite dispozițiile prevăzute de art. 143 C.proc.pen.

și că, cercetările nefiind finalizate, se impunea măsura arestării acestora, pentru a se desfășura în bune condiții urmărirea penală. Împotriva încheierii anterior menționate, toți cei 5 inculpați au formulat recurs care a fost soluționat de Curtea de Apel Brașov, Secția Penală prin încheierea penală nr. 85R/2004. Astfel, instanța penală a decis respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de inculpații Ț. (devenită C., prin căsătorie) C.M., A.M.A. și B.C.M.; prin aceeași decizie, s-a admis recursul inculpaților S.C. și B.D., casându-se în parte încheierea recurată, respectiv, în ceea ce privește măsura arestării preventive a acestora; rejudecând în aceste limite, instanța de recurs a decis respingerea propunerii Parchetului de pe lângă tribunalul Brașov privind arestarea preventivă a celor doi inculpați - S.C.

și B.D.; s-a dispus anularea mandatelor de arestare preventivă din 10.07.2004 emise împotriva lor și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu erau arestați în altă cauză. Din considerentele acestei decizii, Înalta Curte a constatat că instanța penală a realizat evaluarea legalității măsurii arestării preventive dispuse împotriva fiecăruia dintre cei 5 inculpați. Astfel, referitor la inculpații Ț.C.M., A.M.A.

și B.C.M., instanța penală a reținut: „rezultă astfel existența cel puțin a unor indicii temeinice că acești 3 inculpați au realizat racolarea părții vătămate precum și organizarea plecării din țară a acesteia, în scopul prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/201.” În plus, referitor la aceiași trei reclamanți, instanța penală concluzionează: „În ceea ce privește arestarea preventivă a celorlalți inculpați (Ț., A., B., s.n.), aceasta a fost în mod judicios dispusă de către prima instanță, cu reținerea temeiului prevăzut de art. 148 lit. h) C.proc.pen., pericolul concret pentru ordinea publică fiind creat prin caracterul organizat al întregii activități infracționale, prin amploarea acesteia, prin urmările pe care le produce sub aspectul tratamentului aplicabil în afara granițelor României tuturor cetățenilor români care călătoresc în țările Uniunii Europene.” Față de această constatare a instanței penale, Înalta Curte a observat că instanța penală a confirmat legalitatea măsurii arestării preventive a celor trei reclamanți (inculpați în cauza penală).

Referitor la ceilalți doi reclamanții, aceeași instanță penală, în aceeași decizie invocată reține: „În ceea ce îi privește pe inculpații B. și S., aceste indicii însă nu există; dacă în ceea ce privește efectuarea transportului s-ar putea susține că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, din probele administrate până în prezent nu rezultă acele indicii care să creeze presupunerea că inculpații cunoșteau scopul transportării părții vătămate în Italia (deci, sub aspectul laturii subiective). Din actele dosarului întocmite până în prezent, rezultă că în mod obișnuit inculpatul B. a efectuat transporturi, cunoscând-o pe inculpata S.C.

care, de asemenea, se deplasa în Italia și înapoi în România, la circa 3-4 luni.” Față de cele anterior citate, reiese că recurenții reclamanți B. și S. au fost arestați preventiv 5 zile între 9.07.2004 (data admiterii propunerii de arestare preventivă formulată de Parchet prin încheierea nr. 78 a Tribunalului Brașov) și 13.07.2007 (data pronunțării încheierii penale nr. 85R din 13.07.2004 de Curtea de Apel Brașov, Secția Penală) prin care s-au anulat mandatele de arestare preventivă emise pe numele acestora și s-a dispus punerea lor în libertate de îndată. Față de această soluție a instanței penale, dacă însăși propunerea de arestare preventivă a celor doi a fost respinsă, reiese că perioada de arestare preventivă a reclamanților B. și S. a fost plasată pe tărâmul unei arestări nelegale în decursul celor 5 zile.

Ca atare, în raport cu evaluările instanței penale, Înalta Curte a constatat că aceștia întrunesc cerințele legale presupuse de art. 504 alin. (2) și (3) C.proc.pen. pentru a le fi acordate daune morale pentru măsura arestării preventive dispuse în mod nelegal de organele de urmărire penală, pe durate celor 5 zile în cadrul procesului penal soldat cu achitarea lor. Din acest punct de vedere, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor invocate, întrucât a procedat la reevaluarea unor chestiuni care erau deja tranșate de instanța penală și, mai mult decât atât, a ajuns la o concluzie contrară; or, cele statuate de instanța penală se impuneau instanței civile cu puterea lucrului judecat, date fiind și prevederile art. 19 C.proc.pen.

În consecință, referitor la acești doi reclamanți sunt întrunite condițiile admiterii recursului în temeiul art. 304 pct. 9, sens în care s-a dispus, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) și (3) C.proc.pen. Astfel, decizia recurată a fost modificată în parte, în sensul păstrării sentinței sub aspectul soluționării cererii de chemare în judecată a acestor doi reclamanți, cerere admisă de prima instanță (apelul lor ca și al celorlalți trei reclamanți a fost menținut respins, în timp ce admiterea apelului formulat de pârât, a privit confirmarea deciziei recurate sub aspectul schimbării sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții Ț.C.C.M., A.M.A.

și B.C.M.) Referitor la cuantumul daunelor morale, acesta rămâne cel stabilit de prima instanță, respectiv, câte 5.000 lei pentru fiecare dintre acești doi reclamanți, întrucât prima instanță a făcut o corectă aplicare a criteriilor legale prevăzute de art. 504 alin. (3) C.proc.pen., stabilind o reparație justă, echitabilă și proporțională cu încălcarea constatată, cu observarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 5 din Convenție. În ce-i privește pe ceilalți trei recurenți reclamanți (C., A., B.), așa cum a reținut și instanța de apel prin decizia recurată, ulterior, împotriva acestora, prin încheierea de ședință din 3 august 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. 19xx/P/2004, s-a dispus menținerea arestării preventive, respingându-se cererea pe care au formulat-o de înlocuire a arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva acestei încheieri, cei trei inculpați au promovat recurs, iar prin decizia penală nr. 677R din 5.08.2004 a Curții de Apel Brașov, Secția Penală, recursul lor a fost admis, iar instanța penală a dispus revocarea măsurii arestării preventive a acestora și punerea lor în libertate de îndată, dacă nu erau arestați în altă cauză. Din perspectiva cererii de chemare în judecată formulată în această pricină, decizia penală menționată are semnificația atragerii incidenței art. 504 alin.(2) C.proc.pen.

(întrucât reprezintă cauza revocării măsurii arestării preventive), dar, totodată, din observarea considerentelor ei, rezultă că instanța penală de recurs a stabilit că măsura arestării preventive dispuse împotriva celor trei inculpați a avut un caracter legal; or, această constatare, din perspectiva art. 504 alin.(3), conduce la concluzia că nu sunt întrunite toate cerințele normei pentru acordarea daunelor morale, întrucât măsura arestării preventive a celor trei reclamanți a avut un caracter legal, astfel cum instanța penală a constatat.

Din acest punct de vedere, deși instanța de apel a ajuns la aceeași concluzie, Înalta Curte apreciază că prin decizia recurată au fost încălcate aceleași dispoziții ale art. 19 C.proc.pen., deoarece a realizat ea evaluarea legalității măsurii arestării preventive (constatând caracterul legal al măsurii), peste ceea ce instanța penală a reținut, chiar dacă a ajuns la o concluzie concordantă cu cea a instanței penale; o atare evaluare a legalității măsurii restrictive de libertate era îngăduită instanței civile, în aplicarea prevederilor art. 504 alin. (2) C.proc.pen., numai dacă instanța penală a omis (sau cadrul procesual nu i-a impus-o) să statueze asupra acestui aspect, prin hotărârea judecătorească care a avut ca efect înlăturarea restricțiilor de libertate a reclamantului într-o cerere formulată pe temeiul art. 504 C.proc.pen.

Astfel, în considerente deciziei penale nr. 677R din 5.08.2004 a Curții de Apel Brașov, Secția Penală, s-a reținut: „Urmărirea penală a fost finalizată și instanța de judecată a fost sesizată cu soluționarea în fond a cauzei. Până la primul termen de judecată stabilit în cauză, instanța de judecată a analizat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive aplicată celor 3 inculpați, apreciind că subzistă și în prezent temeiurile de fapt și de drept ale arestării preventive. Instanța de recurs constată că, la luarea măsurii arestării preventive față de cei 3 inculpați, existau indiciile temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, astfel că în mod legal și fondat s-a aplicat această măsură a arestării preventive.

(...). Din materialul probator pus la dispoziție din faza de urmărire penală, ținând seama și de elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, rezultă că în prezent, temeiurile de fapt și de drept ale acestei măsuri preventive, nu mai există (...), astfel că, se va revoca măsura arestării preventive aplicată celor 3 inculpați.” În consecință, măsura arestării preventive a celor trei reclamanți a fost una legală, calificată ca atare de instanța penală, ceea ce constituie premisa respingerii cererii acestora de acordare a unor daune morale determinate de repararea prejudiciilor decurgând din privarea de libertate în cursul procesului penal (9.07.2004 – 5.08.2004), în speță, nefiind întrunite toate condițiile cumulative prevăzute de art. 504 alin. (2) C.proc.pen.

pentru angajarea răspunderii Statului pentru acest motiv. Având în vedere toate aceste considerente, în aplicarea art. 312 alin. (1) și (3) C.proc.civ., Înalta Curtea a admis recursul reclamanților B.D. și S.C. și a dispus respingerea recursului reclamanților A.M.A., C.C.M. și B.N.C.M., în sensul celor deja arătate.