ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5461/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 32 din 31 ianuarie 2011,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul S.G.F.E., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, prin care solicita

anularea hotărârii nr. 10383 din 28 septembrie 2004, emisă de pârâtă în temeiul

Legii nr. 189/2000, și stabilirea calității de beneficiar al acestui act

normativ.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a

contestat hotărârea nr. 10383 din 28 septembrie 2004, care i-a fost comunicată

sub semnătură de primire, iar la data de 24 noiembrie 2006 a depus la Casa

Județeană de Pensii Bihor, din nou aceeași cerere cu același

conținut, care a fost clasată doarece avea o hotărâre de respingere.

La data de 21 mai

2009, reclamantul revine la Casa Județeană de Pensii Bihor cu o cerere

având același obiect ca și cererea din 2004, care a fost din nou

clasată, în baza prevederilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, privind

reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată

și modificată de Legea nr. 233/2002.

Răspunsul pârâtei, de

clasare a cererii, emis la data de 21 iulie 2009, pe care reclamantul la primit

la data de 4 august 2009, a fost contestat la data de 13 iulie 2010, cu aproape

un an mai târziu.

În acest context,

Curtea a apreciat ca întemeiată excepția tardivității introducerii

acțiunii în contencios administrativ, invocată de pârâtă și a

constatat că acțiunea reclamantului a fost formulată cu depășirea

termenului prevăzut de art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea sentinței

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de

atac, neîncadrată în drept, recurentul a susținut că instanța de fond

în mod greșit a respins acțiunea, reținând excepția

prescripției dreptului la acțiune, deși a solicitat repunerea sa

în termen.

A arătat că s-a aflat

în imposibilitate de a înainta în termenul legal contestația la răspunsul

de clasare a cererii sale, emis la data de 21 iulie 2009, întrucât în acea

perioadă de timp a avut reședința în Italia, unde a lucrat cu forme

legale, întoarcerea în țară făcându-se la începutul lunii iulie 2010.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

î

mpotriva hotărârii comisiei care funcționează în cadrul

caselor județene de pensii și a municipiului București persoana interesată poate

face contestație la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii,

potrivit Legii contenciosului administrativ.

În conformitate cu dispozițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

acțiunea

în contencios administrativ nu poate fi introdusă mai târziu de un an de la data

comunicării actului

a cărui anulare se cere, acest termen fiind de decădere

[art. 11 alin. (2) și alin. (5)].

Cum actul a cărui anulare

se solicită în cauză a fost comunicat recurentului-reclamant la data de 4 august

2009, iar acțiunea acestuia a fost înregistrată la data de 13 iulie 2010, la aproximativ

un an mai târziu de la data data comunicării actului, în mod corect a reținut instanța

de fond tardivitatea introducerii acțiunii și a dispus respingerea acesteia ca atare.

Repunerea în termenul

de exercitare a contestației, în temeiul art. 103 din C. proc. civ., solicitată

prin cererea de recurs, nu poate fi dispusă în cauză, recurentul nefăcând dovada

că ar fi fost împiedicat în exercitarea în termen a contestației printr-o împrejurare

mai presus de voința sa.

Pentru considerentele

arătate, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul va fi respins

ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.G.F.E. împotriva sentinței nr. 32 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie

2011.