ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1977/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Bacău sub nr. 80/32/2010 petentul G.M. a atacat rezoluția de neîncepere

a urmăririi penale nr. 1315/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău din data de 24 noiembrie 2009 față de făptuitorii M.V., Ș.G., G.A., C.I.

și B.L., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și

247 C. pen. întrucât nu s-a confirmat existența acestor infracțiuni.

În motivarea

plângerii petentul arată că este nemulțumit de soluția dispusă de procuror

întrucât a fost supus la tratamente inumane de cei cinci intimați care au

întocmit procesul-verbal din 19 februarie 2007.

Din actele și

lucrările dosarului instanța reține:

Prin Rezoluția nr.

1315/P/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău s-a constatat că prin Sentința penală nr. 77 din 21 mai 2009 pronunțată

în Dosarul nr. 181/32/2009 al Curții de Apel Bacău, în baza art. 285 C. proc.

pen. plângerea formulată de petentul G.M., aflat în Penitenciarul Bacău, a fost

trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău spre competentă

soluționare.

Din conținutul

Sentinței penale nr. 77 din 21 mai 2009 se reține că petentul nu a înțeles să

formuleze plângere conform art. 278

1

C. proc. pen. împotriva

Rezoluțiilor nr. 598/P/2008 și nr. 837/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, sesizarea sa vizând persoanele care au întocmit

procesul-verbal din 19 februarie 2007.

Procesul-verbal

contestat de persoana vătămată G.M. a fost întocmit la 19.02.2007 de comisia

formată din: l.s.p. M.V. - director adjunct pentru siguranța deținerii și regim

penitenciar; l.s. Ș.G. - pentru șef birou intervenție psihologică : P.c. G.A. -

șef birou evidență ; l.s.p. Dr. C.I.- medic șef: l.p. B.L. - psiholog, toți

angajați ai Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Bacău.

Cu privire la

comportarea deținutului în timpul executării pedepsei, se menționează în

procesul-verbal că a fost sancționat disciplinar pentru deținere de băuturi

alcoolice și raport sexual cu persoane de același sex și pentru intenția de

evadare a fost pedepsit de două ori. Pentru aceste motive s-a considerat că

deținutul prezenta grad sporit de risc.

Aspectele reținute în

procesul-verbal din 19 februarie 2007 sunt susținute prin:

Raportul întocmit de

plt. C.I., raport de pedepsire, proces-verbal al comisiei de repartizare a

deținuților la activitățile productive, proces-verbal de stabilire a gradului

de risc, proces-verbal de stabilire a gradului de periculozitate, declarații

ale colegilor din camera X a Penitenciarului.

Potrivit mandatului

de executare a pedepsei închisorii G.M. a fost condamnat. prin Decizia penală

nr. 154 din 07 noiembrie 1995 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr.

2370/2005 la 25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 174 - 175 lit. h) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 197 alin. (2)

lit. b) și art. 189 alin. (2) C. pen.

Informațiile despre

comportamentul deținutului au fost clasificate în anul 1999 și la 03 mai 2007

conform procesului-verbal pentru comportament corespunzător s-a apreciat că nu

se mai impune menținerea sa în categoria celor cu grad sporit de risc

împrejurare ce a condus la declasificarea deținutului.

Pentru considerentele

expuse, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât comisia

pentru stabilirea gradului de risc din cadrul Penitenciarului Bacău, prin

îndeplinirea acestor acte nu a depășit exercitarea atribuțiilor de serviciu și

nici nu a îngrădit folosința sa exercițiul drepturilor reclamantului G.M.

Prin Rezoluția nr.

883/11/2/2009 din 08 ianuarie 2010 Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Bacău a dispus respingerea plângerii împotriva primei

rezoluții, arătând că în cauză, urmare a plângerii formulate de petentul G.M.,

se constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

l.s.p. M.V., l.s. Ș.G., P.c. G.A., l.s.p. Dr. C.l., l.p. B.L., cercetați sub

aspect infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. și abuz

în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen.

întrucât aceștia și-au îndeplinit sarcinile de serviciu fără rea-credință și

fără a îngrădi în mod nelegal drepturile petentului.

În termen legal,

petentul a formulat plângere conform art. 278

1

C. proc. pen. pe care

a depus-o la instanța competentă.

Prin Sentința penală

nr. 43 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentului

G.M. împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1315/P/2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău din 24 noiembrie 2009, ca

nefondată, menționând rezoluția atacată.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul G.M. care a solicitat admiterea

recursului său întrucât, în cauză, parchetul nu a administrat toate probele,

iar Curtea de Apel Bacău nu i-a luat în considerare cererile.

Examinând hotărârea

atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Infracțiunea de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. constă

în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei

persoane.

Din analiza textului

rezultă că este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv

atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie

printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca

urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Pe de altă parte,

potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea

probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea

făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă

este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

Pentru realizarea

obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis și

coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Astfel, organul

competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea

determinată de lege, iar atunci când datele infirmă existența infracțiunii,

devin incidente dispozițiile art. 10 din C. proc. pen. în care punerea în

mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În cauza de față, cei

cinci intimați, membri ai Comisiei pentru stabilirea gradului de risc a

deținutului G.M., au întocmit procesul-verbal din data de 19 februarie 2007 în

raport de împrejurări concrete și în virtutea atribuțiilor de serviciu pe care

le avea fiecare.

Pe de altă parte,

petentul nu invocă un anume abuz comis de intimați sau o împrejurare concretă

din care să rezulte că aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu.

De fapt, petentul

este nemulțumit de soluția dată de către Comisie.

Or, în acest caz,

petentul se putea adresa unor organe și instituții superioare Comisiei, aspect

care nu rezultă din actele dosarului.

Așa încât, simpla

nemulțumire a petentului nu poate conduce la cercetarea penală a membrilor

Comisiei.

Pe cale de

consecință, atât rezoluția procurorului, cât și sentința pronunțată de instanța

de fond sunt legale, împrejurarea față de care Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.M.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul G.M.l împotriva Sentinței penale

nr. 43 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 mai 2010.