ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1977/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 80/32/2010 petentul G.M. a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 1315/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău din data de 24 noiembrie 2009 față de făptuitorii M.V., Ș.G., G.A., C.I. și B.L., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 247 C. pen. întrucât nu s-a confirmat existența acestor infracțiuni.

În motivarea plângerii petentul arată că este nemulțumit de soluția dispusă de procuror întrucât a fost supus la tratamente inumane de cei cinci intimați care au întocmit procesul-verbal din 19 februarie 2007. Din actele și lucrările dosarului instanța reține: Prin Rezoluția nr. 1315/P/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a constatat că prin Sentința penală nr. 77 din 21 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 181/32/2009 al Curții de Apel Bacău, în baza art. 285 C. proc. pen. plângerea formulată de petentul G.M., aflat în Penitenciarul Bacău, a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău spre competentă soluționare. Din conținutul Sentinței penale nr. 77 din 21 mai 2009 se reține că petentul nu a înțeles să formuleze plângere conform art. 278 1 C. proc.

pen. împotriva Rezoluțiilor nr. 598/P/2008 și nr. 837/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, sesizarea sa vizând persoanele care au întocmit procesul-verbal din 19 februarie 2007. Procesul-verbal contestat de persoana vătămată G.M. a fost întocmit la 19.02.2007 de comisia formată din: l.s.p. M.V. - director adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar; l.s. Ș.G. - pentru șef birou intervenție psihologică : P.c. G.A. - șef birou evidență ; l.s.p. Dr. C.I.- medic șef: l.p. B.L. - psiholog, toți angajați ai Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță Bacău. Cu privire la comportarea deținutului în timpul executării pedepsei, se menționează în procesul-verbal că a fost sancționat disciplinar pentru deținere de băuturi alcoolice și raport sexual cu persoane de același sex și pentru intenția de evadare a fost pedepsit de două ori.

Pentru aceste motive s-a considerat că deținutul prezenta grad sporit de risc. Aspectele reținute în procesul-verbal din 19 februarie 2007 sunt susținute prin: Raportul întocmit de plt. C.I., raport de pedepsire, proces-verbal al comisiei de repartizare a deținuților la activitățile productive, proces-verbal de stabilire a gradului de risc, proces-verbal de stabilire a gradului de periculozitate, declarații ale colegilor din camera X a Penitenciarului. Potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii G.M. a fost condamnat. prin Decizia penală nr. 154 din 07 noiembrie 1995 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 2370/2005 la 25 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 - 175 lit. h) cu aplic.

art. 75 lit. a) C. pen., art. 197 alin. (2) lit. b) și art. 189 alin. (2) C. pen. Informațiile despre comportamentul deținutului au fost clasificate în anul 1999 și la 03 mai 2007 conform procesului-verbal pentru comportament corespunzător s-a apreciat că nu se mai impune menținerea sa în categoria celor cu grad sporit de risc împrejurare ce a condus la declasificarea deținutului. Pentru considerentele expuse, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât comisia pentru stabilirea gradului de risc din cadrul Penitenciarului Bacău, prin îndeplinirea acestor acte nu a depășit exercitarea atribuțiilor de serviciu și nici nu a îngrădit folosința sa exercițiul drepturilor reclamantului G.M.

Prin Rezoluția nr. 883/11/2/2009 din 08 ianuarie 2010 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus respingerea plângerii împotriva primei rezoluții, arătând că în cauză, urmare a plângerii formulate de petentul G.M., se constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de l.s.p. M.V., l.s. Ș.G., P.c. G.A., l.s.p. Dr. C.l., l.p. B.L., cercetați sub aspect infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen. întrucât aceștia și-au îndeplinit sarcinile de serviciu fără rea-credință și fără a îngrădi în mod nelegal drepturile petentului. În termen legal, petentul a formulat plângere conform art. 278 1 C. proc.

pen. pe care a depus-o la instanța competentă. Prin Sentința penală nr. 43 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentului G.M. împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1315/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău din 24 noiembrie 2009, ca nefondată, menționând rezoluția atacată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul G.M. care a solicitat admiterea recursului său întrucât, în cauză, parchetul nu a administrat toate probele, iar Curtea de Apel Bacău nu i-a luat în considerare cererile. Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată următoarele: Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.

constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. Din analiza textului rezultă că este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Pe de altă parte, potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.

Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, iar atunci când datele infirmă existența infracțiunii, devin incidente dispozițiile art. 10 din C. proc. pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În cauza de față, cei cinci intimați, membri ai Comisiei pentru stabilirea gradului de risc a deținutului G.M., au întocmit procesul-verbal din data de 19 februarie 2007 în raport de împrejurări concrete și în virtutea atribuțiilor de serviciu pe care le avea fiecare.

Pe de altă parte, petentul nu invocă un anume abuz comis de intimați sau o împrejurare concretă din care să rezulte că aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu. De fapt, petentul este nemulțumit de soluția dată de către Comisie. Or, în acest caz, petentul se putea adresa unor organe și instituții superioare Comisiei, aspect care nu rezultă din actele dosarului. Așa încât, simpla nemulțumire a petentului nu poate conduce la cercetarea penală a membrilor Comisiei. Pe cale de consecință, atât rezoluția procurorului, cât și sentința pronunțată de instanța de fond sunt legale, împrejurarea față de care Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.M. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.M.l împotriva Sentinței penale nr. 43 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul petiționar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2010.