Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2012

HOTĂRÂRE
28.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 239/CA/2009-P.I. din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Oradea - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul M.G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Instituția Prefectului Județului Bihor - Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat de a emite titlul de plată și obligarea pârâților la emiterea acestuia, conform prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

La termenul din 13 octombrie 2010, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249-251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva sentinței nr. 239/CA/2009-P.I. din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1951/2010
supra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 136/CA/ PI din 7 iulie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulat
ÎCCJ 2012-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1065/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 250 din 5 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de
ÎCCJ 2011-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4050/2011
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 5/ C din 3 noiembrie 2010, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea a admis cererea
ÎCCJ 2013-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 674 din 14 aprili
ÎCCJ 2010-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1952/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 230 din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de recl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă