Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
13/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
8 decembrie 2011

Decizia nr. 4050/2011 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 13/2004 — cale de atac împotriva încheierii nr. 5 a Curții de Apel Oradea

Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 5/ C din 3 noiembrie 2010, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea a admis cererea de suspendare formulată de petenta SC G.R. SRL, în contradictoriu cu intimata SC N. SA și a dispus suspendarea executării hotărârii arbitrale nr. 2 din 14 aprilie 2010, pronunțată în dosarul nr. 13/2004 al Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor până la soluționarea acțiunii în anulare. Pârâta SC N. SA a formulat recurs, împotriva menționatei încheieri. Potrivit art. 248 alin. (l) prin raportare la alin. (3) al aceluiași articol C. proc.

civ., în materie comercială, dacă pricina a rămas în nelucrare din vina părții timp de șase luni, recursul se perima de drept. Cum de la data de 24 martie 2011, când judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ. și până la data de 7 noiembrie 2011, când s-a fixat termenul pentru constatarea perimării, au trecut mai mult de șase luni, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., urmează să constate perimat recursul formulat în prezenta cauză. Așa fiind, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE Constată perimat recursul formulat de pârâta SC N. SA, împotriva încheierii Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea nr. 5/ C din 3 noiembrie 2010. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.