ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 943/2012

Asupra conflictului

negativ de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei.

Soluțiile pronunțate de instanțele aflate în

conflict

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a reclamanții T.H., T.T., M.M., S.P., T.D.

și V.H. au solicitau ca în contradictoriu cu pârâta ANRP - Serviciul de

aplicare a Legii nr. 9/1998, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de

73.381 de RON, reprezentând a doua tranșă din compensațiile bănești acordate

prin Hotărârea 324 din 31 ianuarie 2002 a Comisiei Județene Tulcea, actualizată

cu indicele de inflație a prețurilor de consum începând cu data de 30 iulie

2007, până la data plății efective și integrale.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin respectiva hotărâre le-au fost acordate

compensații bănești în valoare de 122.307,54 RON, hotărârea fiind validată prin

Ordinul nr. 4444 din 30 iulie 2007 emis de șeful Cancelariei Primului-Ministru.

Au mai precizat reclamanții că prima tranșă le-a fost achitată în anul 2008,

însă au trecut trei ani și nu au primit și diferența de bani.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 9/1998 și art. 5 din H.G. nr.

286/2004.

Prin Sentința civilă

nr. 3254 din 06 octombrie 2011 a Tribunalului București, secția a IX-a

contencios administrativ a fost admisă excepția necompetenței teritoriale,

invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7

alin. (4) din Legea nr. 9/1998 potrivit cărora hotărârile comisie centrale sunt

supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de

comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia

domiciliază solicitantul.

A apreciat instanța

că, deși nu se contestă hotărârea comisiei centrale, ci se solicită obligarea

la plata celei de a doua tranșe din compensațiile acordate și validate, cauza

nu poate fi soluționată decât potrivit normelor de competență imperative

menționate în textul legal precizat anterior, adică de instanța de la

domiciliul reclamanților, situat în comuna Cerna, județul Tulcea.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Tulcea, secția civilă de contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4762 din 22 noiembrie 2011, a

admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența

de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat existența unui

conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să soluționeze

conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență că în prezenta cauză competența

teritorială nu poate fi stabilită potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) din

Legea nr. 9/1998, așa cum s-a reținut în Sentința civilă nr. 3254 din 06

octombrie 2011 a Tribunalului București, ci potrivit normelor de drept comun

referitoare la competența teritorială.

Astfel, s-a apreciat

că dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 vizează exclusiv

contestațiile formulate împotriva hotărârilor comisiei centrale, or prezenta

cauză nu are ca obiect o asemenea contestație ci se referă la pretențiile

bănești formulate de către reclamanți împotriva pârâtei. Acest aspect este

real, însă nu are relevanță pentru stabilirea competenței teritoriale în

prezenta speță, cât timp obiectul acțiunii reclamanților nu se circumscrie

ipotezei avută în vedere de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998.

Prin urmare, instanța

a considerat că în prezenta speță au aplicabilitate normele de competență

teritorială de drept comun, și anume art. 8 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

căruia cererile îndreptate împotriva statului, așa cum este cazul în prezenta

speță, se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința

județului unde își are domiciliul reclamantul.

S-a mai apreciat că

deși textul prevede o competență teritorială alternativă, opțiunea între

instanțele deopotrivă competente aparține exclusiv reclamantului, potrivit art.

12 C. proc. civ., situație în care instanța inițial învestită - Tribunalul

București - trebuia să soluționeze pe fond prezenta cauză, cât timp aceasta a

fost opțiunea reclamanților.

instanței competente să soluționeze cauza de față

În baza art. 20 alin.

(1) pct. 2, art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că soluționarea prezentului conflict negativ de competență se face în favoarea

Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Obiectul prezentului

litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei ANRP - Serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998 la plata sumei de 73.381 RON, actualizată cu rata inflație,

reprezentând cea de-a doua tranșe de 60% din suma totală de 122.307,54 RON

cuvenită reclamanților cu titlu de compensații bănești, în baza Hotărârii nr.

324 din 31 ianuarie 2002 emisă de Comisia Județeană Tulcea pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998 și validată prin Ordinul nr. 4444 din 30 iulie 2007 emis de

Șeful Cancelariei Primului Ministru.

Prin urmare, este

vorba despre o acțiune generată de neplata în termenul legal a unor despăgubiri

stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea

nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile

trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre

România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, respectiv ale

normelor metodologice pentru aplicarea acestui act normativ aprobate prin H.G.

nr. 753/1998, ipoteză asimilată refuzului nejustificat de rezolvare a unei

cereri, conform art. 2 alin. (1) lit. i) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 7 alin.

(4) din Legea nr. 9/1998, „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului

judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la

secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază

solicitantul”.

Ordinul nr. 4444/2007

de validare a Hotărârii Comisiei Județene Tulcea nr. 324/2002 prin care au fost

acordate reclamanților compensații bănești în cuantum de 122.307,54 RON a fost

emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru, în temeiul art. 30 din O.G. nr.

94/2004.

Potrivit art. 31 din

O.G. nr. 94/2004, „ actele Cancelariei Primului Ministru sunt supuse

controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului, în raza

căruia domiciliază solicitantul”

În altă ordine de

idei, trebuie precizat că potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G nr. 25/2007

privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al

Guvernului, cu modificările și completările ulterioare, “ se înființează

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca organ de

specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în

subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, finanțat de la bugetul de stat,

prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, prin preluarea activității

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, structura fără

personalitate juridică din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, care se

desființează.

La art. 6 alin. (7)

din aceeași ordonanță se prevede că: „prin decizie, vicepreședintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează

aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata

despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri

ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București. (…).

Deciziile de plata

prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin

care se soluționează contestațiile se comunica beneficiarilor și pot fi atacate

în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a tribunalului în

raza căruia domiciliază solicitantul.”

Din interpretarea

acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative tipice sau

asimilate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în

aplicarea Legii nr. 9/1998 pot fi contestate la instanța de contencios

administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, fiind

vorba de o competență specială, reglementată de norme imperative, atât în etapa

stabilirii dreptului cât și în etapa efectuării plăților.

În litigiul de față,

suntem în prezența unei acțiuni generată de neplata unor despăgubiri stabilite

printr-un act administrativ, având drept temei juridic Legea nr. 9/1998.

Altfel spus, trebuie

aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un

litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 9/1998.

Ca atare, instanța de

control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de competență

teritorială de drept comun, respectiv art. 8 alin. (1) C. proc. civ.

Chiar dacă

reclamanții nu contestă hotărârea comisiei județene, Înalta Curte apreciază că

pentru rațiuni de simetrie juridică, instanța competentă teritorial să

stabilească legalitatea actului administrativ are și competența de a cenzura

actele administrative asimilate - atât refuzul de emitere a acestuia, cât și

refuzul de executare.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

instanței de contencios administrativ a tribunalului de la domiciliul

reclamanților, respectiv Tribunalul Tulcea, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții T.H., T.T., M.M., S.P., T.D.,

V.H. și pe pârâta ANRP - Serviciul Pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 în

favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM