ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

judiciare.

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 19 mai 2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București,

contestatoarea SC A.T.R. SA a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, contestație la executare

împotriva deciziei de impunere nr. 5 din 28 ianuarie 2010 emisa de D.R.A.O.V.

În motivarea acțiunii,

societatea contestatoare a susținut că suma de 1.256.800 lei a fost stabilită

în mod eronat.

instanțe aflate în conflict.

Prin sentința civilă nr.

17748 din 16 septembrie 2010, Judecătoria Sectorului 1 București, a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii

în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ.

Pentru a pronunța

această soluție, Judecătoria a analizat dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004

și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și, raportând prevederile legale incidente

la situația de fapt dedusă judecății, a reținut că instanța competentă material

să soluționeze cauza este Curtea de Apel București.

de-a doua instanțe aflate în conflict.

Prin sentința civilă nr.

948 din 09 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din

oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, competența

soluționării cauzei și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel, în raport de petitul cererii și de temeiul de

drept invocat, a reținut că obiectul litigiului este contestație la executarea

silită și că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se

introduce la instanța de executare, stabilită conform dispozițiilor art. 373 alin.

(2) C. proc. civ.

Totodată, Curtea a

apreciat, pe de o parte, că nu este investită să se pronunțe asupra

„suspendării efectelor administrative” ale deciziei de impunere nr. 5 din 28

ianuarie 2010 emisă de D.R.A.O.V., în condițiile în care nu există o cerere

având acest obiect și întemeiată pe dispozițiile art. 14 sau art. 15 din Legea nr.

554/2004, iar pe de altă parte, că nu sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. ț)

din Legea nr. 554/2004, care stabilesc că instanța de contencios administrativ

este instanță de executare numai atunci când a soluționat fondul unui asemenea

litigiu.

II. Considerentele

Înaltei Curți, asupra conflictului negativ de competență.

și de drept relevante.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art.

22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului

1 București, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauza supusă

dezbaterii, prin demersul său judiciar, contestatoarea SC A.T.R. SA a formulat,

în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, contestație la executare și cerere de suspendare a executării

deciziei de impunere nr. 5 din 28 ianuarie 2010 emisă de D.R.A.O.V., invocând

ca temei de drept dispozițiile art. 400 și ale art. 403 C. proc. civ.

Curtea de Apel București,

a făcut o interpretare temeinică a situației de fapt expuse de contestatoare,

ceea ce a condus la o calificare corectă a obiectului cererii de chemare în

judecată, atunci când a considerat că demersul procesual al societății

contestatoare se circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage

competența Judecătoriei Sectorului 1 București, ca instanță de executare.

În conformitate cu art.

172 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.: „(1)

Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare

efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de

executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un

act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea

provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403

alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și

împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în

cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească

sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă

procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța

judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.

Înalta Curte, reține

că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească

competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc.

conform cărora „unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile C. proc.

civ.”.

Dispozițiile art. 400

alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care „contestația

privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se

introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută”, iar „dacă

asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de

jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.”

Din coroborarea

acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd

că „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea,

în afara cazurilor în care legea dispune astfel”, rezultă că judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece atât

contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu.

Această soluție se

impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de

organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul

comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar

nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ și, respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., dispoziții aplicabile

numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale,

ce constituie titlu de creanță fiscală.

De altfel, în

interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (4), actualul art. 172 alin. (4) C.

proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-au

pronunțat secțiile unite, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I

nr. 734 din 30 octombrie 2007, care au statuat că „judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația,

atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a

refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în

condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost

pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o

instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru

contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.

Astfel fiind, așa cum

rezultă din interpretarea logică și comparativă a prevederilor art. 172 alin.

(3) și ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., instanțele de contencios

administrativ au fost excluse de la soluționarea contestațiilor la executare

silită a creanțelor fiscale.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., la instanța judecătorească de

contencios administrativ pot fi atacate numai deciziile emise în soluționarea

contestațiilor formulate de cei interesați împotriva actelor administrative

fiscale, prin urmare, după finalizarea procedurii prealabile.

regulatorului de competență.

Având în vedere

considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea SC A.T.R. SA și pe intimata

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2011.