ÎCCJ, decizie (scj.ro #83937)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83937) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prescripție

specială. Suspendarea judecății

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

generală. Cauzele care înlătură răspunderea penală sau

consecințele condamnării

Indice alfabetic:

Drept penal

-

prescripție

specială

-

suspendarea

judecății

C.

pen

.,

art.

124

Potrivit

art. 124 C.

pen

.,

referitor la prescripția specială, prescripția

înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar

interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 din

același cod este depășit cu încă jumătate. În cazul în

care judecata a fost suspendată, în temeiul vechiului art. 303 alin. (6)

C.

proc

.

pen

., pe perioada

soluționării unei excepții de neconstituționalitate,

dispozițiile art. 124 C.

pen

. sunt incidente,

dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 C.

pen

., la care se adaugă încă jumătate din

durata acestuia și perioada suspendării judecății până

la soluționarea excepției de neconstituționalitate, s-a

împlinit.

I.C.C.J., Secția penală, decizia

nr. 3473 din 6 octombrie 2010

I. Prin decizia nr.

1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secția penală, s-au admis recursurile declarate de

procuror și părțile civile I.G. și I.A. împotriva sentinței

nr. 97/F din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, Secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe

inculpații C.I. și R.G.

A fost casată

sentința penală sus-menționată numai sub aspectul laturii

civile, cu privire la rezolvarea acesteia și a cheltuielilor judiciare.

Au fost respinse, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.I. și R.G. împotriva

sentinței penale sus-menționate.

S-a reținut

că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au

fost trimiși în judecată inculpații C.I. și R.G.,

subcomisar și, respectiv, comisar de poliție, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 249 alin. (1) C.

pen

.

Prin sentința penală nr. 23/F

din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel Brașov a dispus încetarea procesului

penal față de inculpați, apreciind că în cauză a

intervenit prescripția specială.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia penală nr. 2530 din 1 iulie 2009, a admis

recursurile declarate în cauză și, casând hotărârea

pronunțată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

S-a apreciat că, în mod

greșit, s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât a intervenit

prescripția răspunderii penale în raport cu data comiterii faptelor,

dar și că nu au fost aplicate corespunzător dispozițiile art.

128 alin. (2) C.

pen

. combinat cu art. 303 alin. (6)

C.

proc

.

pen

., neluându-se

în calcul perioada cât dosarul a fost trimis la Curtea

Constituțională, astfel încât termenul de prescripție nu a fost

împlinit la momentul soluționării recursurilor.

Urmare

a rejudecării, Curtea de Apel Brașov, prin sentința penală

nr. 97/F din 2 noiembrie 2009, în baza art. 249 alin. (1) C.

pen

., a condamnat inculpații R.G. și C.I. la pedeapsa

de câte o lună închisoare; în baza art. 81

C.pen

.,

a dispus suspendarea executării pedepselor aplicate inculpaților pe

durata unui termen de încercare de 2 ani și o lună, stabilit în

condițiile art. 82 C.

pen

.; în baza art. 1 din

Legea nr. 543/2002, modificată prin O. U. G. nr. 18/2003, a constatat

grațiate în întregime pedepsele de câte o lună închisoare aplicate

inculpaților, iar în baza art. 120 alin. (2) C.

pen

.,

a redus durata termenului de încercare la 2 ani.

A

respins ca nefondată acțiunea civilă promovată de partea

civilă I.G.

În

baza art. 193 C.

proc

.

pen

.,

a obligat inculpații R.G. și

C.l

., în

solidar, la plata sumei de 6.703,56 lei, reprezentând cheltuielile judiciare

efectuate de I.G.

Pe situația de fapt s-a

reținut că, începând cu data de 15 februarie 2001, cei doi

inculpați au efectuat acte de cercetare penală privind mai multe

infracțiuni de furt din locuințe comise de D.I. și I.A. (parte

vătămată I.G.), cauzele fiind finalizate, persoanele fiind

judecate și condamnate definitiv pentru aceste infracțiuni.

Cu

prilejul efectuării acestor acte de cercetare, s-a dispus efectuarea unei

percheziții la domiciliul numitului I.A., astfel că la data de 5

martie 2001 cei doi inculpați au fost desemnați să coordoneze

efectuarea percheziției domiciliare. Percheziția a fost

efectuată împreună cu lucrătorii de poliție D.M., P.M.

și P.V.

Cu

această ocazie au fost ridicate un număr de 151 bunuri - bijuterii,

ceasuri, parfumuri, articole de îmbrăcăminte, aparatură

electronică - despre care se bănuia că provin din

infracțiunile cercetate.

Percheziția

a fost efectuată în două corpuri de clădire, primul corp, din

care au fost ridicate aceste obiecte, fiind percheziționat de

inculpați împreună cu persoanele menționate anterior.

Toți

martorii audiați și care au participat la efectuarea

percheziției au relatat că bunurile ridicate au fost consemnate în

procesul-verbal care a fost citit și semnat de toți martorii, că

bunurile au fost transportate cu mașina instituției Ia secția de

poliție și depozitate în biroul lucrătorilor de poliție

judiciară, deoarece la nivelul secției nu exista și nu

există nici în prezent o cameră de corpuri delicte și că

urmau să fie chemate părțile vătămate care să

recunoască bunurile și să le fie restituite, precum și

că o mare din parte din bunuri au fost restituite acestora.

Cu

privire la modul de depozitare a bunurilor ridicate, martorii au relatat

că exista un fișet metalic în biroul nr. 11, unde aveau biroul cei

doi inculpați, împreună cu martorul M.H. și că în acest

fișet se păstrau bunurile ridicate. Martorii au mai relatat că

martorul M.H. s-a mutat în birou cu inculpații după plecarea

martorului D.L., deoarece s-a decis ca ofițerii să stea într-un birou

și, totodată, s-a încercat acreditarea ideii că bunurile care

lipseau ar fi fost sustrase de martorul D.L.

Atât

raportul Corpului de control, cât și depozițiile martorilor care au

lucrat cu inculpații au relevat faptul că inculpații au

depozitat bijuteriile într-o cutie, pe care o țineau în fișetul

metalic, fișet folosit de inculpatul R.G. și că mai aveau

cheia de la acest fișet M.H. și D.L.,

iar

în

încăperea respectivă aveau

acces

și alte persoane decât lucrătorii de poliție deși, tot în

această încăpere, într-o zonă, erau

ținute, pe jos,

alte bunuri, de mărime mare, ce nu încăpeau în fișet -

aparatură electronică, articole de îmbrăcăminte, parte

dintre acestea fiind ridicate tot de la partea vătămată.

Activitatea

de restituire a bunurilor către persoanele păgubite ca urmare a

săvârșirii unor fapte de furt a fost coordonată tot de

către inculpați, iar implicarea altor persoane în aceste

activități se realiza doar la dispoziția acestora și sub

coordonarea lor. De asemenea, bijuteriile erau scoase și introduse în

fișet doar de către unul din

cei

doi inculpați și au apărut neconcordanțe între modul de

descriere al bunurilor în procesul-

verbal întocmit la percheziție

și dovada de restituire a bunurilor către partea

vătămată, din

cauză

că lucrătorul care s-a ocupat de predarea bunurilor nu a avut acces

la procesul-verbal de

percheziție.

Astfel,

cu prilejul inventarului întocmit la data de 6 septembrie 2001, după ce

partea vătămată a formulat

plângeri prin care a solicitat clarificarea situației bunurilor ridicate

din

locuința sa, nu s-au efectuat verificări între bunurile predate

și cele rămase, ultimele fiind depuse într-o cutie în același

fișet.

Inventarele

ulterioare efectuate au relevat că din cele 151 de obiecte ridicate la

percheziție au fost restituite persoanelor păgubite prin furturi un

număr de 125, aspect reținut și în inventarul și actul de

control efectuat de Corpul de control al ministrului de interne.

Mai mult, pentru alte 26 de obiecte (din care 11 erau

bijuterii, ceasuri de mână)

nu existau niciun fel de documente

justificative care să ateste că au fost restituite.

De

asemenea, alte 11 obiecte (tot bijuterii) nu au avut clarificată

situația, în

sensul că figurau

predate unor părți vătămate, dar și părții

vătămate

I.

G. și nu

s-a putut

stabili dacă acestea

au fost restituite chiar către partea vătămată și

dacă au fost aceleași cu cele

ridicate la percheziție,

din cauza modului diferit de descriere al acestora în documentele de predare,

comparativ cu procesul-verbal de percheziție.

Urmare a demersurilor părții

vătămate, prin sentința penală nr. 739/2003 a

Tribunalului

Cluj, s-a dispus restituirea către partea vătămată a

bunurilor nerestituite și, în consecință, s-au restituit un

număr de 5 bijuterii, a căror primire a fost inițial

refuzată de

aceasta, pe motiv că

au suferit degradări, precum și un telefon de perete.

Celelalte bunuri reclamate de partea

vătămată nu au fost găsite.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs procurorul, părțile civile

I.G. și I.A. și inculpații

C.I. și R.G.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat fondate recursurile procurorului

și ale părților civile și, ca nefondate, recursurile

inculpaților pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările

dosarului, analizând probatoriul administrat atât în faza urmăririi penale

cât și al cercetării judecătorești, rezultă

fără echivoc îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de

serviciu, urmare a unei modalități defectuoase de efectuare a

percheziției și, ulterior, de păstrare și restituire a

bunurilor ridicate, contrar uzanțelor și obligațiilor

regulamentare și, pe cale de consecință, vinovăția

inculpaților în săvârșirea infracțiunii prevăzute în

art. 249 alin. (1) C.

pen

.

Totodată, urmare a

activității inculpaților de manevrare culpabilă a

obiectelor ridicate, dar și a neluării măsurilor legale de

conservare a acestora, creând condițiile dispariției unei

părți din bunurile ridicate, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul

părților civile.

În atare situație, s-a constatat

cauzarea unei vătămări importante a intereselor legale ale

părților civile și, în consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursurile declarate de procuror

și de părțile civile și a dispus obligarea în solidar a

inculpaților și a fiecăruia în solidar cu partea

responsabilă civilmente la plata despăgubirilor materiale și a

dobânzii legale aferente până la plata efectivă a sumei datorate,

precum și la plata cheltuielilor judiciare către părțile

civile.

II. Împotriva acestei decizii penale au

declarat contestație în anulare condamnații C.I. și R.G., între

altele, în temeiul cazului de contestație în anulare prevăzut în art.

386 lit. c) C.

proc

.

pen

.

Cu referire la motivul de

contestație în anulare, s-a arătat că termenul de

prescripție era împlinit la momentul pronunțării deciziei din

recurs, considerând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

11 pct. 2 lit. b) C.

proc

.

pen

.

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.

proc

.

pen

. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) și art.

124 C.

pen

.

Prin încheierea de

ședință din 9 iunie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 391

alin. (2) C.

proc

.

pen

., a

fost admisă în principiu contestația în anulare.

Examinând contestația în anulare

pe fondul cazului de contestație invocat, decizia contestată, Înalta

Curte de Casație și Justiție are în vedere că aceasta se

privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca

atare, în temeiul dispozițiilor art. 392 alin. (1) C.

proc

.

pen

.

Sub aspectul cazului de

contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 386 lit. c) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de

Casație și Justiție are în vedere

nepertinența

acestuia, întrucât prin decizia contestată nr. 1504 din 20 aprilie 2010,

instanța de recurs a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal,

prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. g) teza a II-a

C.

proc

.

pen

., statuând în mod legal și temeinic, printr-un

examen complet și convingător al probelor existente în dosar, că

în cauză nu a intervenit prescripția specială a răspunderii

penale sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu

prevăzută în art. 249 alin. (1) C.

pen

.

imputată fiecăruia dintre contestatarii condamnați.

Infracțiunea imputată, prevăzută în

art. 249 alin. (1) C.

pen

., a fost comisă în

perioada martie - aprilie 2001, deoarece atunci au fost încheiate actele de

urmărire penală și din acel moment inculpații aveau

obligația de predare a bunurilor la camera de corpuri delicte, astfel

că infracțiunea s-a consumat și epuizat în data de 5 martie

2002, când au fost finalizate verificările efectuate de ofițeri din

cadrul corpului de control al ministrului de interne și s-a întocmit

raport scris la aceeași dată.

De la această dată certă

la care s-a epuizat infracțiunea săvârșită de către

contestatarii condamnați, și anume 5 martie 2002, se calculează

termenul de prescripție specială prevăzută în art. 124 C.

pen

., deci care este în speță de 7 ani și 6

luni și care se finalizează la data de 5 septembrie 2009.

De la această ultimă

dată menționată trebuie să fie adăugată perioada

de 7 luni și 17 zile în care dosarul cauzei a fost înaintat și s-a

aflat pe rolul Curții Constituționale în vederea

soluționării unei excepții de neconstituționalitate pentru

care s-a dispus sesizarea instanței de contencios constituțional în

vederea soluționării acesteia.

După însumarea perioadei deja

indicată, rezultă, fără echivoc, că termenul de

prescripție s-ar fi împlinit la data de 22 aprilie 2010; or, decizia

contestată a fost pronunțată la 20 aprilie 2010.

În

consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a

respins, ca nefondată, contestația în anulare.

Notă: Prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă

și a Codului de procedură penală al României, publicată în

M. Of. nr. 672 din 4 octombrie 2010, art. 303 alin. (6) C.

proc

.

pen

. a fost abrogat.