ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 509/2012

Asupra contestațiilor în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia penală nr. 3625 din 18

octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins

ca nefondate recursurile declarate de partea responsabilă civilmente D.S. și de

inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 21 din 24 martie 2011 a Curții de

Apel Suceava, secția penală.

Împotriva deciziei, inculpatul C.C. și

părțile responsabile civilmente D.S. și SC P.I. SRL, prin reprezentant, D.S. au

declarat prezentele contestații în anulare, fiind invocate cazurile prevăzute

de art. 386 lit. c) și lit. e) C. proc. pen.

Contestațiile în anulare vor fi

respinse ca inadmisibile în principiu, pentru motivele ce se vor arăta:

I.

Cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C.

proc. pen. se referă la „neascultarea inculpatului", iar nu a oricărei

părți din procesul penal, astfel că - din această perspectivă - invocarea lui

de către părțile responsabile civilmente D.S. și SC P.I. SRL, prin

reprezentant, D.S. este lipsită de temei sub aspectul calității procesuale.

Tot cu privire la contestațiile în

anulare formulate de părțile responsabile civilmente D.S. și SC P.I. SRL, prin

reprezentant, D.S., întemeiate pe cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc.

pen. se constată aspectul pur formal al invocării acestuia deoarece cauzele de

încetare a procesului penal se referă la răspunderea penală a inculpatului, iar

nu la răspunderea civilă a părților responsabile civilmente.

În consecință, Înalta Curte constată

invocarea pur formală a unor cazuri de contestație în anulare de către părțile

responsabile civilmente D.S. și SC P.I. SRL, prin reprezentant, D.S.

II.

Primul caz de contestație în anulare

invocat de condamnatul C.C. este cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen.

care se referă la nepronunțarea instanței asupra unei cauze de încetare a procesului

penal.

Invocarea acestui caz este pur formală

pentru următoarele motive:

Inculpatul a fost prezent la judecarea

recursului, personal și asistat de avocat ales (pag. 1 a încheierii de

dezbateri și amânare a pronunțării deciziei), fiind invocate cazurile de casare

prevăzute de art. 385/9 pct. 3, 6, 21, 17/1 și 18 C. proc. pen. (pag. 2 a

aceleiași încheieri).

Prin decizia curții de apel (atacată

cu recurs), în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. pen. rap. la art. 10 lit. g) C.

pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. coroborat cu art. 124

C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul C.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de

art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2)C. pen., ca urmare a

împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Cu privire la infracțiunea principală

(înșelăciune cu consecințe deosebit de grave), prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu s-a pus în

discuție împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale cel puțin

din două motive: primul motiv este cel referitor la data săvârșirii faptelor,

respectiv data ultimului act material al formei continuate a infracțiunii, și

la durata foarte mare a termenului de prescripție calculat conform art. 122

combinat cu art. 123 și art. 124 C. pen., în raport cu pedeapsa prevăzută de

lege (închisoare de la 10 la 20 de ani); cel de-l doilea motiv este referitor

la împrejurarea că, în cursul judecății, dosarul a fost trimis la Curtea

Constituțională, judecarea cauzei fiind suspendată de drept, astfel că

intervalul de timp respectiv nu intră în calculul duratei termenului de

prescripție a răspunderii penale. La data judecării recursului, instanța a avut

în vedere decizia penală nr. 3473 din 6 octombrie 2010 a Secției penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în care s-au statuat, cu valoare de principiu,

următoarele: „Potrivit art. 124 C. pen., referitor la prescripția specială,

prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă

termenul de prescripție prevăzut în art. 122 din același cod este depășit cu

încă jumătate. în cazul în care judecata a fost suspendată, în temeiul

vechiului art. 303 alin. (6) C.proc. pen., pe perioada soluționării unei

excepții de neconstituționalitate, dispozițiile art. 124 C. pen. sunt

incidente, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 C. pen., la care

se adaugă încă jumătate din durata acestuia și perioada suspendării judecății

pană la soluționarea excepției de neconstituționalitate, s-a împlinit".

Al doilea caz de contestație în

anulare invocat este cel prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen. privind

neascultarea inculpatului în recurs, atunci când aceasta era obligatorie

potrivit art. 385/14 alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1)

C. proc. pen.

Invocarea acestui caz este, de

asemenea, pur formală pentru următoarele motive:

Așa cum s-a menționat în decizia

contestată, cauza penală a parcurs diferite cicluri procesuale, ascultarea

inculpatului în cursul procesului penal fiind posibilă, pe de o parte, numai în

măsura în care acesta se prezintă la fiecare instanță, iar pe de altă parte, în

măsura în care acesta este de acord să dea declarații în fața respectivelor

instanțe. De asemenea, se reține că împotriva inculpatului a fost pronunțată o

hotărâre de condamnare, iar nu una de achitare. Din decizia contestată rezultă

că inculpatul nu s-a prezentat la judecarea apelului, făcând astfel imposibilă

ascultarea sa. Nu în ultimul rând, în aceeași decizie contestată este reținută

conduita procesuală a inculpatului pe parcursul procesului penal (pag.22-24,

decizie contestată).

De asemenea, se mai constată că

instanța de recurs nu a casat hotărârea atacată, și nici nu a procedat la

rejudecarea cauzei penale, ci a pronunțat o decizie de respingere a

recursurilor.

În sfârșit, se constată și că la

fil.40-40 verso dosar recurs se află o declarație a inculpatului, în care -

printre altele - acesta a menționat că „de foarte mult timp sunt în conflict cu

D.N.A. pentru că în ce mă privește sunt răutăți locale ....".

Față de cele arătate, având în vedere

că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu

cererea de contestație în anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute

de lege (termen, unul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.,

depunerea ori invocarea unor dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea

„per a contrario" rezultă că în situația în care una sau mai multe dintre

aceste condiții nu este (nu sunt) îndeplinită (îndeplinite), soluția este

respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorii vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Reunește dosarul nr. 8546/ 1/2011 la

dosarul nr. 8403/ 1/2011.

Respinge, ca inadmisibile,

contestațiile în anulare formulate de contestatorii C.C., D.S. și S.C. P.I.

S.R.L. prin reprezentant D.S. împotriva deciziei penale nr. 3625 din 18

octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 3420/1/2011.

Obligă contestatorii la plata sumei de

câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21

februarie 2012.