ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4403/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 5 București, reclamanta C.I. a chemat în judecată

pe pârâții Municipiul București prin Primarul General, Regia Autonomă de

Administrare a Patrimoniului Protocolul de Stat și Ministerul Finanțelor

Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea

absolută parțială a Decretului nr. 133/1985, prin care s-a expropriat în mod

abuziv terenul în suprafață de 185 m.p. situat în București; revendicarea prin

compararea de titluri a terenului și obligarea pârâților să lase reclamantei C.I.

în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu, iar în subsidiar,

constituirea dreptului de proprietate asupra altui teren în compensare pe un

alt amplasament apropiat din aceeași zonă și de aceeași valoare; acordarea unei

despăgubiri în echivalent bănesc stabilit pe bază de expertiză și obligarea

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 2472 din 8 aprilie 2010 Judecătoria sectorului 5 București a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

14 mai 2010.

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 986 din 28 iunie 2010, a admis excepția

lipsei de interes a primului capăt de cerere și a respins ca fiind lipsit de interes

acest capăt de cerere.

Totodată, a admis

excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, respingând acest capăt de cerere

în consecință.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut că:

Lipsa folosului

practic al cererii de stabilire a valabilității titlului statului rezidă din faptul

că, pe de o parte, în măsura în care fostul proprietar are deschisă acțiunea în

revendicare, valabilitatea titlului statului este analizată ca un aspect de temeinicie

al acțiunii în revendicare, iar pe de altă parte, dacă fostul proprietar beneficiază

de o lege specială de reparație, analiza valabilității titlului statului se va face

în procedura reglementată de legea specială.

Reclamanta avea

deschisă procedura specială a Legii nr. 10/2001, situația juridică expusă de reclamantă

încadrându-se în domeniul de aplicarea al acestei legi.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta, iar Curtea de Apel a reținut următoarele.

Primul motiv de

apel ce vizează greșita soluționare a primelor două capete de cerere a fost apreciat

ca neîntemeiat deoarece odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru

toate imobilele care intră sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot

obține repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile legii de față, sub sancțiunea

pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent

[

art. 21 alin. (5)].

Este adevărat

că prin decizia în interesul Legii nr. 33 din 09 iunie 2008, s-a stabilit că în

cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea

nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.

Pentru ipoteza

în care bunul preluat de stat nu a fost înstrăinat, aflându-se încă în posesia unei

unități deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, reglementarea unei proceduri speciale

de restituire, obligatorii, nu poate reprezenta o încălcare a art. 1 din Primul

Protocol adițional la Convenție.

Fiind reglementată

prin norme cu caracter special, pentru considerentele anterior expuse, respectarea

acestei proceduri este obligatorie, excluzând posibilitatea promovării unei acțiuni

întemeiate pe dreptul comun în materie.

- Cel de al doilea

motiv de apel a fost apreciat ca întemeiat întrucât, deși apelanta - reclamantă

a învestit instanța și cu două capete de cerere subsidiare, respectiv constituirea

dreptului de proprietate asupra altui teren în compensare pe un alt amplasament

apropiat din aceeași zonă și de aceeași valoare și acordarea unei despăgubiri în

echivalent bănesc stabilit prin expertiză, acestea nu au fost analizate de instanța

de fond.

Ca atare, pentru

a nu încălca principiul triplului grad de jurisdicție, Curtea în temeiul dispozițiile

art. 297 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței, a desființat

în parte sentința și a trimis cauza instanței de fond pentru soluționarea acestor

capete de cerere.

S-au păstrat dispozițiile

sentinței privind soluționarea capetelor principale din acțiune.

Împotriva deciziei

civile nr. 537A din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta C.I. care

a susținut următoarele motive de nelegalitate.

Se susține că

hotărârile ambelor instanțe sunt date cu încălcarea legii, fiind incident motivul

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în mod greșit

s-a respins primul capăt de cerere ca fiind lipsit de interes, reclamanta fiind

persoană îndreptățită în calitate de succesoare în drepturi.

Se mai consideră

că în mod greșit instanțele au respins acțiunea în revendicare ca inadmisibilă,

această excepție nefiind prevăzută în normele procedurale, fiind încălcate dispozițiile

art. 21 din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 480 C. civ.

Pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

a criticat decizia pentru următoarele motive:

Hotărârea pronunțată

de Curtea de Apel, secția a IlI-a civilă, este netemeinică și nelegală, fiind incident

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod greșit

s-a admis apelul reclamantei C.I., s-a desființat în parte sentința apelată și s-a

trimis cauza la aceeași instanță pentru a se soluționa capetele de acțiune subsidiare.

Atunci când a

pronunțat decizia atacată instanța a ignorat art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Se consideră că

în mod temeinic și legal instanța de fond a admis excepția lipsei de interes și

excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca atare, nefiind necesar a fi

analizate și capetele subsidiare ale acțiunii.

Analizând recursurile

declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar

ca hotărârea să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie

lipsită de temei legal.

În cauză, instanța

de apel, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., a

desființat în parte sentința atacată și a trimis cauza instanței de fond pentru

soluționarea capetelor de cerere privind constituirea dreptului de proprietate asupra

altui teren în compensare, pe un alt amplasament și acordarea unei despăgubiri în

echivalent bănesc stabilit prin expertiză, capete de cerere subsidiare asupra cărora

instanța de fond nu s-a pronunțat.

Criticile recurentului-pârât

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București nu sunt fondate sub acest aspect, neputând fi primite susținerile recurentului

în sensul că nu se mai impune analiza și acestor capete subsidiare.

Instanța de apel

era obligată să se pronunțe pe toate cererile cu care a fost învestită, procesul

civil fiind guvernat de principiul disponibilității, iar pronunțarea instanței de

fond pe excepția lipsei de interes și pe excepția inadmisibilității a vizat capătul

de cerere privind stabilirea nevalabilității titlului statului și capătul de cerere

privind revendicarea, nu și celelalte două capete de cerere subsidiare, asupra cărora

instanța nu s-a pronunțat.

Sub acest aspect,

nu pot fi primite susținerile acestui recurent privind eronata interpretare a dispozițiilor

art. 137 C. proc. civ. care reglementează ordinea de soluționare a excepțiilor în

cadrul procesului civil.

Motivele de recurs

invocate de reclamant sunt nefondate. În mod just instanța de fond a admis excepția

lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale

a Decretului nr. 133/1985, considerând că reclamanta avea deschisă calea specială

a Legii nr. 10/2001, iar analiza valabilității titlului statului se impunea a fi

realizată în cadrul procedurii reglementate de această lege specială. Pe de altă

parte, corect s-a statuat că această problemă, a nevalabilității Decretului nr.

133/1985, prin care s-a expropriat terenul în suprafață de 185 m.p. trebuie analizată

drept un motiv de netemeinicie al acțiunii în revendicare formulată.

Motivul de recurs

invocate de același reclamant ce vizează greșita respingere ca inadmisibilă a acțiunii

în revendicare, deoarece această excepție nu ar fi prevăzută de normele procedurale

și ar încălca dispozițiile art. 21 din Constituție, art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și art. 480 C. proc. civ., nu este fondat.

Așa cum a reținut

și instanța de apel, conform deciziei pronunțate în interesul Legii nr. 33/2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cu privire la acțiunea întemeiată

pe dispozițiile dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 având

ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în

favoarea legii speciale. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea

specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

aceasta din urmă are prioritate.

Această prioritate

poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun,

în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingeri unui alt drept de proprietate ori

securității raporturilor juridice.

Faptul că actul

normativ special - Legea nr. 10/2001 - prevede obligativitatea parcurgerii unei

proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul

la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura

administrativă, legea prevede calea contestației în instanță, căreia i se conferă

o jurisdicție deplină.

Întrucât persoana

îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile

care se iau în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, inclusiv refuzul

persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, este evident

că are pe deplin asigurat accesul la justiție.

Adoptarea acestei

reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității

utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă în speță art. 6 din Convenție,

cu atât mai mult cu cât bunul preluat de stat nu a fost înstrăinat, aflându-se în

posesia unei unități deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste

considerente, se vor respinge recursurile declarate de reclamantă și de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București și se va menține decizia civilă nr. 986 din 28 iunie 2010 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta C.I. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 537A

din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 iunie 2012.