ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4403/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, reclamanta C.I. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General, Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului Protocolul de Stat și Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a Decretului nr. 133/1985, prin care s-a expropriat în mod abuziv terenul în suprafață de 185 m.p. situat în București; revendicarea prin compararea de titluri a terenului și obligarea pârâților să lase reclamantei C.I. în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu, iar în subsidiar, constituirea dreptului de proprietate asupra altui teren în compensare pe un alt amplasament apropiat din aceeași zonă și de aceeași valoare; acordarea unei despăgubiri în echivalent bănesc stabilit pe bază de expertiză și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2472 din 8 aprilie 2010 Judecătoria sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 14 mai 2010. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 986 din 28 iunie 2010, a admis excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere și a respins ca fiind lipsit de interes acest capăt de cerere. Totodată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, respingând acest capăt de cerere în consecință.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că: Lipsa folosului practic al cererii de stabilire a valabilității titlului statului rezidă din faptul că, pe de o parte, în măsura în care fostul proprietar are deschisă acțiunea în revendicare, valabilitatea titlului statului este analizată ca un aspect de temeinicie al acțiunii în revendicare, iar pe de altă parte, dacă fostul proprietar beneficiază de o lege specială de reparație, analiza valabilității titlului statului se va face în procedura reglementată de legea specială. Reclamanta avea deschisă procedura specială a Legii nr. 10/2001, situația juridică expusă de reclamantă încadrându-se în domeniul de aplicarea al acestei legi.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, iar Curtea de Apel a reținut următoarele. Primul motiv de apel ce vizează greșita soluționare a primelor două capete de cerere a fost apreciat ca neîntemeiat deoarece odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența acestei legi, persoanele îndreptățite pot obține repararea prejudiciului cauzat numai în condițiile legii de față, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent [ art. 21 alin. (5)]. Este adevărat că prin decizia în interesul Legii nr. 33 din 09 iunie 2008, s-a stabilit că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.

Pentru ipoteza în care bunul preluat de stat nu a fost înstrăinat, aflându-se încă în posesia unei unități deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, reglementarea unei proceduri speciale de restituire, obligatorii, nu poate reprezenta o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Fiind reglementată prin norme cu caracter special, pentru considerentele anterior expuse, respectarea acestei proceduri este obligatorie, excluzând posibilitatea promovării unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun în materie. - Cel de al doilea motiv de apel a fost apreciat ca întemeiat întrucât, deși apelanta - reclamantă a învestit instanța și cu două capete de cerere subsidiare, respectiv constituirea dreptului de proprietate asupra altui teren în compensare pe un alt amplasament apropiat din aceeași zonă și de aceeași valoare și acordarea unei despăgubiri în echivalent bănesc stabilit prin expertiză, acestea nu au fost analizate de instanța de fond.

Ca atare, pentru a nu încălca principiul triplului grad de jurisdicție, Curtea în temeiul dispozițiile art. 297 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței, a desființat în parte sentința și a trimis cauza instanței de fond pentru soluționarea acestor capete de cerere. S-au păstrat dispozițiile sentinței privind soluționarea capetelor principale din acțiune. Împotriva deciziei civile nr. 537A din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamanta C.I. care a susținut următoarele motive de nelegalitate. Se susține că hotărârile ambelor instanțe sunt date cu încălcarea legii, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece în mod greșit s-a respins primul capăt de cerere ca fiind lipsit de interes, reclamanta fiind persoană îndreptățită în calitate de succesoare în drepturi. Se mai consideră că în mod greșit instanțele au respins acțiunea în revendicare ca inadmisibilă, această excepție nefiind prevăzută în normele procedurale, fiind încălcate dispozițiile art. 21 din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 480 C. civ. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a criticat decizia pentru următoarele motive: Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel, secția a IlI-a civilă, este netemeinică și nelegală, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În mod greșit s-a admis apelul reclamantei C.I., s-a desființat în parte sentința apelată și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru a se soluționa capetele de acțiune subsidiare. Atunci când a pronunțat decizia atacată instanța a ignorat art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Se consideră că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca atare, nefiind necesar a fi analizate și capetele subsidiare ale acțiunii. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este necesar ca hotărârea să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., a desființat în parte sentința atacată și a trimis cauza instanței de fond pentru soluționarea capetelor de cerere privind constituirea dreptului de proprietate asupra altui teren în compensare, pe un alt amplasament și acordarea unei despăgubiri în echivalent bănesc stabilit prin expertiză, capete de cerere subsidiare asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat. Criticile recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București nu sunt fondate sub acest aspect, neputând fi primite susținerile recurentului în sensul că nu se mai impune analiza și acestor capete subsidiare.

Instanța de apel era obligată să se pronunțe pe toate cererile cu care a fost învestită, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, iar pronunțarea instanței de fond pe excepția lipsei de interes și pe excepția inadmisibilității a vizat capătul de cerere privind stabilirea nevalabilității titlului statului și capătul de cerere privind revendicarea, nu și celelalte două capete de cerere subsidiare, asupra cărora instanța nu s-a pronunțat. Sub acest aspect, nu pot fi primite susținerile acestui recurent privind eronata interpretare a dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. care reglementează ordinea de soluționare a excepțiilor în cadrul procesului civil. Motivele de recurs invocate de reclamant sunt nefondate.

În mod just instanța de fond a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a Decretului nr. 133/1985, considerând că reclamanta avea deschisă calea specială a Legii nr. 10/2001, iar analiza valabilității titlului statului se impunea a fi realizată în cadrul procedurii reglementate de această lege specială. Pe de altă parte, corect s-a statuat că această problemă, a nevalabilității Decretului nr. 133/1985, prin care s-a expropriat terenul în suprafață de 185 m.p. trebuie analizată drept un motiv de netemeinicie al acțiunii în revendicare formulată. Motivul de recurs invocate de același reclamant ce vizează greșita respingere ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, deoarece această excepție nu ar fi prevăzută de normele procedurale și ar încălca dispozițiile art. 21 din Constituție, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 480 C. proc.

civ., nu este fondat. Așa cum a reținut și instanța de apel, conform deciziei pronunțate în interesul Legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, cu privire la acțiunea întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingeri unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Faptul că actul normativ special - Legea nr. 10/2001 - prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru că, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă, legea prevede calea contestației în instanță, căreia i se conferă o jurisdicție deplină. Întrucât persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, este evident că are pe deplin asigurat accesul la justiție.

Adoptarea acestei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă în speță art. 6 din Convenție, cu atât mai mult cu cât bunul preluat de stat nu a fost înstrăinat, aflându-se în posesia unei unități deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001. Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate de reclamantă și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și se va menține decizia civilă nr. 986 din 28 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta C.I. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 537A din 25 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.