ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția

nr. 651/P/2010, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. - a dispus

neînceperea urmăririi penale față de M.I. și J.R., ambii procurori în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a

dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a

reținut următoarele:

Numitul A.I. a

adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere prin care a solicitat

efectuarea de cercetări față de M.I., procuror-șef al Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual,

„încălcarea autorității de lucru judecat" și „complicitate la intenția de

omor".Prin sentința nr. 1666 din 16 octombrie 2009, pronunțată în dosarul

nr. 6947/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a trimis

plângerea parchetului de pe lângă această instanță, în conformitate cu

dispozițiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen.

Din cuprinsul

plângerii a rezultat că petentul este nemulțumit de modul în care magistratul M.I.

a soluționat mai multe plângeri ale sale anterioare și anume:

1241/2785/VIII/1/2009, 1536/2859/VII/1/2009, 12538/2861/VIII/1/2009,

13934/3191/VIII/1/2009, 1241/2785/VIII/1/2009, 14868/3223/VIII/1/ 2009.

Petentul

consideră că rezoluțiile date în aceste dosare sunt „acte false împotriva

actelor probatorii și împotriva hotărârilor judecătorești definitive și

executorii".

Din

verificările efectuate la Secretariatul Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică a rezultat că niciunul dintre dosarele enumerate de către petent

nu a fost soluționat de către M.I., toate fiind soluționate de către procuror J.R..

M.I. doar a semnat în calitate de Procuror-șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică adresele prin care au fost făcute comunicările către petent cu

privire la respingerea plângerilor sale.

Pe de altă

parte, s-a reținut că nemulțumirile ce privesc soluțiile adoptate de către

magistrați, judecători sau procurori, pot fi exprimate, de către persoanele ale

căror interese au fost vătămate, exclusiv prin intermediul căilor de atac

prevăzute de lege. Folosirea altor modalități, de genul formulării unor

plângeri penale împotriva magistratului, ar echivala cu încercarea de a reforma

soluțiile dispuse pe alte căi decât cele prevăzute de lege. Cadrul legal actual

nu permite tragerea la răspundere penală a magistraților pentru modul în care

aceștia au soluționat un dosar, excepție făcând situațiile de corupție, acest

regim constituind o garanție a independenței, respectiv a autonomiei cu privire

la soluțiile adoptate de către judecători și procurori, soluțiile trebuind să

fie rezultatul liberei aprecieri a indiciilor/ probelor.

Plângerea

petentului împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin

rezoluția nr. 6431/3047/II-2/2010 din data de 28 iulie 2010 emisă de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În condițiile

art. 278/1 C. proc. pen., petentul a formulat prezenta plângere la instanța

competentă

(fil. 1).

În plângere,

petentul a reiterat acuzațiile inițiale care au constituit obiectul plângerii

penale.

Plângerea va

fi respinsă ca nefondată pentru motivele ce se vor arăta:

În

conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 5/2 C. proc. pen.,

precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice

cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri

judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în

condițiile prevăzute de lege.

Astfel,

potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat

în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin

rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare

sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C.

proc. pen. De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C.

proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală

poate efectua acte premergătoare.

În respectarea

acestor dispoziții legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte

prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format dosarul penal nr.

651/P/2010 care conține înscrisurile cu relevanță probatorie necesare completei

și legalei soluționării a plângerii penale, mai precis a constatării

temeiniciei necesității declanșării procedurii judiciare prin începerea urmării

penale față de persoana acuzată.

În urma

efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii

penale formulată de petiționar, dar și pentru a se stabili eventuala incidență

a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii

temeinice - în sensul art. 68/ 1 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea

rezonabilă că persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a

săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală.

Dimpotrivă,

actele premergătoare efectuate au relevat existența unuia dintre cazurile

prevăzute de art. 10 C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mișcare a

acțiunii penale.

În final, Înalta

Curte constată că rezoluții atacate sunt motivate în fapt și în drept, cu

argumente care fac lipsită de utilitate o eventuală reluare în cuprinsul

prezentei sentințe, cu atât mai mult cu cât petentul nu a relevat aspecte noi,

în fapt și în drept.

Așa cum corect

s-a menționat în rezoluțiile atacate, nemulțumirile persoanelor ale căror

interese legitime se presupune că au fost vătămate, nemulțumiri ce privesc

soluțiile adoptate de către magistrați (judecători sau procurori), pot fi

exprimate și valorificate exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de

lege.

Față de cele

reținute, Înalta Curte - în temeiul art. 278/ 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

- va respinge ca nefondată plângerea petentului.

Conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen. și a deciziei nr. LXXXII/2007 a Secțiilor Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul va fi obligat la plata către

stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 22

iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 651/P/2010.

Obligă

petentul să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 ianuarie 2011.