Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 26/2013

HOTĂRÂRE
07.01.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 26/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1/MEA din 4 ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 3/32/2013, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate C.F., pentru o durată de 5 (cinci) zile, începând cu data de 04 ianuarie 2013 și până la data de 08 ianuarie 2013. În temeiul art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

În temeiul art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, s-a amânat soluționarea cauzei pentru executarea mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare ungare și s-a fixat termen pentru data de 07 ianuarie 2013, orele 12:00, pentru prezentarea de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română. S-a dispus citarea cu aducere a persoanei solicitate pentru termenul stabilit. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În motivarea hotărârii s-au reținut următoarele: Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Centrul de Cooperare Polițienească - Biroul Sirene, cu adresa din data de 12 decembrie 2012, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, semnalarea transmisă de Biroul Sirene din Ungaria, solicitând arestarea în vederea predării persoanei solicitate C.F., împotriva căreia s-a emis, la data de 02 octombrie 2012, de Curtea din Pesta - Ungaria, mandatul european de arestare din anul 2012. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 99 și 101 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință semnalarea transmisă și i-a înmânat această semnalare, tradusă și în limba română.

În baza art. 99 3 și 100 din Legea nr. 302/2004, prin ordonanța din data de 03 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus reținerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 03 ianuarie 2013, orele 11:15 și i-au fost aduse la cunoștință persoanei solicitate motivele reținerii. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 102 din Legea nr. 302/2004, cu adresa din data de 03 ianuarie 2013, a sesizat Curtea de Apel Bacău în vederea arestării persoanei solicitate, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței sub nr. 3/32/2013. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că, la data de 02 octombrie 2012, Curtea din Pesta - Ungaria a emis mandatul european de arestare din anul 2012, împotriva persoanei solicitate C.F., fiind urmărită pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de droguri, sancționată de legea penală maghiară prin secțiunea 282, art. 1 C. pen.

ungar, secțiunea 282/B,a C. pen. ungar. A reținut Curtea de Apel că, în fapt, în semnalare se arată că persoana solicitată este suspectată că a încercat să trimită câteva colete poștale cu diferite droguri și substanțe noi ce conțineau droguri, în perioada 23 februarie 2012 și 18 aprilie 2012, din Ungaria - și a scris nume fictive pe pachete, pentru a le putea trimite. S-a constatat că infracțiunea pentru care este cercetată persoana solicitată se pedepsește cu pedeapsă minimă de 5, respectiv 3 ani închisoare și face parte din infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, Curtea de Apel a procedat la verificarea identității persoanei solicitate și s-a asigurat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a informat persoana solicitată cu privire la motivele reținerii.

De asemenea, i s-a adus la cunoștință transmiterea semnalării de Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol) și faptul emiterii de către autoritățile judiciare ungare a unui mandat european de arestare, fapta pentru care este cercetată de autoritățile ungare și pedeapsa prevăzută de legea penală ungară pentru infracțiunea reținută în sarcina sa. În temeiul art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, Curtea de Apel a procedat la ascultarea persoanei solicitate în vederea arestării acesteia. Cu acest prilej, persoana solicitată a arătat că nu invocă nici un motiv de neexecutare a mandatului european de arestare și nu face obiecții cu privire la identitatea sa și a declarat că este de acord să fie predată autorităților judiciare ungare, dar că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetată, susținând că nu ea ar fi trimis coletele la care se face referire.

Curtea de Apel a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, nu are competența de a examina legalitatea urmăririi penale efectuată împotriva persoanei solicitate de autoritățile judiciare ungare și vinovăția sau nevinovăția persoanei solicitate cu privire la infracțiunea pentru care este cercetată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată C.F., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii atacate și, pe fond, punerea sa în libertate. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentei persoană solicitată și ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Soluția dispusă de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciindu-se că măsura arestării preventive pe o perioadă de 5 zile, de la 04 ianuarie 2013 și până la data de 08 ianuarie 2013, corespunde tuturor exigențelor impuse de dispozițiile legale ce reglementează procedura reținerii și arestării persoanei solicitate în regim de urgență. La individualizarea măsurii necesare asigurării posibilității predării persoanei solicitate, Curtea de Apel Bacău a ales măsura aptă a asigura atingerea scopului derulării în bune condiții a procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004, republicată.

În conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul solicitării Interpol și care a relatat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care este cercetată, susținând că nu ea ar fi trimis coletele la care se face referire. Poziția adoptată de persoana solicitată, de negare a faptelor descrise în mandatul european de arestare de către autoritățile judiciare ungare, nu poate determina schimbarea măsurii preventive dispuse de instanța de fond, cât timp cu ocazia soluționării unei cereri de punere în executare a mandatului european de arestare, instanța națională verifică îndeplinirea condițiilor de fond și formă ale acestuia, precum și alegerea măsurii preventive, fără a se putea pronunța asupra temeiniciei acuzațiilor aduse persoanei solicitate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, cu respectarea dispozițiilor art. 101-103 din Legea nr. 302/2004, republicată și a art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.F. împotriva sentinței penale nr. 1/MEA din 4 ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2833/2013
ării preventive pe o perioadă de 5 zile față de persoana solicitată L.Ș. (fost P.), în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Ungaria, persoana solicitată fiind condamnată definitiv de s
ÎCCJ 2015-07-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1023/2015
orele 12,00 și că prin încheierea nr. 10/MEA din data de 02 iulie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, persoana solicitată a fost arestată pentru o durată de 15 zile, începând cu data de 02 iulie 2015 și până la data de 16 iulie 2015,
ÎCCJ 2012-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3071/2012
al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Sirene, cu adresă, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău semnalarea în Sistemul Informatic Schengen, introdusă de B.S. Austria, pentru arestar
ÎCCJ 2013-09-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2655/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 202 din 22 august 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admisă cererea de executare a mandatulu
ÎCCJ 2012-04-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1151/2012
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 41/MAE din 30 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală cauze minori și familie, s-a dispus predarea persoanei sol
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă