ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2833/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 127 din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În temeiul art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Judecătoria Orășenească Bekescsaba-Ungaria în Dosar nr. 14.B.160/2004/40, rămasă definitivă la data de 05 august 2004, pe numele persoanei solicitate L.Ș. (fost P.) și predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Ungaria. S-a constatat că persoana solicitată L.Ș.

(fost P.) a uzat de beneficiul conferit de regula specialității. În baza art. 103 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost menținută măsura arestării persoanei solicitate, pe o perioadă de 30 zile, cu începere din 17 septembrie 2013 și până la momentul predării către autoritățile judiciare maghiare, dar nu mai târziu de 16 octombrie 2013. S-a constatat că persoana solicitată L.Ș. (fost P.) a fost reținută 24 de ore în data de 18 august 2013, ora 13,40 până în 19 august 2013, ora 13,40 și arestată în perioada 19 august 2013-16 septembrie 2013. Cheltuielile judicare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 756/57/2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile față de persoana solicitată L.Ș.

(fost P.), în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Ungaria, persoana solicitată fiind condamnată definitiv de statul maghiar la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt comis în grup și violarea libertății persoanei, fapte prevăzute de art. 321 alin. (1) și (3) lit. c) și art. 175 alin. (1) din C. pen. maghiar. Sesizarea Parchetului s-a întemeiat pe semnalarea transmisă prin I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene București din 18 august 2013, împreună cu formularele A și M, prin care se solicită declanșarea procedurilor prev. de art. 100 și urm. din Legea nr. 302/2004 și arestarea persoanei solicitate L.Ș.

(fost P.) până în momentul transmiterii de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare. Prin încheierea de ședință din 19 august 2013 s-a dispus, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate L.Ș. (fost P.) pentru pe o durată de 5 zile, începând cu data de 19 august 2013 și până în data de 23 august 2013 și s-a amânat soluționarea cauzei până la data de 23 august 2013, în vederea depunerii și traducerii mandatului european de arestare. Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată nu a declarat recurs. Cu adresa din 22 august 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a depus mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Ungaria, în termenul și în condițiile prevăzute de art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Prin încheierea din 23 august 2013 s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și, în temeiul art. 103 alin. (2) rap. la art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate L.Ș. (fost P.) pe o perioadă de 24 zile, cu începere din 24 august 2013, până în 16 septembrie 2013. În fapt, s-a reținut că persoana solicitată a fost condamnată prin hotărârea pronunțată de Judecătoria Orășenească Bekescsaba - Ungaria în Dosar nr. 14.B.160/2004/40, rămasă definitivă în 05 august 2004, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea în coautorat, pe teritoriul statului maghiar, a infracțiunilor de tâlhărie săvârșită în grup și lipsire de libertate, fapte prev. de art. 321 alin. (1) lit. c), alin. (3) parag.

20 și art. 175 alin. (1) parag. 20 din C. pen. maghiar. În conținutul mandatului se afirmă că hotărârea a fost pronunțată în absența persoanei solicitate, care ar fi fost citată, dar nu s-a prezentat. Audiată fiind, persoana solicitată a susținut că nu a avut cunoștință de existența litigiului din Ungaria și că nu a fost citată pentru niciun termen de judecată. Totodată, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile din Ungaria în vederea executării pedepsei și va contesta hotărârea de condamnare. În aplicarea dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța de fond a solicitat autorităților judiciare maghiare informații privind modalitatea de citare a persoanei solicitate în fața instanțelor din Ungaria, a se face dovada îndeplinirii procedurii de citare cu persoana solicitată sau de înștiințare a acesteia cu privire la judecarea cauzei, precum și oferirea de garanții privind rejudecarea cauzei.

Prin adresa din 13 septembrie 2013 comunicată de Tribunalul Gyula, secția executare sentințe penale, în calitate de emitent al mandatului de arestare, s-a comunicat faptul că persoana solicitată figura cu adresă necunoscută, motiv pentru care, în 31 august 2004, s-a emis un mandat de arestare valabil pe teritoriul Ungariei. Totodată, s-a comunicat faptul că, în baza art. 408 alin. (1) pct. e din C. proc. pen. maghiar, există posibilitatea revizuirii cauzei, dacă s-a luat decizia în cadrul unei ședințe în lipsa inculpatului, iar potrivit art. 409 alin. (3) C. proc. pen. maghiar, revizuirea cauzei este obligatorie, dacă inculpatul poate fi citat de la o adresă cunoscută.

Analizând actele dosarului prin prisma dispozițiilor Legii nr. 302/2004 republicată, instanța de fond a reținut că mandatul european de arestare a fost emis de Tribunalul Județean Bekes, Gyula - secția executare pedepse penale, în baza unui mandat național de arestare preventivă și a hotărârii de condamnare pronunțate de Judecătoria Orășenească Bekescsaba - Ungaria în Dosarul nr. 14.B.160/2004/40, rămasă definitivă în 05 august 2004, și se referă la persoana solicitată L.Ș. (fost P.), condamnată definitiv la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate pe teritoriul statului maghiar.

Instanța de fond a avut în vedere că, din dispozițiile legale care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul judecătorului, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată și la verificarea cauzelor de refuz al predării, fiind exclusă competența judecătorului de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și de a verifica existența faptelor de săvârșirea cărora este acuzată persoana solicitată. Pornind de la aceste premise, instanța de fond a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate conține toate elementele prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Identitatea persoanei solicitate a fost verificată încă de la termenul din 19 august 2013, stabilindu-se că persoana indicată în mandatul a cărui executare se cere esre una și aceeași cu persoana prezentată de procuror în fața judecătorului. De altfel, persoana solicitată însăși nu a formulat obiecții cu privire la identitate. Totodată, au fost respectate dispozițiile procedurale menite să asigure garanțiile respectării drepturilor persoanei solicitate, sens în care, încă de la termenul din 19 august 2013, aceasta a fost informată cu privire la motivul reținerii sale, iar, la termenul din 23 august 2013, i s-a înmânat un exemplar tradus al mandatului european de arestare. De asemenea, pe toată durata procedurii, persoana solicitată a fost asistată de apărător ales, fiind deci, respectate drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004.

În temeiul art. 103 alin. (3) din aceeași lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialității, arătând că nu înțelege să renunțe la acest beneficiu. Persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare maghiare, arătând că a luat cunoștință de condamnarea sa acum 5 ani, de la un alt coautor condamnat în Ungaria. S-a mai constatat, de asemenea, că, în cauză, nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de lege [art. 98 alin. (1)] ca motiv de refuz al executării pedepsei.

Reținând și poziția persoanei solicitate, care a înțeles să conteste hotărârea de condamnare, instanța de fond a apreciat că în cauză nu este incident nici cazul prev. de art. 98 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 98 alin. (3) din lege ca motiv opțional de refuz al executării mandatului, câtă vreme în această procedură s-ar fi impus recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare, pe care persoana solicitată dorește să o conteste. Pentru toate aceste considerente, reafirmând și principiul recunoașterii și încrederii reciproce reiterat și în art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, instanța de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată L.Ș., suținând că nu a avut cunoștință despre existența procesului pe rolul - autorităților judiciare din Ungaria, întrucât față de el nu a fost îndeplinită procedura de citare.

Ca urmare, a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea sentinței atacate, iar, în rejudecare, respingerea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, executarea în România a pedepsei la care a fost condamnat de autoritățile judiciare din Ungaria, precum și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același Cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată L.Ș.

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare reprezintă o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate și se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internațională, în aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune că decizia unei autorități judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută și executată, fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare are conținutul și forma prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, fiind emis pe numele persoanei solicitate de către o autoritate judiciară competentă, în vederea punerii în executare a hotărârii de condamnare pronunțate de Judecătoria Orășenească Bekescsaba - Ungaria în Dosarul nr. 14.B.160/2004/40, rămasă definitivă în 05 august 2004, și prin care L.Ș.

(fost P.) a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate. săvârșite pe teritoriul statului maghiar. Conformându-se prevederilor art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanța de fond a procedat la verificarea identității persoanei solicitate L.Ș. (fost P.) încă de la termenul din 19 august 2013, stabilindu-se că persoana indicată în mandatul a cărui executare se cere este una și aceeași cu persoana prezentată de procuror în fața judecătorului. De altfel, persoana solicitată însăși nu a formulat obiecții cu privire la identitate. Totodată, încă de la termenul din 19 august 2013, instanța de fond a procedat la informarea persoanei solicitate cu privire la motivul reținerii sale, iar la termenul din 23 august 2013, acestuia i-a fost înmânat un exemplar tradus al mandatului european de arestare.

În plus, pe toată durata procedurii, persoana solicitată a fost asistată de apărător, fiind deci, respectate drepturile prevăzute de art. 104 din Legea rrr. 302/2004. De asemenea, în temeiul art. 103 alin. (3) din aceeași lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialității, arătând că nu înțelege să renunțe la acest beneficiu. Pe de altă parte, cunoscând consecințele juridice ale consimțământului său, a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare maghiare, arătând că a luat cunoștință de condamnarea sa acum 5 ani, de la un alt coautor condamnat în Ungaria. Așa fiind, se constată că dispozițiile procedurale menite să asigure garanțiile respectării drepturilor persoanei solicitate au fost respectate de către instanța de fond.

Se mai reține că, în mod justificat, instanța de fond a apreciat că, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute de lege ca motiv de refuz al executării mandatului european de arestare. Dat fiind caracterul special al procedurii în această materie, potrivit art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, opoziția persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe invocarea existenței unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.

Potrivit dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: „a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune; c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română". Din examinarea actelor dosarului, se reține că instanța de fond a verificat susținerile persoanei solicitate în sensul că nu a fost citată de autoritățile judiciare din Ungaria și că, în consecință, nu a avut cunoștință despre existența procesului pe rolul instanței străine.

Prin adresa din 13 septembrie 2013 transmisă de Tribunalul Gyula, secția executare sentințe penale, în calitate de emitent al mandatului de arestare, s-a comunicat instanței de fond faptul că persoana solicitată L.Ș. (P.) figura cu adresă necunoscută, motiv pentru care, la data de 31 august 2004, a fost emis un mandat de arestare valabil pe teritoriul Ungariei, acesta fiind și motivul pentru care autoritățile judiciare ungare au procedat la judecata în lipsă a persoanei solicitate.

De altfel, din examinarea dispozițiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 și art. 108 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare, se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate autorităților judiciare maghiare, neexistând impedimente care să justifice respingerea cererii formulate în acest sens de Parchet. În ceea ce privește cererea persoanei solicitate de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, se constată că nu poate fi primită.

Astfel, Înalta Curte reține că menținerea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare ungare a fost dispusă în mod corespunzător, predarea către o autoritate judiciară străină neputând fi realizată decât în condițiile în care aceasta se află în stare de arest, astfel că o altă măsură preventivă, cum ar fi cea a obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara, nu poate fi dispusă în cauză, nefiind în acord cu prevederilor legale incidente în materie. Față de considerentele ce preced, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale și că nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare, motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată L.Ș. împotriva sentinței penale nr. 127 din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoană solicitată L.Ș. împotriva sentinței penale nr. 127 din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2013.