ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3601/2011

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 149 din 19 aprilie

2011, pronunțată în Dosarul nr. 1360/120/2011 al Tribunalului Dâmbovița, secția

penală, inculpatul M.M. a fost condamnat, în baza art. 20 raportat la art. 174

- 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 320

1

C. proc. pen., la 6 ani

închisoare.

În baza art. 175

alin. (1) teza finală C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până

la executarea acesteia.

A luat act ca partea

vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă.

A luat act că

prejudiciul cauzat Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a fost achitat de

inculpat.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. a dispus confiscarea cuțitului folosit de către inculpat la

săvârșirea faptei.

A obligat inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 7 ianuarie 2011, după ce

inculpatul a servit masa cu soția sa M.M., cu care a avut de-a lungul timpului

numeroase stări conflictuale, în special pe fondul consumului de alcool, au

purtat din nou discuții în contradictoriu în camera unde dorm împreună și unde

se găsesc două paturi.

La un moment dat

inculpatul a luat un cuțit având o lungime totală de 33 cm și a înjunghiat-o pe

partea vătămată, în zona stângă a abdomenului.

Văzând că sângerează

abundent, partea vătămată s-a întins pe unul dintre paturile aflate în cameră

și a acționat asupra rănii cu obiecte de îmbrăcăminte, în scopul opririi

hemoragiei.

La scurt timp, la

domiciliul părinților a venit fiul acestora, martorul M.C., care realizând cele

întâmplate a anunțat salvarea, care a transportat-o pe victimă la spital, unde

a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Expertiza

medico-legală a concluzionat în sensul că plaga înjunghiată a pus în primejdie

viața părții vătămate.

În raport de situația

de fapt susținută de probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut

în sarcina inculpatului M.M. săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat.

La individualizarea

pedepsei prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de norma

incriminatoare, gradul de pericol social al infracțiunii, împrejurările

comiterii ei pe fondul consumului de alcool, urmarea produsă, dar și faptul că

inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Împotriva hotărârii

instanței de fond inculpatul a declarat apel. Acesta, invocând modalitatea

concretă a săvârșirii faptei, circumstanțele legate de persoana sa, cu referire

la faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit cu victima

de peste 40 ani și, deși au fost neînțelegeri, nu s-a ajuns niciodată la

vătămări corporale, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen. și

coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de norma incriminatoare.

Prin Decizia penală

nr. 100 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea acestei

hotărâri instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei, Tribunalul a evaluat în mod corespunzător toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, întemeiat pe cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Reiterând criticile

formulate în apel împotriva hotărârii primei instanțe, inculpatul a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, rejudecând

coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, prin reținerea

circumstanțelor atenuante.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., Curtea constată următoarele:

Criticile formulate

de inculpat privesc aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

Inculpatul a susținut

că, în mod greșit, instanțele de judecată nu au reținut ca circumstanțe

atenuante în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că,

fiind căsătorit de peste 40 ani, nu s-a ajuns în timp la o asemenea situație,

deși stări conflictuale între soți au mai existat.

Or, este adevărat că

unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării

pedepsei, potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii și limitelor pentru o

anumită infracțiune, precum și aplicarea pedepsei concret determinate pentru

infracțiunea săvârșită, trebuie să corespundă gravității acesteia, pericolului

social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum

și de situația personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în așa

fel încât aceasta să-și poată îndeplini funcțiile și realiza scopul.

Prin urmare,

temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare este dată de

existența proporției juste dintre riposta socială determinată în procesul de

stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea și periculozitatea relevate

de probatoriul administrat în cauză.

Cu referire la

critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. privește împrejurările care

atenuează răspunderea penală.

Însă, în raport de

modul de redactare al art. 74 C. pen. rezultă că existența uneia sau unora

dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menționat, sau altele

asemănătoare, nu justifică prin ele însele considerarea lor ca circumstanțe

atenuante.

Prin urmare, în raport

de textele menționate, constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante a

împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea

instanței de judecată.

Această apreciere

impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei

aplicări judicioase a circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în

care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol

social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat

de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.

Or, împrejurările

invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a

caracteriza un comportament pozitiv și un pericol social concret sub limita

celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea

mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.

Astfel, pericolul

social concret, peste cel determinat generic prin norma incriminatoare, cu

referire la limita minimă a pedepsei stabilite în individualizarea legală, este

dat de împrejurarea săvârșirii faptei pe fondul consumului de alcool, fără ca

victimei să i se poată reține o anume stare de provocare, precum și din

atitudinea inculpatului care, după comiterea faptei, nu s-a preocupat de

salvarea vieții victimei, aceasta fiind supusă intervenției chirurgicale

exclusiv ca urmare a demersurilor fiului său, sosit întâmplător la domiciliul

părinților. Mai mult, după comiterea faptei, inculpatul a proferat în

continuare amenințări la adresa soției pe care a și lovit-o cu palma peste

față.

Prin urmare, lipsa

antecedentelor penale nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă, atâta

timp cât pentru aplicarea art. 74 - 76 C. pen. nu este suficient ca acestea să

reflecte doar conformarea inculpatului ordinii de drept normative ci să

caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidențiat printr-o

activitate socială meritorie sau în calități morale deosebite, în raport de

care săvârșirea infracțiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în

cauză nu s-a probat.

În consecință, în mod

judicios instanța de fond nu a reținut împrejurările menționate ca circumstanțe

atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de inculpat

constatându-se a fi neîntemeiată, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Este de observat sub

acest aspect că prima instanță a dat în mod judicios eficiență împrejurărilor

menționate aplicând acestuia o pedeapsă situată spre minimul normei

incriminatoare. Împrejurările în care au fost săvârșite faptele și pericolul

social al faptelor comise nu justifică reducerea pedepsei sub minimul normei

incriminatoare, pedepsele aplicate în cauză fiind așadar de natură a asigura

realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, stabilite prin art. 52 C. pen.

În fine, alte motive

de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva

Deciziei penale nr. 100 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției.

Va obliga inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr.

100 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata prevenției de la 8 ianuarie 2011 la 17 octombrie

2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 octombrie 2011.