ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3601/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 149 din 19 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1360/120/2011 al Tribunalului Dâmbovița, secția penală, inculpatul M.M. a fost condamnat, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen., la 6 ani închisoare. În baza art. 175 alin. (1) teza finală C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea acesteia.

A luat act ca partea vătămată M.M. nu s-a constituit parte civilă. A luat act că prejudiciul cauzat Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a fost achitat de inculpat. În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea cuțitului folosit de către inculpat la săvârșirea faptei. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 7 ianuarie 2011, după ce inculpatul a servit masa cu soția sa M.M., cu care a avut de-a lungul timpului numeroase stări conflictuale, în special pe fondul consumului de alcool, au purtat din nou discuții în contradictoriu în camera unde dorm împreună și unde se găsesc două paturi. La un moment dat inculpatul a luat un cuțit având o lungime totală de 33 cm și a înjunghiat-o pe partea vătămată, în zona stângă a abdomenului.

Văzând că sângerează abundent, partea vătămată s-a întins pe unul dintre paturile aflate în cameră și a acționat asupra rănii cu obiecte de îmbrăcăminte, în scopul opririi hemoragiei. La scurt timp, la domiciliul părinților a venit fiul acestora, martorul M.C., care realizând cele întâmplate a anunțat salvarea, care a transportat-o pe victimă la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Expertiza medico-legală a concluzionat în sensul că plaga înjunghiată a pus în primejdie viața părții vătămate. În raport de situația de fapt susținută de probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului M.M. săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat.

La individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, gradul de pericol social al infracțiunii, împrejurările comiterii ei pe fondul consumului de alcool, urmarea produsă, dar și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. Împotriva hotărârii instanței de fond inculpatul a declarat apel. Acesta, invocând modalitatea concretă a săvârșirii faptei, circumstanțele legate de persoana sa, cu referire la faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit cu victima de peste 40 ani și, deși au fost neînțelegeri, nu s-a ajuns niciodată la vătămări corporale, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen.

și coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de norma incriminatoare. Prin Decizia penală nr. 100 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul, ca nefondat. În motivarea acestei hotărâri instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a evaluat în mod corespunzător toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Reiterând criticile formulate în apel împotriva hotărârii primei instanțe, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, rejudecând coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, prin reținerea circumstanțelor atenuante.

Examinând cauza în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele: Criticile formulate de inculpat privesc aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Inculpatul a susținut că, în mod greșit, instanțele de judecată nu au reținut ca circumstanțe atenuante în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că, fiind căsătorit de peste 40 ani, nu s-a ajuns în timp la o asemenea situație, deși stări conflictuale între soți au mai existat.

Or, este adevărat că unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării pedepsei, potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii și limitelor pentru o anumită infracțiune, precum și aplicarea pedepsei concret determinate pentru infracțiunea săvârșită, trebuie să corespundă gravității acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și de situația personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în așa fel încât aceasta să-și poată îndeplini funcțiile și realiza scopul. Prin urmare, temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare este dată de existența proporției juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea și periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.

Cu referire la critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. privește împrejurările care atenuează răspunderea penală. Însă, în raport de modul de redactare al art. 74 C. pen. rezultă că existența uneia sau unora dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menționat, sau altele asemănătoare, nu justifică prin ele însele considerarea lor ca circumstanțe atenuante. Prin urmare, în raport de textele menționate, constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Această apreciere impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicioase a circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare. Or, împrejurările invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a caracteriza un comportament pozitiv și un pericol social concret sub limita celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.

Astfel, pericolul social concret, peste cel determinat generic prin norma incriminatoare, cu referire la limita minimă a pedepsei stabilite în individualizarea legală, este dat de împrejurarea săvârșirii faptei pe fondul consumului de alcool, fără ca victimei să i se poată reține o anume stare de provocare, precum și din atitudinea inculpatului care, după comiterea faptei, nu s-a preocupat de salvarea vieții victimei, aceasta fiind supusă intervenției chirurgicale exclusiv ca urmare a demersurilor fiului său, sosit întâmplător la domiciliul părinților. Mai mult, după comiterea faptei, inculpatul a proferat în continuare amenințări la adresa soției pe care a și lovit-o cu palma peste față. Prin urmare, lipsa antecedentelor penale nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă, atâta timp cât pentru aplicarea art. 74 - 76 C. pen.

nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea inculpatului ordinii de drept normative ci să caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în calități morale deosebite, în raport de care săvârșirea infracțiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat. În consecință, în mod judicios instanța de fond nu a reținut împrejurările menționate ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de inculpat constatându-se a fi neîntemeiată, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Este de observat sub acest aspect că prima instanță a dat în mod judicios eficiență împrejurărilor menționate aplicând acestuia o pedeapsă situată spre minimul normei incriminatoare.

Împrejurările în care au fost săvârșite faptele și pericolul social al faptelor comise nu justifică reducerea pedepsei sub minimul normei incriminatoare, pedepsele aplicate în cauză fiind așadar de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, stabilite prin art. 52 C. pen. În fine, alte motive de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată. În consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 100 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției.

Va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva Deciziei penale nr. 100 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 8 ianuarie 2011 la 17 octombrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2011.