ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1813/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1813/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului penal de față;

Prin

sentința penală nr. 377 din 26 octombrie 2010 a Tribunalului Dâmbovița a fost condamnat inculpatul A.N. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art.

175 lit. i) C. pen.

S-a

făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Conform

art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar

conform cu art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii

și arestării preventive de la 09 iunie 2010 la zi.

Conform

dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului tip

briceag cu mâner metalic, cu inserție de textolit, de culoare maro, folosit de

către inculpat la comiterea faptei.

În

temeiul dispozițiilor art. 14, art. 15 alin. (1) și art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., coroborat cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat

inculpatul la plata către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a sumei de

2.839,030 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare

ocazionate de internarea părții vătămate R.I. în perioada 09 iunie – 18 iunie 2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 14, art. 15 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la

dispozițiile art. 998, art. 999 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă

exercitată alăturat celei penale de către partea vătămată R.I., decedat pe

parcursul procesului, la 13 septembrie 2010 și continuată de către moștenitorii

săi legali R.M., R.A. și C.V. și a obligat inculpatul să plătească acestora

suma de 6.000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, pe fondul

consumului de alcool, s-a manifestat violent față de partea vătămată, aflată la

poarta locuinței sale, care vorbea cu martora N.A., adresându-i amenințări și

cuvinte jignitoare.

Comportamentul

inculpatului a determinat, pentru evitarea unui scandal, pe fiecare să intre în

gospodăria sa, martora N.A. urmărind însă de la o fereastră derularea în

continuare a conflictului.

La

scurt timp, R.I. a ieșit pe stradă pentru a merge la fratele său, inculpatul

ieșind și el din curte și înjunghiindu-l de 4 ori în zona abdominală în spate

și la mâna stângă (de două ori), după care a intrat în gospodăria sa.

Victima

care sângera a cerut ajutor nepotului său R.M., care a bandajat-o, după care a

urcat-o în autoturismul lui V.C. pentru a fi transportată la Spitalul Găești. Pe raza localității Greci, aceasta a fost preluată de o ambulanță și

transportată mai întâi la Spitalul Găești și apoi la Spitalul Județean Târgoviște, unde a suferit o intervenție chirurgicală și a fost internată

în perioada 09 iunie – 18 iunie 2010.

Raportul

de expertiză medico-legală nr. 328/V din 10 iunie 2010 a relevat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la 09 iunie 2010

prin lovire cu un obiect ascuțit de tip tăietor-înțepător, care i-au pus viața

în primejdie, necesitând pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri

medicale.

În

cuprinsul concluziilor, s-a mai evidențiat că loviturile au fost aplicate atât

din față cât și din spate, leziunea de la nivelul hipocondrului drept fiind

penetrantă în cavitatea abdominală, cu interesarea lobului drept hepatic și

hemiperitoneu și produsă, potrivit morfologiei plăgii tegumentare, cu un obiect

ascuțit de tip tăietor-înțepător, cu o singură parte a lamei ascuțite.

Inculpatul

a recunoscut că l-a lovit pe R.I. cu briceagul pe care-l avea asupra sa de 3

ori, însă a prezentat o altă dinamică a acțiunilor decât aceea care s-a

desprins din interpretarea probelor administrate în cauză în sensul dispozițiilor

art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

În

concret, acesta a urmărit să beneficieze de aplicarea dispozițiilor art. 73 alin.

(1) lit. b) C. pen., încercând să probeze că a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență.

Tribunalul

a apreciat că apărările inculpatului nu vor fi primite, în condițiile în care

n-a dovedit că a fost provocat de către partea vătămată, care s-ar fi aflat sub

influența băuturilor alcoolice, i-ar fi adresat injurii și l-ar fi amenințat cu

moartea, cerându-i să iasă la poartă și să se bată, iar când a ieșit în stradă

i-ar fi aplicat două lovituri cu parul pe care-l avea asupra sa în zona capului

și a spatelui, provocându-i leziuni vizibile. Astfel, deși avea la îndemână

promovarea unei plângeri prealabile, inculpatul n-a făcut-o, invocând că a fost

arestat.

Pe

de altă parte, martora N.A., care a asistat la derularea întregului conflict

dintre părți, urmărit de la una dintre ferestrele casei sale, n-a confirmat că

inculpatul ar fi fost agresat de către partea vătămată.

Inculpatul

a arătat că și el și partea vătămată s-au apropiat în același timp unul de

altul, de unde rezultă că nu aceasta din urmă l-ar fi determinat să acționeze

violent. Mai mult decât atât, inculpatul a ieșit în stradă având asupra sa un

briceag – prin urmare cu intenția de a ataca o persoană cu mult mai în vârstă

decât el, martorii caracterizându-l „ca o persoană violentă, care a declanșat

și întreținut mai multe conflicte cu vecinii, amenințându-i și adresându-le

injurii”.

În

declarația dată la urmărirea penală, martora N.A. a declarat că R.I. l-a

amenințat cu bățul pe inculpat, înainte de a fi lovit cu cuțitul, fără însă să

devină agresiv, ea explicându-și gestul victimei prin aceea că partea vătămată

avea nevoie să se apere, cunoscând că vecinul său A.N. este „foarte violent”.

De

altfel, inculpatul a arătat că ar fi putut evita incidentul, dacă s-ar fi

abținut și ar fi rămas în curtea sa.

Oricum,

o amenințare cu un băț venită din partea unei persoane în vârstă nu poate

justifica în niciun caz reacțiile extrem de violente ale inculpatului, care a

ieșit pregătit în stradă, având asupra sa un briceag și care putea să o

deposedeze în orice moment pe partea vătămată de bățul pe care aceasta l-ar fi

avut asupra sa.

Inculpatul

nu poate să invoce că s-a temut de partea vătămată și că a trebuit să se apere,

motiv pentru care a apelat la briceag, întrucât avea la îndemână alte mijloace

pașnice pentru a încheia conflictul.

Față

de datele expuse, tribunalul a reținut că rezultă fără echivoc că inculpatul nu

se putea afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții la momentul la

care a agresat-o pe partea vătămată, exteriorizarea sa fiind cauzată de o

impulsivitate exagerată și printr-o tendință spre manifestări violente, martora

N.A. arătând că a mai bătut și lovit cu cuțitul și pe alte persoane.

Cu

atât mai puțin, se poate reține în favoarea inculpatului una dintre cauzele

care să înlăture caracterul penal al faptei – legitima apărare, probele

administrate neconfirmând condițiile de existență ale acesteia prevăzute de

dispozițiile art. 44 alin. (2) sau ale art. 44 alin. (3) C. pen.

Astfel,

fapta nu a fost săvârșită de către inculpat pentru a se înlătura un atac

material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, care ar fi pus în

pericol grav persoana sau drepturile sale, în cauză fiind vorba despre o simplă

amenințare venită din partea unei persoane mai în vârstă, care putea să fie

ignorată.

De

asemenea, nu se poate vorbi nici despre depășirea limitelor unei apărări

proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs

atacul, de vreme ce n-a avut loc nici un atac și prin urmare, agresorul nu avea

nici un motiv să se considere tulburat sau să se teamă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.N., solicitând instanței

admiterea apelului și aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., potrivit căruia, dacă până la începerea cercetării judecătorești

inculpatul declară personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul

de acuzare … instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul pedepsei închisorii …,

urmând a se avea în vedere memoriul depus la dosar, prin care a arătat, în

esență, că nu a dorit să o lovească pe partea vătămată, ci nu a făcut decât să

se apere.

În

raport de acest text de lege a solicitat ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate la urmărirea penală și, deși la instanța de fond a

descris o altă situație, ulterior a recunoscut comiterea faptei descrisă în

actul de acuzare.

A

mai arătat că pedeapsa aplicată este prea mare, având în vedere că este prima

sa abatere de acest gen și nu a făcut decât să se apere.

Prin

decizia penală nr. 14 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.N. împotriva sentinței penale

nr. 377 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Dâmbovița.

În

ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., Curtea a reținut că inculpatul apelant a prezentat faptele reținute în

sarcina sa prin rechizitoriu într-o manieră proprie și cu precizări care nu

sunt susținute de probele administrate în cauză, așa cum rezultă din declarația

dată în fața instanței de fond la data de 24 august 2010 (fila 40 dosar fond).

Potrivit

dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., pentru

ca inculpatul să poată beneficia de acest text de lege este necesar ca, până la

începerea cercetării judecătorești, acesta să declare personal sau prin înscris

autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a

instanței și să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală. De asemenea, judecata poate avea loc numai în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul

declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a

instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în

circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Curtea

a mai reținut că inculpatul apelant a arătat că solicită ca judecarea sa să se

facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală abia în fața instanței

de apel, deci după momentul fixat de lege pentru ca inculpatul să poată

beneficia de aceste prevederi, respectiv până la începerea cercetării

judecătorești, evident dacă ar fi fost îndeplinite și celelalte condiții

prevăzute de lege.

Totodată,

chiar în cuprinsul motivelor de apel inculpatul a încercat să acrediteze o altă

situație de fapt decât cea reținută în actul de sesizare a instanței.

De

asemenea, nici susținerea inculpatului potrivit căreia situația de fapt este

alta decât cea reținută în hotărârea de condamnare, respectiv existența

provocării din partea părții vătămate, nu poate fi primită, având în vedere că

instanța de fond a stabilit în mod corect și complet această situație pe baza

coroborării tuturor probelor administrate, respectiv procesul verbal de

cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate, declarațiile

inculpatului și ale martorilor N.A., R.M., V.C., planșele fotografice, raportul

de constatare medico-legală nr. 328/V din 10 iunie 2010 întocmit de către

Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița.

De

asemenea, având în vedere că pedeapsa aplicată de instanța de fond este

orientată către minimul special prevăzut de lege, iar martorii audiați în cauză

l-au prezentat pe inculpat ca fiind o persoană agresivă care a avut conflicte

în care s-a folosit de cuțit și cu alte persoane din localitate, față de

atitudinea acestuia după săvârșirea faptei, de ignorare a victimei și de

dezinteres față de evoluția stării sale de sănătate, Curtea a apreciat că nu se

impune reducerea pedepsei.

Împotriva

deciziei penale nr. 14 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.N., criticând-o pentru netemeinicie sub

aspectul individualizării pedepsei.

În

motivarea recursului, inculpatul arată că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei

puternice tulburări determinată de atitudinea violentă a părții vătămate,

astfel că solicită reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepsei.

Examinând

recursul declarat în cauză prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Din

probele administrate în cauză a rezultat fără dubiu că inculpatul a comis

tentativa la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de

9 iunie 2010 a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul victimei R.I., aflându-se

pe o stradă din localitatea Vișina, provocându-i leziuni care au necesitat

pentru vindecare un număr de 30 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața

în primejdie.

Inculpatul

a susținut că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări

determinate de atitudinea părții vătămate, care l-a lovit cu un par în zona

capului și a spatelui. În această împrejurare, pentru a se apăra, inculpatul a

lovit partea vătămată cu briceagul.

Din

declarația martorei oculare N.A. rezultă că inculpatul este cel care practic a

inițiat conflictul, adresând amenințări părții vătămate.

Pe

de altă parte, faptul că anterior partea vătămată a avut asupra sa un băț, însă

nu s-a manifestat agresiv față de inculpat, nu poate fi apreciat ca o provocare,

pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., în condițiile în

care inculpatul era cunoscut ca o persoană violentă, care a mai lovit cu

cuțitul și alte persoane, iar relațiile dintre el și partea vătămată erau

tensionate de mai mult timp.

Pedeapsa

aplicată inculpatului este just individualizată în raport cu criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al

faptei comise, împrejurările săvârșirii acesteia – prin aplicarea de lovituri

intense și repetate cu un corp tăietor-înțepător unei persoane mai în vârstă,

persoana inculpatului, care, deși nu are antecedente penale, este cunoscut ca o

fire agresivă, ce a mai avut și alte conflicte, iar după comiterea faptei nu a

acordat nici un ajutor victimei, amenințându-i chiar și pe cei care au încercat

să facă acest lucru.

De

altfel, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantumul minim

prevăzut de lege, iar în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe

atenuante ce ar justifica o coborâre sub minim.

Față

de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Conform

art. 385

16

raportat la art. 381 C. proc. pen., Înalta Curte va

deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 9 iunie 2010 la zi.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 14 din 7

februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 9 iunie 2010, la 4 mai 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2011.