ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1813/2011

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 377 din 26 octombrie 2010 a Tribunalului Dâmbovița a fost condamnat inculpatul A.N. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar conform cu art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 09 iunie 2010 la zi. Conform dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului tip briceag cu mâner metalic, cu inserție de textolit, de culoare maro, folosit de către inculpat la comiterea faptei.

În temeiul dispozițiilor art. 14, art. 15 alin. (1) și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a sumei de 2.839,030 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate R.I. în perioada 09 iunie – 18 iunie 2010. Potrivit dispozițiilor art. 14, art. 15 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 998, art. 999 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată alăturat celei penale de către partea vătămată R.I., decedat pe parcursul procesului, la 13 septembrie 2010 și continuată de către moștenitorii săi legali R.M., R.A.

și C.V. și a obligat inculpatul să plătească acestora suma de 6.000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, pe fondul consumului de alcool, s-a manifestat violent față de partea vătămată, aflată la poarta locuinței sale, care vorbea cu martora N.A., adresându-i amenințări și cuvinte jignitoare. Comportamentul inculpatului a determinat, pentru evitarea unui scandal, pe fiecare să intre în gospodăria sa, martora N.A. urmărind însă de la o fereastră derularea în continuare a conflictului. La scurt timp, R.I. a ieșit pe stradă pentru a merge la fratele său, inculpatul ieșind și el din curte și înjunghiindu-l de 4 ori în zona abdominală în spate și la mâna stângă (de două ori), după care a intrat în gospodăria sa.

Victima care sângera a cerut ajutor nepotului său R.M., care a bandajat-o, după care a urcat-o în autoturismul lui V.C. pentru a fi transportată la Spitalul Găești. Pe raza localității Greci, aceasta a fost preluată de o ambulanță și transportată mai întâi la Spitalul Găești și apoi la Spitalul Județean Târgoviște, unde a suferit o intervenție chirurgicală și a fost internată în perioada 09 iunie – 18 iunie 2010. Raportul de expertiză medico-legală nr. 328/V din 10 iunie 2010 a relevat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la 09 iunie 2010 prin lovire cu un obiect ascuțit de tip tăietor-înțepător, care i-au pus viața în primejdie, necesitând pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale.

În cuprinsul concluziilor, s-a mai evidențiat că loviturile au fost aplicate atât din față cât și din spate, leziunea de la nivelul hipocondrului drept fiind penetrantă în cavitatea abdominală, cu interesarea lobului drept hepatic și hemiperitoneu și produsă, potrivit morfologiei plăgii tegumentare, cu un obiect ascuțit de tip tăietor-înțepător, cu o singură parte a lamei ascuțite. Inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe R.I. cu briceagul pe care-l avea asupra sa de 3 ori, însă a prezentat o altă dinamică a acțiunilor decât aceea care s-a desprins din interpretarea probelor administrate în cauză în sensul dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. În concret, acesta a urmărit să beneficieze de aplicarea dispozițiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., încercând să probeze că a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență.

Tribunalul a apreciat că apărările inculpatului nu vor fi primite, în condițiile în care n-a dovedit că a fost provocat de către partea vătămată, care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice, i-ar fi adresat injurii și l-ar fi amenințat cu moartea, cerându-i să iasă la poartă și să se bată, iar când a ieșit în stradă i-ar fi aplicat două lovituri cu parul pe care-l avea asupra sa în zona capului și a spatelui, provocându-i leziuni vizibile. Astfel, deși avea la îndemână promovarea unei plângeri prealabile, inculpatul n-a făcut-o, invocând că a fost arestat. Pe de altă parte, martora N.A., care a asistat la derularea întregului conflict dintre părți, urmărit de la una dintre ferestrele casei sale, n-a confirmat că inculpatul ar fi fost agresat de către partea vătămată.

Inculpatul a arătat că și el și partea vătămată s-au apropiat în același timp unul de altul, de unde rezultă că nu aceasta din urmă l-ar fi determinat să acționeze violent. Mai mult decât atât, inculpatul a ieșit în stradă având asupra sa un briceag – prin urmare cu intenția de a ataca o persoană cu mult mai în vârstă decât el, martorii caracterizându-l „ca o persoană violentă, care a declanșat și întreținut mai multe conflicte cu vecinii, amenințându-i și adresându-le injurii”. În declarația dată la urmărirea penală, martora N.A. a declarat că R.I. l-a amenințat cu bățul pe inculpat, înainte de a fi lovit cu cuțitul, fără însă să devină agresiv, ea explicându-și gestul victimei prin aceea că partea vătămată avea nevoie să se apere, cunoscând că vecinul său A.N.

este „foarte violent”. De altfel, inculpatul a arătat că ar fi putut evita incidentul, dacă s-ar fi abținut și ar fi rămas în curtea sa. Oricum, o amenințare cu un băț venită din partea unei persoane în vârstă nu poate justifica în niciun caz reacțiile extrem de violente ale inculpatului, care a ieșit pregătit în stradă, având asupra sa un briceag și care putea să o deposedeze în orice moment pe partea vătămată de bățul pe care aceasta l-ar fi avut asupra sa. Inculpatul nu poate să invoce că s-a temut de partea vătămată și că a trebuit să se apere, motiv pentru care a apelat la briceag, întrucât avea la îndemână alte mijloace pașnice pentru a încheia conflictul.

Față de datele expuse, tribunalul a reținut că rezultă fără echivoc că inculpatul nu se putea afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții la momentul la care a agresat-o pe partea vătămată, exteriorizarea sa fiind cauzată de o impulsivitate exagerată și printr-o tendință spre manifestări violente, martora N.A. arătând că a mai bătut și lovit cu cuțitul și pe alte persoane. Cu atât mai puțin, se poate reține în favoarea inculpatului una dintre cauzele care să înlăture caracterul penal al faptei – legitima apărare, probele administrate neconfirmând condițiile de existență ale acesteia prevăzute de dispozițiile art. 44 alin. (2) sau ale art. 44 alin. (3) C. pen.

Astfel, fapta nu a fost săvârșită de către inculpat pentru a se înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, care ar fi pus în pericol grav persoana sau drepturile sale, în cauză fiind vorba despre o simplă amenințare venită din partea unei persoane mai în vârstă, care putea să fie ignorată. De asemenea, nu se poate vorbi nici despre depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, de vreme ce n-a avut loc nici un atac și prin urmare, agresorul nu avea nici un motiv să se considere tulburat sau să se teamă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.N., solicitând instanței admiterea apelului și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., potrivit căruia, dacă până la începerea cercetării judecătorești inculpatul declară personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de acuzare … instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul pedepsei închisorii …, urmând a se avea în vedere memoriul depus la dosar, prin care a arătat, în esență, că nu a dorit să o lovească pe partea vătămată, ci nu a făcut decât să se apere. În raport de acest text de lege a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală și, deși la instanța de fond a descris o altă situație, ulterior a recunoscut comiterea faptei descrisă în actul de acuzare.

A mai arătat că pedeapsa aplicată este prea mare, având în vedere că este prima sa abatere de acest gen și nu a făcut decât să se apere. Prin decizia penală nr. 14 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.N. împotriva sentinței penale nr. 377 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Dâmbovița. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., Curtea a reținut că inculpatul apelant a prezentat faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu într-o manieră proprie și cu precizări care nu sunt susținute de probele administrate în cauză, așa cum rezultă din declarația dată în fața instanței de fond la data de 24 august 2010 (fila 40 dosar fond).

Potrivit dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., pentru ca inculpatul să poată beneficia de acest text de lege este necesar ca, până la începerea cercetării judecătorești, acesta să declare personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Curtea a mai reținut că inculpatul apelant a arătat că solicită ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală abia în fața instanței de apel, deci după momentul fixat de lege pentru ca inculpatul să poată beneficia de aceste prevederi, respectiv până la începerea cercetării judecătorești, evident dacă ar fi fost îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege. Totodată, chiar în cuprinsul motivelor de apel inculpatul a încercat să acrediteze o altă situație de fapt decât cea reținută în actul de sesizare a instanței.

De asemenea, nici susținerea inculpatului potrivit căreia situația de fapt este alta decât cea reținută în hotărârea de condamnare, respectiv existența provocării din partea părții vătămate, nu poate fi primită, având în vedere că instanța de fond a stabilit în mod corect și complet această situație pe baza coroborării tuturor probelor administrate, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului și ale martorilor N.A., R.M., V.C., planșele fotografice, raportul de constatare medico-legală nr. 328/V din 10 iunie 2010 întocmit de către Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița.

De asemenea, având în vedere că pedeapsa aplicată de instanța de fond este orientată către minimul special prevăzut de lege, iar martorii audiați în cauză l-au prezentat pe inculpat ca fiind o persoană agresivă care a avut conflicte în care s-a folosit de cuțit și cu alte persoane din localitate, față de atitudinea acestuia după săvârșirea faptei, de ignorare a victimei și de dezinteres față de evoluția stării sale de sănătate, Curtea a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei. Împotriva deciziei penale nr. 14 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.N., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei. În motivarea recursului, inculpatul arată că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de atitudinea violentă a părții vătămate, astfel că solicită reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

și reducerea pedepsei. Examinând recursul declarat în cauză prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Din probele administrate în cauză a rezultat fără dubiu că inculpatul a comis tentativa la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 9 iunie 2010 a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul victimei R.I., aflându-se pe o stradă din localitatea Vișina, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. Inculpatul a susținut că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de atitudinea părții vătămate, care l-a lovit cu un par în zona capului și a spatelui.

În această împrejurare, pentru a se apăra, inculpatul a lovit partea vătămată cu briceagul. Din declarația martorei oculare N.A. rezultă că inculpatul este cel care practic a inițiat conflictul, adresând amenințări părții vătămate. Pe de altă parte, faptul că anterior partea vătămată a avut asupra sa un băț, însă nu s-a manifestat agresiv față de inculpat, nu poate fi apreciat ca o provocare, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., în condițiile în care inculpatul era cunoscut ca o persoană violentă, care a mai lovit cu cuțitul și alte persoane, iar relațiile dintre el și partea vătămată erau tensionate de mai mult timp.

Pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârșirii acesteia – prin aplicarea de lovituri intense și repetate cu un corp tăietor-înțepător unei persoane mai în vârstă, persoana inculpatului, care, deși nu are antecedente penale, este cunoscut ca o fire agresivă, ce a mai avut și alte conflicte, iar după comiterea faptei nu a acordat nici un ajutor victimei, amenințându-i chiar și pe cei care au încercat să facă acest lucru. De altfel, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege, iar în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe atenuante ce ar justifica o coborâre sub minim.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Conform art. 385 16 raportat la art. 381 C. proc. pen., Înalta Curte va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 9 iunie 2010 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.; PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 14 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 iunie 2010, la 4 mai 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2011.