ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1817/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1817/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 303 din 1 octombrie

2010 a Tribunalului Constanța a fost condamnat inculpatul M.F. la 5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a constatat că nu

s-au formulat pretenții civile în cauză.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul M.F. locuiește împreună cu fiul său,

I.D.M., concubina fiului, S.V. și cei doi copii minori (în vârstă de 4 ani și,

respectiv, 7 ani) în comuna C.V., județul Constanta.

În data de 12 aprilie

2010, fiind sărbătoare religioasă, respectiv Paștele blajinilor, când potrivit

obiceiului se împarte mâncare pentru pomenirea celor decedați, inculpatul, după

ce a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată, l-a trimis pe fiul său cu

mâncare la anumite persoane. În jurul prânzului, I.D.M. s-a întors acasă fără

să facă ceea ce inculpatul îi ceruse, motiv pentru care cei doi au început să

se certe, M.F. reproșându-i acest fapt, precum și nemulțumirea pe care o avea

față de concubina părții vătămate, care nu făcuse de mâncare, inculpatul

afirmând că aceasta este "o puturoasă". Partea vătămată s-a enervat,

i-a spus acestuia să înceteze cu acuzele, dându-i două palme peste față

inculpatului.

Având în vedere

starea avansată de ebrietate în care se afla, inculpatul M.F. a acționat

violent, luând de pe masa din bucătărie un cuțit, cu lama în lungime de 18,5 cm

și lățimea de 2,7 cm și i-a aplicat o lovitură părții vătămate în zona

toraco-pleurală stângă. După comiterea faptei, inculpatul a fugit de la

domiciliul său, timp în care au fost anunțate organele de poliție și salvarea.

Până la sosirea ambulanței, partea vătămată i-a spus concubinei sale, S.V., că

inculpatul "l-a tăiat cu cuțitul", împrejurare reiterată de partea

vătămată I.D. și la spital.

A venit și fratele

inculpatului, I.I., care a văzut partea vătămată plină de sânge, situație în

care acesta l-a sprijinit, l-a așezat pe un scaun și a așteptat să vină

salvarea. Acest martor a mai fost prezent în acea zi și la postul de poliție,

unde s-a întâlnit cu fratele său, inculpatul M.F., ce fusese adus de către

organele de poliție și care regreta fapta comisă, respectiv aceea de a-l fi

înjunghiat pe fiul său, punând-o pe seama consumului de băuturi alcoolice.

Cu prilejul

declarației date în fața instanței, martorul a susținut că de la nepotul său a

aflat că părțile s-au certat, apoi s-au îmbrâncit, inculpatul având în acele

momente cuțitul în mână și partea vătămată s-a lovit în cuțitul inculpatului.

Fratele său nu a dat declarație în acea zi, ci după trei zile pentru că era

foarte beat. Când au vorbit, inculpatul era foarte afectat de cele întâmplate,

susținând că și-a lovit băiatul din îmbrânceală.

Din concluziile

raportul de constatare medico-legală nr. 140/A1 rutier/2010 din data de 19 mai

2010 al Serviciului Județean de Medicină Legală Constanța, reiese că leziunile

traumatice au fost produse prin lovire cu corp înțepător-tăietor (cu lama în

lungime de 18,5 cm și lățimea de 2,7 cm), pentru care a necesitat 16 - 18 zile

de îngrijiri medicale și i-a fost pusă viața în primejdie prin șoc hemoragie și

insuficiență respiratorie acută prin hemopneumotorax, consecutive plăgii

înțepate-tăiate penetrante de hemitorace stâng.

Cu privire la această

faptă, partea vătămată a fost audiată la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Constanța unde a fost internat, acesta declarând că tatăl său l-a lovit în

piept cu un cuțit de bucătărie, o singură dată, arătând faptul că nu are nicio

pretenție împotriva acestuia, dorind numai să fie tras la răspundere penală.

În cursul cercetării

judecătorești partea vătămată I.D.M. a declarat că, în urma reproșului primit

de la tatăl său, motivat că nu a dus mâncare cui trebuia, a început să îl

lovească cu pumnii și picioarele, în urma cărora tatăl său a luat poziție de

apărare cu mâinile, într-una având cuțitul cu care tocmai tăia niște mâncare. Partea

vătămată susține că fiind aproape de inculpat a încercat să îl mai lovească o

dată, însă a fost lovit în zona inimii. Concubina sa nu era de față ci într-una

din încăperi. Partea vătămată a mai arătat că are un mare sprijin din partea

tatălui său care îi ajută financiar la creșterea copiilor.

Într-o primă

depoziție, inculpatul M.F. a recunoscut fapta comisă și anume aceea că l-a

lovit pe fiul său cu cuțitul "în zona inimii", arătând că după ce l-a

văzut că a căzut jos, s-a speriat și a fugit în sat, de frica poliției,

depoziția verbală fiind consemnată de lucrătorii de poliție într-o declarație.

În altă declarație dată pe parcursul urmăririi penale în data de 13 mai 2010 la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul M.F. a retractat, în totalitate,

declarațiile anterioare, arătând că în niciun moment nu l-a lovit, înjunghiat

pe fiul său, ci "acesta a căzut în cuțitul" pe care-l avea în mână,

în timp ce tranșa carne în bucătărie, moment în care se certau și fiul său s-a

apropiat de el cu intenția de a-l agresa.

În declarația dată în

fața instanței a susținut că motivul conflictului a fost legat de persoana

căreia partea vătămată i-a dat de pomană, nu și de persoana concubinei lui

I.D.. Când fiul său l-a luat la bătaie cu pumnii și picioarele, fiind beat cu

cuțitul în mână, pentru că tocmai gătea ceva de mâncare, nu știe de la ce

distanță partea vătămată a căzut în cuțitul său. Nu este real că a fugit de

acasă după incident și nici că ar fi spus polițiștilor că ar fi vinovat de

comiterea faptei.

Au fost audiați șeful

de post și ajutorul șefului de post de Poliție Cuza Vodă, respectiv N.S. și

C.G.M., care au declarat că, în momentul în care a fost prins, inculpatul a

arătat că datorită stării de ebrietate și a altercației verbale pe care o

avusese cu fiul său, a luat cuțitul și l-a lovit pe acesta, așa cum a declarat,

în zona inimii, după care a fugit. Aceleași aspecte au fost arătate de martori

și cu prilejul audierii de către instanță.

Martora S.V.,

concubina părții vătămate, a declarat că inculpatul l-a înjurat pe concubinul

său pentru că nu a dus mâncarea de pomană persoanei nominalizate de acesta, cei

doi fiind și beți au început să se tăvălească pe jos lovindu-se, în acele

momente inculpatul având cuțitul în mână, mai multe lovituri aplicând concubinul

său, după care nu își explică cum acesta a fost înjunghiat. După consumarea

incidentului, partea vătămată i-a spus că s-a dus către cuțit. Martora a mai

susținut că inculpatul a venit la spital unde plângea, regretând cele

întâmplate, acesta fiind de altfel cel care a avut mereu grijă de familie,

ajutându-i să-și crească copiii.

În ceea ce privește

solicitarea formulată de inculpat prin apărător, privind schimbarea încadrării

juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în

art. 182 alin. (2) C. pen. precum și reținerea stării provocării prevăzută de

art. 73 lit. b) C. pen. sub imperiul căreia inculpatul ar fi comis fapta,

instanța a respins această cerere pentru următoarele motive: obiectul

tăietor-înțepător cu care s-a produs înjunghierea, cuțitul, este de natură a

produce leziuni foarte grave care pot consta și în deces; zona toraco-pleurală

stângă în care s-a aplicat lovitura este o zonă în care se află organe vitale;

partea vătămată ar fi putut deceda în lipsa îngrijirilor ce i s-au acordat de

personalul medical; conflictul verbal ce a precedat celui fizic a fost inițiat

de inculpat care a reproșat părții vătămate fie că nu i-a respectat voința fie

că are o concubină care nu este suficient de harnică, singurul care de altfel

era înarmat fiind tot inculpatul și care putea lăsa cuțitul în momentul în care

a început incidentul.

Instanța a apreciat

că nu este dovedită teza "căderii părții vătămate în cuțitul

inculpatului", având în vedere că nu are la bază o explicație logică, este

conturată de membrii familiei ulterior incidentului, începând cu declarațiile

date la parchet, conținutul fiind diferit față de a-l primelor susțineri.

În termen legal,

inculpatul M.F. a formulat apel, criticând hotărârea primei instanțe sub aspectul

greșitei încadrări juridice a faptei, cât și a greșitei individualizări a

pedepsei aplicate.

Astfel, s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., cu reținerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Cea de-a doua critică

vizează modalitatea de executare a pedepsei, solicitându-se în acest sens

reducerea pedepsei la 4 ani închisoare și aplicarea suspendării executării sub

supraveghere în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, conduita

sinceră a acestuia, cât și de împrejurarea că nu are antecedente penale și pe

tot parcursul procesului penal a susținut material și familia părții vătămate

care este fiul său.

Prin Decizia penală

nr. 132/P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, s-a admis apelul

declarat de inculpat, s-a desființat în parte hotărârea atacată și, rejudecând,

s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada executată de la 28 aprilie

2010 la 3 august 2010.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Instanța de prim

control judiciar a reținut că pentru delimitarea infracțiunii de vătămare

corporală gravă, de tentativă la infracțiunea de omor, la stabilirea laturii

subiective, trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a

fost comisă, de obiectul folosit, de intensitatea cu care au fost aplicate

loviturile, de regiunea corpului spre care au fost îndreptate acestea, cât și

de urmările ce se puteau produce.

Delimitarea dintre

cele două infracțiuni se face prin prisma laturii subiective, care constituie

singurul criteriu de delimitare, în speță: fapta inculpatului de a folosi un

obiect tăietor înțepător (un cuțit de bucătărie cu lama în lungime de 18,5 cm

și lățimea de 2,5 cm) cu care s-a produs înjunghierea victimei în zona

toraco-pleurală stângă, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un

număr de 16 - 18 zile, punându-i viața în primejdie prin șoc hemoragic și

insuficiență respiratorie acută, prin hemopneumotorax consecutiv, plăci

înțepate penetrante de hemitorace stâng, rezultă clar intenția inculpatului de

a ucide victima.

În aceste condiții,

critica privind greșita încadrare juridică nu este întemeiată. De asemenea, nu

poate fi reținută în cauză nici starea de provocare prevăzută de art. 73 C.

pen., întrucât conflictul verbal ce a generat conflictul fizic a fost inițiat

de inculpat care îi reproșa fiului său - victima în cauză, că "concubina

sa nu este harnică", că inculpatul avea cuțitul în mână și tot el trebuia

să nu folosească acest cuțit. Starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b)

C. pen. presupune ca inculpatul să se fi aflat sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de conduita victimei, agresiunea din partea autorului

trebuie să constituie o ripostă la fapta victimei, care să nu fie determinată

de manifestările agresive ale făptuitorului.

La individualizarea

juridică a pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile din partea generală a

Codului penal, cât și datele personale ale inculpatului. Fapta inculpatului

este neîndoielnic foarte gravă, astfel că instanța de fond, în operațiunea

complexă de individualizare a tratamentului penal, a ținut seama de

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale

inculpatului.

Împotriva Deciziei

penale nr. 132/P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul M.F., reiterând aceleași critici

referitoare la încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepsei.

Inculpatul solicită

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

C. pen., iar în subsidiar reținerea circumstanțelor

atenuante, reducerea pedepsei și suspendarea sub supravegherea a executării

acesteia.

Examinând recursul

declarat de inculpat prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen., Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Ambele instanțe au

reținut corect în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., constând în

aceea că la data de 12 aprilie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice,

în cursul unui conflict spontan, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie pe

fiul său I.D.M., în zona toraco-pleurală stângă, cauzându-i leziuni care au

necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale,

fiindu-i pusă viața în primejdie prin șoc hemoragic și insuficiență

respiratorie acută prin hemopneumotorax consecutivă plăgii înțepate-tăiate

penetrante de hemitorace stâng.

Inculpatul a acționat

cu intenția directă de a ucide, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale,

urmărind producerea lui prin comiterea acelei fapte.

Intenția de a ucide

rezultă din împrejurarea în care s-a comis fapta, lovirea părții vătămate cu

intensitate, cu un cuțit de bucătărie, cu lama de 18,5 cm lungime și 2,7 cm,

într-o zonă vitală, respectiv zona toraco-pleurală stângă, urmată de fuga

inculpatului de la locul săvârșirii infracțiunii.

În favoarea

inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă a provocării prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a fost cel care practic a

inițiat conflictul, reproșându-i fiului său că nu a mers cu mâncare la anumite

persoane, iar concubina acestuia nu este harnică, fapt ce l-a determinat pe

acesta să-i aplice două palme, inculpatul lovindu-l la rândul său cu cuțitul în

zona toraco-pleurală stângă.

Pe de altă parte,

chiar dacă inculpatul nu ar fi generat acel conflict verbal și ar fi acționat

ca urmare a palmelor primite de la fiul său, Înalta Curte constată că nu poate

fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

datorită disproporției dintre actul pretins provocator și ripostă.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte a reținut că au

fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv

gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările săvârșirii

acesteia pe fondul consumului de alcool, atitudinea inculpatului după comiterea

faptei, acesta plecând de la domiciliu în loc să încerce să acorde ajutor

victimei, ulterior sustrăgându-se de la urmărirea penală.

Inculpatul nu este

cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a avut o

atitudine oscilantă, încercând să prezinte faptele astfel încât răspunderea sa

penală să fie diminuată.

În favoarea

inculpatului au fost deja reținute circumstanțe atenuante, iar pedeapsa

coborâtă cu mult sub minimul special prevăzut de lege, astfel că nu se impune o

nouă reducere în raport cu cele expuse, prin cuantumul său și modalitatea de

executare fiind în măsură să corespundă cerințelor art. 52 C. pen. privind

scopul pedepsei.

Față de

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr.

132 P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 mai 2011.