ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1817/2011

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 303 din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Constanța a fost condamnat inculpatul M.F. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul M.F. locuiește împreună cu fiul său, I.D.M., concubina fiului, S.V.

și cei doi copii minori (în vârstă de 4 ani și, respectiv, 7 ani) în comuna C.V., județul Constanta. În data de 12 aprilie 2010, fiind sărbătoare religioasă, respectiv Paștele blajinilor, când potrivit obiceiului se împarte mâncare pentru pomenirea celor decedați, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată, l-a trimis pe fiul său cu mâncare la anumite persoane. În jurul prânzului, I.D.M. s-a întors acasă fără să facă ceea ce inculpatul îi ceruse, motiv pentru care cei doi au început să se certe, M.F. reproșându-i acest fapt, precum și nemulțumirea pe care o avea față de concubina părții vătămate, care nu făcuse de mâncare, inculpatul afirmând că aceasta este "o puturoasă". Partea vătămată s-a enervat, i-a spus acestuia să înceteze cu acuzele, dându-i două palme peste față inculpatului.

Având în vedere starea avansată de ebrietate în care se afla, inculpatul M.F. a acționat violent, luând de pe masa din bucătărie un cuțit, cu lama în lungime de 18,5 cm și lățimea de 2,7 cm și i-a aplicat o lovitură părții vătămate în zona toraco-pleurală stângă. După comiterea faptei, inculpatul a fugit de la domiciliul său, timp în care au fost anunțate organele de poliție și salvarea. Până la sosirea ambulanței, partea vătămată i-a spus concubinei sale, S.V., că inculpatul "l-a tăiat cu cuțitul", împrejurare reiterată de partea vătămată I.D. și la spital. A venit și fratele inculpatului, I.I., care a văzut partea vătămată plină de sânge, situație în care acesta l-a sprijinit, l-a așezat pe un scaun și a așteptat să vină salvarea.

Acest martor a mai fost prezent în acea zi și la postul de poliție, unde s-a întâlnit cu fratele său, inculpatul M.F., ce fusese adus de către organele de poliție și care regreta fapta comisă, respectiv aceea de a-l fi înjunghiat pe fiul său, punând-o pe seama consumului de băuturi alcoolice. Cu prilejul declarației date în fața instanței, martorul a susținut că de la nepotul său a aflat că părțile s-au certat, apoi s-au îmbrâncit, inculpatul având în acele momente cuțitul în mână și partea vătămată s-a lovit în cuțitul inculpatului. Fratele său nu a dat declarație în acea zi, ci după trei zile pentru că era foarte beat. Când au vorbit, inculpatul era foarte afectat de cele întâmplate, susținând că și-a lovit băiatul din îmbrânceală.

Din concluziile raportul de constatare medico-legală nr. 140/A1 rutier/2010 din data de 19 mai 2010 al Serviciului Județean de Medicină Legală Constanța, reiese că leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu corp înțepător-tăietor (cu lama în lungime de 18,5 cm și lățimea de 2,7 cm), pentru care a necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale și i-a fost pusă viața în primejdie prin șoc hemoragie și insuficiență respiratorie acută prin hemopneumotorax, consecutive plăgii înțepate-tăiate penetrante de hemitorace stâng. Cu privire la această faptă, partea vătămată a fost audiată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța unde a fost internat, acesta declarând că tatăl său l-a lovit în piept cu un cuțit de bucătărie, o singură dată, arătând faptul că nu are nicio pretenție împotriva acestuia, dorind numai să fie tras la răspundere penală.

În cursul cercetării judecătorești partea vătămată I.D.M. a declarat că, în urma reproșului primit de la tatăl său, motivat că nu a dus mâncare cui trebuia, a început să îl lovească cu pumnii și picioarele, în urma cărora tatăl său a luat poziție de apărare cu mâinile, într-una având cuțitul cu care tocmai tăia niște mâncare. Partea vătămată susține că fiind aproape de inculpat a încercat să îl mai lovească o dată, însă a fost lovit în zona inimii. Concubina sa nu era de față ci într-una din încăperi. Partea vătămată a mai arătat că are un mare sprijin din partea tatălui său care îi ajută financiar la creșterea copiilor. Într-o primă depoziție, inculpatul M.F. a recunoscut fapta comisă și anume aceea că l-a lovit pe fiul său cu cuțitul "în zona inimii", arătând că după ce l-a văzut că a căzut jos, s-a speriat și a fugit în sat, de frica poliției, depoziția verbală fiind consemnată de lucrătorii de poliție într-o declarație.

În altă declarație dată pe parcursul urmăririi penale în data de 13 mai 2010 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul M.F. a retractat, în totalitate, declarațiile anterioare, arătând că în niciun moment nu l-a lovit, înjunghiat pe fiul său, ci "acesta a căzut în cuțitul" pe care-l avea în mână, în timp ce tranșa carne în bucătărie, moment în care se certau și fiul său s-a apropiat de el cu intenția de a-l agresa. În declarația dată în fața instanței a susținut că motivul conflictului a fost legat de persoana căreia partea vătămată i-a dat de pomană, nu și de persoana concubinei lui I.D.. Când fiul său l-a luat la bătaie cu pumnii și picioarele, fiind beat cu cuțitul în mână, pentru că tocmai gătea ceva de mâncare, nu știe de la ce distanță partea vătămată a căzut în cuțitul său.

Nu este real că a fugit de acasă după incident și nici că ar fi spus polițiștilor că ar fi vinovat de comiterea faptei. Au fost audiați șeful de post și ajutorul șefului de post de Poliție Cuza Vodă, respectiv N.S. și C.G.M., care au declarat că, în momentul în care a fost prins, inculpatul a arătat că datorită stării de ebrietate și a altercației verbale pe care o avusese cu fiul său, a luat cuțitul și l-a lovit pe acesta, așa cum a declarat, în zona inimii, după care a fugit. Aceleași aspecte au fost arătate de martori și cu prilejul audierii de către instanță. Martora S.V., concubina părții vătămate, a declarat că inculpatul l-a înjurat pe concubinul său pentru că nu a dus mâncarea de pomană persoanei nominalizate de acesta, cei doi fiind și beți au început să se tăvălească pe jos lovindu-se, în acele momente inculpatul având cuțitul în mână, mai multe lovituri aplicând concubinul său, după care nu își explică cum acesta a fost înjunghiat.

După consumarea incidentului, partea vătămată i-a spus că s-a dus către cuțit. Martora a mai susținut că inculpatul a venit la spital unde plângea, regretând cele întâmplate, acesta fiind de altfel cel care a avut mereu grijă de familie, ajutându-i să-și crească copiii. În ceea ce privește solicitarea formulată de inculpat prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen. precum și reținerea stării provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

sub imperiul căreia inculpatul ar fi comis fapta, instanța a respins această cerere pentru următoarele motive: obiectul tăietor-înțepător cu care s-a produs înjunghierea, cuțitul, este de natură a produce leziuni foarte grave care pot consta și în deces; zona toraco-pleurală stângă în care s-a aplicat lovitura este o zonă în care se află organe vitale; partea vătămată ar fi putut deceda în lipsa îngrijirilor ce i s-au acordat de personalul medical; conflictul verbal ce a precedat celui fizic a fost inițiat de inculpat care a reproșat părții vătămate fie că nu i-a respectat voința fie că are o concubină care nu este suficient de harnică, singurul care de altfel era înarmat fiind tot inculpatul și care putea lăsa cuțitul în momentul în care a început incidentul.

Instanța a apreciat că nu este dovedită teza "căderii părții vătămate în cuțitul inculpatului", având în vedere că nu are la bază o explicație logică, este conturată de membrii familiei ulterior incidentului, începând cu declarațiile date la parchet, conținutul fiind diferit față de a-l primelor susțineri. În termen legal, inculpatul M.F. a formulat apel, criticând hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, cât și a greșitei individualizări a pedepsei aplicate. Astfel, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reținerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Cea de-a doua critică vizează modalitatea de executare a pedepsei, solicitându-se în acest sens reducerea pedepsei la 4 ani închisoare și aplicarea suspendării executării sub supraveghere în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, conduita sinceră a acestuia, cât și de împrejurarea că nu are antecedente penale și pe tot parcursul procesului penal a susținut material și familia părții vătămate care este fiul său. Prin Decizia penală nr. 132/P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat în parte hotărârea atacată și, rejudecând, s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada executată de la 28 aprilie 2010 la 3 august 2010. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Instanța de prim control judiciar a reținut că pentru delimitarea infracțiunii de vătămare corporală gravă, de tentativă la infracțiunea de omor, la stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, de regiunea corpului spre care au fost îndreptate acestea, cât și de urmările ce se puteau produce.

Delimitarea dintre cele două infracțiuni se face prin prisma laturii subiective, care constituie singurul criteriu de delimitare, în speță: fapta inculpatului de a folosi un obiect tăietor înțepător (un cuțit de bucătărie cu lama în lungime de 18,5 cm și lățimea de 2,5 cm) cu care s-a produs înjunghierea victimei în zona toraco-pleurală stângă, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile, punându-i viața în primejdie prin șoc hemoragic și insuficiență respiratorie acută, prin hemopneumotorax consecutiv, plăci înțepate penetrante de hemitorace stâng, rezultă clar intenția inculpatului de a ucide victima. În aceste condiții, critica privind greșita încadrare juridică nu este întemeiată.

De asemenea, nu poate fi reținută în cauză nici starea de provocare prevăzută de art. 73 C. pen., întrucât conflictul verbal ce a generat conflictul fizic a fost inițiat de inculpat care îi reproșa fiului său - victima în cauză, că "concubina sa nu este harnică", că inculpatul avea cuțitul în mână și tot el trebuia să nu folosească acest cuțit. Starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. presupune ca inculpatul să se fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de conduita victimei, agresiunea din partea autorului trebuie să constituie o ripostă la fapta victimei, care să nu fie determinată de manifestările agresive ale făptuitorului. La individualizarea juridică a pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile din partea generală a Codului penal, cât și datele personale ale inculpatului.

Fapta inculpatului este neîndoielnic foarte gravă, astfel că instanța de fond, în operațiunea complexă de individualizare a tratamentului penal, a ținut seama de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului. Împotriva Deciziei penale nr. 132/P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.F., reiterând aceleași critici referitoare la încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepsei. Inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., iar în subsidiar reținerea circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei și suspendarea sub supravegherea a executării acesteia.

Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen., Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează. Ambele instanțe au reținut corect în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că la data de 12 aprilie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie pe fiul său I.D.M., în zona toraco-pleurală stângă, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie prin șoc hemoragic și insuficiență respiratorie acută prin hemopneumotorax consecutivă plăgii înțepate-tăiate penetrante de hemitorace stâng.

Inculpatul a acționat cu intenția directă de a ucide, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin comiterea acelei fapte. Intenția de a ucide rezultă din împrejurarea în care s-a comis fapta, lovirea părții vătămate cu intensitate, cu un cuțit de bucătărie, cu lama de 18,5 cm lungime și 2,7 cm, într-o zonă vitală, respectiv zona toraco-pleurală stângă, urmată de fuga inculpatului de la locul săvârșirii infracțiunii. În favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a fost cel care practic a inițiat conflictul, reproșându-i fiului său că nu a mers cu mâncare la anumite persoane, iar concubina acestuia nu este harnică, fapt ce l-a determinat pe acesta să-i aplice două palme, inculpatul lovindu-l la rândul său cu cuțitul în zona toraco-pleurală stângă.

Pe de altă parte, chiar dacă inculpatul nu ar fi generat acel conflict verbal și ar fi acționat ca urmare a palmelor primite de la fiul său, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. datorită disproporției dintre actul pretins provocator și ripostă. În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte a reținut că au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările săvârșirii acesteia pe fondul consumului de alcool, atitudinea inculpatului după comiterea faptei, acesta plecând de la domiciliu în loc să încerce să acorde ajutor victimei, ulterior sustrăgându-se de la urmărirea penală.

Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a avut o atitudine oscilantă, încercând să prezinte faptele astfel încât răspunderea sa penală să fie diminuată. În favoarea inculpatului au fost deja reținute circumstanțe atenuante, iar pedeapsa coborâtă cu mult sub minimul special prevăzut de lege, astfel că nu se impune o nouă reducere în raport cu cele expuse, prin cuantumul său și modalitatea de executare fiind în măsură să corespundă cerințelor art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr. 132 P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2011.