ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1817/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1817/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului
penal de față;
Prin Sentința penală nr. 303 din 1 octombrie
2010 a Tribunalului Constanța a fost condamnat inculpatul M.F. la 5 ani
închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C.
pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin.
(1) lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea
art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a constatat că nu
s-au formulat pretenții civile în cauză.
Pentru a se pronunța
astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul M.F. locuiește împreună cu fiul său,
I.D.M., concubina fiului, S.V. și cei doi copii minori (în vârstă de 4 ani și,
respectiv, 7 ani) în comuna C.V., județul Constanta.
În data de 12 aprilie
2010, fiind sărbătoare religioasă, respectiv Paștele blajinilor, când potrivit
obiceiului se împarte mâncare pentru pomenirea celor decedați, inculpatul, după
ce a consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată, l-a trimis pe fiul său cu
mâncare la anumite persoane. În jurul prânzului, I.D.M. s-a întors acasă fără
să facă ceea ce inculpatul îi ceruse, motiv pentru care cei doi au început să
se certe, M.F. reproșându-i acest fapt, precum și nemulțumirea pe care o avea
față de concubina părții vătămate, care nu făcuse de mâncare, inculpatul
afirmând că aceasta este "o puturoasă". Partea vătămată s-a enervat,
i-a spus acestuia să înceteze cu acuzele, dându-i două palme peste față
inculpatului.
Având în vedere
starea avansată de ebrietate în care se afla, inculpatul M.F. a acționat
violent, luând de pe masa din bucătărie un cuțit, cu lama în lungime de 18,5 cm
și lățimea de 2,7 cm și i-a aplicat o lovitură părții vătămate în zona
toraco-pleurală stângă. După comiterea faptei, inculpatul a fugit de la
domiciliul său, timp în care au fost anunțate organele de poliție și salvarea.
Până la sosirea ambulanței, partea vătămată i-a spus concubinei sale, S.V., că
inculpatul "l-a tăiat cu cuțitul", împrejurare reiterată de partea
vătămată I.D. și la spital.
A venit și fratele
inculpatului, I.I., care a văzut partea vătămată plină de sânge, situație în
care acesta l-a sprijinit, l-a așezat pe un scaun și a așteptat să vină
salvarea. Acest martor a mai fost prezent în acea zi și la postul de poliție,
unde s-a întâlnit cu fratele său, inculpatul M.F., ce fusese adus de către
organele de poliție și care regreta fapta comisă, respectiv aceea de a-l fi
înjunghiat pe fiul său, punând-o pe seama consumului de băuturi alcoolice.
Cu prilejul
declarației date în fața instanței, martorul a susținut că de la nepotul său a
aflat că părțile s-au certat, apoi s-au îmbrâncit, inculpatul având în acele
momente cuțitul în mână și partea vătămată s-a lovit în cuțitul inculpatului.
Fratele său nu a dat declarație în acea zi, ci după trei zile pentru că era
foarte beat. Când au vorbit, inculpatul era foarte afectat de cele întâmplate,
susținând că și-a lovit băiatul din îmbrânceală.
Din concluziile
raportul de constatare medico-legală nr. 140/A1 rutier/2010 din data de 19 mai
2010 al Serviciului Județean de Medicină Legală Constanța, reiese că leziunile
traumatice au fost produse prin lovire cu corp înțepător-tăietor (cu lama în
lungime de 18,5 cm și lățimea de 2,7 cm), pentru care a necesitat 16 - 18 zile
de îngrijiri medicale și i-a fost pusă viața în primejdie prin șoc hemoragie și
insuficiență respiratorie acută prin hemopneumotorax, consecutive plăgii
înțepate-tăiate penetrante de hemitorace stâng.
Cu privire la această
faptă, partea vătămată a fost audiată la Spitalul Clinic Județean de Urgență
Constanța unde a fost internat, acesta declarând că tatăl său l-a lovit în
piept cu un cuțit de bucătărie, o singură dată, arătând faptul că nu are nicio
pretenție împotriva acestuia, dorind numai să fie tras la răspundere penală.
În cursul cercetării
judecătorești partea vătămată I.D.M. a declarat că, în urma reproșului primit
de la tatăl său, motivat că nu a dus mâncare cui trebuia, a început să îl
lovească cu pumnii și picioarele, în urma cărora tatăl său a luat poziție de
apărare cu mâinile, într-una având cuțitul cu care tocmai tăia niște mâncare. Partea
vătămată susține că fiind aproape de inculpat a încercat să îl mai lovească o
dată, însă a fost lovit în zona inimii. Concubina sa nu era de față ci într-una
din încăperi. Partea vătămată a mai arătat că are un mare sprijin din partea
tatălui său care îi ajută financiar la creșterea copiilor.
Într-o primă
depoziție, inculpatul M.F. a recunoscut fapta comisă și anume aceea că l-a
lovit pe fiul său cu cuțitul "în zona inimii", arătând că după ce l-a
văzut că a căzut jos, s-a speriat și a fugit în sat, de frica poliției,
depoziția verbală fiind consemnată de lucrătorii de poliție într-o declarație.
În altă declarație dată pe parcursul urmăririi penale în data de 13 mai 2010 la
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul M.F. a retractat, în totalitate,
declarațiile anterioare, arătând că în niciun moment nu l-a lovit, înjunghiat
pe fiul său, ci "acesta a căzut în cuțitul" pe care-l avea în mână,
în timp ce tranșa carne în bucătărie, moment în care se certau și fiul său s-a
apropiat de el cu intenția de a-l agresa.
În declarația dată în
fața instanței a susținut că motivul conflictului a fost legat de persoana
căreia partea vătămată i-a dat de pomană, nu și de persoana concubinei lui
I.D.. Când fiul său l-a luat la bătaie cu pumnii și picioarele, fiind beat cu
cuțitul în mână, pentru că tocmai gătea ceva de mâncare, nu știe de la ce
distanță partea vătămată a căzut în cuțitul său. Nu este real că a fugit de
acasă după incident și nici că ar fi spus polițiștilor că ar fi vinovat de
comiterea faptei.
Au fost audiați șeful
de post și ajutorul șefului de post de Poliție Cuza Vodă, respectiv N.S. și
C.G.M., care au declarat că, în momentul în care a fost prins, inculpatul a
arătat că datorită stării de ebrietate și a altercației verbale pe care o
avusese cu fiul său, a luat cuțitul și l-a lovit pe acesta, așa cum a declarat,
în zona inimii, după care a fugit. Aceleași aspecte au fost arătate de martori
și cu prilejul audierii de către instanță.
Martora S.V.,
concubina părții vătămate, a declarat că inculpatul l-a înjurat pe concubinul
său pentru că nu a dus mâncarea de pomană persoanei nominalizate de acesta, cei
doi fiind și beți au început să se tăvălească pe jos lovindu-se, în acele
momente inculpatul având cuțitul în mână, mai multe lovituri aplicând concubinul
său, după care nu își explică cum acesta a fost înjunghiat. După consumarea
incidentului, partea vătămată i-a spus că s-a dus către cuțit. Martora a mai
susținut că inculpatul a venit la spital unde plângea, regretând cele
întâmplate, acesta fiind de altfel cel care a avut mereu grijă de familie,
ajutându-i să-și crească copiii.
În ceea ce privește
solicitarea formulată de inculpat prin apărător, privind schimbarea încadrării
juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în
art. 182 alin. (2) C. pen. precum și reținerea stării provocării prevăzută de
art. 73 lit. b) C. pen. sub imperiul căreia inculpatul ar fi comis fapta,
instanța a respins această cerere pentru următoarele motive: obiectul
tăietor-înțepător cu care s-a produs înjunghierea, cuțitul, este de natură a
produce leziuni foarte grave care pot consta și în deces; zona toraco-pleurală
stângă în care s-a aplicat lovitura este o zonă în care se află organe vitale;
partea vătămată ar fi putut deceda în lipsa îngrijirilor ce i s-au acordat de
personalul medical; conflictul verbal ce a precedat celui fizic a fost inițiat
de inculpat care a reproșat părții vătămate fie că nu i-a respectat voința fie
că are o concubină care nu este suficient de harnică, singurul care de altfel
era înarmat fiind tot inculpatul și care putea lăsa cuțitul în momentul în care
a început incidentul.
Instanța a apreciat
că nu este dovedită teza "căderii părții vătămate în cuțitul
inculpatului", având în vedere că nu are la bază o explicație logică, este
conturată de membrii familiei ulterior incidentului, începând cu declarațiile
date la parchet, conținutul fiind diferit față de a-l primelor susțineri.
În termen legal,
inculpatul M.F. a formulat apel, criticând hotărârea primei instanțe sub aspectul
greșitei încadrări juridice a faptei, cât și a greșitei individualizări a
pedepsei aplicate.
Astfel, s-a solicitat
schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în
infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.
pen., cu reținerea scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Cea de-a doua critică
vizează modalitatea de executare a pedepsei, solicitându-se în acest sens
reducerea pedepsei la 4 ani închisoare și aplicarea suspendării executării sub
supraveghere în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, conduita
sinceră a acestuia, cât și de împrejurarea că nu are antecedente penale și pe
tot parcursul procesului penal a susținut material și familia părții vătămate
care este fiul său.
Prin Decizia penală
nr. 132/P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, s-a admis apelul
declarat de inculpat, s-a desființat în parte hotărârea atacată și, rejudecând,
s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada executată de la 28 aprilie
2010 la 3 august 2010.
S-au menținut
celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Instanța de prim
control judiciar a reținut că pentru delimitarea infracțiunii de vătămare
corporală gravă, de tentativă la infracțiunea de omor, la stabilirea laturii
subiective, trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a
fost comisă, de obiectul folosit, de intensitatea cu care au fost aplicate
loviturile, de regiunea corpului spre care au fost îndreptate acestea, cât și
de urmările ce se puteau produce.
Delimitarea dintre
cele două infracțiuni se face prin prisma laturii subiective, care constituie
singurul criteriu de delimitare, în speță: fapta inculpatului de a folosi un
obiect tăietor înțepător (un cuțit de bucătărie cu lama în lungime de 18,5 cm
și lățimea de 2,5 cm) cu care s-a produs înjunghierea victimei în zona
toraco-pleurală stângă, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un
număr de 16 - 18 zile, punându-i viața în primejdie prin șoc hemoragic și
insuficiență respiratorie acută, prin hemopneumotorax consecutiv, plăci
înțepate penetrante de hemitorace stâng, rezultă clar intenția inculpatului de
a ucide victima.
În aceste condiții,
critica privind greșita încadrare juridică nu este întemeiată. De asemenea, nu
poate fi reținută în cauză nici starea de provocare prevăzută de art. 73 C.
pen., întrucât conflictul verbal ce a generat conflictul fizic a fost inițiat
de inculpat care îi reproșa fiului său - victima în cauză, că "concubina
sa nu este harnică", că inculpatul avea cuțitul în mână și tot el trebuia
să nu folosească acest cuțit. Starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b)
C. pen. presupune ca inculpatul să se fi aflat sub stăpânirea unei puternice
tulburări sau emoții, determinată de conduita victimei, agresiunea din partea autorului
trebuie să constituie o ripostă la fapta victimei, care să nu fie determinată
de manifestările agresive ale făptuitorului.
La individualizarea
juridică a pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile
prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile din partea generală a
Codului penal, cât și datele personale ale inculpatului. Fapta inculpatului
este neîndoielnic foarte gravă, astfel că instanța de fond, în operațiunea
complexă de individualizare a tratamentului penal, a ținut seama de
circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale
inculpatului.
Împotriva Deciziei
penale nr. 132/P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, în termen
legal, a declarat recurs inculpatul M.F., reiterând aceleași critici
referitoare la încadrarea juridică a faptei și individualizarea pedepsei.
Inculpatul solicită
schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182
alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea dispozițiilor
art. 86
1
C. pen., iar în subsidiar reținerea circumstanțelor
atenuante, reducerea pedepsei și suspendarea sub supravegherea a executării
acesteia.
Examinând recursul
declarat de inculpat prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 14 și 17 C. proc. pen., Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru
considerentele ce urmează.
Ambele instanțe au
reținut corect în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de
art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen., constând în
aceea că la data de 12 aprilie 2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice,
în cursul unui conflict spontan, l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie pe
fiul său I.D.M., în zona toraco-pleurală stângă, cauzându-i leziuni care au
necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale,
fiindu-i pusă viața în primejdie prin șoc hemoragic și insuficiență
respiratorie acută prin hemopneumotorax consecutivă plăgii înțepate-tăiate
penetrante de hemitorace stâng.
Inculpatul a acționat
cu intenția directă de a ucide, respectiv a prevăzut rezultatul faptei sale,
urmărind producerea lui prin comiterea acelei fapte.
Intenția de a ucide
rezultă din împrejurarea în care s-a comis fapta, lovirea părții vătămate cu
intensitate, cu un cuțit de bucătărie, cu lama de 18,5 cm lungime și 2,7 cm,
într-o zonă vitală, respectiv zona toraco-pleurală stângă, urmată de fuga
inculpatului de la locul săvârșirii infracțiunii.
În favoarea
inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă a provocării prevăzută
de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a fost cel care practic a
inițiat conflictul, reproșându-i fiului său că nu a mers cu mâncare la anumite
persoane, iar concubina acestuia nu este harnică, fapt ce l-a determinat pe
acesta să-i aplice două palme, inculpatul lovindu-l la rândul său cu cuțitul în
zona toraco-pleurală stângă.
Pe de altă parte,
chiar dacă inculpatul nu ar fi generat acel conflict verbal și ar fi acționat
ca urmare a palmelor primite de la fiul său, Înalta Curte constată că nu poate
fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
datorită disproporției dintre actul pretins provocator și ripostă.
În ceea ce privește
individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte a reținut că au
fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv
gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările săvârșirii
acesteia pe fondul consumului de alcool, atitudinea inculpatului după comiterea
faptei, acesta plecând de la domiciliu în loc să încerce să acorde ajutor
victimei, ulterior sustrăgându-se de la urmărirea penală.
Inculpatul nu este
cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a avut o
atitudine oscilantă, încercând să prezinte faptele astfel încât răspunderea sa
penală să fie diminuată.
În favoarea
inculpatului au fost deja reținute circumstanțe atenuante, iar pedeapsa
coborâtă cu mult sub minimul special prevăzut de lege, astfel că nu se impune o
nouă reducere în raport cu cele expuse, prin cuantumul său și modalitatea de
executare fiind în măsură să corespundă cerințelor art. 52 C. pen. privind
scopul pedepsei.
Față de
considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit.
b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de
inculpat.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva Deciziei penale nr.
132 P din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru
cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 4 mai 2011.