ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 773/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 773/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului penal de față:
Prin
plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București la
data de 11 februarie 2008, cetățeanul britanic A.R.M.S. a solicitat tragerea la
răspundere penală a avocatei D.C. și a C.C. SPRL, sub aspectul comiterii
infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen.
În motivarea sesizării s-a arătat că, atât în procesul având
ca obiect procedura insolvenței SC „E.E.” SA București, cât și în cauza ce a
format obiect al Dosarului penal nr. 7587/P/2006 al Secției 6 Poliție, la
datele de 9 februarie 2006 și, respectiv, 12 iunie 2006, făptuitoarele au făcut
declarații necorespunzătoare adevărului cu consecința nerecunoașterii calității
de reprezentant al societății aflate în insolvență a numitului A.R.M.S.
Prin Ordonanța din 18 martie 2008, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sector 2 București a dispus declinarea competenței de soluționare a
cauzei privind pe numita D.C. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel București, având în vedere calitatea de avocat a acesteia.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 550/P/2008, iar prin
Rezoluția cu același număr din 23 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București s-a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.,
neînceperea urmăririi penale față de avocatul D.C. și SC C.C. SPRL, sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C.
pen.
S-a reținut că fapta nu întrunește elementele constitutive
ale acestei infracțiuni. Declararea necorespunzătoare adevărului constituie
infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. doar atunci când, potrivit legii ori
împrejurărilor, declarația servește pentru producerea acelei consecințe,
cerință care nu este îndeplinită în cauză.
Soluția a fost verificată, la plângerea petiționarului, în
conformitate cu prevederile art. 278 C. proc. pen., de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, prin Rezoluția din 16
februarie 2009, a menținut-o ca legală și temeinică.
Petiționarul a formulat, în temeiul art. 278
1
C.
proc. pen., plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale
adresată instanței de judecată; Curtea de Apel București, secția a II-a penală
și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința penală nr. 286 din 27
octombrie 2009, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, apreciind că
soluția procurorului este legală și temeinică, întrucât simpla negare a
calității de reprezentant de către una dintre părți nu poate produce consecințe
juridice, fără a fi constatată de instanță pe bază de probe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul
A.R.M.S., care a reiterat susținerile din plângerea penală inițială, solicitând
tragerea la răspundere penală a intimaților pentru infracțiunea reclamată.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând sentința penală recurată, atât prin
prisma criticilor formulate, cât și în conformitate cu disp. art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, apreciază că aceasta este legală
și temeinică.
Potrivit art. 292 C. pen., se săvârșește infracțiunea de
fals în declarații prin declararea necorespunzătoare a adevărului, în vederea producerii
unei consecințe juridice, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor,
declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe.
Din actele premergătoare efectuate a rezultat că intimatele
au fost desemnate de instanță, prin încheierea de ședință din data de 9
februarie 2006 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, în Dosarul
nr. 5470/3/2003, lichidator judiciar, fiind singurele care reprezentau în
instanță societatea aflată în procedura de lichidare.
Mai mult, s-a depus la dosar adresa obținută de la Ambasada
României din Londra din care reieșeau firmele aflate în lichidare, situație
conformă cu realitatea.
Așa cum corect s-a reținut, chiar și în situația în care
intimatele i-ar fi contestat petiționarului calitatea de reprezentant, această
faptă nu îmbracă forma penală a infracțiunii de fals în declarații, întrucât în
cursul procedurii judiciare, părțile își pot contesta calitatea, instanța fiind
cea care va decide cu privire la excepția invocată.
În consecință, în mod corect s-a apreciat că fapta nu
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 292 C. pen.,
soluția de neîncepere a urmăririi penale fiind legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petiționar, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform
art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul
A.R.M.S. împotriva Sentinței penale nr. 286 din 27 octombrie 2009 a Curții de
Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 200 RON, cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2010.