ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul Ministerul Economiei și Finanțelor în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.,

a solicitat anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 și din 31 august 2003 emise

de acesta din urmă, precum și anularea actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a învederat că în cursul anului 2006 în ziarul „Curentul” din data de

14 septembrie într-un articol intitulat „C.E.C.C.A.R. Penal”, au apărut o serie

de informații referitoare la activitatea C.E.C.C.A.R., care vizau, în principal

nelegalitatea activităților desfășurate de acesta, precum și nelegalitatea unor

acte provenind de la pârât.

Față de acest aspect conducerea

Ministerului Economiei și Finanțelor a dispus formarea unei echipe de control, care

să efectueze verificări, din punctul de vedere al respectării prevederilor legale

care reglementează organizarea și funcționarea C.E.C.C.A.R.

Un astfel de control a

fost dispus și din partea Ministerului Justiției, care în baza dispoziției din data

de 15 septembrie 2006 a Ministrului justiției, a numit persoanele, reprezentanți

ai acestei instituții, care au efectuat o serie de verificări la C.E.C.C.A.R. Aspectele

reținute in raportul întocmit de această instituție au fost:

- Modificarea ilegală

a Regulamentului de organizare a activității de expertiză contabilă, în sensul că

nu exista avizul Ministerului Justiției ;

- Modificarea structurii

Tabloului Corpului de un organ de execuție și nu unul de decizie;

- Realegerea ilegală a

numitului M.T. pentru cel de-al treilea mandat de președinte al Consiliului superior.

Ca urmare a verificărilor

făcute, s-a propus ca, în baza dispozițiilor art. 38 din O.G. nr. 65/1994 potrivit

cărora Ministerul Finanțelor Publice are un reprezentant pe lângă Consiliul Superior

al C.E.C.C.A.R., acesta să pună în discuția C.E.C.C.A.R. toate aspectele semnalate

mai sus și să ceară Conferinței Naționale, respectiv Consiliului Superior revocarea

hotărârii din 22 septembrie 2002, respectiv a hotărârii din 2003, constatarea nelegalității

învestirii în funcție a actualului președinte și organizarea de noi alegeri pentru

ocuparea funcției de președinte al C.E.C.C.A.R. în condiții legale.

Se mai susține că urma

constatării și având în vedere propunerea Ministerului Justiției, printr-o notă

comună, cele două instituții au prezentat C.E.C.C.A.R. rezultatele constatărilor

efectuate și au solicitat acestuia să:

1) revoce hotărârea din

22 septembrie 2002, respectiv hotărârea din 2003;

2) organizeze noi alegeri

pentru conducerea C.E.C.C.A.R., cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Ministerul Justiției a

formulat cerere de intervenție accesorie, prin care a solicitat admiterea acțiunii

reclamantului, în esență, fiind indicate motivele de fapt și drept invocate de reclamant

în cererea adresată instanței.

Pârâtul, prin întâmpinare,

a solicitat respingerea acțiunii și cererii de intervenție, ca neîntemeiate.

Prin Încheierea din 24

februarie 2010, Curtea de Apel a respins excepția prescripției dreptului la acțiune,

precum și excepția lipsei dreptului vătămat, excepții invocate de pârâtul C.E.C.C.A.R.

În ce privește excepția

prescripției dreptului la acțiune, instanța a constatat că nu este întemeiată, având

în vedere că cele două hotărâri, respectiv hotărârea C.E.C.C.A.R. din 22

septembrie 2002 și hotărârea din 31 august 2003, întră în categoria actelor administrative

cu caracter normativ, iar conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 acestea

pot fi atacate oricând.

A mai constat că dreptul

reclamantului de a ataca în contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. și

deci de a deține legitimare procesuală activă a fost consfințit prin dispozițiile

Legii nr. 269 din 01 octombrie 2007 privind aprobarea O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea

și completarea O.G. nr. 65/ 1994 privind organizarea și funcționarea activității

de expertiză contabilă și a contabililor autorizați.

De asemenea, a arătat

că, interesul în promovarea acestei acțiuni rezidă tocmai din normele ce reglementează

organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, respectiv

O.G. nr. 65/1994 cu modificările și completările ulterioare (anterioară republicării).

Prin Încheierea din 20

octombrie 2010, instanța, deliberând asupra probei cu interogatoriu solicitată de

pârâtul C.E.C.C.A.R., a respins-o, apreciind că nu este utilă și pertinentă cauzei.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 529 din 26

ianuarie 2011, a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul accesoriu

Ministerul Justiției, a admis acțiunea reclamantului Ministerul Finanțelor Publice

și cererea de intervenție în interesul reclamantului, față de pârâtul C.E.C.C.A.

și, în consecință, a dispus anularea hotărârilor emise de pârât.

Instanța de fond a reținut

că la momentul hotărârii de modificare a Regulamentului C.E.C.C.A.R., nu a existat

aviz din partea Ministerului Justiției, fiind astfel încălcate dispozițiile art.

18 lit. b) din Regulamentul C.E.C.C.A.R. și art. 7 lit. a) potrivit căruia Conferința

națională ordinară aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R.,

modificările și completările acestuia, avizate de Ministerul Finanțelor Publice

și de Ministerul Justiției.

Astfel, s-a apreciat ca

fiind nelegală hotărârea din 22 septembrie 2002, care, la art. 5 a aprobat modificarea

Regulamentului C.E.C.C.A.R., fiind permis președintelui acestui organism să candideze

pentru un al treilea mandat succesiv, în condițiile în care, în forma sa inițială,

anterioară modificării, era permisă cumularea a două mandate consecutive pentru

această funcție, și conferea posibilitatea de a deține această funcție, pentru aceeași

persoană, numai după ce ar fi trecut o perioadă de timp egală cu cea în care exercitase

în precedent aceeași funcție.

Aplicând principiul accesorium

sequitur principale, instanța de fond a reținut că se impune anularea primului cât

și a mandatului astfel exercitat.

Referitor la hotărârea

din 31 august 2003 a C.S.C.E.C.C.A.R. prin care s-a decis reactivarea tuturor membrilor

înscriși în evidențele Secțiunilor de specialitate ale Corpului, în art. 1, iar

în art. 3 s-a prevăzut că în termen de 20 de zile vor fi emise Norme privind modul

de desfășurare a acțiunilor de reintegrare a membrilor inactivi, care ulterior au

fost și adoptate sub nr. 10367/2003, instanța de fond a reținut că în această modalitate

au fost eludate dispozițiile art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/1994 care instituiau

anumite incompatibilități în desfășurarea activității experților contabili și a

contabililor autorizați, care au fost constatate ca fiind constituționale prin Decizia

nr. 188/2001 a Curții Constituționale.

Instanța de fond a mai

reținut că nu a rămas fără obiect cererea vizând anularea hotărârii din 2003, întrucât

obiectul de reglementare al hotărârii din 24 iulie 2009 este cu totul altul decât

cel al hotărârii atacate.

Împotriva Încheierilor

pronunțate în data de 3 martie 2010 și 20 octombrie 2010 precum și a sentinței

nr. 529 din 26 ianuarie 2011 pronunțate, de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul C.E.C.C.A., invocând

ca temei legal dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac

împotriva încheierii din 3 martie 2010, recurentul-pârât susține că în mod greșit

a fost respinsă excepția dreptului vătămat și a interesului legitim al reclamantului

pentru introducerea acțiunii, întrucât anterior modificării și completării O.G.

nr. 65/1994 dispozițiile art. 38 nu prevedeau posibilitatea Ministerului Finanțelor

Publice de a exercita acțiune în contenciosul obiectiv.

Introducerea acțiunii

în contencios anterior Legii nr. 269 din 4 octombrie 2007, în condițiile în care

reclamantul e emis avize de legalitate, are drept consecință respingerea acțiunii

ca inadmisibilă, întrucât nu se poate justifica existența dreptului vătămat și nici

existența interesului legitim.

În motivarea căii de atac

împotriva încheierii din 20 octombrie 2010, prin care s-a respins solicitarea sa

referitoare la administrarea probei cu interogatoriile reclamantei și ale intervenientei,

se menționează că prin această soluție motivată în termeni generali, a fost privat

de dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care se solicită ca în cazul în

care se va dispune rejudecarea cu reținere, să fie administrată această probă.

În ceea ce privește soluția

pe fondul cauzei referitoare la hotărârea din 22 septembrie 2009 recurenta aduce,

în esență, următoarele critici sentinței atacate:

- nu au fost analizate

în mod critic și imparțial susținerile ambelor părți, motivarea copiind susținerile

părților adverse;

- judecătorul fondului

s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra actelor subsecvente referitoare

la mandatul președintelui C.E.C.C.A.R., încălcând principiul disponibilității, dar

și pe cel al contradictorialității și dreptului la apărare, întrucât asupra mandatului

președintelui nu s-au formulat apărări;

- au fost ignorate apărările

legate de natura juridică a avizului Ministerului Justiției despre care se susține

că este unul consultativ, cât și cele privind culpa intervenientei care a întârziat

mai mult de 30 de zile să răspundă solicitării din 15 august 2002 prin care s-a

solicitat avizul;

- anularea actului administrativ

normativ la 9 ani de la emiterea acestuia pentru lipsa avizului, este contrară principiului

proporționalității.

Criticile recurentului

în ceea ce privește soluția asupra hotărârii din 31 august 2003 vizează, în esență,

următoarele aspecte:

- În mod eronat s-a respins

excepția rămânerii fără obiect a acțiunii în contencios administrativ neținându-se

seama că prin hotărârea din 24 iulie 2009 de aprobare a Normelor nr. 862/2009 privind

Statutul membrilor inactivi, în mod expres a fost abrogată hotărârea din 31

august 2003;

- La data introducerii

acțiunii, dispozițiile art. 11 alin. (3) din O.G. nr. 65/ 1994 invocate și reținute

ca motiv de nelegalitate a actului administrativ normativ, erau abrogate iar alte

motive de nelegalitate nu au mai fost invocate, instanța de fond nepronunțându-se

asupra acestui aspect;

- Motivarea hotărârii,

care face trimitere la opiniile C.S.M. și ale Ministerului Justiției, reprezintă

o încălcare a dreptului la apărare, întrucât în raport de acestea, nu și-a formulat

apărări, nefiindu-i comunicate.

Ministerul Justiției a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate,

susținând în esență că Regulamentul de organizare și funcționare al Corpului experților

contabili și a contabililor autorizați din România a fost, în mod nelegal, modificat

prin hotărârea nr. 2/50/2002 fără avizul Ministerului Justiției, astfel cum impun

dispozițiile art. 29 din O.G. nr. 65/1994 cât și jurisprudența instanței supreme,

prin decizia nr. 487/2007, astfel că în mod corect s-a dispus anularea acestei hotărâri.

Se arată, de asemenea,

că prin hotărârea din 24 iulie 2009 emisă de pârât în timpul judecării procesului,

Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a aprobat Normele nr. 8261/2009 cu privire la

statutul membrilor inactivi și s-a împuternicit biroul permanent să ia măsuri de

completare sau adaptare, după caz, a procedurilor de punere în aplicare a acestor

norme și să asigure republicarea Normelor nr. 1500/2009 privind evidența și gestionarea

membrilor.

Totodată, prin normele

nr. 8269/2009 au fost abrogate normele nr. 10367/2003 aprobate prin deciziile

nr. 3/99/2003 și nr. 3/101/2003 ale Biroului permanent ale Consiliului superior

emise în baza Hotărârii nr. 3/57/2003 a cărei anulare s-a solicitat.

Se susține că, în acest

context în care, pe parcursul litigiului Hotărârea nr. 3/57/2003 a fost abrogată,

s-a recunoscut nelegalitatea acesteia.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând

recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele

ce vor fi expuse.

După cum se constată,

reclamantul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat inițial anularea hotărârilor

din 22 septembrie 2009 și din 1 august 2003 emise de C.E.C.C.A.R. și a actelor subsecvente

acestora, iar ulterior, prin precizarea din 6 februarie 2008, a înțeles să solicite

numai anularea hotărârilor menționate.

În considerentele sentinței

atacate, instanța de fond reține că se impune anularea mandatului președintelui

C.E.C.C.A.R. potrivit principiului accesorium sequitur principale urmare a anulării

hotărârii nr. 2/50/2002, însă în dispozitivul sentinței recurate nu sunt astfel

de mențiuni.

Astfel, pe de o parte,

instanța de fond a analizat o cerere care nu a mai fost susținută de reclamantă,

iar pe de altă parte, există neconcordanțe între considerente și dispozitiv.

În altă ordine, instanța

de fond nu a exercitat rol activ în stabilirea cadrului legal referitor la obiectul

cererii de chemare în judecată în raport de situația de fapt și motivarea în drept

pe care părțile le-au invocat în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) din C. proc. civ.

După cum se constată,

hotărârea nr. 2/50 din 22 septembrie 2002 a cărei anulare s-a solicitat, cuprinde

12 articole, iar anexele sunt prevăzute al acestei hotărâri.

Hotărârea nr. 3/57 din

31 august 2003 cuprinde 12 art. și anexele prevăzute.

Întrucât hotărârile respective

au fost apreciate ca fiind acte administrative normative, deoarece aprobă modificări

ale unor regulamente, a unor norme, instanța de fond, în raport și de motivele de

nelegalitate invocate de reclamant trebuia să stabilească în concret obiectul cererii

de chemare în judecată cu referire la dispozițiile din cuprinsul acestor acte a

căror anulare se solicită de reclamant, întrucât nu toate articolele acestor hotărâri

au fost supuse contorului de legalitate al instanței de contencios administrativ.

Instanța de fond deși

nu stabilește obiectul cererii de chemare în judecată în acest mod și nu analizează

hotărârile a căror anulare s-a solicitat în integralitatea articolelor acestora,

în dispozitivul sentinței atacate dispune anularea acestora în integralitate, pronunțându-se

astfel asupra a ce nu s-a cerut.

Față de considerentele

expuse și pentru o bună administrare a justiției, instanța de recurs, în temeiul

art. 313, art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa hotărârea

pronunțată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care va stabili

în concret obiectul cererii de chemare în judecată cu respectarea principiului disponibilității,

urmând să analizeze și celelalte motive de recurs ca apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul C.E.C.C.A. împotriva sentinței civile nr. 529 din 26 ianuarie 2011 și

a încheierilor din 3 martie 2010 și 20 octombrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie

2012.