ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Economiei și Finanțelor a

solicitat anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 și din 31 august 2003

emise de C.E.C.C.A.R. (C.E.C.C.A.R.).

La data de 5

februarie 2008, s-a depus cerere de intervenție de către Ministerul Justiției

în interesul reclamantului, cerere ce a fost încuviințată în principiu prin

încheierea din 21 ianuarie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 529 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea și cererea

de intervenție și a dispus anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 și din

31 august 2003 emise de C.E.C.C.A.R.

Prin decizia nr. 3380

din 4 iulie 2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de către pârât împotriva sentinței de mai sus și a casat sentința cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță pentru a fi stabilit în concret obiectul cererii

de chemare în judecată, cu respectarea principiului disponibilității.

În fond, după casare,

reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că solicită anularea, în integralitate

a hotărâri din 22 septembrie 2002 emisă de C.E.C.C.A.R. și mandatul exercitat de

președinte cu nerespectarea regulamentului C.E.C.C.A.R., în forma sa de dinainte

de modificare, conform principiului „accesorium sequitur principale”, precum și

a hotărârii din 31 august 2003 a C.E.C.C.A.R.

Pârâtul C.E.C.C.A.R. a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantului Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția lipsei de interes în

susținerea acțiunii, excepția lipsei obiectului celui de-al doilea capăt de cerere

al acțiunii, arătând că susține în continuare excepțiile invocate în primul ciclu

procesual și în motivele de recurs, și anume excepția prescripției dreptului la

acțiune și excepția lipsei dreptului vătămat și a interesului legitim.

apel

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7220 din 19

decembrie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Finanțelor

Publice, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R., pentru lipsa calității procesuale

active a reclamantului. Totodată, a respins cerere de intervenție formulată de Ministerul

Justiției, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanță de fond a reținut că, după data de 2 septembrie 2012, față de

modificările aduse O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012, reclamantul Ministerul

Finanțelor Publice nu mai are calitatea de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R.

și de a ataca hotărârile acestuia în contencios administrativ și, prin urmare, nici

de a susține, în continuare, acțiunile promovate anterior în temeiul dispozițiilor

modificate, singura instituție care are această calitate fiind Consiliului pentru

Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, instituție care nu a formulat

vreo cerere de intervenție în cauza de față.

Instanța de fond a avut

în vedere faptul că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile o reprezintă

calitatea procesuală activă a reclamantului, condiție care trebuie îndeplinită nu

numai la momentul promovării acțiunii, cum în mod neîntemeiat a susținut reclamantul,

ci și pe toată durata procesului, întrucât acțiunea civilă trebuie nu numai promovată,

ci și susținută de reclamant.

Prin urmare, reclamantul

trebuie să justifice existența calității procesuale active pe tot parcursul procesului,

atât la momentul promovării cât și ulterior, cu ocazia susținerii acțiunii. În speță,

a apărut necesitatea ca reclamantul să-și precizeze acțiunea cu privire la obiectul

acesteia, precizări ce presupun o apreciere din partea reclamantului asupra acțiunii,

apreciere ce nu se poate face decât dacă reclamantul are calitatea de a dispune

asupra acțiunii promovate, calitate ce se analizează în raport de dispozițiile legale

în vigoare la acest moment, ci nu de cele în vigoare la momentul declanșării procesului.

Calea de atac exercitată

în cauză

Împotriva acestei sentințe,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții Ministerul Finanțelor Publice

și Ministerul Justiției au declarat recurs invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

autoritatea pârâtă Ministerul Finanțelor Publice susține că hotărârea instanței

de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, raționamentul avut

în vedere la pronunțarea soluției fiind în contradicție cu voința legiuitorului

exprimată prin normele legale ce guvernează activitatea experților contabili și

a contabililor autorizați. Dreptul Ministerului Finanțelor Publice de a ataca în

contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. a fost consfințit prin dispozițiile

Legii nr. 269/2007 de aprobare a O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea și completarea

O.G. nr. 65/1994 privind organizarea și funcționarea activității de expertiză contabilă

și a contabililor autorizați.

Interpretarea instanței,

în sensul că O.G. nr. 23/2012 se aplică situațiilor juridice produse înainte de

adoptarea acesteia este eronată și încalcă principiul neretroactivității legii civile

noi prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 din noul C.

civ.

Astfel, arată recurentul,

că în virtutea principiului tempus regit actum, norma juridică ce conferă calitate

procesuală activă Ministerului Finanțelor Publice este art. 38 din O.G. nr. 65/1994

privind organizarea și funcționarea activității de expertiză contabilă și a contabililor

autorizați, modificată și completată prin dispozițiile Legii nr. 269/2007 privind

aprobarea O.G. nr. 17/2007 și nu dispozițiile art. 38 în forma modificată de legiuitor

prin O.G. nr. 23/ 2012.

În dezvoltarea motivelor

de recurs depuse de Ministerul Justiției se arată că instanța de fond a reținut

în mod eronat că față de modificările aduse prevederilor art. 38 din O.G. nr. 65/1994

prin O.G. nr. 23/2012, reclamantul Ministerul Finanțelor Publice nu mai are calitatea

de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R. de a ataca hotărârile acestuia în contencios

administrativ în condițiile în care la momentul promovării acțiunii numai M.F.P.

avea această calitate. Soluția instanței de fond este fundamentată greșit, având

în vedere că O.G. nr. 23/2012 nu se poate aplica pentru trecut, potrivit art. 1

C. civ. pentru perioada când Ministerul Finanțelor Publice era singurul îndreptățit

de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., față de materialul probator și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul declarat de Ministerul Justiției este netimbrat, urmând a fi

anulat în consecință, iar recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice este

fondat pentru următoarele considerente:

În cauză, instanța de

contencios administrativ a fost sesizată cu controlul de legalitate al hotărârilor

C.E.C.C.A.R. din 22 septembrie 2012 și din 31 august 2003.

Prima instanță a admis

excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Finanțelor Publice cu

consecința respingerii acțiunii, concluzionând că reclamantul nu justifică calitatea

procesuală activă, având în vedere că dispozițiile art. 38 (devenit art. 39 după

republicare) din O.G. nr. 65/1994, în vigoare la data formulării acțiunii, care

prevedeau în mod expres că reclamantul poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. la instanța

de contencios administrativ, în condițiile legii, au fost modificate prin O.G.

nr. 23/2012 în vigoare de la data de 2 septembrie 2012. Potrivit respectivei modificări,

art. 39, ce conferea expres calitatea de Ministerul Economiei și Finanțelor de a

ataca la instanța de contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. a fost abrogat,

iar art. 38 a primit următoarea redactare: „activitatea C.E.C.C.A.R. se desfășoară

sub supravegherea Consiliului pentru Supraveghere în interes public a Profesiei

Contabile”, astfel că reclamantul nu mai are calitatea de a supraveghea activitățile

C.E.C.C.A.R. și de a ataca hotărârile acestuia în contencios administrativ și prin

urmare, nici de a susține în continuare acțiunile promovate anterior.

Înalta Curte constată

că raționamentul instanței de fond este greșit.

La data promovării acțiunii,

23 august 2007, dreptul reclamantului-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor

de a ataca în contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. era consfințit prin

dispozițiile Legii nr. 269/2007 privind aprobarea O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea

și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea și funcționarea activității

de expertiză contabilă și a contabililor autorizați.

Conform dispozițiilor

art. 38 din O.G. nr. 65/1994, cu modificările și completările ulterioare: „Ministerul

Economiei și Finanțelor poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. la instanța de contencios

administrativ, în condițiile legii. Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea

nr. 554/2004, procedura prealabilă nu este obligatorie”.

Este adevărat că pe parcursul

derulării procedurii judiciare au intervenit modificări ale actelor normative ce

reglementează activitatea experților contabili, respectiv O.G. nr. 23/2012, care

prevede că supravegherea activității C.E.C.C.A.R. revine Consiliului pentru Supravegherea

în Interes Public a Profesiei Contabile”.

Legiuitorul a stabilit

ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai

în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci

și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru efectele actului

juridic inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a unei legi noi, pentru executarea

obligațiilor asumate de părți.

Rezultă că valabilitatea

actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare,

în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanță faptul că legea nouă

(ulterioară momentului încheierii/emiterii actului) ar adăuga o condiție de validitate

sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o astfel de condiție.

Așadar, nulitatea sau

altă cauză de ineficacitate a actului juridic (în cazul de față a hotărârilor C.E.C.C.A.R.

atacate) este supusă legii în vigoare la momentul emiterii acestora, respectiv

art. 38 din O.G. nr. 65/1994, cu modificările și completările aduse care prevăd

că Ministerul Economiei și Finanțelor poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. la instanța

de contencios administrativ, în condițiile legii.

Împrejurarea că dispozițiile

legale ce consfințeau dreptul recurentului-reclamant de a ataca hotărârile C.E.C.C.A.R.

au fost modificate prin O.G. nr. 23/2012 nu conduce la concluzia că acest act normativ

se aplică situațiilor juridice produse înainte de adoptarea sa, cu consecința pierderii

de către Ministerul Economiei și Finanțelor a calității procesuale active, sigura

instituție care justifică această calitate fiind Consiliul pentru Supravegherea

în Interes Public a Profesiei Contabile.

De altfel, Ministerul

Finanțelor Publice exercită în continuare atribuții specifice, fiind alături de

Ministerul Justiției autoritatea ce acordă avizul pentru regulamentul de organizare

și funcționare a C.E.C.C.A.R.

În consecință, în virtutea

principiului tempus regist actum, dispozițiile legale ce conferă calitate procesuală

activă recurentului-reclamant Ministerul Finanțelor Publice, este art. 38 din O.G.

nr. 65/1994, modificată și completată prin Legea nr. 269/2007 și nu art. 38 în forma

modificată prin O.G. nr. 23/2012, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., se va admite recursul formulat de reclamant

și se va casa hotărârea atacată, reținând cauza spre rejudecare.

În ceea ce privește recursul

formulat de intervenientul Ministerul Justiției, având în vedere că acesta a fost

citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru în valoare de 2 RON și timbru judiciar

de 0,15 RON pentru termenul din 24 ianuarie 2014, obligație ce nu a fost îndeplinită,

în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va fi anulat

ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 7220 din 19 decembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca netimbrat.

Admite recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 7220 din 19 decembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și reține cauza pentru rejudecare.

Fixează termen la 4

aprilie 2014, cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2014.