ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 și din 31 august 2003 emise de C.E.C.C.A.R. (C.E.C.C.A.R.). La data de 5 februarie 2008, s-a depus cerere de intervenție de către Ministerul Justiției în interesul reclamantului, cerere ce a fost încuviințată în principiu prin încheierea din 21 ianuarie 2009. Prin sentința civilă nr. 529 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea și cererea de intervenție și a dispus anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 și din 31 august 2003 emise de C.E.C.C.A.R.

Prin decizia nr. 3380 din 4 iulie 2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către pârât împotriva sentinței de mai sus și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru a fi stabilit în concret obiectul cererii de chemare în judecată, cu respectarea principiului disponibilității. În fond, după casare, reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că solicită anularea, în integralitate a hotărâri din 22 septembrie 2002 emisă de C.E.C.C.A.R. și mandatul exercitat de președinte cu nerespectarea regulamentului C.E.C.C.A.R., în forma sa de dinainte de modificare, conform principiului „accesorium sequitur principale”, precum și a hotărârii din 31 august 2003 a C.E.C.C.A.R.

Pârâtul C.E.C.C.A.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția lipsei de interes în susținerea acțiunii, excepția lipsei obiectului celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, arătând că susține în continuare excepțiile invocate în primul ciclu procesual și în motivele de recurs, și anume excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei dreptului vătămat și a interesului legitim. 2. Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7220 din 19 decembrie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R., pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.

Totodată, a respins cerere de intervenție formulată de Ministerul Justiției, ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanță de fond a reținut că, după data de 2 septembrie 2012, față de modificările aduse O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012, reclamantul Ministerul Finanțelor Publice nu mai are calitatea de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R. și de a ataca hotărârile acestuia în contencios administrativ și, prin urmare, nici de a susține, în continuare, acțiunile promovate anterior în temeiul dispozițiilor modificate, singura instituție care are această calitate fiind Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, instituție care nu a formulat vreo cerere de intervenție în cauza de față.

Instanța de fond a avut în vedere faptul că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile o reprezintă calitatea procesuală activă a reclamantului, condiție care trebuie îndeplinită nu numai la momentul promovării acțiunii, cum în mod neîntemeiat a susținut reclamantul, ci și pe toată durata procesului, întrucât acțiunea civilă trebuie nu numai promovată, ci și susținută de reclamant. Prin urmare, reclamantul trebuie să justifice existența calității procesuale active pe tot parcursul procesului, atât la momentul promovării cât și ulterior, cu ocazia susținerii acțiunii.

În speță, a apărut necesitatea ca reclamantul să-și precizeze acțiunea cu privire la obiectul acesteia, precizări ce presupun o apreciere din partea reclamantului asupra acțiunii, apreciere ce nu se poate face decât dacă reclamantul are calitatea de a dispune asupra acțiunii promovate, calitate ce se analizează în raport de dispozițiile legale în vigoare la acest moment, ci nu de cele în vigoare la momentul declanșării procesului. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției au declarat recurs invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă Ministerul Finanțelor Publice susține că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, raționamentul avut în vedere la pronunțarea soluției fiind în contradicție cu voința legiuitorului exprimată prin normele legale ce guvernează activitatea experților contabili și a contabililor autorizați. Dreptul Ministerului Finanțelor Publice de a ataca în contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. a fost consfințit prin dispozițiile Legii nr. 269/2007 de aprobare a O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea și funcționarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați.

Interpretarea instanței, în sensul că O.G. nr. 23/2012 se aplică situațiilor juridice produse înainte de adoptarea acesteia este eronată și încalcă principiul neretroactivității legii civile noi prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 din noul C. civ. Astfel, arată recurentul, că în virtutea principiului tempus regit actum, norma juridică ce conferă calitate procesuală activă Ministerului Finanțelor Publice este art. 38 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea și funcționarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, modificată și completată prin dispozițiile Legii nr. 269/2007 privind aprobarea O.G. nr. 17/2007 și nu dispozițiile art. 38 în forma modificată de legiuitor prin O.G.

nr. 23/ 2012. În dezvoltarea motivelor de recurs depuse de Ministerul Justiției se arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că față de modificările aduse prevederilor art. 38 din O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012, reclamantul Ministerul Finanțelor Publice nu mai are calitatea de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R. de a ataca hotărârile acestuia în contencios administrativ în condițiile în care la momentul promovării acțiunii numai M.F.P. avea această calitate. Soluția instanței de fond este fundamentată greșit, având în vedere că O.G. nr. 23/2012 nu se poate aplica pentru trecut, potrivit art. 1 C. civ. pentru perioada când Ministerul Finanțelor Publice era singurul îndreptățit de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Justiției este netimbrat, urmând a fi anulat în consecință, iar recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice este fondat pentru următoarele considerente: În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu controlul de legalitate al hotărârilor C.E.C.C.A.R. din 22 septembrie 2012 și din 31 august 2003. Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Finanțelor Publice cu consecința respingerii acțiunii, concluzionând că reclamantul nu justifică calitatea procesuală activă, având în vedere că dispozițiile art. 38 (devenit art. 39 după republicare) din O.G.

nr. 65/1994, în vigoare la data formulării acțiunii, care prevedeau în mod expres că reclamantul poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii, au fost modificate prin O.G. nr. 23/2012 în vigoare de la data de 2 septembrie 2012. Potrivit respectivei modificări, art. 39, ce conferea expres calitatea de Ministerul Economiei și Finanțelor de a ataca la instanța de contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. a fost abrogat, iar art. 38 a primit următoarea redactare: „activitatea C.E.C.C.A.R. se desfășoară sub supravegherea Consiliului pentru Supraveghere în interes public a Profesiei Contabile”, astfel că reclamantul nu mai are calitatea de a supraveghea activitățile C.E.C.C.A.R.

și de a ataca hotărârile acestuia în contencios administrativ și prin urmare, nici de a susține în continuare acțiunile promovate anterior. Înalta Curte constată că raționamentul instanței de fond este greșit. La data promovării acțiunii, 23 august 2007, dreptul reclamantului-recurent Ministerul Economiei și Finanțelor de a ataca în contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. era consfințit prin dispozițiile Legii nr. 269/2007 privind aprobarea O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea și funcționarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați. Conform dispozițiilor art. 38 din O.G. nr. 65/1994, cu modificările și completările ulterioare: „Ministerul Economiei și Finanțelor poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R.

la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii. Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă nu este obligatorie”. Este adevărat că pe parcursul derulării procedurii judiciare au intervenit modificări ale actelor normative ce reglementează activitatea experților contabili, respectiv O.G. nr. 23/2012, care prevede că supravegherea activității C.E.C.C.A.R. revine Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile”. Legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru efectele actului juridic inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a unei legi noi, pentru executarea obligațiilor asumate de părți.

Rezultă că valabilitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare, în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanță faptul că legea nouă (ulterioară momentului încheierii/emiterii actului) ar adăuga o condiție de validitate sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o astfel de condiție. Așadar, nulitatea sau altă cauză de ineficacitate a actului juridic (în cazul de față a hotărârilor C.E.C.C.A.R. atacate) este supusă legii în vigoare la momentul emiterii acestora, respectiv art. 38 din O.G. nr. 65/1994, cu modificările și completările aduse care prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. la instanța de contencios administrativ, în condițiile legii.

Împrejurarea că dispozițiile legale ce consfințeau dreptul recurentului-reclamant de a ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. au fost modificate prin O.G. nr. 23/2012 nu conduce la concluzia că acest act normativ se aplică situațiilor juridice produse înainte de adoptarea sa, cu consecința pierderii de către Ministerul Economiei și Finanțelor a calității procesuale active, sigura instituție care justifică această calitate fiind Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile. De altfel, Ministerul Finanțelor Publice exercită în continuare atribuții specifice, fiind alături de Ministerul Justiției autoritatea ce acordă avizul pentru regulamentul de organizare și funcționare a C.E.C.C.A.R.

În consecință, în virtutea principiului tempus regist actum, dispozițiile legale ce conferă calitate procesuală activă recurentului-reclamant Ministerul Finanțelor Publice, este art. 38 din O.G. nr. 65/1994, modificată și completată prin Legea nr. 269/2007 și nu art. 38 în forma modificată prin O.G. nr. 23/2012, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., se va admite recursul formulat de reclamant și se va casa hotărârea atacată, reținând cauza spre rejudecare. În ceea ce privește recursul formulat de intervenientul Ministerul Justiției, având în vedere că acesta a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru în valoare de 2 RON și timbru judiciar de 0,15 RON pentru termenul din 24 ianuarie 2014, obligație ce nu a fost îndeplinită, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 7220 din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 7220 din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și reține cauza pentru rejudecare. Fixează termen la 4 aprilie 2014, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2014.