ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5850/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5850/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

primei instanțe

Prin cererea

completatoare a cererii de chemare în judecată, reclamantul I.N.S. a solicitat

suspendarea executării Notei de Constatare a neregulilor și de stabilire a

corecțiilor financiare, încheiată de pârâtul M.M.F.P.S. la 11 aprilie 2012

privind protocolul „Portal web prelucrarea on-line a datelor statistice”, codul

S.M.I.S., notă prin care a fost aplicată o corecție în valoare de 5.300.784,70

lei (fără T.V.A.) reprezentând 25% din valoarea totală eligibilă a contractului

de achiziție din 11 noiembrie 2009 până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

2.

Hotărârea instanței

de fond

Prin încheierea de

ședință din data de 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare

formulată de reclamantul I.N.S. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.M.A. - A.M.P.O.S.

„Creșterea Competitivității Economice” și a suspendat executarea Notei de

constatare din 11 aprilie 2012 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

anulare.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a constatat că, din actul de control rezultă, la o analiză

sumară, că este vorba despre un punct de vedere exclusiv al autorității pârâte,

apreciind că pentru verificarea legalității constatărilor este necesară

administrarea tuturor probatoriilor în cauză, inclusiv a documentației de

atribuire în procedura achiziției, iar aceasta justifică suspendarea notei de

constatare.

Totodată,

a reținut că autoritatea pârâtă a fost citată la 08 octombrie 2012 pentru

termenul de judecată din 21 noiembrie 2012 să depună documentația care a stat

la baza actului contestat, dar la dosarul cauzei nu s-a depus această

documentație, contrar art. 13 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, autoritatea

pârâtă nu a soluționat plângerea prealabilă din 25 aprilie 2012 și nu a depus

la dosar cu celeritate apărările autorității cu privire la criticile de

nelegalitate invocate de reclamant.

Având în

vedere că autoritatea reclamantă este finanțată din bugetul de stat, iar

cuantumul corecției financiare de 25% stabilită în sarcina sa este de

5.300.784,70 lei (fără T.V.A.), obligația fiind purtătoare de dobânzi în caz de

neachitare la termen, Curtea a reținut că este previzibilă producerea unei

pagube iminente conform accepțiunii dată de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004.

3.

Calea de atac

exercitată în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul Ministerul

Economiei (în calitate de succesor al fostului M.E.C.M.A., în temeiul

dispozițiilor

O.U.G.

nr. 96/2012 privind

stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice

centrale și pentru modificarea unor acte normative) a declarat recurs, invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii

de recurs, autoritatea pârâtă critică, în esență, procedura de citare efectuată

în fața instanței de fond, modalitatea de stabilire a termenelor în vederea

efectuării actelor de procedură și maniera de soluționare a cererii de amânare

formulată în cauză, susținând că instituția pârâtă nu și-a putut pregăti

apărarea, iar încheierea pronunțată de judecătorul fondului a fost dată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, se

critică soluția de suspendare a executării actului administrativ contestat,

nefiind îndeplinite cumulativ condițiile legale pentru a putea dispune măsura

suspendării.

Recurentul susține,

pentru aceste motive, că instanța de fond, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia, iar încheierea recurată este dată cu aplicarea greșită a legii.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de

recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

4.1. O

primă critică din recurs vizează aspecte legate de citarea pârâtului M.E.C.M.A.

și de soluționarea cererii de amânare a judecării cauzei formulată de această

instituție. Se susține că, pentru termenul de judecată din data de 7 noiembrie

2012, citația a fost transmisă și înregistrată la sediul A.M.P.O.S. „Creșterea

Competitivității Economice'' și nu la sediul M.E.C.M.A. din, Sector 1,

București.

Analizând

înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că autoritatea

pârâtă a fost citată pentru termenul din 07 noiembrie 2012, citația și acțiunea

fiind comunicate, la data de 8 octombrie 2012, la sediul A.M.P.O.S. „Creșterea

Competitivității Economice'' din, Sector 6, București (fila nr. 114 dosar

fond).

În

timpul ședinței de judecată din data de 07 noiembrie 2012,

A.M.P.O.S. „Creșterea

Competitivității Economice'' a transmis la dosar, prin fax, o cerere de amânare

a judecării cauzei, solicitând citarea M.E.C.M.A. la sediul din, Sector 1,

București.

Curtea

de Apel București, ținând cont că reclamantul a depus o cerere de completare a

acțiunii, pentru a acorda posibilitatea pârâtului să ia cunoștință de

conținutul cererii, precum și pentru a fi citat la sediul indicat, cu mențiunea

de a depune anumite documente, a dispus amânarea cauzei.

Înalta

Curte constată faptul că instituția pârâtă a fost legal citată pentru termenul

de judecată din data de 21 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din dovezile de

comunicare prin fax, la data de 14 noiembrie 2012 (filele nr. 131-132 dosar

fond) și prin agent procedural, la data de 16 noiembrie 2012 (fila nr. 134

dosar fond).

Recurentul

critică, de asemenea, faptul că instanța de fond a respins cea de-a doua cerere

de amânare formulată în cauză, transmisă la dosar, prin fax, în timpul ședinței

de judecată din data de 21 noiembrie 2012, dispunând nelegal, susține

autoritatea, amânarea pronunțării soluției pentru a da posibilitatea pârâtului

să depună concluzii scrise.

Analizând

toate aceste aspecte, Înalta Curte reține legalitatea atât a efectuării

procedurii de citare pe tot parcursul cercetării fondului cauzei, cât și a

soluționării cererilor de amânare formulate în cauză.

Astfel, Curtea de

apel a respectat dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor

părților din proces și la comunicarea actelor de procedură, precum și

principiile fundamentale ale contradictorialității și dreptului la apărare față

de toate părțile din proces.

Principiul

contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie

supuse dezbaterii și discuției părților și că fiecare parte trebuie să aibă

posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură

cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest

principiu să fie respectat nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv,

ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea

se manifestă atât în raporturile dintre părți, cât și în raporturile dintre

părți și instanță, astfel încât judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri

decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea

care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea

procedurii de citare.

Încuviințarea noii

cereri de amânare a judecării cauzei în temeiul art. 156 C. proc. civ.,

formulată de autoritatea pârâtă nu-și găsea justificare, câtă vreme legea

prevede expres că „instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de

apărare, temeinic motivată” iar, în speță, pârâtul fusese citat cu respectarea

termenelor stabilite de C. proc. civ., culpa pentru lipsa de diligență în

valorificarea termenului datorându-i-se exclusiv, dreptul la apărare al

recurentului nefiind deci încălcat.

Este de reținut că

dispozițiile art. 156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere și nici nu

încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție, ci reprezintă

o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale

prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al

împiedicării înfăptuirii justiției.

De asemenea,

facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă

de apărare (caz în care se va amâna pronunțarea pentru depunerea de concluzii

scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică

responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiție, iar pentru

eventualele abuzuri sau greșeli de judecată datorate încălcării dreptului la

apărare, legea prevede remediile necesare.

4.2. Instanța de fond

a reținut cu justețe - în opinia Înaltei Curți - îndeplinirea condițiilor

cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, dispunând suspendarea executării

Notei de constatare din 11 aprilie 2012 până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii în anulare.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Condiția cazului bine justificat presupune existența unor împrejurări evidente,

care să poată fi constatate de instanță în cadrul unei cercetări sumare a

actului administrativ contestat, fără a fi permisă verificarea însăși a

motivelor de nelegalitate invocate de contestator în cadrul contestației sau

acțiunii în anulare.

Condiția

existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru

a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a

actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia

necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate

în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a

prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului

administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare

sumară a aparenței dreptului.

Independent

de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond

corect a observat că actul de control ar conține un punct de vedere exclusiv al

autorității pârâte.

Totodată,

Înalta

Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente

ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în

cauză, deoarece autoritatea reclamantă este finanțată din bugetul de stat, iar

cuantumul corecției financiare de 25% stabilită în sarcina sa este de

5.300.784,70 lei (fără T.V.A.), obligația fiind purtătoare de dobânzi.

Instanța de control

judiciar va înlătura apărările recurentului, întrucât argumentele invocate țin

de însăși legalitatea actului administrativ contestat. Instanța de contencios

administrativ are, neîndoielnic, competența verificării respectării de către

actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și

drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu

poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.E. (în calitate de succesor al fostului M.E.C.M.A., în temeiul

dispozițiilor

O.U.G.

nr. 96/2012 privind

stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice

centrale și pentru modificarea unor acte normative) împotriva încheierii din 28

noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.