ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3671/2011

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub

nr. 5844/1998, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL

solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la

contravaloarea chiriei pentru hala nr. 3 pe perioada 30 august 1995 - martie

1997; contravaloarea energiei electrice pentru perioada 30 august 1995 -

octombrie 1996; contravaloarea reparațiilor la această hală; cota parte ce

revine pârâtei din suma plătită pentru obținerea autorizației de mediu;

diferența dintre prețul ce trebuia plătit pârâtei pentru debitarea a 60 mc

bușteni pe perioada folosirii halei și prețul efectiv achitat; contravaloarea

unui post de transformare a energiei electrice.

La data de 4 decembrie 1998 pârâta

SC T. SRL a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin aceasta din

urmă solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii costului

autorizației de mediu, sumă pe care pârâta a achitat-o integral; la

contravaloarea reparațiilor și îmbunătățirilor efectuate de către pârâtă; la

hala proprietatea reclamantei; restituirea unei mașini de prelucrat lemn tip F.

Prin Sentința civilă nr. 41 din 19

ianuarie 2000 a Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios

administrativ a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei SC A. SRL, a fost

obligată pârâta la 297.705.375 ROL cu titlu de chirie restantă, la plata sumei

de 155.073.000 ROL reprezentând contravaloare reparații, fiind respinse

celelalte capete de cerere.

S-a luat act că reclamanta a

renunțat la capătul de cerere privind contravaloarea debitării de bușteni.

A fost admisă în parte cererea

reconvențională, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC T. SRL suma

de 63.656.000 ROL reprezentând contravaloare reparații, fiind respinse

celelalte capete de cerere din cererea reconvențională.

Au fost compensate onorariile de expert,

fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 12.250.000 ROL reprezentând

cheltuieli de judecată.

De asemenea a fost obligată

reclamanta către pârâtă la 3.775.000 ROL cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel ambele părți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Bacău sub nr. 2290/2000.

Prin Decizia nr. 551 din 13

octombrie 2000 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și contencios

administrativ a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de către

SC T. SRL și a fost admis apelul declarat de SC A. SRL, fiind schimbată în

parte sentința apelată.

A fost obligată pârâta-reclamantă SC

T. SRL către reclamanta-pârâtă SC A. SRL la plata sumei de 398.574.650 ROL, cu

titlu de chirie restantă, în loc de 297.705.355 ROL, precum și la suma de

187.638.330 ROL, cu titlu de contravaloare reparații, în loc de 155.073.000

ROL.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

A fost dată în debit

reclamanta-reclamantă SC A. SRL cu suma de 3.794.128 ROL, fiind obligată

apelanta-pârâtă SC T. SRL la 13.161.628 ROL cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC T.R. SRL

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții Supreme de Justiție sub nr. 8847/2000.

Prin Decizia nr. 6630 din 8

noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a fost admis

recursul, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre

rejudecare la aceiași instanță de apel.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de recurs a reținut următoarele:

Anularea apelului formulat de SC

T.R. SRL s-a făcut cu încălcarea legii, câtă vreme din actele depuse la dosarul

cauzei rezultă că aceasta a achitat taxele de timbru datorate conform Legii nr.

146/1997 și O.G. nr. 32/1995, cu atât mai mult cu cât nici reclamanta nu

achitase integral taxele judiciare de timbru, depunând la dosarul cauzei o

chitanță cu plata unei diferențe, ulterior datei dezbaterilor.

S-a pus în vedere instanței de apel

să examineze și cererea privind majorarea pretențiilor reclamantei.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Curții de Apel Bacău sub nr. 1102/2003.

Prin Decizia civilă nr. 13 din 11

iunie 2003 a Curții de Apel Bacău - Secția Comercială și de Contencios

Administrativ, a fost admise ambele apeluri, a fost schimbată, în tot, sentința

nr. 41/19 ianuarie 2000 a Tribunalului Bacău, în sensul că au fost respinse, ca

nefondate, atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

Susținerea reclamantei, în sensul că

după evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, acesta a fost găsit în stare de

nefuncționare, nu a putut fi reținută, deoarece contractul a fost încheiat în

anul 1995, iar dacă îmbunătățirile nu s-ar fi îmbunat, iar reclamanta ar fi

solicitat rezilierea contractului. Mai mult, la data eliberării spațiului de

către pârâtă reclamanta nu a încheiat nici un act constatator al eventualelor

degradări existente.

În ce privește pretențiile pârâtei

cu privire la îmbunătățirile efectuate, nici acestea nu au putut fi reținute,

pârâta nefăcând altceva decât să-și respecte clauzele contractuale.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs ambele părți.

I. În recursul său reclamanta SC A.

SRL a adus deciziei recurate următoarele critici:

La data de 30 august 1995 între cele

două părți s-au încheiat două contracte de închiriere, respectiv contractul nr.

85 privind o hală industrială în suprafață de 864 mp. și terenul aferent de

6956 mp. și respectiv un contract pentru închirierea a patru utilaje de

prelucrat material lemnos, diferența valorică dintre obiectele celor două

contracte fiind evidentă.

Pentru compensarea acestei

contraprestații, părțile au stabilit alte obligații în sarcina pârâtei, însă,

deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, pârâta nu și-a

îndeplinit aceste obligații.

Recurenta-reclamantă, susține că

dovada acestei stări de fapt, rezultă din cuprinsul raportului de expertiză

întocmit de expertul I.G. și că instanța de apel a admis în mod greșit apelul

părții adverse, neobservând faptul că doar reclamanta este cea care și-a

îndeplinit obligațiile contractuale, nu și pârâta.

În drept, criticile au fost

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

II. Recurenta-pârâtă SC T. SRL a

adus următoarele critici deciziei recurate:

Decizia instanței de apel este

greșită în ce privește soluționarea cererii reconvenționale formulate de

pârâtă.

Astfel, instanța de apel nu a avut

în vedere faptul că îmbunătățirile aduse imobilului închiriat nu reprezintă

simple reparații, ci sporuri de valoare aduse unui bun proprietate a

reclamantei, de care aceasta a profitat după evacuarea pârâtei.

Recurenta-pârâtă consideră că aceste

îmbunătățiri aduse spațiului au fost dovedite prin probatoriul administrat în

cauză, iar cea care ar trebui să plătească pentru ele este societatea

reclamantă, pârâta fiind evacuată din spațiul respectiv.

În mod greșit au fost respinse și

celelalte pretenții ale pârâtei-reclamante, în special cea referitoare la

contravaloarea autorizației de mediu, apreciind că aceste pretenții au fost

dovedite de către pârâta-reclamantă, instanța de apel ignorând acest lucru.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială sub nr. 1665/2003,

devenit 6401/1/2003.

La termenul din 4 mai 2006 a fost

suspendată judecarea recursului, în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995, având

în vedere că împotriva SC A. SRL a fost deschisă procedura reorganizării

judiciare și a falimentului.

Prin încheierea din 22 septembrie

2011 a fost admisă cererea formulată de SC A. SRL, prin lichidator SC P.T. SRL

Onești și s-au repus pe rol recursurile formulate împotriva Deciziei nr. 13 din

11 iunie 2003 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că ambele recursuri

sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

I. În ce privește recursul formulat

de reclamanta SC A. SRL

Criticile formulate de către

recurenta-reclamantă nu pot fi reținute.

Astfel, deși au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din analiza considerentelor

deciziei recurate, rezultă că instanța de apel și-a justificat soluția pronunțată,

prin referire la materialul probator existent la dosarul cauzei și la starea de

fapt astfel reținută.

În ce privește incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a

arătat în ce constau aceste critici, astfel că instanța de recurs nu a putut

face o analiză a incidenței sau neincidenței acestor dispoziții legale.

Referitor la dispozițiile art. 304

pct. 10 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că prin O.U.G. nr. 138/2000 au

fost abrogate dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., astfel încât

în calea de atac a recursului nu mai este posibilă analiza hotărârii recurate

sub aspectul temeiniciei ei.

II. În ce privește recursul

recurentei-pârâte SC T. SRL

Deși această recurentă a invocat, ca

temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte a

constatat că, pe de o parte, soluția instanței de apel este motivată, inclusiv

în ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, iar pe

de altă parte, pârâta-recurentă nu a arătat în ce constă greșita aplicare a

legii, sau inexistența unui temei legal, raportat la soluția pronunțată de

către instanța de apel, astfel încât analiza deciziei recurate nu este posibilă

sub acest aspect.

Mai mult, criticile formulate de

către pârâta-recurentă vizează netemeinicia deciziei recurate, or, așa cum s-a

arătat și în cazul recursului declarat de către recurenta-reclamantă, potrivit

dispozițiilor legale în vigoare, hotărârile instanței de apel pot fi analizate

în recurs doar sub aspectul legalității lor, nu și al temeiniciei.

Având în vedere cele de mai sus, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri au fost respinse, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC A. SRL N.B., prin lichidator SC P.T. SRL Onești, împotriva

Deciziei nr. 13 din 11 iunie 2003 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC T. SRL Gârleni, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 17 noiembrie 2011.