Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
315/216/2008
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
26 februarie 2010

Decizia nr. 1422/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 315/216/2008 — recurs împotriva deciziei nr. 48/2010 a Curții de Apel Pitești

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 48/R din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 657/R din 29 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 315/216/2008. La data de 26 februarie 2010, contestatorul a formulat recurs împotriva deciziei penale menționate, reiterând critici legate de soluționarea fondului cauzei, precum și a contestației în anulare. Recursul declarat în prezenta cauză este inadmisibil întrucât decizia recurată nu face parte dintre cele limitativ prevăzute de art. 385 1 C. proc.

pen., fiind pronunțată de o curte de apel în calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Cum contestația în anulare promovată în cauză, întemeiată pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. e), a fost îndreptată împotriva deciziei unei instanțe de recurs, calea de atac este aceeași cu a hotărârii atacate, respectiv este definitivă. În consecință, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 48/R din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul-contestator la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul D.V., se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.