ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1134/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 220 din 05 iunie

2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 86/118/2009, s-a

respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul G.M. împotriva

Rezoluției nr. 106/P/2008 din data de 25 august 2008 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța, a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale din

rezoluția atacată și a obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că în plângerea sa petentul a susținut că procurorul a

apreciat că în cauză nu s-a demonstrat refuzul de prezentare a documentelor

contabile reținându-se că administratorul nu a fost prezent, atât timp cât a

cest a dispărut de la locuința sa. Din analiza rezoluției atacate rezultă că

motivul pentru care s-a considerat că fapta reclamată de petent nu atrage

incidența art. 145 din Legea nr. 64/1995 este imposibilitatea ascultării

lichidatorului judiciar R.I. determinată de decesul acestuia.

Instanța a mai

reținut că petentul nu a contraargumentat cele reținute de procuror în

motivarea rezoluției atacate, susținerile dezvoltate cu prilejul concluziilor

prezentate atât în dezbaterea cauzei cât și în concluziile scrise, vizând de

fapt netemeinicia dispoziției de disjungere a cercetărilor penale demarate sub

aspectul infracțiunilor de înșelăciune, dispoziție care însă nu este cuprinsă

în rezoluția atacată în prezenta cauză (nr. 106/P/2008 din data de 25 august

2008 a parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța) astfel încât nu a fost

reținută de instanță ca fiind un argument de natură a conduce la desființarea

acesteia.

În termen legal

petentul G.M. a declarat recurs prin care solicită casarea sentinței primei

instanțe și trimiterea cauzei la instanța de fond, în vederea admiterii

plângerii formulate și a se constata că intimatul F.Z. se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, întrucât prin activitatea desfășurată

de făptuitor, recurentul a fost determinat să facă împrumuturi bancare, pe care

acesta ulterior a refuzat să le achite.

Curtea de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin

Decizia penală nr. 721/P din 3 decembrie 2009, a respins, ca nefondat, recursul

formulat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 220 din 05 iunie 2009,

pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 86/118/2009, reținând că nu

există o manifestare expresă de voință în ceea ce-l privește pe făptuitor, nu

rezultă exprimarea refuzului acestuia, și în condițiile în care atitudinea

făptuitorului nu mai poate fi dovedită ca urmare a decesului lichidatorului

R.I. la data de 09 iulie 2006.

Împotriva acestei

decizii, recurentul-petent G.M. a declarat din nou recurs, reiterând aceleași

motive invocate la instanța de fond și instanța de recurs, cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 86/118/2009,

cu prim termen de judecată la data de 23 martie, când petentul, deși legal

citat, nu s-a prezentat în fața instanței.

Înalta Curte,

examinând actele și lucrările dosarului, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. constată că recursul

declarat de contestator este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În dispozițiile art.

385

1

C. proc. pen. se enumera hotărârile precum și încheierile, care

pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Totodată dispozițiile

art. 417 C. proc. pen. prevăd că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse

niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac și,

din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cel

constatate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil

recursul declarat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 721/P din 3

decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul-petent

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform cu dispozitivul prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul G.M. împotriva Deciziei penale nr.

721/P din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurentul-petent la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 23 martie 2010.