ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1426/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 130 din 15 octombrie 2007, Curtea

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca neîntemeiată, cererea prin care reclamantul C.C.C., în contradictoriu cu pârâții

U.N.B.R. și Baroul Neamț, solicita obligarea acestora la plata în solidar a unor

daune materiale, estimate provizoriu la valoarea de 65.000 RON, respectiv 5.000

RON lunar, reactualizată în raport cu rata inflației la data executării efective.

De asemenea, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului față de pârâtul

T.V.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de judecată a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada întrunirii

condițiilor cumulative impuse de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale,

atât sub aspectul prejudiciului, cât și al faptei ilicite și - implicit - al legăturii

de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Astfel, constatând că

legea specială nu cuprinde criteriile și condițiile în raport de care se stabilește

prejudiciul și se dispune repararea acestuia, instanța de fond a apreciat că dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie coroborate cu dispozițiile legii

generale, respectiv art. 998 - 999 C. civ.

Examinând pretențiile

reclamantului, în raport cu dispozițiile legale susmenționate, prima instanță a

reținut următoarele:

Reclamantul susține că

i-a fost produs un prejudiciu prin neexecutarea hotărârii prin care s-a dispus primirea

sa în profesia de avocat, prejudiciu constând în lipsirea sa de veniturile pe care

le-ar fi realizat în calitate de avocat, în perioada 22 noiembrie 2005 – 26

noiembrie 2007.

La data de 22

noiembrie 2005, când a formulat cerere de primire în avocatură, reclamantul avea

calitatea de magistrat, fiind însă suspendat din funcția de judecător potrivit Hotărârii

C.S.M. din 26 ianuarie 2005.

Faptul că începând cu

data de 19 octombrie 2004 reclamantul nu a mai beneficiat de plata drepturilor salariale

în calitate de magistrat nu are nici o legătură cu pârâții, fiind consecința pornirii

acțiunii penale împotriva sa.

Reclamantul și-a păstrat

calitatea de magistrat până la data de 02 iulie 2007, când și-a dat demisia din

această funcție și s-a adresat pârâtului Baroul Neamț, căruia i-a adus la cunoștință

acest aspect, în vederea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 24 din Legea

nr. 51/1995, potrivit căruia „în cazul în care există incompatibilitate, decizia

de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate,

care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei" alin.

(2).

Or, se arată considerentele

sentinței recurate, în perioada la care se raportează pretențiile reclamantului

– 22 noiembrie 2005-26 februarie 2007 - nu s-a înlăturat starea de incompatibilitate

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 51/1995, situație care îi este imputabilă reclamantului

și nu pârâților.

Mai mult decât atât, retine

instanța de fond, cererea reclamantului nu este întemeiată nici sub aspectul prejudiciului

solicitat, neputându-se aprecia că acesta ar avea un caracter cert și neîndoielnic,

dată fiind natura liberală a profesiei de avocat, în cadrul căreia nu există o limită

minimă sau maximă a veniturilor realizate, acestea depinzând de o multitudine de

aspecte - cum ar fi renumele avocatului, experiența, formarea unei clientele, colaborarea

permanentă cu unii clienți, recomandările primite - iar nu numai de pregătirea profesională,

așa cum susține reclamantul.

În speță, reclamantul,

chiar dacă ar fi acționat în mod legal pentru înlăturarea stării de incompatibilitate

și ar fi profesat ca avocat, nu poate dovedi că ar fi avut câștiguri la nivelul

celor reclamate (respectiv egale cu cele ale decanului baroului).

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile

art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ.

Criticile aduse soluției

pronunțate de instanța de fond au fost punctate astfel:

recurentului –reclamant că nu a întreprins demersurile necesare pentru înlăturarea

stării de incompatibilitate în condițiile în care prin sentința civilă nr. 141

din 21 iulie 2006 a Curții de Apel Bacău –devenită irevocabilă prin decizia nr.

503 din 26 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – s-a stabilit cu

putere de lucru judecat că incompatibilitatea invocată de Baroul Neamț nu are relevanță

la soluționarea cererii de primire în profesia de avocat, fiind lămurit sensul dispozițiilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995;

vine în contradicție cu probatoriul administrat, mai exact ignoră proba apreciată

ca utilă și admisă în consecință cu privire la cuantumul veniturilor obținute de

decanul baroului; sub acest aspect recurentul a subliniat că judecătorul fondului

a apreciat în mod greșit că nu există legătură de cauzalitate între refuzul constatat

nelegal al Baroului Neamț, de a-l primi în profesia de avocat, cu scutire de examen

și prejudiciul care constă tocmai în privarea de a obține venituri din exercitarea

acestei profesii;

de daune materiale formulată de către recurentul-reclamant în temeiul Legii contenciosului

administrativ a fost analizată din perspectiva prevederilor art. 998-999 C.

civ. privind răspunderea civilă delictuală și nu din cea a reglementărilor dreptului

administrativ.

Ambii intimați au formulat

întâmpinări în cauză.

U.N.B.R. a arătat că niciunul

din motivele indicate în cererea de recurs nu se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar în privința pct. 10 al art. 304 a menționat

că aceste din urmă dispoziții au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Baroul Neamț a apreciat,

în principal, ca fiind incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., invocând excepția

autorității de lucru judecat prin raportare la Dosarul nr. 68/32/2006 care privește

aceleași părți și are același obiect și aceeași cauză; în privința fondului pricinii

s-a arătat că soluția curții de apel este temeinică și legală, neexistând nici fapt

ilicit și nici prejudiciu.

Analizând cu prioritate,

în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepția autorității de lucru judecat invocată

de intimatul Baroul Neamț, ca excepție de fond, peremptorie și absolută, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că aceasta nu este întemeiată.

Potrivit art. 1201 C.

civ. „este autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată

are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

În speță, nu există tripla

identitate prevăzută de legiuitor pentru a fi atrasă incidența art. 1201 C.

civ., fiind diferit obiectul (pretenția formulată) celor două cereri de chemare

în judecată.

În Dosarul nr. 68/32/2003

recurentul-reclamant a cerut intimaților-pârâți Baroul Neamț și U.N.B.R. daune morale

motivate de nelegalitatea hotărârii nr. 3/2006 a baroului Neamț, iar în Dosarul

de față, pornind de la nelegalitatea aceluiași act, a solicitat daune materiale

constând în nerealizarea de venituri din profesia de avocat urmare a culpei intimatului

Baroul Neamț.

Temeiul juridic al celor

două cereri nu este diferit chiar dacă recurentul a arătat că acțiunea pentru daune

materiale a fost fundamentată pe dispozițiile art. 8,16, 18 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziții legale oferă posibilitatea

celui vătămat printr-un act administrativ nelegal să ceară și instanței de contencios

să acorde și „despăgubiri pentru daunele materiale și morale cauzate” odată cu anularea

actului art. 8 și art. 18 alin. (3) din lege.

Ca urmare, în lipsa triplei

identități prevăzute de art. 1201 C. civ., excepția invocată de intimatul Baroul

Neamț va fi respinsă.

Examinând pricina prin

prisma criticilor formulate de recurent, expuse deja, cât și în virtutea art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat

și îl va respinge ca atare, conform art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Situația de fapt și de

drept care au generat litigiul de față au fost evaluate irevocabil prin decizia

din 26 ianuarie 2007 a secției de contencios, administrativ și fiscal, a Înaltei

Curți de Casație și Justiție care a menținut ca legală și temeinică sentința

nr. 141/2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

așa încât acestea nu vor mai face acum obiectul analizei instanței de control judiciar.

Rezumând însă, pentru

a putea răspunde motivelor invocate prin prezentul recurs, trebuie amintit că:

C.C.C. a formulat cerere

de primire în avocatură cu scutire de examen la data de 2 noiembrie 2005, mai exact

în perioada în care încă avea calitatea de magistrat/judecător dar era suspendat

din funcție prin hotărârea din 20 ianuarie 2005 a Plenului C.S.M.

Hotărârea din 30

ianuarie 2006 prin care Baroul Neamț a dispus respingerea cererii de primire în

profesia de avocat a fost anulată prin sentința civilă nr. 141/2006 a Curții de

Apel Bacău- rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

nr. 503/2007.

Ca urmare, la 9 martie

2007 Baroul Neamț a emis o hotărâre prin care a admis cererea reclamantului, stabilind

ca înscrierea pe tabloul avocaților definitivi să se facă după ce petentul va face

dovada încetării stării de incompatibilitate.

Pentru neexecutarea întocmai

a sentinței civile nr. 141/2006, Curtea de Apel Bacău a făcut aplicația art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, amendând conducătorul Baroului Neamț prin sentința

civilă nr. 4/CC/28 martie 2007 (rămasă irevocabilă).

În acest context, în executarea

sentinței civile nr. 141/2006, Baroul Neamț a emis hotărârea nr. 164 din 28

august 2007.

Recurentul-reclamant a

solicitat prin acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 948/32/2007 obligarea

intimaților-pârâți la plata de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin împiedicarea

sa de a obține venituri din profesia de avocat pe perioada 22 noiembrie 2005 – 26

februarie 2007.

Recurentul și-a păstrat

calitatea de magistrat până la data de 2 iulie 2007 când și-a dat demisia din această

funcție și a încunoștiințat Baroul Neamț despre aceasta.

Cererea de acordare de

daune materiale a fost respinsă, soluția fiind legală și temeinică.

Argumentul privind existența

stării de incompatibilitate în perioada pentru care se cer despăgubiri este pertinent

și nu va fi înlăturat așa cum se cere prin primul motiv de recurs.

Într-adevăr incompatibilitatea

la care se referă art. 14 din Legea nr. 51/1995, republicată, nu poate constitui

un impediment pentru primirea în profesia de avocat

*

dar reprezintă un veritabil

impediment pentru admiterea cererii de daune materiale formulate de recurent.

Existența stării de incompatibilitate

nu poate fi negată în condițiile în care recurentul a avut calitatea de magistrat

până la data de 2 iulie 2007, iar faptul că la momentul depunerii cererii de primire

în avocatură era suspendat din funcție, după cum s-a arătat mai înainte și că în

perioada precizată în acțiune nu a realizat venituri nu este imputabil intimaților-pârâți.

În sprijinul acestei concluzii

vin în mod evident dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată.

Și cea de-a doua critică

adusă de recurent va fi înlăturată întrucât judecătorul fondului a explicat în considerentele

sentinței că profesia de avocat este o profesie liberală, în cadrul căreia nu există

o limită minimă sau maximă a veniturilor realizate și că, chiar și în ipoteza în

care recurentul-reclamant ar fi profesat ca avocat nu poate dovedi că ar fi avut

câștiguri egale cu cele ale decanului baroului.

Abordarea cererii de chemare

în judecată s-a făcut în mod corect prin raportare la regulile răspunderii civile

delictuale (art. 998-999 C. civ.), aspect însușit dealtfel și în motivul 2 de recurs

prin care recurentul pretinde că există o legătură de cauzalitate între emiterea

unui act nelegal și prejudiciul ce i-a fost creat.

În mod corect, prima instanță

a constatat că nu s-a făcut dovada întrunirii condițiilor cumulative impuse de lege

pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Mai mult, în cea de-a

treia critică adusă prin cererea de recurs se face vorbire de neaplicarea regulilor

de drept administrativ unei acțiuni întemeiate pe Legea contenciosului administrativ

fără însă a se dezvolta în concret despre ce reguli este vorba.

Fără a pune la îndoială

dificultățile financiare cu care recurentul s-a confruntat în toată perioada 2005-2007,

este cert însă că la acoperirea prejudiciului cauzat nu pot fi obligați intimații-pârâți,

în lipsa nedovedirii faptei ilicite și a unei legături de cauzalitate între aceasta

și prejudiciu.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ. și dovezile depuse de intimata U.N.B.R.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția autorității

de lucru judecat invocată de intimatul Baroul Neamț.

Respinge recursul declarat

de reclamantul C.C.C. împotriva sentinței nr. 130 din 15 octombrie 2007 a Curții

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la 400

RON –cheltuieli de judecată către intimata U.N.B.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2008.