ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2256/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 971/46/2007,

reclamanții: M.G.L., B.D.A., B.P.C., E.C. și A.H.G., în calitate de salariați ai

Direcției Generale Medicale din cadrul Ministerul Administrației și Internelor,

au chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală Medicală, Ministerul Internelor

și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței

să îl oblige pe primul pârât la plata drepturilor de natură salarială reprezentând

prima de concediu aferentă perioadei 2004 - 2006 și spor de fidelitate prev. de

art. 6 din O.G. nr. 38/2003, actualizate cu coeficientul de la data plății și calculate

în raport de perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant ca polițist, iar pe ceilalți

pârâți să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi, cu obligarea tuturor

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat ca în perioada 2004 - 2006 au fost salariații Direcției Generale

Medicale, fiind funcționari publici cu statut special, având dreptul să primească

prima de vacanță reglementată de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003. Chiar dacă

plata primei respective a fost suspendată în perioada reclamată în acțiune, substanța

dreptului nu a fost atinsă, iar art. 53 din Constituția Românei este o garanție

în acest sens. În plus, este vorba de un drept deja câștigat, ce nu poate fi pierdut

decât în temeiul unui act normativ de aceeași forță cu cel care l-a recunoscut.

În privința perioadei pentru care se poate acorda, Înalta Curte de Casație și Justiție

a stabilit anii 2004 -2006, prin decizia nr. XII din 05 februarie 2007.

Sporul de fidelitate prev.

de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost, de asemenea, suspendat prin O.U.G. nr. 118/2004

aprobată prin Legea nr. 29/2005, însă plata acestuia s-a reluat în anul 2006. Pentru

aceleași argumente ca cele expuse în cazul primei de vacanță se impune și acordarea

sporului de fidelitate.

În privința pârâtului

Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamanții au arătat că acesta are calitatea

de administrator general al bugetului de stat și răspunde de elaborarea acestuia

pe baza proiectelor ordonatorilor de credite, asigurând fondurile necesare acestora

din urmă pentru plata drepturilor salariale ale funcționarilor publici.

Prin întâmpinarea depusă

la data de 07 decembrie 2007 pârâta Direcția Generală Medicală a invocat lipsa capacității

sale procesuale, arătând că nu are personalitate juridică și că poate fi reprezentată

de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Pârâtul Ministerul Internelor

și Reformei Administrative, a depus întâmpinare, solicitând în esență respingerea

cererii reclamanților ca neîntemeiată, întrucât plata primei de vacanță și a sporului

de fidelitate a fost suspendată legal, precum și cerere de chemare în garanție a

Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat să vireze sumele necesare

pentru plata drepturilor reclamanților, în ipoteza admiterii acțiunii acestora.

Pârâtul Ministerul Economiei

și Finanțelor a depus întâmpinare față de cererea reclamanților, invocând excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât ministerul nu poate fi confundat

cu Statul Român sau cu bugetul de stat și nu poate fi obligat să plătească drepturile

bănești pentru angajații altor instituții.

Același pârât a depus

întâmpinare și față de cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă,

întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nicio obligație legală de garanție

față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

La data de 16

ianuarie 2008 reclamanții, prin avocat, și-au precizat obiectul acțiunii arătând

că solicită obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative

să plătească prima de vacanță și sporul de fidelitate aferente perioadei 2004 -

2006, actualizate cu coeficientul de la data plății și calculate în raport de perioada

lucrată efectiv de fiecare reclamant ca polițist, și obligarea pârâtului Ministerul

Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi, fără

plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28

ianuarie 2008 reclamanții, de asemenea prin avocat, au făcut o noua precizare a

acțiunii arătând că solicită obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative

și să asigure fondurile necesare plății primei de vacanță și a sporului de fidelitate.

La data de 30

ianuarie 2008 reclamanții prin avocat, și-au micșorat câtimea pretențiilor constând

în sporul de fidelitate, solicitând acordarea sporului aferent numai anului 2005.

Curtea de Apel Pitești,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

15/F-C din 30 ianuarie 2008, cu majoritate, a admis acțiunea formulată de M.G.L.,

B.C., A.H.G., așa cum a fost precizată și restrânsă împotriva pârâților Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P.

Argeș.

A obligat pârâtul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților prima de concediu

aferentă perioadei 2004 - 2006 calculat în raport de salariu de bază și actualizată

cu indicele de inflație pentru anul 2005, calculat în raport de salariul de bază

și actualizat cu indicele de inflație de la data plății.

A obligat pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor să asigure în favoarea Ministerului Internelor și Reformei

Administrative fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamanților.

A respins ca inadmisibilă

cererea de chemare în garanție.

Cu opinie separată în

sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative

și Ministerul Economiei și Finanțelor sub aspectul obligării la asigurarea fondurilor

și pe cale de consecință și a cererii de chemare în garanție ca fiind formulată

de o persoană fără calitate procesuală și fără interes în cauză sub acest aspect.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să primească prima de

vacanță și sporul de fidelitate întrucât aceste drepturi sunt reglementate de dispozițiile

art. 37 (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 respectiv art. 6 din O.G. nr. 38/2003, dispoziții

care au fost suspendate iar nu abrogate.

În ceea ce privește pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor s-a reținut că acesta are atribuții în ce privește

aprobarea cheltuielilor cu drepturile bănești stabilită în cauza de față, incluse

de angajator în bugetul instituției reglementate de art. 19 din Legea nr. 500/2002.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul a susținut,

în esență, că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale

a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că reclamanții nu pot solicita

acordarea unor drepturi bănești aferente raporturilor de serviciu față de Ministerul

Economiei și Finanțelor.

Raportul juridic de serviciu

este creat între reclamanți și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

O componentă a acestui raport de serviciu fiind și achitarea drepturilor salariale.

Pe fondul cauzei, recurentul

a apreciat că acțiunea se impunea a fi respinsă întrucât la momentul introducerii

acțiunii drepturile funcționarilor publici cu statut special reprezentând plata

primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006 și a sporului de fidelitate erau

suspendate până la data de 31 decembrie 2006.

Curtea, analizând actele

și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente constată că prima

instanță a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor

să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare

pentru plata drepturilor reclamanților.

Reclamanții sunt angajați

ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative în calitate de funcționari

publici și ca o consecință achitarea drepturilor salariale cade în sarcina acestei

instituții.

În aceste condiții, reclamanții

pot solicita acordarea unor drepturi bănești aferente raporturilor de serviciu față

de instituția angajatoare iar nu față de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Raportul juridic de serviciu

este creat între reclamanți și Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

o componentă a acestui raport de serviciu este și achitarea drepturilor salariale

și a altor drepturi bănești la care sunt îndreptățiți în calitate de funcționari

publici, Ministerul Economiei și Finanțelor nefiind parte a acestui raport obligațional.

Conform dispozițiilor

art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G. nr. 386/2007 Ministerul Economiei și Finanțelor:

"elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul

asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a

bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".

Totodată, potrivit

art. 28 din Legea nr. 500/2002: "Proiectele legilor bugetare anuale și ale

bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice".

Având în vedere aceste

texte de lege precum și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 care stabilesc

rolul Ministerului Economiei și Finanțelor în domeniul finanțelor publice, această

instituție nu poate fi obligată să asigure fondurile necesare plății", drepturilor

bănești solicitate de către reclamanți întrucât nu îi intră în atribuții obligația

plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat ci doar atribuții în derularea

procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor

principali de credite.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii, Curtea, constatând că prima instanță a pronunțat sub acest

aspect o hotărâre legală și temeinică, pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 188/1999

s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu,

să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu.

Este adevărat că acordarea

primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată

în anii 2001 - 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a

reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului,

atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată

existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima

de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată

în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum și prin

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară

(M. Of. nr. 365/29.05.2007).

Nu se poate considera,

deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența

sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional

ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea

în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența

lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită

(art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul

unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Un astfel de drept nu

poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost

suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept

prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării

lui.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor

adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe

de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor

recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru

perioada în care au fost prevăzute de lege.

Pentru aceste motive urmează

a se admite recursul și a se modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii

acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale

pasive. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Argeș împotriva sentinței civile

nr. 15/F-C din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul M.G.L., B.D.A., B.P.C.,

E.C., A.H.G. față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2008.