ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2256/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 971/46/2007, reclamanții: M.G.L., B.D.A., B.P.C., E.C. și A.H.G., în calitate de salariați ai Direcției Generale Medicale din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, au chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală Medicală, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței să îl oblige pe primul pârât la plata drepturilor de natură salarială reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2004 - 2006 și spor de fidelitate prev. de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, actualizate cu coeficientul de la data plății și calculate în raport de perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant ca polițist, iar pe ceilalți pârâți să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi, cu obligarea tuturor pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat ca în perioada 2004 - 2006 au fost salariații Direcției Generale Medicale, fiind funcționari publici cu statut special, având dreptul să primească prima de vacanță reglementată de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003. Chiar dacă plata primei respective a fost suspendată în perioada reclamată în acțiune, substanța dreptului nu a fost atinsă, iar art. 53 din Constituția Românei este o garanție în acest sens. În plus, este vorba de un drept deja câștigat, ce nu poate fi pierdut decât în temeiul unui act normativ de aceeași forță cu cel care l-a recunoscut. În privința perioadei pentru care se poate acorda, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit anii 2004 -2006, prin decizia nr. XII din 05 februarie 2007. Sporul de fidelitate prev. de art. 6 din O.G.

nr. 38/2003 a fost, de asemenea, suspendat prin O.U.G. nr. 118/2004 aprobată prin Legea nr. 29/2005, însă plata acestuia s-a reluat în anul 2006. Pentru aceleași argumente ca cele expuse în cazul primei de vacanță se impune și acordarea sporului de fidelitate. În privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamanții au arătat că acesta are calitatea de administrator general al bugetului de stat și răspunde de elaborarea acestuia pe baza proiectelor ordonatorilor de credite, asigurând fondurile necesare acestora din urmă pentru plata drepturilor salariale ale funcționarilor publici. Prin întâmpinarea depusă la data de 07 decembrie 2007 pârâta Direcția Generală Medicală a invocat lipsa capacității sale procesuale, arătând că nu are personalitate juridică și că poate fi reprezentată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, a depus întâmpinare, solicitând în esență respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată, întrucât plata primei de vacanță și a sporului de fidelitate a fost suspendată legal, precum și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a fi obligat să vireze sumele necesare pentru plata drepturilor reclamanților, în ipoteza admiterii acțiunii acestora. Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare față de cererea reclamanților, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât ministerul nu poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat și nu poate fi obligat să plătească drepturile bănești pentru angajații altor instituții.

Același pârât a depus întâmpinare și față de cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are nicio obligație legală de garanție față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative. La data de 16 ianuarie 2008 reclamanții, prin avocat, și-au precizat obiectul acțiunii arătând că solicită obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească prima de vacanță și sporul de fidelitate aferente perioadei 2004 - 2006, actualizate cu coeficientul de la data plății și calculate în raport de perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant ca polițist, și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare plății acestor drepturi, fără plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28 ianuarie 2008 reclamanții, de asemenea prin avocat, au făcut o noua precizare a acțiunii arătând că solicită obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative și să asigure fondurile necesare plății primei de vacanță și a sporului de fidelitate. La data de 30 ianuarie 2008 reclamanții prin avocat, și-au micșorat câtimea pretențiilor constând în sporul de fidelitate, solicitând acordarea sporului aferent numai anului 2005. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 15/F-C din 30 ianuarie 2008, cu majoritate, a admis acțiunea formulată de M.G.L., B.C., A.H.G., așa cum a fost precizată și restrânsă împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P.

Argeș. A obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să plătească reclamanților prima de concediu aferentă perioadei 2004 - 2006 calculat în raport de salariu de bază și actualizată cu indicele de inflație pentru anul 2005, calculat în raport de salariul de bază și actualizat cu indicele de inflație de la data plății. A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure în favoarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamanților. A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție. Cu opinie separată în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Economiei și Finanțelor sub aspectul obligării la asigurarea fondurilor și pe cale de consecință și a cererii de chemare în garanție ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală și fără interes în cauză sub acest aspect.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să primească prima de vacanță și sporul de fidelitate întrucât aceste drepturi sunt reglementate de dispozițiile art. 37 (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 respectiv art. 6 din O.G. nr. 38/2003, dispoziții care au fost suspendate iar nu abrogate. În ceea ce privește pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a reținut că acesta are atribuții în ce privește aprobarea cheltuielilor cu drepturile bănești stabilită în cauza de față, incluse de angajator în bugetul instituției reglementate de art. 19 din Legea nr. 500/2002. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurentul a susținut, în esență, că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că reclamanții nu pot solicita acordarea unor drepturi bănești aferente raporturilor de serviciu față de Ministerul Economiei și Finanțelor. Raportul juridic de serviciu este creat între reclamanți și Ministerul Internelor și Reformei Administrative. O componentă a acestui raport de serviciu fiind și achitarea drepturilor salariale.

Pe fondul cauzei, recurentul a apreciat că acțiunea se impunea a fi respinsă întrucât la momentul introducerii acțiunii drepturile funcționarilor publici cu statut special reprezentând plata primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006 și a sporului de fidelitate erau suspendate până la data de 31 decembrie 2006. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente constată că prima instanță a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamanților. Reclamanții sunt angajați ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative în calitate de funcționari publici și ca o consecință achitarea drepturilor salariale cade în sarcina acestei instituții.

În aceste condiții, reclamanții pot solicita acordarea unor drepturi bănești aferente raporturilor de serviciu față de instituția angajatoare iar nu față de Ministerul Economiei și Finanțelor. Raportul juridic de serviciu este creat între reclamanți și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, o componentă a acestui raport de serviciu este și achitarea drepturilor salariale și a altor drepturi bănești la care sunt îndreptățiți în calitate de funcționari publici, Ministerul Economiei și Finanțelor nefiind parte a acestui raport obligațional. Conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G.

nr. 386/2007 Ministerul Economiei și Finanțelor: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare". Totodată, potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002: "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice". Având în vedere aceste texte de lege precum și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 care stabilesc rolul Ministerului Economiei și Finanțelor în domeniul finanțelor publice, această instituție nu poate fi obligată să asigure fondurile necesare plății", drepturilor bănești solicitate de către reclamanți întrucât nu îi intră în atribuții obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat ci doar atribuții în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii, Curtea, constatând că prima instanță a pronunțat sub acest aspect o hotărâre legală și temeinică, pentru următoarele considerente: Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007). Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Pentru aceste motive urmează a se admite recursul și a se modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Argeș împotriva sentinței civile nr. 15/F-C din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul M.G.L., B.D.A., B.P.C., E.C., A.H.G. față de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.