ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4139/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009, Curtea

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată

plângerea formulată de petentul N.L. împotriva rezoluției din 30 octombrie 2009

dată în Dosarul nr. 322/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, precum și a rezoluției din 11 februarie 2009 dată în Dosarul nr.

33/II.2/2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că, prin plângerea înregistrată la 12 iunie 2009, petentul

N.L. a contestat soluțiile procurorului, arătând că Sentința civilă nr. 140 din

3 martie 2003 a fost pronunțată de intimata judecător T.A. cu încălcarea

dispozițiilor art. 655 C. civ. care se referă la nedemnitate și excludere de la

succesiune a celor condamnați "pentru că ar fi încercat sa omoare pe

antecesorul lor de drept", întrucât numitul G.T. se afla în situația

menționată, cu referire la defuncta G.C. (decedată la 30 martie 1995, soră cu

G.T.) deoarece ar fi ucis-o pe aceasta.

Examinând actele și lucrările de la

dosar, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 20 septembrie

1995 dată în Dosarul nr. 332/P/1995 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b)

C. proc. pen., cu privire la faptele privind moartea violentă a lui G.C.

Împotriva acestei rezoluții s-au

făcut plângeri, iar prin Rezoluția nr. 141/VIII.1/1997 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus infirmarea rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale.

După completarea cercetării penale,

potrivit celor dispuse prin actul de infirmare, la data de 31 iulie 1998 s-a

dispus o nouă rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe temeiul

prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., reținându-se că fapta nu este

prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei rezoluții sunt

înregistrate plângeri la Parchetul Curții de Apel Oradea, care a trimis dosarul

Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 7 martie 2002, la

plângerea împotriva rezoluției date în cauza având nr. 127A/II 1.1/2002, iar

dosarul nu este restituit până în prezent Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea sau Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și nu s-a dat nicio dispoziție

de infirmare a ultimei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale dată în 31

iulie 1998 în Dosarul nr. 332/P/1995.

Așadar, nu s-a stabilit vinovăția

lui G.T. sau a altei persoane pentru decesul lui G.C., constatat la 30 martie

1995, motiv pentru care G.T. are vocație succesorală după defuncta G.C., sora

sa, nefiind aplicabile dispozițiile art. 655 C. civ. privind nedemnitatea

succesorilor în cazul în care sunt condamnați pentru uciderea antecesorului lor

de drept.

Prin Sentința civilă nr. 10074/1999

dată în Dosarul nr. 9200/R/1999 s-a dispus anularea testamentului autentificat

din 27 ianuarie 1994 și a contractului de întreținere autentificat prin

încheierea nr. 24.142/1994 pe considerentul că G.C. nu a avut discernământ la

data încheierii testamentului autentic și a contractului de întreținere

autentificat. Prin cele două acte juridice desființate, pentru lipsa

discernământului transmițătoarei G.C., întreaga avere mobilă și imobilă, ce

aparținea acesteia, a fost testată în favoarea legatarilor universali N.L. și

N.F., cărora li se transmitea, în schimbul întreținerii, dreptul de proprietate

asupra averii lui G.C. Cum G.C. nu a avut descendenți, au fost înlăturați de la

succesiune fratele G.T. și nepoții sorei predecedate S.A., în persoana lui S.C.,

S.F., S.T., S.F.C., S.A. - junior, S.D. și S.I.

După anularea testamentului

autentificat și a contractului de întreținere, la cererea lui G.T. - fratele

defunctei G.C. și a nepoților defunctei - copii sorei predecedate a defunctei,

în persoana lui S.A., s-a introdus o acțiune civilă la Judecătoria Aleșd

soluționată de magistratul T.A. prin Sentința civilă nr. 140 din 3 martie 2003

dată în Dosar nr. 11/2001, prin care s-a admis acțiunea reclamanților,

dispunându-se anularea încheierilor de carte funciară prin care N.L. și N.F. au

întabulat dreptul lor de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor ce

constituiau averea defunctei G.C. S-a mai dispus reînscrierea dreptului de

proprietate al defunctei G.C. în cartea funciară, soții N.L. și N.F. fiind obligați

să predea masa succesorală compusă din bunuri mobile și imobile evaluate pe

bază de expertiză, predarea urmând a se efectua către moștenitorii legali ai

defunctei în persoana fratelui G.T. și a nepoților de soră predecedată.

Instanța de fond a reținut că nu se

confirmă afirmația lui N.L. potrivit căreia fratele defunctei G.C. - G.T. ar fi

vinovat de uciderea acesteia, neexistând o hotărâre de condamnare definitivă și

irevocabilă în acest sens. Dacă afirmațiile lui N.L. ar fi adevărate (dacă s-ar

fi dovedit că G.T. este autorul unui omor săvârșit asupra defunctei G.C.),

acesta ar fi fost exheredat pe temei de nedemnitate de la succesiunea lăsată de

defuncta G.C., dar nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să

se stabilească vinovăția lui G.T. pentru moartea sorei sale G.C.

Astfel, instanța de fond a

concluzionat că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistratul judecător T.A., întrucât nu există indicii cu privire la săvârșirea

vreunei infracțiuni prevăzută în Codul penal sau alte legi speciale.

Actele premergătoare administrate de

procuror în cursul soluționării cauzei cu nr. 322/P/2008 se circumscriu

temeiurilor legale uzitate de procuror, iar soluțiile date prin cele două

rezoluții atacate sunt temeinice și legale, susținerile petentului din plângere

neavând temei legal.

Împotriva hotărârii instanței de

fond, în termen legal, petentul N.L. a declarat recurs, solicitând, în esență,

anularea sentinței pronunțată de intimată și tragerea la răspundere penală a

celor vinovați de moartea numitei G.C., inclusiv a intimatei, întrucât a

soluționat cauza având cunoștință de fapta de omor.

Examinând hotărârea instanței de

fond, sub aspectul motivelor de recurs invocate și din oficiu sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Prin Rezoluția nr. 322/P/2008 din 30

octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus în

mod temeinic și legal soluția de neîncepere a urmării penale față de intimata

judecător T.A., întrucât, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu

rezultă indiciile săvârșirii vreunei infracțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.

(3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor,

republicată, "judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și

trebuie să fie imparțiali. Eventuala nelegalitate a unei hotărâri judecătorești

nu atrage răspunderea penală a judecătorului care a pronunțat-o, hotărârile

judecătorești fiind supuse căilor legale de atac".

Astfel, judecătorul se află în afara

raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii,

fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile

pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de

lege.

Împrejurarea că petentul este

nemulțumit de soluția dispusă de intimată, nu constituie un temei suficient

pentru angajarea răspunderii penale a acesteia, în lipsa existenței unor

indicii clare cu privire la săvârșirea unor fapte penale.

În prezenta cauză, întrucât din

actele premergătoare efectuate nu s-au putut identifica indicii care să

confirme existența faptei, iar petentul nu a invocat și depus în susținerea

afirmațiilor sale probe care să ateste o altă situație de fapt decât cea care

rezultă din actele dosarului, soluția de neîncepere a urmăririi penale este

legală și temeinică.

În consecință, respingând plângerea

și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.L. împotriva Sentinței

penale nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în

recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul N.L. împotriva Sentinței penale nr. 90/PI din 7 octombrie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent la plata

sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 decembrie 2009.