ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4139/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul N.L. împotriva rezoluției din 30 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 322/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și a rezoluției din 11 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 33/II.2/2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prin plângerea înregistrată la 12 iunie 2009, petentul N.L. a contestat soluțiile procurorului, arătând că Sentința civilă nr. 140 din 3 martie 2003 a fost pronunțată de intimata judecător T.A.

cu încălcarea dispozițiilor art. 655 C. civ. care se referă la nedemnitate și excludere de la succesiune a celor condamnați "pentru că ar fi încercat sa omoare pe antecesorul lor de drept", întrucât numitul G.T. se afla în situația menționată, cu referire la defuncta G.C. (decedată la 30 martie 1995, soră cu G.T.) deoarece ar fi ucis-o pe aceasta. Examinând actele și lucrările de la dosar, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția din 20 septembrie 1995 dată în Dosarul nr. 332/P/1995 al Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu privire la faptele privind moartea violentă a lui G.C. Împotriva acestei rezoluții s-au făcut plângeri, iar prin Rezoluția nr. 141/VIII.1/1997 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

După completarea cercetării penale, potrivit celor dispuse prin actul de infirmare, la data de 31 iulie 1998 s-a dispus o nouă rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., reținându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală. Împotriva acestei rezoluții sunt înregistrate plângeri la Parchetul Curții de Apel Oradea, care a trimis dosarul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție în data de 7 martie 2002, la plângerea împotriva rezoluției date în cauza având nr. 127A/II 1.1/2002, iar dosarul nu este restituit până în prezent Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea sau Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și nu s-a dat nicio dispoziție de infirmare a ultimei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale dată în 31 iulie 1998 în Dosarul nr. 332/P/1995.

Așadar, nu s-a stabilit vinovăția lui G.T. sau a altei persoane pentru decesul lui G.C., constatat la 30 martie 1995, motiv pentru care G.T. are vocație succesorală după defuncta G.C., sora sa, nefiind aplicabile dispozițiile art. 655 C. civ. privind nedemnitatea succesorilor în cazul în care sunt condamnați pentru uciderea antecesorului lor de drept. Prin Sentința civilă nr. 10074/1999 dată în Dosarul nr. 9200/R/1999 s-a dispus anularea testamentului autentificat din 27 ianuarie 1994 și a contractului de întreținere autentificat prin încheierea nr. 24.142/1994 pe considerentul că G.C. nu a avut discernământ la data încheierii testamentului autentic și a contractului de întreținere autentificat.

Prin cele două acte juridice desființate, pentru lipsa discernământului transmițătoarei G.C., întreaga avere mobilă și imobilă, ce aparținea acesteia, a fost testată în favoarea legatarilor universali N.L. și N.F., cărora li se transmitea, în schimbul întreținerii, dreptul de proprietate asupra averii lui G.C. Cum G.C. nu a avut descendenți, au fost înlăturați de la succesiune fratele G.T. și nepoții sorei predecedate S.A., în persoana lui S.C., S.F., S.T., S.F.C., S.A. - junior, S.D. și S.I. După anularea testamentului autentificat și a contractului de întreținere, la cererea lui G.T. - fratele defunctei G.C. și a nepoților defunctei - copii sorei predecedate a defunctei, în persoana lui S.A., s-a introdus o acțiune civilă la Judecătoria Aleșd soluționată de magistratul T.A.

prin Sentința civilă nr. 140 din 3 martie 2003 dată în Dosar nr. 11/2001, prin care s-a admis acțiunea reclamanților, dispunându-se anularea încheierilor de carte funciară prin care N.L. și N.F. au întabulat dreptul lor de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor ce constituiau averea defunctei G.C. S-a mai dispus reînscrierea dreptului de proprietate al defunctei G.C. în cartea funciară, soții N.L. și N.F. fiind obligați să predea masa succesorală compusă din bunuri mobile și imobile evaluate pe bază de expertiză, predarea urmând a se efectua către moștenitorii legali ai defunctei în persoana fratelui G.T. și a nepoților de soră predecedată. Instanța de fond a reținut că nu se confirmă afirmația lui N.L.

potrivit căreia fratele defunctei G.C. - G.T. ar fi vinovat de uciderea acesteia, neexistând o hotărâre de condamnare definitivă și irevocabilă în acest sens. Dacă afirmațiile lui N.L. ar fi adevărate (dacă s-ar fi dovedit că G.T. este autorul unui omor săvârșit asupra defunctei G.C.), acesta ar fi fost exheredat pe temei de nedemnitate de la succesiunea lăsată de defuncta G.C., dar nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care să se stabilească vinovăția lui G.T. pentru moartea sorei sale G.C. Astfel, instanța de fond a concluzionat că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător T.A., întrucât nu există indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni prevăzută în Codul penal sau alte legi speciale.

Actele premergătoare administrate de procuror în cursul soluționării cauzei cu nr. 322/P/2008 se circumscriu temeiurilor legale uzitate de procuror, iar soluțiile date prin cele două rezoluții atacate sunt temeinice și legale, susținerile petentului din plângere neavând temei legal. Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, petentul N.L. a declarat recurs, solicitând, în esență, anularea sentinței pronunțată de intimată și tragerea la răspundere penală a celor vinovați de moartea numitei G.C., inclusiv a intimatei, întrucât a soluționat cauza având cunoștință de fapta de omor. Examinând hotărârea instanței de fond, sub aspectul motivelor de recurs invocate și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prin Rezoluția nr. 322/P/2008 din 30 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus în mod temeinic și legal soluția de neîncepere a urmării penale față de intimata judecător T.A., întrucât, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă indiciile săvârșirii vreunei infracțiuni. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, "judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali.

Eventuala nelegalitate a unei hotărâri judecătorești nu atrage răspunderea penală a judecătorului care a pronunțat-o, hotărârile judecătorești fiind supuse căilor legale de atac". Astfel, judecătorul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluția dispusă de intimată, nu constituie un temei suficient pentru angajarea răspunderii penale a acesteia, în lipsa existenței unor indicii clare cu privire la săvârșirea unor fapte penale.

În prezenta cauză, întrucât din actele premergătoare efectuate nu s-au putut identifica indicii care să confirme existența faptei, iar petentul nu a invocat și depus în susținerea afirmațiilor sale probe care să ateste o altă situație de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică. În consecință, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.L. împotriva Sentinței penale nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.L. împotriva Sentinței penale nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2009.