ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4380/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4380/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului, din examinarea

actelor

și lucrărilor dosarului

constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1764/C din 9

decembrie 2010 pronunțată

de Tribunalul

Brașov, a fost admisă excepția prescripției, dreptului la

acțiune și a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamanta SC S.

SA în contradictoriu cu pârâta Comuna Vulcan - prin

Primar, ca nefondată, în ceea ce privește revendicarea mobiliară și, ca

prescrisă, în ceea ce privește pretențiile constând în daune - interese

compensatorii.

În motivarea

hotărârii, având în vedere prevederile art. 1 și art. 3

din Decretul nr. 167/1958, prima instanță

a reținut, în esență, că

excepția

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Comuna

Vulcan -

prin Primar este întemeiată în ceea ce privește petitul subsidiar din acțiune,

respectiv obligarea pârâtei la plata de daune - interese reprezentând

contravaloarea a 10.002 mc masă lemnoasă.

Întrucât în contractul de furnizare din

17 noiembrie 1999 (fila 6 la

dosar nr. 7892/62/2009

al Tribunalului Brașov) părțile nu au stabilit un

termen de executare a

obligațiilor contractuale, în raport de prevederile art. 7 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958, tribunalul a apreciat că, la data formulării cererii de

chemare în judecată, dreptul la acțiune

al

reclamantei pentru daune - interese rezultând clin contractul anterior

menționat

era prescris.

Pe fond,

în ceea ce privește acțiunea reclamantei privind revendicarea imobiliară a

masei lemnoase în cantitate de 10.002 mc din trupul Ciuma, instanța a reținut,

în esență, ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantei vizând faptul ca

aceasta a devenit proprietara masei lemnoase în volum de 20.000 mc din Muntele

Ciuma, trup 24, la data încheierii contractului de furnizare din 17 noiembrie 1999.

S-a

constatat că în contractul părților a fost indicat ca obiect "livrare masă

lemnoasă în volum de 20.000 mc, în valoare de

1.300.000.000

lei" (art.

II,

pct. 1 din contract), iar potrivit art. V

pct.

l

din contract: "Conform H.C.L. nr. 42

din 15 noiembrie 2009 se atribuire masa

lemnoasă din Muntele Ciuma în

compensarea datoriei de

1.300.000.000 lei

pentru lucrările executate, recepționate și neachitate

la investiția

alimentare cu gaz metan a localității Vulcan".

Astfel,

în condițiile în care s-a efectuat o dare în plată de către

pârâtă a masei lemnoase susindicate, pentru ca

reclamanta SC S.

SA să devină proprietara acestei mase lemnoase, a

apreciat prima

instanță, era necesară

individualizarea acestei mase lemnoase, până la individualizare (măsurare și

marcare a arborilor) dreptul de proprietate

nefiind transmis reclamantei

(art. 1300 C. civ.).

În

consecință, nefiind proprietara masei lemnoase în litigiu,

acțiunea în revendicare formulată de reclamantă a

fost considerată ca

fiind nefondată.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanta SC S. SA a declarat apel, care a fost respins prin

decizia civilă nr. 107/Ap din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov - secția comercială.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a constatat că acțiunea dedusă judecății are ca obiect

obligarea pârâtei la predarea masei lemnoase obținută de reclamantă în baza

contractului din 16 noiembrie 1999.

Reclamata

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ. privind acțiunea în

revendicare, deși. din motivele invocate, rezultă că cererea are caracterul

unei acțiuni personale derivate din contract. Având în vedere precizările exprese

ale reclamantei cu privire la natura acțiunii și principiul disponibilității

părții, instanța de apel a menținut calificarea juridică a acțiunii deduse

judecății ca fiind acțiune în revendicare.

Curtea a reținut, în esență, că

prevederile art. 1909 C. civ. pot fi invocate doar de terțul dobânditor de bună

- credință al bunului, de la un detentor precar, căruia adevăratul proprietar i

l-a încredințat de bunăvoie. Terțul dobânditor care are posesia bunului trebuie

să exercite o posesie reală, utilă și neviciată.

S-a

arătat că dispoziția legală evocată nu este aplicabilă proprietarului care a

pierdut posesia bunului în alt mod decât prin desesizarea de bunăvoie. În

concordanță cu cele reținute de prima instanță, s-a apreciat că, în raport de

prevederile art. 1300 C. civ., apelanta-reclamantă nu este proprietara lucrului

dat în plată, întrucât masa lemnoasă nu a fost individualizată și nici predată.

Această

masă lemnoasă nu s-a aflat în posesia apelantei reclamante, astfel încât nu

sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 1909 C. civ. privind

revendicarea mobiliară.

Cât

privește excepția prescripției dreptului la acțiune a daunelor - interese, s-a

apreciat corecta aplicare a dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958,

față de data formulării acțiunii - 8 octombrie 2009 și data încheierii

contractului - 17 noiembrie 1999, respectiv data emiterii actelor de punere în

valoare din data de 31 august 2006, termenul legal de 3 ani fiind depășit.

Instanța

a reținut că nepronunțarea asupra excepției lipsei obiectului pricinii nu

atrage nulitatea hotărârii judecătorești, excepția fiind neîntemeiată având în

vedere că acțiunea are ca obiect obligația de predare a masei lemnoase și

daunele - interese.

Sub aspectul prevederilor art. 6 alin.

(1) C.E.D.O. și ale art. 1 din Protocolul 1 s-a reținut că nu a fost încălcat

dreptul de proprietate al apelantei reclamante în condițiile în care acest

drept nu a fost justificat față de dispozițiile art. 1300 C. civ.

În termen legal, reclamanta SC S. SA

Brașov a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate, și rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost

formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în toate

fazele procesuale.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta, susține, în esență, că reținerile

instanței de fond sunt contrare clauzelor stipulate între părți.

Arată că

potrivit art. 3 din contractul încheiat, pârâta avea obligația de a depune

studiul silvopastoral referitor la existența masei lemnoase pe perioada de

exploatare.

Instanța

de fond, consideră recurenta, a golit de efecte juridice atât esența acțiunii

în revendicare mobiliară, cât și cea în pretenții izvorâte din contract.

În

opinia recurentei, hotărârea instanței de fond este criticabilă și din punct de

vedere procedural, având în vedere că la termenul de judecată din data de 21

noiembrie 2010 instanța de fond a pus în discuția părților excepția autorității

de lucru judecat pe care a respins-o, iar din cuprinsul dosarului sau a

hotărârii judecătorești nu rezultă că s-ar fi pronunțat și referitor la

celelalte excepții invocate.

Recurenta

solicită analizarea dreptului său de proprietate și prin prisma art. 6 din C.E.D.O.

și art. 1 din Protocolul

nr. 1.

În raport de

prevederile anterior evocate, consideră că i-a fost încălcat dreptul de

proprietate din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1.

În ceea

ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune apreciază că

aceasta a fost admisă în mod nelegal.

Totodată,

încheierea contractului dedus judecații și emiterea facturii cu mențiunea că a

fost vândută către societatea reclamantă cantitatea de 20.000 mc, din care

intimata își îndeplinește obligația pentru cantitatea de 10.000 mc, iar pentru

diferența de 10.000 mc aceasta refuză, a dat naștere la alt raport juridic, pe

care instanțele de judecată anterioare nu l-au reținut.

Recurenta critică decizia atacată și

din perspectiva reținerii

de către instanța

de apel a faptului că actele de punere în valoare

din data de 31 august

2006 au vizat o cantitate de masă lemnoasă care nu are legătură cu obiectul

litigiului dedus judecații și a faptului că nu are importanță sub aspectul

revendicării

împrejurarea că intimata nu a

depus studiul silvospastoral.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata -

pârâtă

Comuna Vulcan -

prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în

raport de

motivele de

recurs și de susținerile din întâmpinare, constată următoarele:

Reclamanta

a formulat recurs împotriva deciziei nr. 107/Ap/2011, criticând-o pentru

nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând modificarea

deciziei și

rejudecarea cauzei cu consecința

admiterii acțiunii, astfel cum a fost

formulată.

Unul

dintre motivele de recurs se referă la reiterarea motivului

de apel referitor la nepronunțarea curții de apel

asupra unei excepții

invocate la instanța de fond, excepție asupra

căreia nici instanța de apel nu s-a pronunțat.

Astfel,

reclamanta precizează că potrivit încheierii din 19 octombrie 2010, dosar fond,

au fost invocate trei excepții și anume excepția privind autoritatea de lucru

judecat, excepția lipsei de interes

în

promovarea acțiunii, și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar

instanța

de fond nu s-a pronunțat asupra excepției referitoare la lipsa de interes în

promovarea acțiunii, a respins excepția privind autoritatea lucrului judecat și

a unit cu fondul cauzei excepția privind prescripția dreptului la acțiune, pe

care a admis-o și în consecință a respins acțiunea.

Intimata

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, fără a

face vorbire în întâmpinare de nepronunțarea curții de apel asupra excepției

lipsei de interes în promovarea acțiunii.

Înalta Curte, analizând cu prioritate motivul de recurs

privind nepronunțarea asupra unei excepții reține că referitor la nepronunțarea

instanței de fond asupra

excepției lipsei obiectului acțiunii, curtea de

apel a constatat că „nepronunțarea asupra excepției lipsei obiectului

pricinii

nu atrage nulitatea hotărârii judecătorești, excepția fiind neîntemeiată, având

în vedere că acțiunea are ca obiect obligația de predare a masei lemnoase și

daune - interese".

Potrivit art. 297 alin. (2) C. proc.

civ., atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a

judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată

și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre rejudecare.

În

speță, curtea de apel a invocat dispozițiile precizate,

pronunțându-se direct cu privire la excepție, deși, reținând corect că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției, trebuia să anuleze

sentința

și să rețină procesul spre rejudecare.

În

raport de aceste considerente, înalta Curte constată că acest motiv de recurs

este întemeiat și făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3), coroborate

cu dispozițiile art. 312 alin.

(1)

C.

proc. civ.

urmează să admită recursul, să

caseze decizia și să trimită cauza spre

rejudecare aceleași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării apelului, curtea va avea în vedere analizarea tuturor motivelor de

recurs și susținerilor din întâmpinare, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Brașov

împotriva

deciziei civile nr. 107/Ap din 30 noiembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov - secția

comercială, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 noiembrie 2012