ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4380/2012

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1764/C din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă excepția prescripției, dreptului la acțiune și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta Comuna Vulcan - prin Primar, ca nefondată, în ceea ce privește revendicarea mobiliară și, ca prescrisă, în ceea ce privește pretențiile constând în daune - interese compensatorii. În motivarea hotărârii, având în vedere prevederile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, prima instanță a reținut, în esență, că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Comuna Vulcan - prin Primar este întemeiată în ceea ce privește petitul subsidiar din acțiune, respectiv obligarea pârâtei la plata de daune - interese reprezentând contravaloarea a 10.002 mc masă lemnoasă.

Întrucât în contractul de furnizare din 17 noiembrie 1999 (fila 6 la dosar nr. 7892/62/2009 al Tribunalului Brașov) părțile nu au stabilit un termen de executare a obligațiilor contractuale, în raport de prevederile art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, tribunalul a apreciat că, la data formulării cererii de chemare în judecată, dreptul la acțiune al reclamantei pentru daune - interese rezultând clin contractul anterior menționat era prescris.

Pe fond, în ceea ce privește acțiunea reclamantei privind revendicarea imobiliară a masei lemnoase în cantitate de 10.002 mc din trupul Ciuma, instanța a reținut, în esență, ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantei vizând faptul ca aceasta a devenit proprietara masei lemnoase în volum de 20.000 mc din Muntele Ciuma, trup 24, la data încheierii contractului de furnizare din 17 noiembrie 1999. S-a constatat că în contractul părților a fost indicat ca obiect "livrare masă lemnoasă în volum de 20.000 mc, în valoare de 1.300.000.000 lei" (art. II, pct. 1 din contract), iar potrivit art. V pct. l din contract: "Conform H.C.L.

nr. 42 din 15 noiembrie 2009 se atribuire masa lemnoasă din Muntele Ciuma în compensarea datoriei de 1.300.000.000 lei pentru lucrările executate, recepționate și neachitate la investiția alimentare cu gaz metan a localității Vulcan". Astfel, în condițiile în care s-a efectuat o dare în plată de către pârâtă a masei lemnoase susindicate, pentru ca reclamanta SC S. SA să devină proprietara acestei mase lemnoase, a apreciat prima instanță, era necesară individualizarea acestei mase lemnoase, până la individualizare (măsurare și marcare a arborilor) dreptul de proprietate nefiind transmis reclamantei (art. 1300 C. civ.). În consecință, nefiind proprietara masei lemnoase în litigiu, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă a fost considerată ca fiind nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC S. SA a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 107/Ap din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția comercială. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a constatat că acțiunea dedusă judecății are ca obiect obligarea pârâtei la predarea masei lemnoase obținută de reclamantă în baza contractului din 16 noiembrie 1999. Reclamata și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 C. civ. privind acțiunea în revendicare, deși. din motivele invocate, rezultă că cererea are caracterul unei acțiuni personale derivate din contract. Având în vedere precizările exprese ale reclamantei cu privire la natura acțiunii și principiul disponibilității părții, instanța de apel a menținut calificarea juridică a acțiunii deduse judecății ca fiind acțiune în revendicare.

Curtea a reținut, în esență, că prevederile art. 1909 C. civ. pot fi invocate doar de terțul dobânditor de bună - credință al bunului, de la un detentor precar, căruia adevăratul proprietar i l-a încredințat de bunăvoie. Terțul dobânditor care are posesia bunului trebuie să exercite o posesie reală, utilă și neviciată. S-a arătat că dispoziția legală evocată nu este aplicabilă proprietarului care a pierdut posesia bunului în alt mod decât prin desesizarea de bunăvoie. În concordanță cu cele reținute de prima instanță, s-a apreciat că, în raport de prevederile art. 1300 C. civ., apelanta-reclamantă nu este proprietara lucrului dat în plată, întrucât masa lemnoasă nu a fost individualizată și nici predată.

Această masă lemnoasă nu s-a aflat în posesia apelantei reclamante, astfel încât nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 1909 C. civ. privind revendicarea mobiliară. Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune a daunelor - interese, s-a apreciat corecta aplicare a dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, față de data formulării acțiunii - 8 octombrie 2009 și data încheierii contractului - 17 noiembrie 1999, respectiv data emiterii actelor de punere în valoare din data de 31 august 2006, termenul legal de 3 ani fiind depășit. Instanța a reținut că nepronunțarea asupra excepției lipsei obiectului pricinii nu atrage nulitatea hotărârii judecătorești, excepția fiind neîntemeiată având în vedere că acțiunea are ca obiect obligația de predare a masei lemnoase și daunele - interese.

Sub aspectul prevederilor art. 6 alin. (1) C.E.D.O. și ale art. 1 din Protocolul 1 s-a reținut că nu a fost încălcat dreptul de proprietate al apelantei reclamante în condițiile în care acest drept nu a fost justificat față de dispozițiile art. 1300 C. civ. În termen legal, reclamanta SC S. SA Brașov a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, și rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta, susține, în esență, că reținerile instanței de fond sunt contrare clauzelor stipulate între părți. Arată că potrivit art. 3 din contractul încheiat, pârâta avea obligația de a depune studiul silvopastoral referitor la existența masei lemnoase pe perioada de exploatare.

Instanța de fond, consideră recurenta, a golit de efecte juridice atât esența acțiunii în revendicare mobiliară, cât și cea în pretenții izvorâte din contract. În opinia recurentei, hotărârea instanței de fond este criticabilă și din punct de vedere procedural, având în vedere că la termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2010 instanța de fond a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat pe care a respins-o, iar din cuprinsul dosarului sau a hotărârii judecătorești nu rezultă că s-ar fi pronunțat și referitor la celelalte excepții invocate. Recurenta solicită analizarea dreptului său de proprietate și prin prisma art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1. În raport de prevederile anterior evocate, consideră că i-a fost încălcat dreptul de proprietate din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune apreciază că aceasta a fost admisă în mod nelegal.

Totodată, încheierea contractului dedus judecații și emiterea facturii cu mențiunea că a fost vândută către societatea reclamantă cantitatea de 20.000 mc, din care intimata își îndeplinește obligația pentru cantitatea de 10.000 mc, iar pentru diferența de 10.000 mc aceasta refuză, a dat naștere la alt raport juridic, pe care instanțele de judecată anterioare nu l-au reținut. Recurenta critică decizia atacată și din perspectiva reținerii de către instanța de apel a faptului că actele de punere în valoare din data de 31 august 2006 au vizat o cantitate de masă lemnoasă care nu are legătură cu obiectul litigiului dedus judecații și a faptului că nu are importanță sub aspectul revendicării împrejurarea că intimata nu a depus studiul silvospastoral.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata - pârâtă Comuna Vulcan - prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare, constată următoarele: Reclamanta a formulat recurs împotriva deciziei nr. 107/Ap/2011, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând modificarea deciziei și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată. Unul dintre motivele de recurs se referă la reiterarea motivului de apel referitor la nepronunțarea curții de apel asupra unei excepții invocate la instanța de fond, excepție asupra căreia nici instanța de apel nu s-a pronunțat.

Astfel, reclamanta precizează că potrivit încheierii din 19 octombrie 2010, dosar fond, au fost invocate trei excepții și anume excepția privind autoritatea de lucru judecat, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, și excepția prescripției dreptului la acțiune, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției referitoare la lipsa de interes în promovarea acțiunii, a respins excepția privind autoritatea lucrului judecat și a unit cu fondul cauzei excepția privind prescripția dreptului la acțiune, pe care a admis-o și în consecință a respins acțiunea. Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, fără a face vorbire în întâmpinare de nepronunțarea curții de apel asupra excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii.

Înalta Curte, analizând cu prioritate motivul de recurs privind nepronunțarea asupra unei excepții reține că referitor la nepronunțarea instanței de fond asupra excepției lipsei obiectului acțiunii, curtea de apel a constatat că „nepronunțarea asupra excepției lipsei obiectului pricinii nu atrage nulitatea hotărârii judecătorești, excepția fiind neîntemeiată, având în vedere că acțiunea are ca obiect obligația de predare a masei lemnoase și daune - interese". Potrivit art. 297 alin. (2) C. proc. civ., atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre rejudecare.

În speță, curtea de apel a invocat dispozițiile precizate, pronunțându-se direct cu privire la excepție, deși, reținând corect că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției, trebuia să anuleze sentința și să rețină procesul spre rejudecare. În raport de aceste considerente, înalta Curte constată că acest motiv de recurs este întemeiat și făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3), coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare aceleași instanțe. Cu ocazia rejudecării apelului, curtea va avea în vedere analizarea tuturor motivelor de recurs și susținerilor din întâmpinare, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Brașov împotriva deciziei civile nr. 107/Ap din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția comercială, casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012