ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; Prin sentința penală nr. 70 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 24/753/2010, în baza art. 461 lit. a) C. proc. pen., a fost admisă contestația la executare formulată de judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Militar Teritorial București, privitoare la executarea pedepselor ce au fost aplicate condamnatului G.N., prin sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 127/1982. Au fost anulate formele de executare întocmite în temeiul sentinței penale nr. 33 din 14 aprilie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 127/1982.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor aflate la dosarul cauzei, a reținut că prin referatul întocmit de judecătorul delegat cu executările penale la Tribunalul Militar Teritorial București și înregistrat sub nr. 24/753/2010, această instanță a fost sesizată pentru judecarea contestației la executare privitoare la executarea pedepselor ce au fost aplicate prin sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București - condamnatului G.N., respectiv: - pedeapsa cu moartea și confiscarea totală a averii, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de atentat împotriva unei colectivități, faptă prevăzută și pedepsită de art. 161 C. pen.; - 20 de ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 10 ani, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de complot, faptă prevăzută și pedepsită de art. 167 alin. (1), (3) și (4) C. pen.; - 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 10 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orândurii socialiste, faptă prevăzută și pedepsită de art. 166 alin. (2) C. pen.; - 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în paguba avutului obștesc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208-209 lit. a), e), g) C. pen., rap.

la art. 224 alin. (1) C. pen., pedeapsă care a fost grațiată cu 1/6 potrivit art. 2 din Decretul nr. 189/1981, urmând să fie executată de către condamnat o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani și 10 luni; - 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în paguba avutului obștesc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208-209 lit. a), c) și e) C. pen., raportat la art. 224 alin. (1) C. pen.; - 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 245 alin. (1) C. pen.; - accesorie ce constă în interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe durata menționată de art. 71 C. pen.; - accesorie ce constă în degradarea militară aplicată în temeiul art. 67 C. pen.

În motivarea acestei contestații la executare, s-a arătat că la data de 11 iunie 1982, Tribunalul Militar Teritorial a emis mandatul de executare a pedepsei nr. PP/1982, iar condamnatul a fost dat în urmărire generală la data de 08 iulie 1982 prin Ordinul nr. S/333182. În raport de situația expusă mai sus, în temeiul art. 461 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat Tribunalului să se constate că în conformitate cu dispozițiile: - art. 1 din Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988 infracțiunile de furt calificat în dauna avutului obștesc și cea de trecere frauduloasă a frontierei pentru săvârșirea cărora s-au aplicat pedepse condamnatului G.N. au fost amnistiate; - art. 2 din Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988, pedepsele cu închisoarea de 20 de ani aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 167 alin. (1), (3) și (4) C. pen.

și închisoarea de 15 ani aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 166 alin. (2) C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 10 ani au fost reduse la jumătate; - art. 3 din Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988, pedeapsa cu moartea care s-a aplicat condamnatului G.N., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 161 C. pen., a fost comutată în pedeapsa închisorii de 20 de ani. Totodată, s-a solicitat instanței să aprecieze dacă sunt incidente disp. art. 126 C. pen., urmând să: - se constate prescripția executării pedepselor; - se anuleze mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. PP/1982 emis la data de 11 iunie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial București.

În dovedirea contestației au fost anexate sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, precum și dosarul penal nr. 127/1982 în care a fost pronunțată hotărârea mai sus menționată. S-a mai reținut că această contestație este întemeiată și pe cale de consecință, a fost admisă în temeiul art. 461 lit. a) C. proc. pen., fiind schimbat temeiul de drept din art. 361 alin. (1) lit. d) Teza a ll-a C. proc. pen. (împlinirea prescripției executării), în art. 461 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (s-a pus în executare o hotărâre penală care este definitivă). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, motivat de faptul că nu s-a pus în discuție administrarea unor probe, dar și faptul că, condamnatul nu a fost legal citat.

Prin decizia penală nr. 39 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, a fost admis recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, împotriva sentinței penale nr. 70 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Teritorial Militar București, privind pe intimatul-condamnat G.N., pe care a casat-o și a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță. Ultimul act procedural de la care se reia procesul penal este sesizarea judecătorului delegat cu executările penale nr. 24/753/2010 din 16 martie 2010. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență că este întemeiată critica Parchetului privind nepunerea în discuție a probelor în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, încălcare care a constat în solicitarea dosarului de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității înainte de primul termen de judecată. S-a mai reținut că prima instanță a încălcat și prevederile art. 317 C. proc. pen., potrivit cărora, judecata se mărginește la fapta și persoana cu care a fost sesizată. Deși a fost învestită cu o contestație la executare în temeiul art. 361 lit. d) C. proc. pen., prima instanță s-a pronunțat în baza disp. art. 461 lit. a) C. proc. pen., considerând că hotărârea de condamnare a numitului G.N.

nu este executorie. În acest mod, prima instanță nu a respectat limitele învestirii sale. Hotărârea instanței fiind dată cu nerespectarea limitelor legale și greșita aplicare a legii, s-a apreciat că se impune admiterea recursului și rejudecarea cauzei. La rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Militar Teritorial București la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. 24/Rj/753/2010. Prin sentința penală nr. 9 din 1 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, în dosarul mai sus rubricat, în baza art. 436 1 alin. (2) Teza I C. proc. pen., rap. la art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 28 pct. 1 lit. a) și art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Militar Teritorial București, privind pedepsele aplicate condamnatului G.N.

prin sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 a Tribunalului Militar Teritorial București în favoarea Curții de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, contestația la executare este subsecventă condamnării, așa încât, determinarea competenței trebuie să urmeze regimul judecății cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, așa cum este cazul prezentei contestații la executare. S-a apreciat că în această situație, față de caracterul autonom al contestației la executare se impune să fie incidență regula „tempus regis actum" în aplicarea normelor de procedură penală. Cu alte cuvinte, infracțiunea pentru care a fost condamnat contestatorul s-a judecat de o instanță care la data soluționării nu mai este competentă să judece cauza în primă instanță, competența revine acelei instanțe care, potrivit noii legi are dreptul să judece pricina, sau organului corespunzător în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Condamnatul G.N. a fost civil la data săvârșirii infracțiunilor (anul 1981) la fel ca și alte persoane condamnate în aceeași cauză, dată la care normele procesual penale stabileau în sarcina instanțelor militare competența materială și personală a judecării faptelor pentru care s-a pronunțat condamnarea. În prezent, Tribunalul Militar Teritorial este competent să judece în primă instanță infracțiuni săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu de militari până la gradul de colonel inclusiv, iar în caz de conexitate sau indivizibilitate dacă una dintre instanțe este civilă, iar alta militară, competența revine instanței civile. Potrivit noilor modificări, Curțile de Apel judecă în primă instanță infracțiunile prevăzute în art. 155-173 C. pen., precum și infracțiunile privind siguranța națională a României prevăzute în legi speciale [art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen.]. În consecință, s-a apreciat că instanța competentă să judece contestația la executare este Curtea de Apel Ploiești, față de împrejurarea că ultimul domiciliu cunoscut al condamnatului s-a aflat pe raza acestei instanțe. La Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată la data de 27 martie 2012 sub nr. 232/42/2012, condamnatul fiind citat atât la ultimul domiciliu cunoscut, dar și la domiciliul din Statele Unite ale Americii, așa cum rezultă din adresa înaintată de Poliția Orașului Boldești Scăieni nr. CC din 10 mai 2012. Prin sentința penală nr. 114 din 29 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul G.N.

în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București. S-a constatat conflict negativ de competență și s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. S-a reținut că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Prin urmare, situația din prezenta cauză se circumscrie dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. d), Teza a ll-a (prescripția executării pedepsei) C. proc. pen. În această situație, [art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.] conform art. 461 alin. (2) C. proc. pen., contestația la executare se face potrivit art. 460 alin. (1) C. proc. pen., respectiv la instanța de executare - Tribunalul Militar Teritorial București. Aspectele învederate de Tribunalul Militar Teritorial în sentința penală nr. 9 din 1 martie 2012 cu privire la decizia 83 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., precum și citatul din Tratatul de Procedură Penală, Partea specială, Volumul II, Editura P. București, al profesorului V.N., nu se circumscriu prezentei contestații la executare, situație în care, Curtea de Apel a apreciat că instanța competentă să soluționeze această cauză este Tribunalul Militar Teritorial București. Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Partea specială a C. proc. pen. reglementează cele trei faze ale procesului penal: urmărirea penală, judecata și executarea hotărârilor penale. Această din urmă fază presupune aducerea la îndeplinire a dispozițiilor din hotărârea penală; normele de drept care dau substanță acestei faze procesuale sunt atât cele care reglementează activitatea de punere în executare a hotărârilor, cât și cele prin care se soluționează schimbările și incidentele care pot surveni în cursul executării.

Prin urmare, contestația la executare, ca mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării, reprezintă o activitate jurisdicțională care face parte dintr-o fază a procesului penal, spre deosebire de reabilitare, care se situează în afara acestuia, într-o etapă post executorie. Din această perspectivă, împrejurarea că instanța care a judecat cauza în primă instanță nu mai are această competență în momentul formulării unei contestații la executare, este lipsită de relevanță pentru determinarea instanței competente să soluționeze eventualele incidente ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, acestea rămânând să fie rezolvate ca regulă de către instanța de executare, stabilită conform art. 418 C. proc.

pen. Pe de altă parte, decizia nr. 83 din 10 decembrie 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu-și poate găsi aplicabilitate în cauză, căci deciziile date în soluționarea recursurilor în interesul legii nu se aplică prin analogie, ci sunt obligatorii exclusiv cu privire la problema de drept pentru care această procedură a fost promovată; or, în speță, această decizie are în vedere determinarea instanței competente să se pronunțe asupra unei cereri de reabilitare judecătorească, iar nu asupra unei contestații la executare. Că așa stau lucrurile, o dovedește și faptul că aceeași chestiune (determinarea instanței competente să judece o cerere în cazul în care, la momentul introducerii acesteia, datorită modificărilor de competență, primei instanțe nu i-ar mai reveni competența de a judeca fondul în primă instanță) a primit o rezolvare diferită, prin raportare la materia căreia respectiva cerere se circumscrie.

Astfel, dacă în cazul reabilitării, cererea va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii (a se vedea decizia nr. 83/2007), în situația formulării unei cereri de revizuire, instanța competentă să o soluționeze este cea care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță (a se vedea decizia nr. 30/2006).

În fine, dincolo de aceste considerații teoretice, este de observat că în speță cauza se află în al doilea ciclu procesual, fiind trimisă spre rejudecare de către instanța de control judiciar aceleiași instanțe învestite inițial de condamnat; în aceste condiții, competența a fost determinată implicit de instanța de trimitere, căci în cazul în care s-ar fi considerat că nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, s-ar fi dispus rejudecarea cauzei de către instanța competentă, iar de nu de către instanța care a pronunțat hotărârea casată. Prin urmare, soluționând conflictul negativ de competență cu care a fost învestită, în baza art. 43 alin. (7) C. proc.

pen. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București, instanță căreia i se va trimite dosarul. Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul G.N. în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București, căreia i se va trimite dosarul. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul G.N., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2012.