ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

penale de față;

Prin sentința penală nr. 70 din 22

decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul

nr. 24/753/2010, în baza art. 461 lit. a) C. proc. pen., a fost admisă

contestația la executare formulată de judecătorul delegat cu executările penale

din cadrul Tribunalului Militar Teritorial București, privitoare la executarea

pedepselor ce au fost aplicate condamnatului G.N., prin sentința penală nr. 33

din 14 aprilie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr.

127/1982.

Au fost

anulate formele de executare întocmite în temeiul sentinței penale nr. 33 din

14 aprilie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr.

127/1982.

În baza art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas

în sarcina acestuia.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor aflate la dosarul

cauzei, a reținut că prin referatul întocmit de judecătorul delegat cu

executările penale la Tribunalul Militar Teritorial București și înregistrat

sub nr. 24/753/2010, această instanță a fost sesizată pentru judecarea

contestației la executare privitoare la executarea pedepselor ce au fost

aplicate prin sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 pronunțată de

Tribunalul Militar Teritorial București - condamnatului G.N., respectiv:

- pedeapsa cu

moartea și confiscarea totală a averii, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii

de atentat împotriva unei colectivități, faptă prevăzută și pedepsită de art.

161 C. pen.;

- 20 de ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe timp de 10 ani, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de complot,

faptă prevăzută și pedepsită de art. 167 alin. (1), (3) și (4) C. pen.;

- 15 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe timp de 10 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de propagandă

împotriva orândurii socialiste, faptă prevăzută și pedepsită de art. 166 alin.

(2) C. pen.;

- 7 ani

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în paguba

avutului obștesc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208-209 lit. a), e), g)

C. pen., rap. la art. 224 alin. (1) C. pen., pedeapsă care a fost grațiată cu

1/6 potrivit art. 2 din Decretul nr. 189/1981, urmând să fie executată de către

condamnat o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani și 10 luni;

- 5 ani

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în paguba

avutului obștesc, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208-209 lit. a), c) și e)

C. pen., raportat la art. 224 alin. (1) C. pen.;

- 3 ani

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a

frontierei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 245 alin. (1) C. pen.;

- accesorie

ce constă în interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., pe durata

menționată de art. 71 C. pen.;

- accesorie ce

constă în degradarea militară aplicată în temeiul art. 67 C. pen.

În motivarea

acestei contestații la executare, s-a arătat că la data de 11 iunie 1982,

Tribunalul Militar Teritorial a emis mandatul de executare a pedepsei nr. PP/1982,

iar condamnatul a fost dat în urmărire generală la data de 08 iulie 1982 prin

Ordinul nr. S/333182.

În raport de

situația expusă mai sus, în temeiul art. 461 lit. d) C. proc. pen., s-a

solicitat Tribunalului să se constate că în conformitate cu dispozițiile:

- art. 1 din

Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988 infracțiunile de furt calificat în dauna

avutului obștesc și cea de trecere frauduloasă a frontierei pentru săvârșirea

cărora s-au aplicat pedepse condamnatului G.N. au fost amnistiate;

- art. 2 din Decretul

nr. 11 din 26 ianuarie 1988, pedepsele cu închisoarea de 20 de ani aplicată

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 167 alin. (1), (3) și (4) C. pen.

și închisoarea de 15 ani aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 166 alin.

(2) C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 10 ani au fost reduse la jumătate;

- art. 3 din

Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988, pedeapsa cu moartea care s-a aplicat

condamnatului G.N., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 161 C. pen., a

fost comutată în pedeapsa închisorii de 20 de ani.

Totodată, s-a

solicitat instanței să aprecieze dacă sunt incidente disp. art. 126 C. pen.,

urmând să:

- se constate

prescripția executării pedepselor;

- se anuleze

mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. PP/1982 emis la data de 11

iunie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial București.

În dovedirea

contestației au fost anexate sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982

pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, precum și dosarul penal

nr. 127/1982 în care a fost pronunțată hotărârea mai sus menționată.

S-a mai

reținut că această contestație este întemeiată și pe cale de consecință, a fost

admisă în temeiul art. 461 lit. a) C. proc. pen., fiind schimbat temeiul de

drept din art. 361 alin. (1) lit. d) Teza a ll-a C. proc. pen. (împlinirea

prescripției executării), în art. 461 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (s-a pus

în executare o hotărâre penală care este definitivă).

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul

Militar Teritorial București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală,

motivat de faptul că nu s-a pus în discuție administrarea unor probe, dar și

faptul că, condamnatul nu a fost legal citat.

Prin decizia

penală nr. 39 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea Militară de Apel

București, a fost admis recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă

Tribunalul Militar Teritorial București, împotriva sentinței penale nr. 70 din

22 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Teritorial Militar București,

privind pe intimatul-condamnat G.N., pe care a casat-o și a dispus rejudecarea

cauzei de către prima instanță.

Ultimul act

procedural de la care se reia procesul penal este sesizarea judecătorului

delegat cu executările penale nr. 24/753/2010 din 16 martie 2010.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență că este întemeiată critica Parchetului

privind nepunerea în discuție a probelor în condiții de publicitate, oralitate și

contradictorialitate, încălcare care a constat în solicitarea dosarului de la Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității înainte de primul termen de judecată.

S-a mai reținut

că prima instanță a încălcat și prevederile art. 317 C. proc. pen., potrivit cărora,

judecata se mărginește la fapta și persoana cu care a fost sesizată. Deși a fost

învestită cu o contestație la executare în temeiul art. 361 lit. d) C. proc. pen.,

prima instanță s-a pronunțat în baza disp. art. 461 lit. a) C. proc. pen., considerând

că hotărârea de condamnare a numitului G.N. nu este executorie. În acest mod, prima

instanță nu a respectat limitele învestirii sale.

Hotărârea instanței

fiind dată cu nerespectarea limitelor legale și greșita aplicare a legii, s-a apreciat

că se impune admiterea recursului și rejudecarea cauzei.

La rejudecare,

cauza a fost înregistrată la Tribunalul Militar Teritorial București la data de

24 noiembrie 2011 sub nr. 24/Rj/753/2010.

Prin sentința

penală nr. 9 din 1 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București,

în dosarul mai sus rubricat, în baza art. 436

1

alin. (2) Teza I C. proc.

pen., rap. la art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 28 pct. 1 lit. a) și

art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare

a contestației la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări

Penale din cadrul Tribunalului Militar Teritorial București, privind pedepsele aplicate

condamnatului G.N. prin sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 a Tribunalului

Militar Teritorial București în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că, contestația la executare este subsecventă

condamnării, așa încât, determinarea competenței trebuie să urmeze regimul judecății

cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, așa cum este cazul prezentei contestații

la executare.

S-a apreciat că

în această situație, față de caracterul autonom al contestației la executare se

impune să fie incidență regula „tempus regis actum" în aplicarea normelor de

procedură penală.

Cu alte cuvinte,

infracțiunea pentru care a fost condamnat contestatorul s-a judecat de o instanță

care la data soluționării nu mai este competentă să judece cauza în primă instanță,

competența revine acelei instanțe care, potrivit noii legi are dreptul să judece

pricina, sau organului corespunzător în a cărei rază teritorială se află locul de

deținere.

Condamnatul G.N.

a fost civil la data săvârșirii infracțiunilor (anul 1981) la fel ca și alte persoane

condamnate în aceeași cauză, dată la care normele procesual penale stabileau în

sarcina instanțelor militare competența materială și personală a judecării faptelor

pentru care s-a pronunțat condamnarea.

În prezent, Tribunalul

Militar Teritorial este competent să judece în primă instanță infracțiuni săvârșite

în legătură cu îndatoririle de serviciu de militari până la gradul de colonel inclusiv,

iar în caz de conexitate sau indivizibilitate dacă una dintre instanțe este civilă,

iar alta militară, competența revine instanței civile.

Potrivit noilor

modificări, Curțile de Apel judecă în primă instanță infracțiunile prevăzute în

art. 155-173 C. pen., precum și infracțiunile privind siguranța națională a României

prevăzute în legi speciale [art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.].

În consecință,

s-a apreciat că instanța competentă să judece contestația la executare este Curtea

de Apel Ploiești, față de împrejurarea că ultimul domiciliu cunoscut al condamnatului

s-a aflat pe raza acestei instanțe.

La Curtea de Apel

Ploiești, cauza a fost înregistrată la data de 27 martie 2012 sub nr. 232/42/2012,

condamnatul fiind citat atât la ultimul domiciliu cunoscut, dar și la domiciliul

din Statele Unite ale Americii, așa cum rezultă din adresa înaintată de Poliția

Orașului Boldești Scăieni nr. CC din 10 mai 2012.

Prin sentința

penală nr. 114 din 29 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind

pe condamnatul G.N. în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București.

S-a constatat

conflict negativ de competență și s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație

și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

S-a reținut că

potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii

penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus

în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea

este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește

vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare;

d) când se invocă

amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare

a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Prin urmare, situația

din prezenta cauză se circumscrie dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. d), Teza

a ll-a (prescripția executării pedepsei) C. proc. pen.

În această situație,

[art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.] conform art. 461 alin. (2) C. proc. pen.,

contestația la executare se face potrivit art. 460 alin. (1) C. proc. pen., respectiv

la instanța de executare - Tribunalul Militar Teritorial București.

Aspectele învederate

de Tribunalul Militar Teritorial în sentința penală nr. 9 din 1 martie 2012 cu privire

la decizia 83 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite, art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., precum și citatul din Tratatul

de Procedură Penală, Partea specială, Volumul II, Editura P. București, al profesorului

V.N., nu se circumscriu prezentei contestații la executare, situație în care, Curtea

de Apel a apreciat că instanța competentă să soluționeze această cauză este Tribunalul

Militar Teritorial București.

Fiind învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Partea specială

a C. proc. pen. reglementează cele trei faze ale procesului penal: urmărirea penală,

judecata și executarea hotărârilor penale.

Această din urmă

fază presupune aducerea la îndeplinire a dispozițiilor din hotărârea penală; normele

de drept care dau substanță acestei faze procesuale sunt atât cele care reglementează

activitatea de punere în executare a hotărârilor, cât și cele prin care se soluționează

schimbările și incidentele care pot surveni în cursul executării.

Prin urmare, contestația

la executare, ca mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării,

reprezintă o activitate jurisdicțională care face parte dintr-o fază a procesului

penal, spre deosebire de reabilitare, care se situează în afara acestuia, într-o

etapă post executorie.

Din această perspectivă,

împrejurarea că instanța care a judecat cauza în primă instanță nu mai are această

competență în momentul formulării unei contestații la executare, este lipsită de

relevanță pentru determinarea instanței competente să soluționeze eventualele incidente

ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, acestea rămânând

să fie rezolvate ca regulă de către instanța de executare, stabilită conform

art. 418 C. proc. pen.

Pe de altă parte,

decizia nr. 83 din 10 decembrie 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu-și poate găsi aplicabilitate în cauză, căci deciziile

date în soluționarea recursurilor în interesul legii nu se aplică prin analogie,

ci sunt obligatorii exclusiv cu privire la problema de drept pentru care această

procedură a fost promovată; or, în speță, această decizie are în vedere determinarea

instanței competente să se pronunțe asupra unei cereri de reabilitare judecătorească,

iar nu asupra unei contestații la executare.

Că așa stau lucrurile,

o dovedește și faptul că aceeași chestiune (determinarea instanței competente să

judece o cerere în cazul în care, la momentul introducerii acesteia, datorită modificărilor

de competență, primei instanțe nu i-ar mai reveni competența de a judeca fondul

în primă instanță) a primit o rezolvare diferită, prin raportare la materia căreia

respectiva cerere se circumscrie.

Astfel, dacă în

cazul reabilitării, cererea va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza

în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii (a

se vedea decizia nr. 83/2007), în situația formulării unei cereri de revizuire,

instanța competentă să o soluționeze este cea care a judecat cauza în primă instanță,

chiar dacă la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor

legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei

în primă instanță (a se vedea decizia nr. 30/2006).

În fine, dincolo

de aceste considerații teoretice, este de observat că în speță cauza se află în

al doilea ciclu procesual, fiind trimisă spre rejudecare de către instanța de control

judiciar aceleiași instanțe învestite inițial de condamnat; în aceste condiții,

competența a fost determinată implicit de instanța de trimitere, căci în cazul în

care s-ar fi considerat că nu au fost respectate dispozițiile privind competența

după materie sau după calitatea persoanei, s-ar fi dispus rejudecarea cauzei de

către instanța competentă, iar de nu de către instanța care a pronunțat hotărârea

casată.

Prin urmare, soluționând

conflictul negativ de competență cu care a fost învestită, în baza art. 43

alin. (7) C. proc. pen. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București, instanță căreia i se va trimite

dosarul.

Văzând și disp.

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe contestatorul G.N. în favoarea Tribunalului Militar

Teritorial București, căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru contestatorul G.N., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 6 septembrie 2012.