ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3214/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 134/2010 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată

în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantul Ț.G.G. împotriva dispoziției nr. XX/2009

emisă de intimatul Primarul General al Municipiului București.

S-a reținut că reclamantului

nu i se cuvenea decât o cotă de 1/3 din partea de moștenire a defunctei Ț.M., conform

certificatului de moștenitor nr. RR/1983 emis de fostul Notariat de Stat al Județului

Olt.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul arătând că în mod greșit nu i s-a acordat întreaga cotă

succesorală cuvenită de pe urma autoarei sale, ci doar o cotă de 1/3.

Apelul a fost admis prin

decizia nr. 442 din 21 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

reținându-se că potrivit certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctei

Ț.M. reclamantul a moștenit din dreptul de proprietate asupra imobilului situat

în București, strada S. împreună cu alți doi comoștenitori, Ț.I. și S.T., fiecare

având o cotă de 1/3 din cota de ½. Singurul dintre moștenitori care a înțeles

să formuleze notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobil a fost reclamantul

Ț.G.

În temeiul art. 4

alin. (4) din Legea nr. 10/2001 într-o atare situație, moștenitorul care a depus

cererea, în speță reclamantul, profită și de cotele celorlalți moștenitori, care

nu au înțeles să apeleze la dispozițiile legii de reparație.

Așa fiind, s-a constatat

că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de întreaga cotă succesorală rămasă

de pe urma defunctei Ț.M., respectiv ½ din imobil.

Împotriva susmenționatei

hotărâri, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General,

criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., a susținut că hotărârea atacată nu conține, contrar dispozițiilor

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., argumentele care au justificat adoptarea soluției,

ci doar prezentarea cauzei în mod sumar.

Din examinarea actelor

anexate notificării a rezultat că notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate

și a calității de persoană îndreptățită la restituire, obligație ce-i incumbă potrivit

art. 22 din Normele date în aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001, deși termenul

de depunere a acestora a fost succesiv prelungit.

Instanța de judecată urma

să analizeze legalitatea/nelegalitatea dispoziției atacate doar în raport de actele

prezentate în etapa administrativă a producerii și nu în cursul celei judiciare.

Reclamantul avea totodată

obligația depunerii declarației prevăzute de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001

obligație căreia, de asemenea, nu i s-a conformat.

Referitor la calea de

atac dedusă judecății, se constată următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, (…), motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor (…)”.

Textul legal enunțat instituie,

obligația indicării fiecărui motiv de recurs, ca și a dezvoltării sale, ceea ce

implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii

în fapt și în drept, dat fiind specificul căii de atac menționate, cale extraordinară

de atac, care pretinde acuratețe și rigurozitate, limitată fiind exclusiv la cazurile

de nelegalitate pretinse de textul art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. ce o reglementează.

Recursul nu se poate limita

la o simplă indicare „de formă” a textelor ce-l reglementa și nici nu permite analizarea

hotărârii, potrivit cerințelor aceluiași text, a unor motive de recurs confuze,

imprecise, cu caracter general, prin înșiruirea unor dispoziții legale ce nu au

legătură cu cauza și care astfel nu permite încadrarea lor în nici unul dintre motivele

de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., neregularitate

a cererii de recurs ce este sancționată cu nulitatea sa.

Prin urmare, invocarea

la modul general a nemotivării hotărârii în accepțiunea dispozițiilor art. 261

alin. (5) C. proc. civ., în absența dezvoltării concrete a acestui motiv de recurs,

încadrat global și formal în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca și a

aceleia privind nedovedirea dreptului de proprietate și deci a calității de persoană

îndreptățită la restituire, încadrat în același motiv de recurs, în lipsa indicării

greșelilor anume imputate relativ la acest aspect, se constituie în simple afirmații,

nesusceptibile a fi încadrate în motivul de recurs evocat.

În consecință, față de

cele ce preced și văzând că în cauză nu se constată existența unor motive de ordine

publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (1) C.

proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei

nr. 442 A din 21 iunie 2010 a Curții de Apel București, ecția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2011.