- Dosarul nr.
- 4387/4/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 19 octombrie 2010
Decizia nr. 3667/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 4387/4/2010 — recurs împotriva deciziei nr. 538/2010 a Tribunalului București
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1295 din data de 21 iunie 2010 a Judecătoriei sectorului 4 București, inculpatul B.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel. Prin Decizia penală nr. 538/A din 25 august 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului. Inculpatul a declarat recurs, cauza fiind înregistrată spre soluționare pe rolul Curții de Apel București. Prin încheierea recurată, din data de 4 octombrie 2010, Curtea de Apel București, ca instanță de recurs, a menținut starea de arest a inculpatului.
Or, potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen. numai încheierea dată în primă instanță și în apel prin care se dispune menținerea arestării preventive poate fi atacată, separat, cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore, după caz, de la pronunțare sau de la comunicare. „Per a contrarie”, încheierea dată în recurs prin care se menține starea de arest a inculpatului nu poate fi recurată. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii din 04 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4387/4/2010 (nr. 2351/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 octombrie 2010. Procesat de GGC - CT