Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
11176/299/2009
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
20 aprilie 2010

Decizia nr. 1535/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 11176/299/2009 — recurs împotriva sentinței nr. 8/2010 a Judecătoriei Sectorului 1

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, inculpatul M.M.M., a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c) C. pen. Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, prin Decizia penală nr. 95/ A din 12 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul a atacat-o cu recurs. Prin încheierea de ședință din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie sesizată cu judecarea recursului a procedat conform art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc.

pen., a menținut starea de arest și a menținut termenul fixat pentru 21 aprilie 2010 în vederea judecării recursului. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul. Recursul este inadmisibil. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, sesizată cu judecarea recursului declarat de inculpat, la primirea dosarului a procedat conform art. 300 1 raportat la art. 160 b C. proc. pen. și a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive și a dispus menținerea măsurii. Dispozițiile art. 160 b alin. (4) C. proc. pen. nu sunt aplicabile în cauză. Potrivit art. 141 C. proc.

pen., încheierea dată în primă instanță și apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă. Rezultă din aceste dispoziții că împotriva încheierilor de menținere a arestării preventive pronunțate în recurs nu se poate declara recurs. Așa fiind, urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul să fie respins ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.M.M. împotriva încheierii din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 11176/299/2009 (837/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 aprilie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.