ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1218/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 5 septembrie 2008,

reclamanții B.A.I., M.S.V. și R.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A.

și D.G.I.P.I. București, obligarea pârâților la plata primelor de concediu

egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, ce se cuvin

reclamanților, în calitate de polițiști – funcționari publici din cadrul M.I.R.A.,

actualizate cu coeficientul de inflație, pentru anii 2002 și 2003.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt polițiști în cadrul M.I.R.A., făcând precizări în

ceea ce privește perioada pentru care solicită plata primelor de concediu în

cadrul structurilor în care au funcționat în perioada 1 ianuarie 2002 – 31

decembrie 2003.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 247 din 8

octombrie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamanții B.A.I., M.S.V. și R.D.

în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și D.G.I.P.I.

În motivarea soluției s-a

reținut că, în raport cu prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 360/2002,

reclamanților le sunt aplicabile, până la adoptarea legii privind salarizarea

polițiștilor – respectiv O.G. nr. 38/2002, dispozițiile legale referitoare la

salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice

de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv

dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine

publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale

personalului civil din aceste instituții.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs în termen, reclamanții B.A.I., M.S.V. și R.D., criticând-o

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, le sunt aplicabile

prevederile O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de

odihnă suspendate pe perioada 2001 - 2006, întrucât sunt funcționari publici cu

statut special, act normativ la care instanța de fond nu face referire.

Examinând sentința atacată,

critica formulată în recurs, probele administrate în cauză, dispozițiile legale

incidente pricinii și față de prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici reglementează regimul general al raporturilor

juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală

și prevede în art. 5 alin. (1) lit. f) că pot beneficia de statute speciale,

funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul poliției și

altor structuri ale M.I.R.A., ca atare pentru polițiști, Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului este lege specială față de Legea nr. 188/1999.

În consecință, potrivit art.

78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, prevederile acestei legi se completează cu

cele ale Legii nr. 188/1999, numai în situația în care, un anumit domeniu, de

exemplu cel al drepturilor bănești ale polițiștilor nu este reglementat în

legea specială a acestora, situație diferită de cea dedusă judecății, deoarece

domeniul acestor drepturi bănești ale polițiștilor este reglementat de art.  28

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, care se completează cu art. 37 alin. (2)

din O.G. nr. 38/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 78

alin. (2) din Legea nr.  360/2002, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 38/2002,

reclamanților – recurenți le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea

și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare

națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv dispozițiile Legii nr.

138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din

instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță

națională, precum și acordarea unor drepturi salariale, personalului civil din

aceste instituții.

Rezultă că, așa cum corect a

reținut instanța de fond, pentru perioada 2002 - 2003, în cazul reclamanților

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (2) devenit art. 35 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci dispozițiile

Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și

siguranță națională.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007,

pronunțându-se în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la

aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare referitoare la

acordarea primei de concediu de odihnă a decis că „ prima de concediu,

respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor

2004 – 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată”.

Așadar, polițiștii

beneficiază de acordarea primei de concediu pentru perioada anilor 2004 – 2006

în baza dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

O.U.G. nr. 146/2007 pentru

aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada

2001-2006 de care fac vorbire recurenții nu aduce nici o modificare a

reglementărilor legale în materie ci prevede „modalitatea de plată a primelor

acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din

actele normative a căror aplicare a fost suspendată, prin legile bugetare

anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 –

2006”, în condițiile în care respectivele acte normative au prevăzut acordarea

respectivelor prime.

În consecință, se va

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.A.I., M.S.V. și de R.D. împotriva sentinței civile nr. 247 din 8 octombrie

2008 a Curți de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.