ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 908/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, la data de 11 aprilie 2008, reclamanta SC B.I. SRL, în contradictoriu

cu pârâții Statul Roman, prin C.A.D.N.R. SA și Consiliul Local al Orașului O., a

contestat în instanță hotărârea din 25 februarie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea contestată s-a stabilit

ca reclamanta sa fie expropriată cu suprafața de 474 m.p., iar valoarea despăgubirilor

să fie de 260.647,60 RON (echivalentul a 70.967,00 euro), adică 549,88 RON/m.p.

(149,71 euro/m.p.). A precizat că nu este de acord cu valoarea despăgubirilor stabilite

prin hotărârea contestată întrucât suma respectiva nu reprezintă valoarea de piața

a terenului expropriat.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrărilor de construcție

de autostrăzi și drumuri naționale și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru utilitate publică.

La termenul din 15 septembrie 2008 instanța a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local O., pentru considerentele

arătate în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin sentința civilă nr. 989 din 01 iulie 2009, Tribunalul

București, secția a

IV-

a civilă, a admis acțiunea și a stabilit cuantumul despăgubirilor

pentru terenul expropriat prin hotărârea din 25 februarie 2008 la 850.902 euro echivalent

în RON la data plății, stabilit in funcție de cursul Băncii Naționale Române.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut

următoarele:

Prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 3

din 25 februarie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru

terenul în suprafață de 474 m.p., situat în O., str. H.C.C., expropriat în baza

aceleiași hotărâri, s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 260.647,60 RON,

echivalentul a 70.967 euro, din care 47.400 euro pentru teren iar 23.567 euro pentru

investițiile existente pe acest teren.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului

sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În conformitate cu art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul

imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților

administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept

la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării

acestora, în condițiile prezentei legi.

Tribunalul a procedat în conformitate cu dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora primind rezultatul expertizei, instanța

îl va compara cu oferta și pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea

acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator

și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

În privința modului de calcul al despăgubirilor, Tribunalul

a reținut că experții au calculat valoarea despăgubirii ținând cont de prețurile

cu care se vând.

În mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat,

în acest sens fiind anexate raportului de expertiză oferte de vânzare ale unor terenuri

similare celui expropriat.

Din concluziile raportului de expertiză s-a constatat

că valoarea propusă se încadrează între cea stabilită de expropriator și cea solicitată

de reclamantă.

Tribunalul a reținut că valoarea terenului este de 368.772

euro, astfel cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.R.,

înregistrat la data

de 02 februarie 2010 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția tardivității apelului.

În vederea soluționării excepției de tardivitate a apelului,

invocată de intimata-reclamantă, cauza a fost repusă pe rol, în complet de divergență

conform încheierii din data de 17 septemebrie 2010, în vederea administrării de

probatorii necesare pentru corecta soluționare a acestei excepții de procedură.

După administrarea probatoriilor (adresa din 28

octombrie 2010 prin care C.N.P.R. SA a comunicat instanței, faptul că recomandata

AR nr. 09933324310 a fost distribuită destinatarului în data de 22 octombrie 2009,

referatul întocmit de aprodul Tribunalului București, verificările efectuarea în

sistemul Ecris), Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constată că excepția

tardivității apelului este întemeiată și, prin decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2011,

în complet de divergență, a admis excepția tardivității declarării apelului și a

respins apelul ca tardiv formulat.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că sentința

Tribunalului a fost comunicată apelantului-pârât, sub semnătură și ștampilă de primire,

la data de 19 octombrie 2009, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii,

iar declarația de apel a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, la data de 02 februarie 2010, conform ștampilei de primire de pe cererea

de apel.

Cum declarația de apel putea fi depusă până cel mai târziu

la data de 04 noiembrie 2009, instanța a constatat că apelul a fost tardiv formulat.

În ceea ce privește recomandata din 21 octombrie-2009,

invocată de către apelantul pârât, instanța de apel a constatat, în baza acelorași

probatorii administrate în cauză, că aceasta cuprindea o declarație de apel formulată

de același apelant pârât, dar într-un alt Dosar, respectiv cel cu nr. 7391/3/2008.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, susținând

că în mod greșit s-a respins apelul ca tardiv declarat, întrucât, cu înscrisurile

depuse la dosar, a făcut dovada că cererea de apel a fost înaintată Tribunalului

București

La data de 21 octombrie 2009, prin scrisoare recomandată

cu confirmare de primire, și nu la 2 februarie 2011, așa cum greșit a reținut instanța

de apel. Mai arată că deși nu deține recipisa aferentă recomandatei de expediere

a cererii de apel în dosarul de față, în dovedirea celor susținute invocă principiul

dubiului câtă vreme Poșta Română susține că în perioada 21 octombrie 2009 – 30

octombrie 2009 cabinetul av. S.T. a avut o singură corespondență iar în realitate

existau cel puțin două, se prezumă că a existat și o a treia recomandată, destinată

cauzei de față. Susține că această prezumție o coroborează cu termenul larg în care

a făcut declarația de apel din data de 02 februarie 2010, formulată după 4 luni

de la momentul comunicării sentinței, declarație care nu și-ar avea nici o justificare

având în vedere ca s-a făcut cu depășirea termenului legal. Solicită admiterea recursului,

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea

apelului.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de

apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Acest termen se calculează pe zile libere, conform dispozițiilor

art. 101 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu se ia în calcul nici ziua în care

el începe să curgă și nici ziua în care se împlinește.

În speță, din verificarea actelor dosarului rezultă că

sentința nr. 989 din 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a fost comunicată pârâtului Statul Român, prin C.A.D.N.R. SA, cu respectarea

cerințelor legii, la data de 19 octombrie 2009, dată consemnată de agentul procedural

pe dovada de primire și procesul verbal de predare a sentinței.

În aceste condiții, termenul de apel a început să curgă

la data de 20 octombrie 2009, împlinindu-se la data de 04 noiembrie 2009 potrivit

calculului făcut conform art. 101 C. proc. civ.

Cum declarația de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă la data de 2 februarie 2010, conform ștampilei de

primire de pe cererea de apel în mod corect instanța de apel a respins apelul ca

tardiv formulat.

Cu toate că, în cursul judecății apelului, pârâtul a susținut

că a depus cererea de apel la data de 21 octombrie 2009, conform recipisei poștale,

prin motivele de recurs a renunțat la susținerea că recomandata poștală respectivă

a vizat declarația de apel din acest dosar, arătând că, într-adevăr, acea recipisa

se referea la un alt dosar, însă ar rezulta din corespondența purtată între avocat

și Poșta Română existența unei alte recomandate privind cererea de apel din prezentul

dosar, operând o prezumție a declarării apelului la data pretinsă de către pârât.

Recurentul - pârât invocă, așadar, o prezumție simplă,

ce se desprinde din faptul dovedirii transmiterii cererii de apel cu o altă recomandată

poștală decât cea inițial pretinsă și a cărei existență ar fi fost recunoscută de

către Poșta Română în corespondența purtată cu avocatul reclamantei.

Pentru a fi eficientă aplicarea unei prezumții simple,

în condițiile art. 1199 și 1203 C. civ., este necesar a se fi dovedit faptul vecin

și conex pe baza căruia se formulează prezumția, totodată, să vizeze o situație

în care este admisibilă proba testimonială.

Or, în cauză, niciuna dintre aceste condiții nu este întrunită,

deoarece la dosar s-a depus corespondența purtată între avocatul reclamantei și

Poșta Română cu privire la recipisa poștală, din care nu rezultă existența unei

alte recomandate și nici obiectul acesteia, totodată, pentru situația invocată nu

este posibilă administrarea probei cu martori.

De altfel, toate probatoriile din apel au fost administrate

în strictă legătură cu recipisa poștală, susținerea privind existența unei alte

recomandate fiind formulată pentru prima dată abia în prezentul recurs.

În raport de considerentele prezentate, decizia instanței

de apel, atacată în speță, este legală, astfel că recursul declarat în cauză, nefiind

fondat, urmează să fie respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva

deciziei nr. 13A din 14 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, sectia a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.