ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1972/2010

Asupra recursului

penal de față,

Din actele și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 18 din 26 ianuarie

2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a dispus în baza art. 174 - 175 lit.

c) C. pen. condamnarea inculpatului G.D. la pedeapsa de 17 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen. cu referire la art. 175 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, iar conform art.

71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea toporului folosit la săvârșirea

infracțiunii.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă G.M. și în baza art. 14 C. proc. pen. cu

referire la art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către

partea civilă a sumei de 150.000 RON despăgubiri morale și 50.000 RON

despăgubiri materiale.

S-a luat act că

Spitalul Județean de Urgență Tulcea nu s-a constituit parte civilă și s-a mai

constatat că Spitalul Județean Constanța nu a comunicat până la soluționarea

cauzei constituirea de parte civilă.

Pentru a pronunța

această soluție, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut

următoarea stare de fapt:

Între inculpat și

soția sa, victima G.I., au existat stări conflictuale, pe fondul unor lipsuri

materiale, dar și a geloziei, stări care s-au perpetuat și au crescut în

amploare și care degenerau în manifestări violente ale inculpatului față de

soția sa.

În luna ianuarie a

anului 2009, inculpatul G.D. și-a manifestat dorința de a divorța de soția sa,

iar la mijlocul lunii ianuarie 2009 a hotărât să se întoarcă la domiciliul său,

lăsându-și fiul să lucreze în continuare în Grecia.

De la momentul

revenirii la domiciliul său, în jurul datei de 15 ianuarie 2009, între inculpat

și soția sa au existat dese neînțelegeri, victima G.I. reproșându-i faptul că

venise acasă și nu realiza niciun fel de venituri.

Totodată, inculpatul

s-a arătat nemulțumit și de faptul că ar fi aflat că soția sa plănuia să plece

la rândul său la muncă în Grecia.

În dimineața zilei de

19 februarie 2009, în jurul orelor 6,00, inculpatul s-a trezit și s-a ocupat de

treburile gospodărești, după care a intrat în beciul locuinței unde a consumat

țuică. Apoi a plecat la magazinul din comună de unde și-a procurat alimente și

țigări.

Revenind acasă s-a

întâlnit cu soția sa care se trezise între timp și care i-a reproșat că în loc

de pâine își cumpărase țigări, motiv pentru care inculpatul s-a întors la

magazin, dar și-a luat și o bere pe care a consumat-o la magazin.

Revenind acasă,

inculpatul a susținut că a vrut să-și manifeste tandrețea față de soție -

dorind să o îmbrățișeze - dar a fost respins de soție, motiv pentru care a

ieșit să fumeze o țigară, a pus mâna pe un cuțit care era ascuns sub salteaua

unui pat, cu care și-a atacat soția.

Cei doi s-au

încăierat și au căzut, iar G.I. a reușit să-l dezarmeze pe inculpat pentru

scurt timp, după care, inculpatul s-a înarmat cu alt cuțit cu care și-a atacat

din nou soția, moment în care în bucătărie a intrat fiica lor, numita G.T. care

suferă de un handicap și care, văzându-și tatăl înarmat a început să plângă și

și-a îndepărtat tatăl de lângă G.I., care era doborâtă la sol.

Victima a reușit să

se ridice și să-l deposedeze pe soț și de cel de al doilea cuțit, după care a

fugit în afara bucătăriei, dorind să se refugieze în grădină.

Imediat inculpatul a

plecat în urmărirea soției, pe care a încolțind-o lângă gard și cu toporișca

luată dintr-un șopron a lovit victima cu tăișul acesteia în cap, de mai multe

ori, sub ochii martorei C.I. care țipa îngrozită.

Cu toate că G.I. a

încercat să se apere cu mâinile de acele lovituri, gestul său a fost inutil,

întrucât inculpatul nu și-a abandonat intenția de a-i suprima viața, cu

mențiunea că nici strigătele martorei C.I. nu au fost de natură să-l oprească

pe inculpat ci, dimpotrivă, martora a afirmat că acesta și-a văzut liniștit de

lovirea victimei.

Între timp, martora a

apelat serviciul de urgență 112 care a intervenit cu un echipaj de ambulanță,

dar victima a decedat în cursul aceleiași zile la Spitalul de urgență

Constanța. La locul faptei a sosit și un echipaj de poliție la vederea căruia

inculpatul a luat un recipient în care se afla lichid de frână, din care a

consumat, astfel că s-a impus și transportul acestuia la Spitalul Județean de

Urgență Tulcea.

Raportul medico-legal

din 22 mai 2009 întocmit de Serviciul de Medico-legal Județean Constanța a

concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei

meningo-cerebrale consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu fractură

cominutivă de boltă și bază de craniu.

Leziunile de violență

au putut fi produse prin lovirea cu un corp despicător și au legătură directă

cu cauza morții.

În sângele recoltat

de la cadavru s-a constatat o alcoolemie de 0,50 gr.

‰

alcool.

În cursul urmăririi

penale s-a realizat și expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului, iar

din concluziile Raportului medico-legal din 16 martie 2009 a reieșit că numitul

G.D. prezintă tulburare de personalitate emoțional instabilă, dar a avut

discernământul prezent atât la momentul comiterii faptei, cât și la momentul

determinărilor medico-legale.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel inculpatul care a criticat soluția sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală

29 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Constanța, în temeiul art. 379 alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat, cu motivarea că au fost respectate criteriile înscrise în art. 72 C.

pen., iar inculpatul care a invocat existența unor relații conflictuale

generate de victimă, nu a dovedit existența unor fapte în acest sens comise de

victimă.

În termen legal,

inculpatul a declarat recurs, criticând hotărârile atacate sub aspectul unei

greșite individualizări a pedepsei principale, prin omisiunea reținerii

circumstanțelor judiciare personale atenuante.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârilor atacate, în raport de această critică, de cazul de

casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. pen., cât și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se constată,

pentru considerațiunile ce urmează, că recursul este nefondat.

Într-adevăr, o

individualizare justă a pedepsei, în înțelesul art. 72 C. pen., presupune, pe

de o parte, o examinare minuțioasă a datelor și elementelor concrete de

caracterizare și identificare a unei fapte și a făptuitorului în raport și în

corelare cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., iar pe de altă parte, identificarea acelor împrejurări cu valoare în

atenuarea răspunderii penale și efecte concrete în coborârea pedepselor sub

limita minimă legală în scopul unei juste, concrete și apropiate

individualizări de realitatea faptei și de persoana făptuitorului.

În sensul acestor

considerațiuni și al unei echitabile proporții între pericolul faptei de omor

calificat și pedeapsa aplicată și menținută de instanțe se poate afirma că, în

speță, s-a realizat o justă individualizare care reflectă în aceeași măsură și

circumstanțele faptei care denotă persistență și determinarea cu care

inculpatul și-a atacat soția de trei ori, victima reușind dezarmarea acestuia

în două rânduri, cât și datele personale ale inculpatului.

În acest context nu

s-au constatat împrejurări de natură a avea drept efect o reducere a pedepsei

sub limita minimă legală, iar lipsa antecedentelor penale și atitudinea

procesuală sinceră nu pot constitui circumstanțe atenuante în înțelesul art. 74

C. pen., atâta timp cât ele au servit la stabilirea unei pedepse apropiate

limitei minime legale, în procesul complex al individualizării judiciare.

Pentru aceste

considerente, critica este nefondată și cum nu s-au constatat nici alte motive

de casare cu ocazia examinării din oficiu a hotărârilor atacate, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat se va respinge, ca nefondat.

Văzând dispozițiile

art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. combinate cu art. 88 C. pen., se

va computa din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ și cheltuielile cu

asistența juridică obligatorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 29 din 16 martie 2010 a Curții de

Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 11 martie

2009 la 19 mai 2010.

Obligă recurentul

inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 mai 2010.