ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1972/2010

Asupra recursului penal de față, Din actele și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 18 din 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a dispus în baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului G.D. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 175 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, iar conform art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea toporului folosit la săvârșirea infracțiunii. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă G.M. și în baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 998 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 150.000 RON despăgubiri morale și 50.000 RON despăgubiri materiale. S-a luat act că Spitalul Județean de Urgență Tulcea nu s-a constituit parte civilă și s-a mai constatat că Spitalul Județean Constanța nu a comunicat până la soluționarea cauzei constituirea de parte civilă. Pentru a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: Între inculpat și soția sa, victima G.I., au existat stări conflictuale, pe fondul unor lipsuri materiale, dar și a geloziei, stări care s-au perpetuat și au crescut în amploare și care degenerau în manifestări violente ale inculpatului față de soția sa.

În luna ianuarie a anului 2009, inculpatul G.D. și-a manifestat dorința de a divorța de soția sa, iar la mijlocul lunii ianuarie 2009 a hotărât să se întoarcă la domiciliul său, lăsându-și fiul să lucreze în continuare în Grecia. De la momentul revenirii la domiciliul său, în jurul datei de 15 ianuarie 2009, între inculpat și soția sa au existat dese neînțelegeri, victima G.I. reproșându-i faptul că venise acasă și nu realiza niciun fel de venituri. Totodată, inculpatul s-a arătat nemulțumit și de faptul că ar fi aflat că soția sa plănuia să plece la rândul său la muncă în Grecia. În dimineața zilei de 19 februarie 2009, în jurul orelor 6,00, inculpatul s-a trezit și s-a ocupat de treburile gospodărești, după care a intrat în beciul locuinței unde a consumat țuică.

Apoi a plecat la magazinul din comună de unde și-a procurat alimente și țigări. Revenind acasă s-a întâlnit cu soția sa care se trezise între timp și care i-a reproșat că în loc de pâine își cumpărase țigări, motiv pentru care inculpatul s-a întors la magazin, dar și-a luat și o bere pe care a consumat-o la magazin. Revenind acasă, inculpatul a susținut că a vrut să-și manifeste tandrețea față de soție - dorind să o îmbrățișeze - dar a fost respins de soție, motiv pentru care a ieșit să fumeze o țigară, a pus mâna pe un cuțit care era ascuns sub salteaua unui pat, cu care și-a atacat soția. Cei doi s-au încăierat și au căzut, iar G.I. a reușit să-l dezarmeze pe inculpat pentru scurt timp, după care, inculpatul s-a înarmat cu alt cuțit cu care și-a atacat din nou soția, moment în care în bucătărie a intrat fiica lor, numita G.T.

care suferă de un handicap și care, văzându-și tatăl înarmat a început să plângă și și-a îndepărtat tatăl de lângă G.I., care era doborâtă la sol. Victima a reușit să se ridice și să-l deposedeze pe soț și de cel de al doilea cuțit, după care a fugit în afara bucătăriei, dorind să se refugieze în grădină. Imediat inculpatul a plecat în urmărirea soției, pe care a încolțind-o lângă gard și cu toporișca luată dintr-un șopron a lovit victima cu tăișul acesteia în cap, de mai multe ori, sub ochii martorei C.I. care țipa îngrozită. Cu toate că G.I. a încercat să se apere cu mâinile de acele lovituri, gestul său a fost inutil, întrucât inculpatul nu și-a abandonat intenția de a-i suprima viața, cu mențiunea că nici strigătele martorei C.I.

nu au fost de natură să-l oprească pe inculpat ci, dimpotrivă, martora a afirmat că acesta și-a văzut liniștit de lovirea victimei. Între timp, martora a apelat serviciul de urgență 112 care a intervenit cu un echipaj de ambulanță, dar victima a decedat în cursul aceleiași zile la Spitalul de urgență Constanța. La locul faptei a sosit și un echipaj de poliție la vederea căruia inculpatul a luat un recipient în care se afla lichid de frână, din care a consumat, astfel că s-a impus și transportul acestuia la Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Raportul medico-legal din 22 mai 2009 întocmit de Serviciul de Medico-legal Județean Constanța a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă de boltă și bază de craniu.

Leziunile de violență au putut fi produse prin lovirea cu un corp despicător și au legătură directă cu cauza morții. În sângele recoltat de la cadavru s-a constatat o alcoolemie de 0,50 gr. ‰ alcool. În cursul urmăririi penale s-a realizat și expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului, iar din concluziile Raportului medico-legal din 16 martie 2009 a reieșit că numitul G.D. prezintă tulburare de personalitate emoțional instabilă, dar a avut discernământul prezent atât la momentul comiterii faptei, cât și la momentul determinărilor medico-legale. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul care a criticat soluția sub aspectul individualizării pedepsei aplicate. Prin Decizia penală 29 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Constanța, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că au fost respectate criteriile înscrise în art. 72 C. pen., iar inculpatul care a invocat existența unor relații conflictuale generate de victimă, nu a dovedit existența unor fapte în acest sens comise de victimă. În termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând hotărârile atacate sub aspectul unei greșite individualizări a pedepsei principale, prin omisiunea reținerii circumstanțelor judiciare personale atenuante. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, în raport de această critică, de cazul de casare înscris în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. se constată, pentru considerațiunile ce urmează, că recursul este nefondat. Într-adevăr, o individualizare justă a pedepsei, în înțelesul art. 72 C. pen., presupune, pe de o parte, o examinare minuțioasă a datelor și elementelor concrete de caracterizare și identificare a unei fapte și a făptuitorului în raport și în corelare cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar pe de altă parte, identificarea acelor împrejurări cu valoare în atenuarea răspunderii penale și efecte concrete în coborârea pedepselor sub limita minimă legală în scopul unei juste, concrete și apropiate individualizări de realitatea faptei și de persoana făptuitorului.

În sensul acestor considerațiuni și al unei echitabile proporții între pericolul faptei de omor calificat și pedeapsa aplicată și menținută de instanțe se poate afirma că, în speță, s-a realizat o justă individualizare care reflectă în aceeași măsură și circumstanțele faptei care denotă persistență și determinarea cu care inculpatul și-a atacat soția de trei ori, victima reușind dezarmarea acestuia în două rânduri, cât și datele personale ale inculpatului. În acest context nu s-au constatat împrejurări de natură a avea drept efect o reducere a pedepsei sub limita minimă legală, iar lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală sinceră nu pot constitui circumstanțe atenuante în înțelesul art. 74 C. pen., atâta timp cât ele au servit la stabilirea unei pedepse apropiate limitei minime legale, în procesul complex al individualizării judiciare.

Pentru aceste considerente, critica este nefondată și cum nu s-au constatat nici alte motive de casare cu ocazia examinării din oficiu a hotărârilor atacate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat. Văzând dispozițiile art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. combinate cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ și cheltuielile cu asistența juridică obligatorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 29 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 11 martie 2009 la 19 mai 2010. Obligă recurentul inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2010.