ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4091/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 674 din 09 februarie 2010 a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.D.

împotriva Hotărârii nr. 1968 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie 2009 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere la judecătorii, tribunale și curți de apel din perioada 2 octombrie - 15 decembrie 2009. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că recurenta s-a înscris la concursul/examenul anterior indicat pentru numirea în funcția de vicepreședinte la Judecătoria Câmpulung, cererea sa de înscriere la acest concurs fiind respinsă însă de Comisia de organizare a concursului pentru neîndeplinirea cerinței impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind evaluarea activității profesionale.

Raportat la motivul ce a stat la baza respingerii cererii recurentei de înscriere la concurs, instanța supremă a apreciat că se impune a fi examinate doar susținerile acesteia privind pretinsa îndeplinire a cerinței prevăzute la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care a obținut calificativul „foarte bine” ca urmare a evaluării anuale a activității sale în perioada anterioară dobândirii calității de notar, în procedura instituită prin Legea nr. 92/1992.

Astfel, în contextul în care Legea nr. 303/2004 a revizuit criteriile de evaluare a activității profesionale a judecătorilor și procurorilor și a adus modificări importante cu privire la perioada supusă evaluării și persoanele abilitate să o efectueze, s-a constatat că cerința impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu poate viza decât ultima evaluare efectuată în condițiile acestei legi, legiuitorul recurgând la utilizarea respectivei sintagme - fără a se referi la ultimii 3 sau 5 ani, astfel cum s-a prevăzut în cadrul legislativ anterior, indicat de recurentă, sau la ultimii 3 ani ca și în ipoteza cerinței privind inexistența sancțiunilor disciplinare - tocmai pentru a asigura corelarea respectivelor dispoziții legale cu modificările aduse în privința perioadei supuse evaluării.

Prin urmare, s-a reținut că dispozițiile legale în vigoare la data încetării funcției de judecător, ca urmare a dobândirii calității de notar, respectiv la 11 mai 1999 nu pot ultraactiva, neavând aplicabilitate în situația de față. În același timp, s-a reținut că la data numirii recurentei în funcția de judecător (1 iulie 2008) era în vigoare Legea nr. 303/2004, astfel că activitatea și evoluția sa profesională se impune a fi examinată în concordanță cu reglementările stabilite prin acest act normativ.

Cum, la momentul înscrierii la concurs, termenul de 2 ani prevăzut de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 676 din 4 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru efectuarea primei evaluări, calculat de la data numirii recurentei în funcția de judecător, în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (01 iulie 2008), nu era împlinit, în mod corect s-a concluzionat că aceasta nu îndeplinește condiția referitoare la evaluarea activității profesionale, care constituie una din condițiile obligatorii prevăzute de lege pentru numirea în funcții de conducere.

Recurentei nu i-a fost contestată evaluarea efectuată sub imperiul legii vechi, prin hotărârea atacată constatându-se doar că, în situația dată, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data de referință, pentru numirea acesteia într-o funcție de conducere. Cu privire la situația, pretins identică, soluționată prin Decizia nr. 952 din 19 februarie 2009, Înalta Curte a constatat faptul că, recurentului F.F.I. i-a fost întocmit un raport de evaluare a performanțelor profesionale, în anul 2008, ulterior ultimei numiri în funcția de judecător, ocazie cu care a obținut calificativul „foarte bine”, înlăturarea respectivului raport nefiind justificată, în condițiile în care nu a fost invalidat de Secția pentru Judecători a C.S.M.

În condițiile în care instanța supremă nu s-a pronunțat anterior asupra unei situații identice cu situația concretă din prezenta cauză, Înalta Curte a subliniat că nu se poate pune problema necesității schimbării practicii sale, în condițiile art. 26 din Legea nr. 304/2004. Prin concluzii scrise, recurenta a solicitat ca, în cazul respingerii recursului promovat, să se ia act că formulează cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, În baza acestei declarații, s-a format Dosarul nr. 1940/1/2010. Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 22 iunie 2010, Înalta Curte a pus în vedere revizuentei să-și precizeze poziția procesuală și punctul de vedere cu privire la cererea de revizuire declarată în cauză.

Așa cum rezultă din dezbaterile consemnate în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nemotivării cererii de revizuire, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru considerentele ce succed. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele și în condițiile expres prevăzute în art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În materia contenciosului administrativ, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 din Constituția României”.

În speță, așa cum rezultă din cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul de recurs, revizuenta a declarat, formal, revizuire împotriva Deciziei nr. 674 din 09 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând drept temei art. 21 din Legea nr. 554/2004. Deși prin încheierea din data de 22 iunie 2010 i-a fost acordat un termen pentru a-și preciza punctul de vedere, revizuenta nu și-a motivat demersul procesual în sensul celor menționate anterior. În condițiile în care nu a fost indicat de către revizuentă niciunul dintre motivele expres prevăzute pentru admisibilitatea acestei căi de atac, raportat la care să poată fi examinată starea de fapt stabilită prin hotărârea atacată, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de D.S. împotriva Deciziei nr. 674 din 09 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN