ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4091/2010

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 674 din 09 februarie

2010 a respins, ca nefondat, recursul declarat de S.D. împotriva Hotărârii nr.

1968 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a

Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie 2009 a Secției pentru Judecători a

Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009

a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții

de conducere la judecătorii, tribunale și curți de apel din perioada 2

octombrie - 15 decembrie 2009.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a reținut că recurenta s-a înscris la concursul/examenul

anterior indicat pentru numirea în funcția de vicepreședinte la Judecătoria

Câmpulung, cererea sa de înscriere la acest concurs fiind respinsă însă de

Comisia de organizare a concursului pentru neîndeplinirea cerinței impusă de

art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind evaluarea activității

profesionale.

Raportat la motivul

ce a stat la baza respingerii cererii recurentei de înscriere la concurs,

instanța supremă a apreciat că se impune a fi examinate doar susținerile

acesteia privind pretinsa îndeplinire a cerinței prevăzute la art. 48 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care a obținut calificativul „foarte

bine” ca urmare a evaluării anuale a activității sale în perioada anterioară

dobândirii calității de notar, în procedura instituită prin Legea nr. 92/1992.

Astfel, în contextul

în care Legea nr. 303/2004 a revizuit criteriile de evaluare a activității

profesionale a judecătorilor și procurorilor și a adus modificări importante cu

privire la perioada supusă evaluării și persoanele abilitate să o efectueze,

s-a constatat că cerința impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu

poate viza decât ultima evaluare efectuată în condițiile acestei legi,

legiuitorul recurgând la utilizarea respectivei sintagme - fără a se referi la

ultimii 3 sau 5 ani, astfel cum s-a prevăzut în cadrul legislativ anterior,

indicat de recurentă, sau la ultimii 3 ani ca și în ipoteza cerinței privind

inexistența sancțiunilor disciplinare - tocmai pentru a asigura corelarea

respectivelor dispoziții legale cu modificările aduse în privința perioadei

supuse evaluării.

Prin urmare, s-a

reținut că dispozițiile legale în vigoare la data încetării funcției de

judecător, ca urmare a dobândirii calității de notar, respectiv la 11 mai 1999

nu pot ultraactiva, neavând aplicabilitate în situația de față.

În același timp, s-a

reținut că la data numirii recurentei în funcția de judecător (1 iulie 2008)

era în vigoare Legea nr. 303/2004, astfel că activitatea și evoluția sa

profesională se impune a fi examinată în concordanță cu reglementările

stabilite prin acest act normativ.

Cum, la momentul

înscrierii la concurs, termenul de 2 ani prevăzut de art. 39 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea

activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea

nr. 676 din 4 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

pentru efectuarea primei evaluări, calculat de la data numirii recurentei în

funcția de judecător, în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

(01 iulie 2008), nu era împlinit, în mod corect s-a concluzionat că aceasta nu

îndeplinește condiția referitoare la evaluarea activității profesionale, care

constituie una din condițiile obligatorii prevăzute de lege pentru numirea în

funcții de conducere.

Recurentei nu i-a

fost contestată evaluarea efectuată sub imperiul legii vechi, prin hotărârea

atacată constatându-se doar că, în situația dată, nu sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în forma în

vigoare la data de referință, pentru numirea acesteia într-o funcție de

conducere.

Cu privire la

situația, pretins identică, soluționată prin Decizia nr. 952 din 19 februarie

2009, Înalta Curte a constatat faptul că, recurentului F.F.I. i-a fost întocmit

un raport de evaluare a performanțelor profesionale, în anul 2008, ulterior

ultimei numiri în funcția de judecător, ocazie cu care a obținut calificativul

„foarte bine”, înlăturarea respectivului raport nefiind justificată, în

condițiile în care nu a fost invalidat de Secția pentru Judecători a C.S.M.

În condițiile în care

instanța supremă nu s-a pronunțat anterior asupra unei situații identice cu

situația concretă din prezenta cauză, Înalta Curte a subliniat că nu se poate

pune problema necesității schimbării practicii sale, în condițiile art. 26 din

Legea nr. 304/2004.

Prin concluzii

scrise, recurenta a solicitat ca, în cazul respingerii recursului promovat, să

se ia act că formulează cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 21

din Legea nr. 554/2004,

În baza acestei

declarații, s-a format Dosarul nr. 1940/1/2010.

Prin încheierea de

ședință de la termenul de judecată din 22 iunie 2010, Înalta Curte a pus în

vedere revizuentei să-și precizeze poziția procesuală și punctul de vedere cu

privire la cererea de revizuire declarată în cauză.

Așa cum rezultă din

dezbaterile consemnate în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte a

invocat, din oficiu, excepția nemotivării cererii de revizuire, pe care o

apreciază ca fiind întemeiată, pentru considerentele ce succed.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai

pentru motivele și în condițiile expres prevăzute în art. 322 pct. 1 - 9 C.

proc. civ.

În materia

contenciosului administrativ, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

modificată prevede următoarele: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă

la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor

definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului

comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 din

Constituția României”.

În speță, așa cum

rezultă din cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul de recurs,

revizuenta a declarat, formal, revizuire împotriva Deciziei nr. 674 din 09

februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, invocând drept temei art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Deși prin încheierea

din data de 22 iunie 2010 i-a fost acordat un termen pentru a-și preciza

punctul de vedere, revizuenta nu și-a motivat demersul procesual în sensul

celor menționate anterior.

În condițiile în care

nu a fost indicat de către revizuentă niciunul dintre motivele expres prevăzute

pentru admisibilitatea acestei căi de atac, raportat la care să poată fi

examinată starea de fapt stabilită prin hotărârea atacată, în temeiul

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de D.S. împotriva Deciziei nr. 674 din 09 februarie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 05 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - NN