ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3660/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul K.A.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Oficiul Român pentru Imigrări și Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara anularea Hotărârii nr. 2405532/h/VG și obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor la acordarea statutului de refugiat politic. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, invocând în acest sens art. 64 alin. (1) din Legea nr. 122/2006.

Prin Sentința civilă nr. 267 din 17 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul K.A.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Oficiul Român pentru Imigrări și Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara în favoarea Judecătoriei Timișoara. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin hotărârea a cărei anulare se solicită, a fost respinsă cererea reclamantului de acordarea a statutului de refugiat, formulată în baza Legii nr. 122/2006. Având în vedere dispozițiile art. 55 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 122/2006, instanța de fond a constatat că soluționarea cauzei este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura componentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, K.A.D. a declarat recurs. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 158 C. proc. civ. Potrivit art. 158 alin. (3) C. proc. civ. „dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 17 mai 20010, iar recursul a fost înregistrat la data de 8 iunie 2010, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textele legale sus citate.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”. Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de K.A.D. împotriva Sentinței civile nr. 267 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.