ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3660/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, reclamantul K.A.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Administrației și Internelor, Oficiul Român pentru Imigrări și

Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara

anularea Hotărârii nr. 2405532/h/VG și obligarea pârâtului Ministerul

Administrației și Internelor la acordarea statutului de refugiat politic.

Prin întâmpinarea

depusă, pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a invocat excepția necompetenței

materiale a instanței, invocând în acest sens art. 64 alin. (1) din Legea nr.

122/2006.

Prin Sentința civilă

nr. 267 din 17 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența de

soluționare a acțiunii formulate de reclamantul K.A.D., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Oficiul Român pentru

Imigrări și Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil

Timișoara în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin hotărârea a

cărei anulare se solicită, a fost respinsă cererea reclamantului de acordarea a

statutului de refugiat, formulată în baza Legii nr. 122/2006.

Având în vedere

dispozițiile art. 55 alin. (1) și ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 122/2006,

instanța de fond a constatat că soluționarea cauzei este de competența

judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura componentă a

Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, K.A.D. a declarat recurs.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, verificând data la care a

fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut

de art. 158 C. proc. civ.

Potrivit art. 158

alin. (3) C. proc. civ. „dacă instanța se declară necompetentă, împotriva

hotărârii se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a

fost comunicată la data de 17 mai 20010, iar recursul a fost înregistrat la

data de 8 iunie 2010, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut

de textele legale sus citate.

Conform dispozițiilor

art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea,

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”.

Cum în cauză,

recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în

termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va

constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de K.A.D. împotriva Sentinței civile nr. 267 din 17 mai 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2010.