ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin sentința nr. 52

din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj - secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții D.V.

și D.E.M., în contradictoriu cu pârâtele D.D. - Președintele Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor. Drept urmare a aplicat pârâtei D.D., în calitate de președinte

al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, amenda de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 31

octombrie 2011 și până la emiterea titlului de despăgubire, conform S.C. nr. 445

din 23 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1633/33/2010 al Curții de Apel

Cluj, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 4378 din 28 septembrie 2011

a Î.C.C.J.

Prin aceeași

sentință, instanța de judecată a respins excepțiile lipsei calității procesuale

pasive și inadmisibilității petitului referitor la aplicarea amenzii, conform art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Dispoziția

Primarului municipiului Cluj-Napoca nr. 10376 din 29 noiembrie 2007, s-a propus

acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, dosarul fiind înaintat Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor prin procesul-verbal de predare-primire din 14

octombrie 2008 emis de Instituția Prefectului județului Cluj, făcând în prezent

obiectul dosarului de despăgubire nr. 42035/CC, aflat pe rolul pârâtei.

La data de 28

decembrie 2010, evaluatorul numit de A.N.R.P., SC R. SA, departamentul

evaluări, a efectuat evaluarea imobilului în litigiu în condițiile art. 16 alin.

(5) și (6) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la suma de 576.000 lei.

Antecesorul

reclamanților, D.I., a făcut repetate demersuri în vederea emiterii de către

pârâtă a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în dosarul nr. 42035/CC,

promovând, în final, acțiunea înregistrată sub nr. 1633/33/2010, pe rolul

Curții de Apel Cluj, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 446 din 23

noiembrie 2010, modificată prin Decizia nr. 4378 din 28 septembrie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind admisă acțiunea formulată de

reclamantul D.I. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și fiind obligată aceasta la emiterea unei decizii reprezentând

titlul de despăgubire având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilul

situat în Cluj-Napoca str. București (fosta str. Moricz Zsigmond), înscris

inițial în CF. Cluj-Napoca, casă demolată și teren.

Întrucât petentul din

acest dosar și titularul dispoziției emise de primar a decedat, reclamanții, în

calitate de moștenitori, au continuat demersurile în vederea obținerii titlului

de despăgubire, care au rămas însă până în prezent fără rezultat.

Așa fiind, au

promovat prezenta acțiune, prin care s-a cerut a se face aplicarea prevederilor

art. 24 alin. (2) și art. 25 din Legea contenciosului administrativ, prin

aplicarea amenzii președintelui Comisiei și prin obligarea acesteia la

despăgubiri pe zi de întârziere, în condițiile în care C.C.S.D. trebuia să

emită până la data de 28 octombrie 2011 decizia reprezentând titlul de

despăgubire (dată la care a expirat termenul de 30 de zile de la soluționarea

irevocabilă a dosarului nr. 1633/33/2010) obligație pe care nu a îndeplinit-o

până în prezent, cu toate demersurile întreprinse în acest sens de către

petenți.

Raportat la faptul că

C.C.S.D. nu a pus în executare o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă, corect arată reclamanții că se impune aplicarea dispozițiilor art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și anume aplicarea conducătorului

autorității publice, pârâta de rând 2 din prezenta speță, o amendă de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data indicată

în cuprinsul acțiunii și până la punerea în executare a acesteia, mai exact

până la emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților.

Nu poate fi reținută

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, pe considerentul că nu

există o decizie a primului-ministru, prin care aceasta să fie desemnată în

calitate de președinte a C.C.S.D., în condițiile în care s-a relevat că pârâta

are calitatea de președinte a A.N.R.P.

Or, conform

prevederilor art. 13 alin. (2) și (4) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în

componența C.C.S.D. intră și președintele A.N.R.P., iar lucrările Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt conduse de către președintele A.N.R.P.

Coroborând aceste prevederi legale cu dispozițiile art. 14 al aceluiași act

normativ, sunt corecte susținerile reclamanților conform cărora, din moment ce

pârâta a fost numită în funcția de președinte al A.N.R.P., de drept este și

președinta C.C.S.D. și conduce lucrările acestei comisii. Numirea pârâtei în

funcția de președinte al C.C.S.D. prin decizia primului-ministru are, ca atare,

doar efect declarativ.

În acest context, se

constată că, în lipsă de alte stipulații contrare, titlul de despăgubire

trebuia emis de către C.C.S.D. în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a titlului deținut de către reclamanți, nerespectarea lui

deschizând astfel posibilitatea de a acționa în justiție pe calea procedurii de

executare în materia, contenciosului administrativ, relevante fiind

dispozițiile art. 24 alin. (2) din LCA.

Se apreciază că

justificările prezentate de pârâtă în vederea probării caracterului justificat

al nerespectării unei hotărâri judecătorești irevocabile date în această

materie, în termenul legal, inclusiv invocarea excepțiilor lipsei calității

procesuale pasive și a inadmisibilității petitului I, nu sunt pertinente și

apte a fundamenta teza că autoritatea nu este culpabilă.

Aspectele ce privesc

reorganizarea administrației nu pot fi opuse particularului, care are

prerogativa în continuare să beneficieze de respectarea dreptului la o bună

administrație în armonie cu legislația și practica administrativă pertinentă.

De asemenea, nu poate

fi opus cu succes particularului ca și motiv al întârzierii emiterii titlului

de despăgubire lipsa unei armonizări a practicii administrative în materia

numirii președintelui C.C.S.D., din moment ce cel al A.N.R.P. a fost deja

desemnat.

Dacă ar fi să se

admită această teză s-ar da credit unei marje de apreciere mult prea mari a

administrației, care pentru astfel de motive ar putea bloca o perioadă

neprecizată de timp punerea în executare a unei hotărâri irevocabile, cu

consecințe importante pe terenul drepturilor particularului garantate de Legea

fundamentală și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, în special a

dreptului la un proces echitabil ce implică soluționarea cauzei într-un termen

rezonabil.

Astfel, în practica

pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că termenul

rezonabil în materie civilă include și durata unor proceduri administrative

preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este

condiționată de normele de drept intern, în mod obligatoriu, de parcurgerea

unei atari proceduri, caz în care calculul termenului rezonabil are ca punct de

plecare data la care a fost sesizată autoritatea administrativă competentă (C.E.D.O.,

hotărârea din 26 septembrie 2000 în cauza J.B. împotriva

Franței paragraf 19).

De aceea se impune a

se statua că procedurile administrative interne trebuie să fie gestionate de

așa manieră încât să nu interfereze cu drepturile garantate particularilor.

Aceste considerente

sunt incidente, parțial, și în privința justificării excepției lipsei calității

procesuale a acestei pârâte pe împrejurarea că, nici chiar ulterior emiterii

deciziei primului-ministru nr. 132 din 9 decembrie 2011, președintelui C.C.S.D.

nu îi sunt aplicabile prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ, cu atât mai mult cu cât o astfel de distincție nu are suport

legal.

Astfel, în susținerea

acestei excepții, pârâta a relevat că potrivit legii speciale, respectiv art. 13

alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atribuția de emitere a

deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire aparține Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, această Comisie fiind un organism

colegial alcătuit din 9 membri, fiecare având drepturi egale în cadrul

comisiei. De asemenea, președintele Comisiei Centrale asigură conducerea

lucrărilor Comisiei Centrale, însă votul acestuia este egal cu al celorlalți

membri, neexistând raporturi de subordonare față de președintele acesteia. În

plus, conform art. 14 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Comisia

Centrală decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți.

Așa fiind, partea

chemată în judecată în calitate de președinte a C.C.S.D. invocă în susținerea

excepțiilor, atât a lipsei calității procesuale, cât și a inadmisibilității

aplicării amenzii prevederilor de art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ, că nu are un instrument legal de a determina votul celorlalți

membri ai comisiei și că, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești,

răspunderea aparține Comisiei în întregul său și nu președintelui, care are un

drept de vot egal cu ceilalți membri.

Deși nu se neagă

aspectele relevate de pârâtă, în privința modului de funcționare a C.C.S.D., nu

este mai puțin adevărat că ele nu par a avea relevanță, din perspectiva

prevederilor imperative ale art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ, întrucât interpretarea dată de aceasta este de natură să

restrângă excesiv, dacă nu să golească de conținut aceste dispoziții, textul

legal necondiționând aplicabilitatea lui la situațiile în care obligația este

stabilită prin hotărârea judecătorească, direct în sarcina conducătorului

autorității publice sau la cele în care există, în cadrul acesteia, raporturi

prepus-comitent.

În plus, nu se poate

susține că nu există nici un instrument la îndemâna pârâtei pentru a asigura

respectarea unei dispoziții date prin hotărâre judecătorească irevocabilă, din

moment ce chiar aceasta relevă că îi revine atribuția de a convoca membrii

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea participării la

lucrările ședinței comisiei, așa cum s-a întâmplat și în data de 14 decembrie

2011, când însă nu a putut fi discutată ordinea de zi, din lipsă de cvorum.

Nu sunt întemeiate

restul pretențiilor formulate, privind plata, de către pârâta C.C.S.D., a

despăgubirilor de 1500 lei, pe zi de întârziere, în favoarea reclamanților,

solicitate pe aceeași perioadă, întrucât modul de cuantificare al despăgubirilor

nu este în acord cu legislația specială în domeniu, respectiv cu Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Astfel, conform art. 3

din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010, pe

perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, emiterea

titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, este suspendată. De asemenea conform alin. (2) și (3) din art. 3

„valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise

de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.

Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,

persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de

plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni

emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia

titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea vor primi titluri

de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1)”.

Ca atare, luând în

calcul aceste prevederi, rezultă că reclamanții nu ar fi putut beneficia, nici

dacă ar fi fost în posesia deciziei C.C.S.D., de suma stabilită prin raportul

de evaluare.

În condițiile în care

reclamanții aveau la dispoziție două opțiuni, respectiv pe aceea a conversiei

în acțiuni sau pe aceea a primirii titlului de plată, după expirarea perioadei

de suspendare, de 2 ani, prejudiciul suferit prin întârziere ar putea consta,

eventual, în drepturile aferente acțiunilor care ar fi putut fi emise pe numele

lor, neexistând însă nici un indiciu în sensul în care ele ar fi echivalente cu

suma solicitată prin acțiune.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta D.D. -

președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea

recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc.

civ., se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 247/2005, care prevăd că

atribuția emiterii titlului de despăgubire revine Comisiei, ca organism

colegial, coroborate cu cele ale art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

și că nu a existat intenția tergiversării soluționării dosarului de despăgubire

și nici a nesocotirii hotărârii judecătorești executorii.

instanței de recurs

Analizând recursul

formulat și declarat în termenul legal, prin prisma motivelor invocate și în

raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge pentru următoarele

considerente:

Prin sentința civilă nr.

446/2010 a Curții de Apel Cluj – secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, modificată prin Decizia nr. 4378/2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D.I. împotriva pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta din urmă fiind

obligată la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire având ca

obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Cluj-Napoca str. București.

Intimații-reclamanți

din cauza de față, în calitate de moștenitori ai reclamantului D.I., care între

timp a decedat, au continuat demersurile în vederea obținerii titlului de

despăgubire, care au rămas fără rezultat.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

executarea unei hotărâri definitive și irevocabile (cum este cazul sentinței

civile nr. 446/2010 a Curții de Apel Cluj) prin care o autoritate publică este

autorizată să emită un act, se face în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care

acest termen nu este respectat, devin incidente dispozițiile art. 24 pct. 2 din

aceeași lege.

Dispozițiile art. 24

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ prevăd în mod expres că: „în

cazul în care termenul nu este respectat se aplică conductorului autorității

publice… o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere…”.

În raport de

dispozițiile legale sus enunțate, în mod corect instanța de fond a pronunțat

soluția recurată având în vedere că pârâta-recurentă C.C.S.D. nu a pus în

executare în termenul legal și nici până la pronunțarea soluției, o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă.

Susținerea

recurentei-pârâte în sensul că emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor

aparține C.C.S.D. care este un organ colegial și că în această situație, ea, în

calitate de președinte, nu poate fi sancționată potrivit dispozițiilor art. 24

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, este lipsită de relevanță în

raport de textul legal invocat care în mod explicit face vorbire de

„conducătorul autorității publice”.

De altfel, aceeași

susținere nu poate fi primită deoarece textul legal aplicat în cauză nu

condiționează aplicabilitatea sa de forma de organizare a autorității obligate

printr-o hotărâre judecătorească.

În raport de cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat, soluția pronunțată fiind în deplină concordanță cu dispozițiile

legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta D.D. – președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 52 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2012.