ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1845/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1845/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie Bihor, prin hotărârea nr. 2 din 14 aprilie 2010, a admis acțiunea

reclamantei SC N.T. SA Palota împotriva pârâtei SC G.L.S. România SRL pe care a

obligat-o la plata sumei de 446.895 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor

și a sumei de 97.200 Euro cu titlu de daune interese, precum și Ia plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 12.547,70 lei.

Prin acțiunea în anulare formulată împotriva

sentinței arbitrale, SC G.L.S. România SRL a solicitat anularea sentinței și

soluționarea pe fond a cauzei întrucât au fost încălcate prevederile art. 364

lit. a), b), c), f), g) și i) raportate la art. 360/1 alin. (2) și art. 261

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a susținut astfel că litigiul nu e susceptibil a ti

soluționat pe cale arbitrală, precizarea acțiunii fiind tardivă iar clauza

compromisorie referindu-se numai la interpretarea sau aplicarea contractului;

au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct. 8 care sancționează nesemnarea

hotărârii și încheierilor; tribunalul arbitrai nu s-a pronunțat asupra a ceea

ce s-a cerut, în

condițiile

în care

obiectul

litigiului

era obligația de a face iar modificarea

acțiunii

nu a

respectat termenele prevăzute de

art.

132

C. proc. civ.

;

hotărârea

arbitrală nu cuprinde dispozitivul, motivele, data și locul pronunțării și nu e

semnată de arbitrii, ignorând toate excepțiile invocate și încalcă normele de

ordine publică.

Prin sentința nr. 2/Com din 25 februarie 2011, Curtea

de Apel Oradea a respins excepția nulității acțiunii în anulare, a admis

acțiunea în anulare, a anulat hotărârea nr. 2 din 14 aprilie 2010 a

Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, și pe

fond a respins excepția tardivității modificării acțiunii, a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune cu privire la daunele-interese din

perioada octombrie 2004 - octombrie 2006, a admis în parte acțiunea precizată,

a obligat pe pârâtă la 446.895 lei contravaloare lucrări și la plata sumei de

54.000 Euro în echivalent în lei, cu titlu de daune interese și a respins

restul pretențiilor. Totodată a obligat pe SC G.L.S. România SRL la plata sumei

de 12.547,40 lei cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 22 aprilie 2011 curtea de apel a

respins cererea de completare a dispozitivului sentinței, prin care se

solicita

completarea acestuia cu mențiunea

că este definitivă.

Instanța a reținut în esență că excepția nulității

absolute a acțiunii în anulare este neîntemeiată, dispozițiile art. 288 alin.

(2) și art. 302 C. proc. civ. fiind declarate neconstituționale prin Decizia

737/2008 a Curții Constituționale și că instanța arbitrală a încălcat

prevederile art. 358

11

și art. 360

1

C. proc. civ.

,

o parte din încheierile de ședință

nefiind semnate de toți arbitrii.

Curtea de apel a considerat că

litigiul

este susceptibil de soluționare

pe cale arbitrală, clauza compromisorie fiind

validă

chiar dacă nu cuprinde obiectul

litigiului

și numele arbitrilor.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că prin

precizarea acțiunii clin data de 21 octombrie 2009 SC N.T. SA Palota a stabilit

cuantumul despăgubirilor solicitate prin cererea arbitrală introdusă inițial,

însă capătul 2 al cererii precizatoare reprezintă o modificare a acțiunii,

tardivă în raport cu prima zi de înfățișare.

In privința acordării daunelor interese, instanța a

considerat că, pentru lipsa de folosință a platformei, nu puteau fi solicitate

despăgubiri decât pe ultimii 3 ani anteriori datei de 21 septembrie 2009, iar

pentru starea de degradare a bunului închiriat răspunde locatarul în temeiul

art. 1432 C. civ., în conformitate cu valorile

stabilite

în raportul de expertiză.

Împotriva sentinței astfel pronunțate, părțile au

declarat recurs.

SC G.L.S. România SRL a întemeiat critica sentinței

atacate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 și pe art. 304

1

C. proc. civ.

Solicită

recurenta să se constate că instanța de fond s-a

pronunțat greșit asupra competenței arbitrajului încălcând prevederile art. 343

11

C. proc. civ. care prevăd sancțiunea

nulității

compromisului ce nu convine asupra

obiectului

litigiului

și

numele arbitrilor sau modalitatea de

numire a lor și implicit de art. 364 lit. b) C. proc. civ.

Susține recurenta că instanța de fond a încălcat

prevederile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., pronunțându-se asupra unui

alt lucru decât cel care s-a cerut, dând eficiență unei modificări a

acțiunii

făcută cu încălcarea art. 132 C.

proc. civ., interpretând eronat excepția prescripției dreptului material la

acțiune.

In privința obligației la refacerea și punerea în

stare de folosință a bunului închiriat, recurenta susține că instanța nu a luat

act de renunțarea la cererea privind obligația de a face prin modificarea

acțiunii de la data de 21 septembrie 2009, iar pretențiile

solicitate

nu au reprezentat o precizare a

acțiunii în sensul art. 132 C. proc. civ.

Mai mult, recurenta consideră că obligația de a face

nu are caracter alternativ și cât timp executarea în natură a obligației este

posibilă nu poate fi primită pretenția creditorului de executare indirectă a

obligației, aceasta rezultând

din

interpretarea art. 1073, art. 1073 și art. 1075 C. civ

.

Astfel, în opinia recurentei numai în condițiile

neexecutării obligației de a face se puteau cere dezdăunări, în

condițiile

regulilor prescripției

extinctive a drepturilor născute în octombrie 2004 - dată de la care platforma

betonată nu a mai fost folosită și a caracterului cert,

lichid

și exigibil al creanței.

Recurenta SC N.T. SA a formulat recurs împotriva

sentinței nr. 2/2011 a Curții de Apel Oradea și împotriva încheierii din 22 aprilie

2011 prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței.

Recursul împotriva sentinței a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 C. proc. civ., recurenta considerând că în

mod greșit instanța a aplicat prevederile Decretului nr. 167/1958 ignorând

dispozițiile art. 8 și art. 16 din actul normativ referitoare la cursul

prescripției și întreruperea acestuia prin introducerea unei cereri de chemare

în judecată sau de arbitrare.

Susține recurenta că prin cererea de arbitrare s-a

solicitat plata contravalorii bunului la care să se adauge daune-interese.

precizate prin cererea din 21 octombrie 2009. Caracterul de cerere precizatoare

este dat, în opinia recurentei, de faptul că s-a solicitat mărirea câtimii

obiectului cererii, evaluându-se bunul pierit ele expertizele efectuate în

cauză. Acesta este și motivul pentru care, prin cererea din 9 decembrie 2009

s-a renunțat la executarea în natură a obligației de refacere a platformei

distruse, locatarul obligându-se contractual ca în cazul distrugerii totale sau

parțiale a spațiului închiriat să plătească o despăgubire egală cu valoarea

acestuia reactualizată plus daune interese, iar prin adresa 1180 din 21

septembrie 2004 obligându-se la refacerea platformei.

Consideră recurenta că în mod greșit instanța de

judecată a apreciat daunele-interese din capătul doi al cererii precizatoare

fiind o modificare a acțiunii.

Recursul împotriva încheierii

din

22 aprilie 2011 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și art. 304 C. proc. civ.

,

recurenta

susținând că în mod greșit instanța nu a acordat despăgubirile cuvenite din

cauțiunea plătită de debitoare pentru suspendarea executării

titlului

executoriu.

Recursul recurentei SC G.L.S. România SRL este

întemeiat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:

Convenția de arbitraj definită ca înțelegere a

părților de a soluționa un

litigiu

comercial prin intermediul unei instanțe private, se poate prezenta sub forma

clauzei compromisorii sau de arbitraj sau a compromisului.

Compromisul, astfel cum este reglementat și de art.

343

11

C. proc. civ. este condițional de existența unui

litigiu

determinat, deja născut sau de

existența faptului litigios, adică acela care, iminent, este susceptibil a da

naștere unui

litigiu.

Contractul de închiriere din 9 aprilie 2002 a

stipulat o clauză compromisorie, nu un compromis, în care se prevedea

soluționarea amiabilă a

litigiilor

sau dacă aceasta nu este posibilă, soluționarea prin arbitrajul comercial

organizat de Camera de Comerț și Industrie Bihor, după regulile de procedură

stabilite.

Recurenta este astfel în eroare cu privire la normele

aplicabile

litigiului,

prevederile

art. 343

11

C. proc. civ. nefiind incidente.

In privința greșitei aplicări a prevederilor art. 364

lit. f) și i) C. proc. civ. raportate la cererea precizatoare din 21 septembrie

2009, critica sentinței atacate este în parte justificată.

Astfel, prin cererea arbitrală

din

8 octombrie 2004, SC N.T. SA a

solicitat obligarea locatarului SC G.L.S. România SRL la executarea lucrărilor

de refacere a bunului închiriat, iar în caz de refuz autorizarea sa să execute

lucrările evaluate provizoriu la suma de 1.000.000.000 ROL.

Evocând distrugerea parțială a bunului, reclamanta

s-a prevalat de

stipulațiile

art.10

din

contract care o îndreptățeau la o despăgubire egală cu valoarea reactualizată a

bunului.

Deși prevederile acordului de voință au avut în

vedere și daunele interese, acestea, respectiv lipsa de folosință a bunului

degradat, nu au fost solicitate în acțiunea principală, iar în cererea

precizatoare din 21 septembrie 2009 apar ca un capăt separat de cerere,

situație

care, față de prevederile

art. 132

C. proc. civ., reprezintă o

modificare a

acțiunii.

Instanța, deși constată că cel de-al doilea capăt de

cerere al precizării acțiunii reprezintă o modificare a acesteia care nu se

putea face decât până la prima zi de înfățișare, apreciază greșit că dispoziția

procedurală nu este prevăzută sub sancțiunea tardivității.

Textul de lege este însă imperativ, iar sancțiunea

nerespectării prevederilor sale este decăderea, adică stingerea dreptului la

acțiune neexercitat în intervalul de timp stabilit de normă.

De aceea, lipsa de diligentă în apărarea drepturilor

subiective, generează titularilor acestora efecte de neînlăturat.

In privința caracterului alternativ al obligației de

a face, recurenta SC G.L.S. România SRL este în eroare.

Prin însăși cererea de chemare în judecată arbitrală,

SC N.T. SA a solicitat alternativa despăgubirilor,

inițial

în valoare de 1.000.000.000 ROL, precizate după

administrarea probelor la 446.895 lei, cheltuieli pentru refacerea platformei,

iar raportul juridic născut dintr-un fapt extracontractual. Degradarea bunului

închiriat naște în sarcina debitorului, fie aducerea acestuia la starea

inițială, fie dezdăunarea, creditorul fiind cel care are opțiunea, opțiune pe

care a clarificat-o prin cererea

din

9 decembrie 2009.

Toate celelalte motivații apar subiective, superflue

în caracterizarea obligației alternative, a caracterului cert,

lichid

și exigibil al acesteia.

In privința recursurilor recurentei SC N.T. SA,

acestea sunt nefondate.

Astfel cum s-a motivat, prin cererea precizatoare din

21 octombrie 2009, reclamanta și-a precizat capătul de cerere privind valoarea

despăgubirilor la care era îndreptățită pentru refacerea bunului închiriat

degradat, de la valoarea de 100.000 lei la cea de 446.895,29 lei, însă a

formulat și o nouă cerere, aceea de acordare a despăgubirilor privind lipsa de

folosință a bunului.

Această nouă cerere, reprezintă o modificare a

acțiunii,

interzisă de prevederile art.

132 C. proc. civ. pentru că a fost formulată după prima zi de înfățișare,

sancțiunea decăderii făcând inutilă orice dezbatere asupra prescripției

extinctive a dreptului material la acțiune.

Așa dar cât timp sub aspectul procedural o cerere nu

poate fi primită aspectele legate de termenele de prescripție și cursul

acestora sunt nepertinente.

Recursul asupra încheierii din 22 aprilie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Oradea are în vedere în principal executarea

despăgubirilor din cauțiunea plătită de debitoare în cererea de suspendare a

executării.

Recurenta este în eroare cu privire la procedura de

urmat, confundând etapa judecății procesului de aceea a executării silite,

aducând în discuție completarea dispozitivului cu un capăt de cerere

solicitat

în întâmpinare, inadmisibile în

căile

de atac.

Redactarea confuză a motivelor de recurs pentru

despăgubiri care au în vedere întârzierea executării

silite

sunt nepertinente și în afara regulilor procedurale.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ.

Înalta

Curte de Casație și Justiție va admite recursul

recurentei SC G.L.S. România SRL împotriva sentinței nr. 2 din 25 februarie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o modifică în sensul

respingerii cererii privind acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință

a bunului închiriat în sumă de 54.000 Euro, va respinge ca nefondate

recursurile declarate de SC N.T. SA împotriva sentinței susmenționate și a

încheierii din data de 22

aprilie

2011 a aceleiași instanțe și va menține restul dispozițiilor instanței de fond.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

,

având în vedere culpa procesuală a

recurentei SC N.T. SA va obliga această parte la plata sumei de 14.200

lei

cheltuieli de judecată către SC G.L.S.

România SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC N.T. SA

PALOTA împotriva sentinței nr. 2/COM din 25 februarie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, și încheierii

de ședință din data de 22 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în

același dosar.

Admite recursul declarat de pârâta SC G.L.S. ROMÂNIA

SRL BORȘ împotriva sentinței nr. 2/COM din 25 februarie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ,

modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea privind acordarea

despăgubirilor pentru lipsa de folosință în sumă de 54.000 Euro a bunului.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă reclamanta SC N.T. SA PALOTA la plata sumei de

14.200 lei, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC G.L.S. ROMÂNIA SRL

BORȘ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie

2012.