ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1845/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, prin hotărârea nr. 2 din 14 aprilie 2010, a admis acțiunea reclamantei SC N.T. SA Palota împotriva pârâtei SC G.L.S. România SRL pe care a obligat-o la plata sumei de 446.895 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor și a sumei de 97.200 Euro cu titlu de daune interese, precum și Ia plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.547,70 lei. Prin acțiunea în anulare formulată împotriva sentinței arbitrale, SC G.L.S. România SRL a solicitat anularea sentinței și soluționarea pe fond a cauzei întrucât au fost încălcate prevederile art. 364 lit. a), b), c), f), g) și i) raportate la art. 360/1 alin. (2) și art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. S-a susținut astfel că litigiul nu e susceptibil a ti soluționat pe cale arbitrală, precizarea acțiunii fiind tardivă iar clauza compromisorie referindu-se numai la interpretarea sau aplicarea contractului; au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct. 8 care sancționează nesemnarea hotărârii și încheierilor; tribunalul arbitrai nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, în condițiile în care obiectul litigiului era obligația de a face iar modificarea acțiunii nu a respectat termenele prevăzute de art. 132 C. proc. civ. ; hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul, motivele, data și locul pronunțării și nu e semnată de arbitrii, ignorând toate excepțiile invocate și încalcă normele de ordine publică.

Prin sentința nr. 2/Com din 25 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea a respins excepția nulității acțiunii în anulare, a admis acțiunea în anulare, a anulat hotărârea nr. 2 din 14 aprilie 2010 a Tribunalului Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, și pe fond a respins excepția tardivității modificării acțiunii, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la daunele-interese din perioada octombrie 2004 - octombrie 2006, a admis în parte acțiunea precizată, a obligat pe pârâtă la 446.895 lei contravaloare lucrări și la plata sumei de 54.000 Euro în echivalent în lei, cu titlu de daune interese și a respins restul pretențiilor. Totodată a obligat pe SC G.L.S.

România SRL la plata sumei de 12.547,40 lei cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 22 aprilie 2011 curtea de apel a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței, prin care se solicita completarea acestuia cu mențiunea că este definitivă. Instanța a reținut în esență că excepția nulității absolute a acțiunii în anulare este neîntemeiată, dispozițiile art. 288 alin. (2) și art. 302 C. proc. civ. fiind declarate neconstituționale prin Decizia 737/2008 a Curții Constituționale și că instanța arbitrală a încălcat prevederile art. 358 11 și art. 360 1 C. proc. civ. , o parte din încheierile de ședință nefiind semnate de toți arbitrii. Curtea de apel a considerat că litigiul este susceptibil de soluționare pe cale arbitrală, clauza compromisorie fiind validă chiar dacă nu cuprinde obiectul litigiului și numele arbitrilor.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că prin precizarea acțiunii clin data de 21 octombrie 2009 SC N.T. SA Palota a stabilit cuantumul despăgubirilor solicitate prin cererea arbitrală introdusă inițial, însă capătul 2 al cererii precizatoare reprezintă o modificare a acțiunii, tardivă în raport cu prima zi de înfățișare. In privința acordării daunelor interese, instanța a considerat că, pentru lipsa de folosință a platformei, nu puteau fi solicitate despăgubiri decât pe ultimii 3 ani anteriori datei de 21 septembrie 2009, iar pentru starea de degradare a bunului închiriat răspunde locatarul în temeiul art. 1432 C. civ., în conformitate cu valorile stabilite în raportul de expertiză. Împotriva sentinței astfel pronunțate, părțile au declarat recurs.

SC G.L.S. România SRL a întemeiat critica sentinței atacate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 și pe art. 304 1 C. proc. civ. Solicită recurenta să se constate că instanța de fond s-a pronunțat greșit asupra competenței arbitrajului încălcând prevederile art. 343 11 C. proc. civ. care prevăd sancțiunea nulității compromisului ce nu convine asupra obiectului litigiului și numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor și implicit de art. 364 lit. b) C. proc. civ. Susține recurenta că instanța de fond a încălcat prevederile art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., pronunțându-se asupra unui alt lucru decât cel care s-a cerut, dând eficiență unei modificări a acțiunii făcută cu încălcarea art. 132 C. proc.

civ., interpretând eronat excepția prescripției dreptului material la acțiune. In privința obligației la refacerea și punerea în stare de folosință a bunului închiriat, recurenta susține că instanța nu a luat act de renunțarea la cererea privind obligația de a face prin modificarea acțiunii de la data de 21 septembrie 2009, iar pretențiile solicitate nu au reprezentat o precizare a acțiunii în sensul art. 132 C. proc. civ.

Mai mult, recurenta consideră că obligația de a face nu are caracter alternativ și cât timp executarea în natură a obligației este posibilă nu poate fi primită pretenția creditorului de executare indirectă a obligației, aceasta rezultând din interpretarea art. 1073, art. 1073 și art. 1075 C. civ . Astfel, în opinia recurentei numai în condițiile neexecutării obligației de a face se puteau cere dezdăunări, în condițiile regulilor prescripției extinctive a drepturilor născute în octombrie 2004 - dată de la care platforma betonată nu a mai fost folosită și a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței. Recurenta SC N.T. SA a formulat recurs împotriva sentinței nr. 2/2011 a Curții de Apel Oradea și împotriva încheierii din 22 aprilie 2011 prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței.

Recursul împotriva sentinței a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 C. proc. civ., recurenta considerând că în mod greșit instanța a aplicat prevederile Decretului nr. 167/1958 ignorând dispozițiile art. 8 și art. 16 din actul normativ referitoare la cursul prescripției și întreruperea acestuia prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare. Susține recurenta că prin cererea de arbitrare s-a solicitat plata contravalorii bunului la care să se adauge daune-interese. precizate prin cererea din 21 octombrie 2009. Caracterul de cerere precizatoare este dat, în opinia recurentei, de faptul că s-a solicitat mărirea câtimii obiectului cererii, evaluându-se bunul pierit ele expertizele efectuate în cauză.

Acesta este și motivul pentru care, prin cererea din 9 decembrie 2009 s-a renunțat la executarea în natură a obligației de refacere a platformei distruse, locatarul obligându-se contractual ca în cazul distrugerii totale sau parțiale a spațiului închiriat să plătească o despăgubire egală cu valoarea acestuia reactualizată plus daune interese, iar prin adresa 1180 din 21 septembrie 2004 obligându-se la refacerea platformei. Consideră recurenta că în mod greșit instanța de judecată a apreciat daunele-interese din capătul doi al cererii precizatoare fiind o modificare a acțiunii. Recursul împotriva încheierii din 22 aprilie 2011 a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 C. proc.

civ. , recurenta susținând că în mod greșit instanța nu a acordat despăgubirile cuvenite din cauțiunea plătită de debitoare pentru suspendarea executării titlului executoriu. Recursul recurentei SC G.L.S. România SRL este întemeiat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune: Convenția de arbitraj definită ca înțelegere a părților de a soluționa un litigiu comercial prin intermediul unei instanțe private, se poate prezenta sub forma clauzei compromisorii sau de arbitraj sau a compromisului. Compromisul, astfel cum este reglementat și de art. 343 11 C. proc. civ. este condițional de existența unui litigiu determinat, deja născut sau de existența faptului litigios, adică acela care, iminent, este susceptibil a da naștere unui litigiu.

Contractul de închiriere din 9 aprilie 2002 a stipulat o clauză compromisorie, nu un compromis, în care se prevedea soluționarea amiabilă a litigiilor sau dacă aceasta nu este posibilă, soluționarea prin arbitrajul comercial organizat de Camera de Comerț și Industrie Bihor, după regulile de procedură stabilite. Recurenta este astfel în eroare cu privire la normele aplicabile litigiului, prevederile art. 343 11 C. proc. civ. nefiind incidente. In privința greșitei aplicări a prevederilor art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. raportate la cererea precizatoare din 21 septembrie 2009, critica sentinței atacate este în parte justificată. Astfel, prin cererea arbitrală din 8 octombrie 2004, SC N.T.

SA a solicitat obligarea locatarului SC G.L.S. România SRL la executarea lucrărilor de refacere a bunului închiriat, iar în caz de refuz autorizarea sa să execute lucrările evaluate provizoriu la suma de 1.000.000.000 ROL. Evocând distrugerea parțială a bunului, reclamanta s-a prevalat de stipulațiile art.10 din contract care o îndreptățeau la o despăgubire egală cu valoarea reactualizată a bunului. Deși prevederile acordului de voință au avut în vedere și daunele interese, acestea, respectiv lipsa de folosință a bunului degradat, nu au fost solicitate în acțiunea principală, iar în cererea precizatoare din 21 septembrie 2009 apar ca un capăt separat de cerere, situație care, față de prevederile art. 132 C. proc.

civ., reprezintă o modificare a acțiunii. Instanța, deși constată că cel de-al doilea capăt de cerere al precizării acțiunii reprezintă o modificare a acesteia care nu se putea face decât până la prima zi de înfățișare, apreciază greșit că dispoziția procedurală nu este prevăzută sub sancțiunea tardivității. Textul de lege este însă imperativ, iar sancțiunea nerespectării prevederilor sale este decăderea, adică stingerea dreptului la acțiune neexercitat în intervalul de timp stabilit de normă. De aceea, lipsa de diligentă în apărarea drepturilor subiective, generează titularilor acestora efecte de neînlăturat. In privința caracterului alternativ al obligației de a face, recurenta SC G.L.S. România SRL este în eroare.

Prin însăși cererea de chemare în judecată arbitrală, SC N.T. SA a solicitat alternativa despăgubirilor, inițial în valoare de 1.000.000.000 ROL, precizate după administrarea probelor la 446.895 lei, cheltuieli pentru refacerea platformei, iar raportul juridic născut dintr-un fapt extracontractual. Degradarea bunului închiriat naște în sarcina debitorului, fie aducerea acestuia la starea inițială, fie dezdăunarea, creditorul fiind cel care are opțiunea, opțiune pe care a clarificat-o prin cererea din 9 decembrie 2009. Toate celelalte motivații apar subiective, superflue în caracterizarea obligației alternative, a caracterului cert, lichid și exigibil al acesteia. In privința recursurilor recurentei SC N.T.

SA, acestea sunt nefondate. Astfel cum s-a motivat, prin cererea precizatoare din 21 octombrie 2009, reclamanta și-a precizat capătul de cerere privind valoarea despăgubirilor la care era îndreptățită pentru refacerea bunului închiriat degradat, de la valoarea de 100.000 lei la cea de 446.895,29 lei, însă a formulat și o nouă cerere, aceea de acordare a despăgubirilor privind lipsa de folosință a bunului. Această nouă cerere, reprezintă o modificare a acțiunii, interzisă de prevederile art. 132 C. proc. civ. pentru că a fost formulată după prima zi de înfățișare, sancțiunea decăderii făcând inutilă orice dezbatere asupra prescripției extinctive a dreptului material la acțiune. Așa dar cât timp sub aspectul procedural o cerere nu poate fi primită aspectele legate de termenele de prescripție și cursul acestora sunt nepertinente.

Recursul asupra încheierii din 22 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea are în vedere în principal executarea despăgubirilor din cauțiunea plătită de debitoare în cererea de suspendare a executării. Recurenta este în eroare cu privire la procedura de urmat, confundând etapa judecății procesului de aceea a executării silite, aducând în discuție completarea dispozitivului cu un capăt de cerere solicitat în întâmpinare, inadmisibile în căile de atac. Redactarea confuză a motivelor de recurs pentru despăgubiri care au în vedere întârzierea executării silite sunt nepertinente și în afara regulilor procedurale. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul recurentei SC G.L.S.

România SRL împotriva sentinței nr. 2 din 25 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o modifică în sensul respingerii cererii privind acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a bunului închiriat în sumă de 54.000 Euro, va respinge ca nefondate recursurile declarate de SC N.T. SA împotriva sentinței susmenționate și a încheierii din data de 22 aprilie 2011 a aceleiași instanțe și va menține restul dispozițiilor instanței de fond. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. , având în vedere culpa procesuală a recurentei SC N.T. SA va obliga această parte la plata sumei de 14.200 lei cheltuieli de judecată către SC G.L.S. România SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de reclamanta SC N.T. SA PALOTA împotriva sentinței nr. 2/COM din 25 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, și încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în același dosar. Admite recursul declarat de pârâta SC G.L.S. ROMÂNIA SRL BORȘ împotriva sentinței nr. 2/COM din 25 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea privind acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință în sumă de 54.000 Euro a bunului. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă reclamanta SC N.T. SA PALOTA la plata sumei de 14.200 lei, cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC G.L.S. ROMÂNIA SRL BORȘ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2012.