ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2165/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2813 din 27 septembrie 2011, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă SC T.P. SRL împotriva deciziei nr. 24/AC/2011 din 08 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat și a obligat recurenta să plătească intimatei-pârâte 7.440 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

a fost formal invocat, nefiind susținut în ipotezele sale legale prin dezvoltarea în fapt a criticilor formulate; că ultima critică formulată sub pct. 2.8 din recurs, prin care se invocă nepronunțarea asupra unui motiv de apel constând în tripla culpă gravă a locatorului, este fără suport în realitatea dosarului, nici prin motivele de apel și nici prin completarea acestora, reclamanta neinvocând o atare critică, împrejurarea ca atare fiind expusă în preambulul apelului, iar conținutul criticii din recurs dezvoltă o situație de fapt care excede controlului de legalitate la care este limitată examinarea instanței de recurs, pentru acest ultim considerent nefiind luată în examinare nici critica de la pct. 2.7 din recurs cu privire la aprecierea depoziției martorei B.R.

Cu privire la motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a constatat că instanțele nu au schimbat nici natura nici înțelesul vădit și neîndoielnic al clauzelor în speță având în vedere și regimul juridic pe care C. civ. îl rezervă contractului de locațiune a unui imobil, iar redactarea cuvântului „bunuri” în loc de „bani” este irelevantă juridic în speță. Cu privire la motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a constatat că art. 7.5 din contract este clar și categoric, fără a fi o clauză abuzivă, nici din perspectiva Legii nr. 193/2000, a cărui greșită aplicare o critică recurenta, și nici din perspectiva abordării teoretice și doctrinare avansată de recurentă, deoarece contractul pe care părțile l-au încheiat nu se înscrie în ipoteza legii menționate, delimitată prin art. 2 alin. (1), nici în categoria pe care recurenta o menționează, a contractelor de adeziune, care ar prezuma un dezechilibru voluțional la încheierea lor sau a celor dictate economic, părțile în speță încheind un contract de închiriere, numit, cu un regim juridic reglementat legal, cu clauze negociate, iar nu impuse de una dintre părți.

Contestatoarea SC T.P. SRL a formulat contestație în anularea deciziei secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2813 din 27 septembrie 2011. Contestatoarea a arătat, în esență, că hotărârea contestată este rezultatul neanalizării tuturor motivelor de recurs, precum și a unei erori materiale ce constă în împrejurarea că instanța de recurs în argumentarea soluției date face trimitere la memoriul de apel, iar nu la cel de recurs. Contestația în anulare este nefondată. Din examinarea contestației rezultă că pretinsele motive de retractare formulate se pot circumscrie celor prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., ambele teze, potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Este de subliniat că ipotetica omisiune a instanței de recurs de a cerceta toate motivele de nelegalitate invocate de parte, motiv de anulare a hotărârii contestate prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., nu poate conduce la admiterea contestației în anulare, având în vedere că instanța de recurs a analizat cu acuratețe toate criticile formulate în calea extraordinară de atac a recursului, din considerentele deciziei contestate rezultând că instanța de recurs a examinat detaliat criticile formulate în raport cu toate susținerile recurentei. De asemenea, nici motivul de anulare a hotărârii contestate prevăzut de art. 318 teza I C. proc.

civ., astfel cum a fost menționat de contestatoare, nu poate conduce la admiterea căii de atac de retractare, având în vedere că precitatul text legal se referă la erorile materiale ce vizează aspectele formale ale judecății și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite, așadar, greșeli ale instanței de recurs constând în confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care au determinat soluția pronunțată. Numai o greșeală materială esențială care a dus la darea unei soluții eronate poate fi invocată pe calea contestației în anulare, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, având în vedere aspectul arătat de contestatoare în sensul că instanța de recurs în argumentarea soluției date a făcut trimitere la memoriul de apel, iar nu la cel de recurs, împrejurare ce nu poate fi circumscrisă art. 318 teza I C. proc.

civ. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată în cauză. Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC C.S. SA, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige contestatoarea să plătească intimatei suma de 9.920 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anularea deciziei secției comerciale a înaltei Curti de Casație și Justiție nr. 2813 din 27 septembrie 2011 formulată de contestatoarea SC T.P. SRL. Obligă contestatoarea să plătească intimatei suma de 9.920 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2012.