ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2165/2012

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

decizia nr. 2813 din 27 septembrie 2011, secția comercială a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă SC T.P.

SRL împotriva deciziei nr. 24/AC/2011 din 08 martie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat și a obligat recurenta să plătească intimatei-pârâte 7.440 RON, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut, în esență, că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct.

7 C. proc. civ. a fost formal invocat, nefiind susținut în ipotezele sale

legale prin dezvoltarea în fapt a criticilor formulate; că ultima critică

formulată sub pct. 2.8 din recurs, prin care se invocă nepronunțarea asupra

unui motiv de apel constând în tripla culpă gravă a locatorului, este fără

suport în realitatea dosarului, nici prin motivele de apel și nici prin

completarea acestora, reclamanta neinvocând o atare critică, împrejurarea ca

atare fiind expusă în preambulul apelului, iar conținutul criticii din recurs

dezvoltă o situație de fapt care excede controlului de legalitate la care este

limitată examinarea instanței de recurs, pentru acest ultim considerent nefiind

luată în examinare nici critica de la pct. 2.7 din recurs cu privire la

aprecierea depoziției martorei B.R.

Cu privire la motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a constatat că instanțele nu au

schimbat nici natura nici înțelesul vădit și neîndoielnic al clauzelor în speță

având în vedere și regimul juridic pe care C. civ. îl rezervă contractului de

locațiune a unui imobil, iar redactarea cuvântului „bunuri” în loc de „bani”

este irelevantă juridic în speță.

Cu privire la motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a constatat că art. 7.5 din

contract este clar și categoric, fără a fi o clauză abuzivă, nici din

perspectiva Legii nr. 193/2000, a cărui greșită aplicare o critică recurenta,

și nici din perspectiva abordării teoretice și doctrinare avansată de

recurentă, deoarece contractul pe care părțile l-au încheiat nu se înscrie în

ipoteza legii menționate, delimitată prin art. 2 alin. (1), nici în categoria

pe care recurenta o menționează, a contractelor de adeziune, care ar prezuma un

dezechilibru voluțional la încheierea lor sau a celor dictate economic, părțile

în speță încheind un contract de închiriere, numit, cu un regim juridic

reglementat legal, cu clauze negociate, iar nu impuse de una dintre părți.

Contestatoarea SC T.P. SRL a formulat contestație

în anularea deciziei secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție

nr. 2813 din 27 septembrie 2011.

Contestatoarea a arătat, în esență, că

hotărârea contestată este rezultatul neanalizării tuturor motivelor de recurs, precum

și a unei erori materiale ce constă în împrejurarea că instanța de recurs în argumentarea

soluției date face trimitere la memoriul de apel, iar nu la cel de recurs.

Contestația în anulare este nefondată.

Din examinarea contestației rezultă că

pretinsele motive de retractare formulate se pot circumscrie celor prevăzute de

art. 318 alin. (1) C. proc. civ., ambele teze, potrivit cărora hotărârile instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau casare.

Este de subliniat că ipotetica omisiune

a instanței de recurs de a cerceta toate motivele de nelegalitate invocate de parte,

motiv de anulare a hotărârii contestate prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., nu poate conduce la admiterea contestației în anulare, având în vedere că

instanța de recurs a analizat cu acuratețe toate criticile formulate în calea extraordinară

de atac a recursului, din considerentele deciziei contestate rezultând că instanța

de recurs a examinat detaliat criticile formulate în raport cu toate susținerile

recurentei.

De asemenea, nici motivul de anulare a

hotărârii contestate prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., astfel cum a fost

menționat de contestatoare, nu poate conduce la admiterea căii de atac de retractare,

având în vedere că precitatul text legal se referă la erorile materiale ce vizează

aspectele formale ale judecății și care au avut drept consecință darea unei soluții

greșite, așadar, greșeli ale instanței de recurs constând în confundarea unor elemente

importante sau a unor date materiale care au determinat soluția pronunțată.

Numai o greșeală materială esențială care

a dus la darea unei soluții eronate poate fi invocată pe calea contestației în anulare,

ceea ce nu este cazul în prezenta speță, având în vedere aspectul arătat de contestatoare

în sensul că instanța de recurs în argumentarea soluției date a făcut trimitere

la memoriul de apel, iar nu la cel de recurs, împrejurare ce nu poate fi circumscrisă

art. 318 teza I C. proc. civ.

În

consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează

să respingă contestația în anulare formulată în cauză.

Văzând și cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată formulată de intimata SC C.S. SA, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor

art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită și să oblige contestatoarea să plătească

intimatei suma de 9.920 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anularea deciziei

secției comerciale a înaltei Curti de Casație și Justiție nr. 2813 din 27 septembrie

2011 formulată de contestatoarea SC T.P. SRL.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei

suma de 9.920 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

26 aprilie 2012.