ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2008

HOTĂRÂRE
11.04.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Timișoara, reclamantul M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Internelor și Reformei Administrative și Spitalul M.U. Timișoara, suspendarea punerii

în executare a certificatului decizie medicală din 4 iulie 2007 – emis de D.G.M.

din cadrul M.I.R.A. și a certificatului decizie medicală din 15 iunie 2007 - emis

de Spitalul M.U. Timișoara, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea

nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că este absolvent al Academiei de Poliție A.I.C., arma Poliție

de Frontieră, promoția 2004, în prezent fiind încadrat ca ofițer la I.J.P. de Frontieră

Timiș. În opinia reclamantului, prin punerea în executarea a deciziilor menționate,

M.I.R.A. este obligat să emită un ordin privind încetarea raporturilor sale de serviciu,

urmare a încadrării în gradul III de invaliditate, ordin ce i-ar crea un prejudiciu

substanțial, atât moral, cât și material.

Ulterior, reclamantul

și-a precizat acțiunea formulată, solicitând și suspendarea ordinului din 01

august 2007,emis ulterior introducerii acțiunii.

Prin sentința civilă

nr. 288 din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâtul Spitalul M.U. Timișoara precum și acțiunea formulată de reclamantul M.M.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, pe de o parte, că pârâtul Spitalul M.U. Timișoara este

emitentul unuia dintre actele contestate, având astfel calitate procesuală pasivă

în cauză, iar, pe de altă parte, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile relative

la cazul bine justificat și iminența unei pagube, astfel cum acestea sunt prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul

admiterii acțiunii și suspendării executării ordinului din 1 august 2007 emis de

Ministrul Internelor și Reformei Administrative.

În motivarea căii de atac,

recurentul susține că a probat producerea unei pagube prin punerea în aplicare a

actului administrativ dedus judecății, întrucât după încetarea raportului de serviciu

a primit o pensie în cuantum de 349 RON, în timp ce indemnizația pe care o încasa

în calitate de ofițer de poliție era de 1.823 RON.

Intimații au formulat

întâmpinări în cauză.

Ministerul Internelor

și Reformei Administrative a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, deoarece

recurentul nu a administrat în cauză nici o probă prin care să răstoarne prezumția

de legalitate de care beneficiază actul administrativ.

Spitalul M.U.– U.M. a

solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formular iar, în subsidiar,

respingerea recursului ca neîntemeiat.

În ceea ce privește excepția

tardivității recursului, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este fondată, întrucât

sentința atacată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 17

decembrie 2007, iar acesta a declarat recurs la data de 21 decembrie 2007, înlăuntrul

termenului de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Analizând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

care vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr, actul administrativ

unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el

însuși titlu executoriu.

Așadar, suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia

reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex

officio).

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la momentul formulării acțiunii),

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente,

odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămată poate cere autorității competente să dispună suspendarea acestuia

până la pronunțarea instanței de fond.

Conform art. 15 din actul

normativ în discuție, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate

fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Definiția legală a sintagmei

de “pagubă iminentă” este dată de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea contenciosului

administrativ, în sensul că ea reprezintă un prejudiciu material viitor, dar previzibil

cu evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice ori a unui serviciu public.

În cauză, așa cum s-a

mai arătat, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea executării ordinului din

1 august 2007 emis de Ministrul Internelor și Reformei Administrative prin care

s-a dispus trecerea sa în rezervă, urmare a încadrării sale în gradul III de invaliditate.

Instanța de control judiciar

apreciază la rândul său că în speță nu există un caz bine justificat, întrucât recurentul

nu a arătat care sunt împrejurările de fapt și de drept care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în discuție.

Pe de altă parte, recurentul

nu a probat nici producerea unei pagube iminente, întrucât a primit pensia de invaliditate.

În plus, în situația anulării de către instanța competentă a ordinului de trecere

în rezervă, recurentul poate solicita, cu ocazia reintegrării în funcție și plata

drepturilor bănești care i s-ar fi cuvenit.

În consecință, în raport

de considerentele anterior expuse și de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

Respinge excepția tardivității

recursului.

Respinge recursul declarat

de M.M. împotriva sentinței civile nr. 288 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 11 iulie 2007 și precizată ulterior, M.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Adminis
ÎCCJ 2011-11-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5119/2011
, pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Ministerul Sănătății, intervenienta D.S.P. Arad, solicitând respingerea acțiunii, pe excepția ina
ÎCCJ 2010-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 74 din 3 martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității proc
ÎCCJ 2012-05-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2636/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 3173 din 7 iulie 2010, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2007-09-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2007
8 februarie 2006. Prin întâmpinare, pârâtul M.S. a invocat excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin încheierea din 19 iunie 2006, Curtea de Apel București
Sursă