ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3929/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 35/CA/2010-P.I. din 20 ianuarie

2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată și precizată de reclamantul O.N.S.,

prin care solicita suspendarea executării H.G. nr. 1192 din 07 octombrie 2009 prin

care s-a dispus încetarea exercitării temporare a funcției publice de subprefect

al județului Bihor de către reclamant, precum și a H.G. nr. 1151 din 03

octombrie 2009 prin care s-a dispus exercitarea de către B.C.V. a funcției publice

de subprefect al județului Bihor. De asemenea, instanța de judecată a admis cererea

de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul

Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a apreciat că, în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând, în esență, următoarele:

Suspendarea este o măsură

de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții

a căror îndeplinire ar produce consecințe grave sau imposibil de înlăturat în ipoteza

în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Astfel, prin măsura suspendării

se dorește să se înlăture riscul producerii unor consecințe ireparabile.

În speță, se arată în

considerentele sentinței recurate, iminența producerii unui prejudiciu ireparabil

nu a fost dovedită de către reclamant, nefiind depuse probe în acest sens; simpla

afirmație a faptului că prin punerea în executare a actului administrativ reclamantul

este prejudiciat nu este suficientă pentru a se dispune măsura suspendării în situația

în care această afirmație nu este susținută de înscrisuri.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul susținând,

în esență, prin motivele de recurs formulate, că în mod greșit instanța de fond

a respins cererea sa de suspendare a celor două H.G. nr. 1151 din 03 octombrie 2009

și nr. 1192 din 07 octombrie 2009, aceasta ca urmare a interpretării eronate dată

textului de lege – art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Precizează recurentul-reclamant

că, contrar celor reținute de instanța de fond, în speță sunt întrunite cumulativ

cele două condiții prevăzute de textul de lege pentru suspendarea executării unui

act administrativ - cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Există caz bine justificat,

în sensul definit de art. 2 alin. (2) lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât cele

două hotărâri de Guvern au fost adoptate cu exces de putere, actul contestat prin

care s-a dispus încetarea exercitării funcției de subprefect nefiind motivat, prezumția

de legalitate a actelor administrative atacate fiind astfel înfrântă.

Cât privește noțiunea

de pagubă iminentă, susține recurentul-reclamant, aceasta există cu prisosință prin

însăși faptul că a fost schimbat din funcție, o altă persoană ocupând funcția de

subprefect, înainte de verificarea legalității actelor administrative de către instanța

de judecată.

Drepturile salariale i-au

fost diminuate și, de asemenea, nu mai poate beneficia de drepturile prevăzute de

Legea nr. 188/1999 privind Statutul de înalt funcționar public.

Totodată, precizează recurentul-reclamant,

desfacerea contractului de muncă s-a produs în timpul concediului medical.

Intimații-pârâți Guvernul

României și Ministerul Administrației și Internelor au depus întâmpinări solicitând

respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței

instanței de fond.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., astfel cum se va arăta în

continuare:

Art. 14 alin. (1

1

)

din Legea contenciosului administrativ statuează că „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Din interpretarea textului

de lege citat, pentru suspendarea executării unui act administrativ, este necesar

a fi întrunite cumulativ cele două condiții: caz bine justificat și iminența producerii

unei pagube care, astfel poate fi prevenită.

Existența unui caz bine

justificat, în sensul textului de lege citat, poate fi reținută dacă din împrejurările

cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate,

care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Măsura destituirii dintr-o

funcție publică, astfel cum este cazul în speță, nu constituie prin ea însăși un

caz bine justificat.

Conform precizărilor intimatului-pârât

Guvernul României încetarea exercitării funcției de subprefect al județului Bihor

s-a dispus în condițiile în care recurentul-reclamant a fost numit temporar în această

funcție, nefiind definitivat pe post și neavând calitatea de înalt funcționar public

pentru a-i fi aplicabile dispozițiile H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria

înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari

publici.

Cât privește paguba iminentă,

invocată de recurent, aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Susținerea recurentului

referitoare la faptul că paguba iminentă creată prin actul de destituire din funcția

publică, constă în reducerea drepturilor salariale, precum și a altor drepturi prevăzute

de Legea nr. 188/1999, nu sunt suficiente și concludente pentru a se justifica suspendarea

executării actului.

Așadar, astfel cum corect

a statuat și instanța de fond, susținerile recurentului-reclamant cu privire la

întrunirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de lege, nu sunt de natură

prin ele însele de a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ.

Nu a fost dovedită acea

situație de excepție de la regula executării din oficiu, care să justifice astfel

măsura suspendării celor două hotărâri de Guvern, astfel cum solicită recurentul-reclamant,

hotărârea pronunțată de instanța de fond de respingere a cererii de suspendare a

executării celor două acte administrative fiind legală și temeinică.

Se impune, deci, respingerea

recursului ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul O.N.S. împotriva sentinței nr. 35/CA/2010-P.I. din 20 ianuarie 2010

a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2010.