ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3910/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3910/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 21 mai 2010 petenta SC S.N.M. SRL Bacău, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ. , a formulat cererea de suspendare a executării silite a deciziei nr. 8/2010 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei care face obiectul dosarului nr. 1506/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție . Prin încheierea de ședință de la data de 16 iunie 2010 Înalta Curte, față de lipsa nejustificată a părților la acest termen de judecată, a aplicat dispozițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendând judecata cererii.
La data de 28 septembrie 2011 ca urmare a referatului grefei instanței s-a stabilit termen de judecată pentru perimarea judecării cererii de suspendare a executării silite a deciziei nr. 8/2010 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău . Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”. Alin. (3) al acestui articol prevede că în materie comercială termenul de perimare este de șase luni.
În aceste împrejurări, Curtea constată că de la data suspendării judecării recursului au trecut mai mult de șase luni, că actele de procedură în cauză nu urmau să fie îndeplinite din oficiu și că nu sunt aplicabile dispozițiile alin. (2) ale art. 248 privind exonerarea de răspundere a părții pentru suspendarea judecării cauzei, context în care fiind îndeplinite dispozițiile art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ. cererea de suspendare formulată de petentă se va constata perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimată cererea de suspendare a executării silite a deciziei nr. 8/2010 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, formulată de petenta SC S.N.M. SRL BACĂU. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.