Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3150/2011

HOTĂRÂRE
18.10.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3150/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra perimării recursului de față; Tribunalul Comercial Cluj, prin Sentința comercială nr. 35/CC din 2 aprilie 2009 a admis cererea de chemare în judecată întregită formulată de reclamantul O.N.C. și a constatat nulitatea hotărârii adunării generale extraordinare și ordinare a acționarilor pârâtei SC F. SA, adoptată la 29 martie 2007; a dispus menționarea și publicarea prezentei hotărâri judecătorești potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei sentințe a promovat apel pârâta SC F. SA Cluj Napoca, iar Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin Decizia nr. 29 din 29 martie 2010 a respins apelul declarat de pârâtă și a menținut sentința pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta SC F. SA Cluj Napoca. Asupra perimării recursului, Înalta Curte a reținut: Potrivit art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ., perimarea operează asupra unei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de șase luni, în materie comercială. Așa fiind, pentru a opera această sancțiune procedurală, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor art. 248 C. proc. civ. și în acest sens, se constată că Înalta Curte a fost învestită cu soluționarea recursului, iar după suspendarea judecății pricinii, aceasta a rămas în nelucrare timp de șase luni.

Totodată, se constată că înainte de îndeplinirea acestui termen, nu s-a cerut de către părțile în proces, reluarea judecății și nici nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare. În speță, la termenul de judecată din data de 5 octombrie 2010, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna din părți nu s-a prezentat în instanță și nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății recursului, care a rămas în nelucrare, până la data de 3 iunie 2011, când s-a stabilit termen de judecată, potrivit art. 252 C. proc. civ. Pe cale de consecință, Înalta Curte a constatat perimarea recursului, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (3) raportat la art. 252 C. proc.

civ.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC F. SA Cluj Napoca împotriva Deciziei nr. 29 din 29 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3451/2011
Asupra perimării contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1517 de la 20 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins contestația în anularea
ÎCCJ 2010-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2010
Asupra perimării recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 1 din data de 28 ianuarie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta S.I.F.O. SA și a
ÎCCJ 2011-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5123/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2769 din 4 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în
ÎCCJ 2011-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3209/2011
insă cererea de repunere pe rol și a fost menținută măsura suspendării în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. C. proc. civ. Potrivit art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ., perimarea operează asupra unei cereri de ch
ÎCCJ 2008-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3325/2008
l-a comercială, prin decizia nr. 214 din 26 aprilie 2007, a admis excepția lipsei capacității de folosință a intimatei SC K.S. SRL București și a respins apelul formulat în contradictoriu cu intimata SC K.S. SRL București, pentru lipsa capa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă