ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 189/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului de față,

reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul

Prahova sub nr. 2257/105/2009, reclamanta SC C.E. SA Câmpina a chemat în

judecată pe pârâta SC F.D.E.E. - E.D.M.N. SA - S.D.E.E. Ploiești, pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că reclamanta a executat, în

favoarea pârâtei, lucrări suplimentare (conform anexei 1 la cerere) necesare

pentru darea în folosință a obiectivului „Modernizare conexiune 20 + 10 kV în

stația trafo 110/20/10 kv Câmpina”, lucrări care includ costuri de materiale și

manoperă ce exced documentației ce a stat la baza încheierii contractului din 28

ianuarie 2008.

S-a mai solicitat să fie obligată

pârâta să achite reclamantei contravaloarea acestor lucrări (materiale și

manoperă), lucrări executate, în valoare de 952.143,25 lei, precum si

cheltuielile de judecată.

Prin precizarea cererii depusă la 17

martie 2010 (f.291), reclamanta și-a mărit câtimea pretențiilor cu suma de

1.415.624, astfel că a solicitat

obligarea

pârâtei la suma totală de 2.367.767,20 lei fără TVA, la cotația euro/leu, de la

data efectuării expertizei.

După analizarea actelor și lucrărilor

dosarului, Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 550 din data de 13 iulie 2011,

a admis acțiunea precizată, în parte, obligând pârâta să achite reclamantei

suma de 1.606.244,60 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare

necesare pentru darea în folosință a obiectivului „Modernizare conexiune 20 +

10 kv în stația trafo 110/20/10 kv Câmpina”; pârâta a fost obligată să

plătească reclamantei și suma de 24. 595 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că părțile au încheiat contractul nr. 53/28 ianuarie 2008

adiționat -

“

Mode mizare conexiune 20 + 10 kv în

stația trafo 110/20/10 kv Câmpina”, ca urmare a câștigării de către reclamantă

a licitației organizate.

În conformitate cu contractul de

achiziție publică menționat, art. 2.1 privind definiții,, prețul contractului”

este prețul plătibil Executantului (pârâta) de către Achizitor (reclamantă), în

baza contractului pentru îndeplinirea integrală și corespunzătoare a tuturor

obligațiilor sale, asumate prin contract.

Prețul cuvenit pentru îndeplinirea

contractului, plătibil Executantului de către Achizitor, conform graficului de

plăți este, potrivit art. 5.1 din contract de 10.003.884,03 lei (fără TVA),

echivalentul a 3.150.730,38 euro, la care se adaugă TVA de 1.900.737,97 lei,

echivalentul a 598.638,77 euro la cursul de schimb de 3.1751 lei/ euro,

comunicat de BNR în ziua de 02 august 2007.

În cuprinsul aceluiași articol părțile

au prevăzut că acest preț,, acoperă proiectarea, livrarea de echipament,

execuția, finalizarea și punerea în funcțiune a Stației de Transformare

110/20/10 kv Câmpina, conform anexelor la prețul contract”.

Ca orice contract de achiziție publică

contractul încheiat de părți care prevede un preț pentru întreaga lucrare este

supus dispozițiilor art. 97 din HG nr. 925/ 19 iulie 2006 pentru aprobarea

normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de

achiziție publică din OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție

publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de

concesiune de servicii.

S-a reținut de către instanța de fond

că, în conformitate cu alin. (4) al articolului menționat, ajustarea prețului

contractului de achiziție publică este posibilă fără îndeplinirea condițiilor

prevăzute la alin. (3) al aceluiași articol și în cazul menționat la lit. a),

respectiv „atunci când survin circumstanțe imprevizibile și independente de

voința părților, altele decât cele prevăzute la alin (2) lit. a) și b)”.

În cauză, părțile au prevăzut în

cuprinsul contractului obligațiile

achizitorului,

clauze cuprinse în art. 11.6, potrivit căruia acesta „este pe deplin

responsabil de exactitatea documentelor și a oricăror altor informații

furnizate executantului precum și pentru dispozițiile și livrările sale”.

Corelativ acestei obligații, deși s-a

trecut în titlul privind obligațiile principale ale Executantului, la art. 10.3,

părțile au prevăzut că executantul nu va fi răspunzător pentru proiectul și caietele

de sarcini, care nu au fost întocmite de el”.

La art. 10.5 alin. (2) din contract,

părțile au prevăzut de asemenea că „în cazul în care, pe parcursul execuției

lucrărilor, survine o eroare în poziția, cotele, dimensiunile sau aliniamentul

oricărei părți a lucrărilor, executantul are obligația de a rectifica eroarea

constată, pe cheltuiala sa, cu excepția situației în care eroarea respectivă

este rezultatul datelor incorecte furnizate, în scris, de către proiectant”.

Atât din documentația realizată de

reclamantă, cât și din raportul de expertiză și recunoașterile pârâtei prin

poziția față de concluziile punctuale ale expertului a rezultat că, în cauză,

proiectul tehnic faza CS întocmit de către pârâtă pentru inițierea licitației

publice a fost eronat întocmit, ceea ce presupune culpa acesteia.

Acest fapt a

avut drept consecință realizarea de către reclamantă a

unor lucrări suplimentare care au

presupus materiale de construcții și manoperă realizată peste cele prevăzute

inițial și implicit costuri suplimentare, care potrivit dispozițiilor

contractuale mai sus citate și prevederilor art. 97 alin. (4) din H.G. nr.

925/2006 urmează să fie imputate Achizitorului, respectiv pârâtei.

Reținând că s-au efectuat lucrări

suplimentare justificate de erorile documentației inițial întocmite de către

pârâtă este certă răspunderea acesteia pentru costul acestor lucrări.

S-a stabilit că revine instanței în

această ipoteză să stabilească numai care este valoarea acestor lucrări, în

condițiile în care expertiza finală a inginerului S.C., care a avut la bază

documentațiile ambelor părți și punctele lor de vedere a prezentat două

variante.

Reținând că

prima variantă cuprinde numai punctul de vedere al reclamantei, iar cea de a

doua, bazată și pe recunoașterile pârâtei, decurge din coloana „cantități

corecte”, însușită ca și denumire de constructor și asumată în timp și de

beneficiar, în cadrul expertizei tehnice, instanța a optat pentru această

variantă.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond au declarat apel, atât reclamanta, cât și pârâta.

Reclamanta, CN E. SA, prin apelul

declarat, a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul obligării

pârâtei, în calitate de achizitor, la plata sumei de 2.676.469,49 lei

reprezentând lucrări suplimentare.

La rândul său, pârâta, a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii,

ca neîntemeiată.

Curtea de Apel, analizând sentința

pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor invocate de părți, având

în vedere actele dosarului, probele administrate în cauză și dispozițiile

legale în materie, a constatat că ambele apeluri sunt nefondate, în esență

pentru următoarele considerente :

Din situația

de lucrări suplimentare și celelalte înscrisuri, anexa la acțiune și expertiza

efectuată în cauză (volum dosar expertiză), rezultă că valoarea lucrărilor

suplimentare, efectuate efectiv de reclamanta, sunt in cuantum de 1.606.244,60

lei, varianta a II a, care în mod corect a fost omologata de instanță.

Susținerile apelantei, în vederea omologării

variantei I din raportul de expertiză, care stabilește o valoare a lucrărilor

suplimentare in cuantumul solicitat prin acțiunea precizată, nu se justifică a

fi adoptată, și, ca atare, apelul este nefondat, deoarece această variantă, așa

cum arata si expertul, cuprinde unele lucrări colaterale.

Or, pretențiile reclamantei sunt

justificate numai in ceea ce privește valoarea lucrărilor necesare ce trebuiau

executate pentru buna funcționarea a obiectivului contractat, așa cum a

stabilit expertul numit în cauză, valoare care este în cuantum de 1.606.244,49

lei, așa cum corect a acordat instanța de fond.

În ceea ce

privește criticile pârâtei, prima critica a fost apreciată ca nefondată.

Astfel, nu se

poate considera ca dreptul la apărare al paratei a fost încălcat când a fost

prezentă pe tot parcursul soluționării cauzei, a avut posibilitatea să propună

probele necesare și să-si argumenteze apărările pe care Ie-a depus si prin

întâmpinarea în care a invocat că „prin solicitarea reclamantei se încălca art.

97 din H.G. nr. 925/2006 (întâmpinare fila 46 dosar), temei indicat și in

concluziile scrise depuse la dosar cu ocazia închiderii dezbaterilor.

Motivul de

apel, referitor la faptul că expertiza este incompletă, a fost apreciat și el

ca nefondat, fiind analizat de instanța si când s-a pronunțat asupra cererii de

completare a probatoriilor.

Faptul invocat de pârâtă, că la

stabilirea pretențiilor reclamantei nu s-a avut în vedere valoarea lucrărilor

la care a renunțat față de contract și o eventuală compensare a acestora, nu

poate fi reținut, deoarece instanța de fond nu a fost investită cu o cerere

reconvenționala din partea pârâtei în condițiile art. 119 C. proc. civ., cu

pretenții pe care sa le evalueze, timbreze in conformitate cu legea 146/1997 și

cu privire la care să propună și să administreze toate probele necesare.

Al treilea motiv

de apel a fost apreciat ca nefondat, deoarece prețul

contractului a fost stabilit de

reclamanta, care a câștigat licitația în raport de caietul de sarcini din

documentație.

Pe parcursul executării lucrării a

rezultat necesitatea efectuării unor lucrări neprevăzute care a dus si la

modificări in ceea ce privește termenul de execuție al lucrării, situație

acceptata de parata așa cum rezulta din actul adițional nr. 1/2009.

Din acest act adițional rezulta expres

că prelungirea duratei de execuție este motivata de necesitatea executării unor

lucrări neprevăzute in raport de situația reala de pe teren ce a apărut după

semnarea contractului, situație însușită de parata prin semnarea actului .

În această situație, instanța de apel

a stabilit că ajustarea prețului contractului prin includerea lucrărilor

suplimentare necesare nu încalcă dispozițiile art. 97 alin. (4) din H.G. nr.

925/2006.

Ajustarea prețului contractului cu

valoarea lucrărilor suplimentare in cuantum de 1.606.244,60 lei, prețul din

contract fiind 10.003.884,03 lei nu poate duce la alterarea rezultatului

procedurii de atribuire, mai ales ca așa cum s-a arătat necesitatea executării

acestor lucrări a apărut după verificarea situației pe teren pe parcursul

executării lucrării.

Cu privire la al patrulea motiv de

apel, in sensul ca la stabilirea cuantumului pretențiilor reclamantei nu s-au

avut in vedere renunțările la proiectul inițial, critica este comună cu cea

exprimata in al doilea motiv de apel.

Atâta timp cât pârâta nu a investit

instanța cu o cerere reconvențională în sensul pretențiilor sale, nu poate

invoca o eventuală compensare a datoriilor reciproce.

Nici critica referitoare la greșita

interpretare de către instanța de fond a contractului dintre părți nu a fost

apreciată ca întemeiată.

Art.

10 .5 alin. (2) din contract reținut de instanța de fond

si invocata de apelantă, care este cuprinsa in obligațiile principale ale

executantului, îl exonerează pe acesta de rectificarea unei erorii constatate

daca aceasta provine din furnizarea unor date incorecte de către proiectant.

Or, atâta timp cât necesitatea

executării de lucrări suplimentare a apărut așa cum rezulta din actul adițional

nr. 1/2009 în „concordanta cu situația reala din teren”, se poate retine

existenta unei erori cu ocazia întocmirii caietului de sarcini care a stat la

baza documentației de atribuire si încheierii contractului de achiziție.

Chiar apelanta prin motivul respectiv

de apel recunoaște ca proiectul tehnic al lucrării nu era complet, situație

care justifica pretențiile reclamantei cu privire la plata unor necesare

lucrări suplimentare .

Ultima critică cu privire la cuantumul

cheltuielilor de judecată este nefondată, deoarece din sentința instanței de

fond, rezultă ca au fost acordate in conformitate cu prevederile art. 274 C.

proc. civ. și reprezintă onorariu de expert, taxa judiciară de timbru și timbru

judiciar, în măsura admiterii cererii.

Față de toate considerentele de mai

sus, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

prin decizia nr. 12 din 2 februarie 2012, a respins recursurile ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat recurs SC F.D.E.E. - E.D.M.N. SA - S.D.E.E care a solicitat

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fond,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept a invocat motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. respectiv:

1.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 97 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 925/2006.

Recurenta a arătat că ajustarea

prețului este permisă numai cu caracter excepțional, iar circumstanțele

imprevizibile și independente de voința părților la care se referă textul legal

sunt asimilate cazului de forță majoră.

Apariția unor

lucrări neprevăzute în raport de situația reală de pe teren nu constituie o

circumstanță imprevizibilă și independentă de voința părților, ci dimpotrivă

este ușor de anticipat de un executant minim diligent.

De asemenea s-a învederat că

posibilitatea ajustării prețului prevăzute la alin. (5) al art. 97 poate fi

făcută doar în măsura acoperirii creșterii costurilor și nu trebuie să conducă

la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea

avantajului competitiv pe baza căruia contractantul respectiv a fost declarat

câștigător.

Îndeplinirea primei condiții nu a

făcut obiectul analizei de către niciuna dintre instanțele anterioare, iar a

doua limită are caracter absolut, iar motivarea instanței de apel lipsește de

efect cea de-a doua limitare privind măsura în care poate avea loc ajustarea

prețului.

2.

Hotărârea instanței de apei a fost

dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 119 C. proc. civ.

Astfel, în literatura de specialitate

s-a reținut că pârâtul nu este obligat de a formula cerere reconvențională,

acesta putând să-și valorifice pretențiile fie pe cale separată, fie pe cale de

apărare pentru a obține reducerea sau chiar anihilarea pretențiilor formulate

de reclamantă.

Solicitând

instanței să țină seama de valoarea lucrărilor la care s-a

renunțat pe parcursul executării,

pârâta nu a urmărit restituirea de către reclamantă a sumelor reprezentând

contravaloarea lucrărilor la care s-a renunțat ci a urmărit să arate instanțelor

că valoarea lucrărilor suplimentare solicitată se regăsește în valoarea totală

a lucrărilor ce va fi plătită, dacă în acest sens s-ar avea în vedere deducerea

din valoarea totală a lucrărilor a celor la care s-a renunțat.

cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește stabilirea

cuantumului sumei de plată către apelanta-reclamantă.

S-a învederat că instanța de apel nu a

verificat și nu a răspuns criticilor aduse de apelanta-pârâtă cu privire la

faptul că în suma de 1.607.244,60 lei au fost cuprinse în mod greșit și fără să

fi fost stabilită de expert cheltuieli de finanțare nedovedite și nejustificate

și operațiuni de transformare RON/ euro/ RON în cuantum total de 524.339,22

lei.

Prin urmare, în mod greșit instanța de

apel a respins apelul reclamantei pârâte sub aspectul sumei la aceasta ar putea

fi obligată la plată către reclamantă, neținând cont de constatările părții

care în raportul de expertiză suplimentar a stabilit că susținerile pârâtei

sunt reale.

Recursul a fost legal timbrat.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată sub

aspectul motivelor de recurs invocate de recurentă, înalta Curte constată

următoarele:

Reclamanta a învestit instanța de fond

cu o acțiune în pretenții, având ca obiect obligarea pârâtei la plata

contravalorii lucrărilor suplimentare necesare pentru darea în folosință a

obiectivului „Modernizare conexiune 20 + 10 kv în stația trafo 110/20/10 kv

Câmpina”, lucrări care includ costuri de materiale și manoperă ce exced

documentației ce a stat la baza încheierii contractului din 28 ianuarie 2008.

Instanța de apel a stabilit că

ajustarea prețului contractului prin includerea lucrărilor suplimentare

necesare nu încalcă dispozițiile art. 97 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 pentru

aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea

contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea

contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări

publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Astfel, s-a reținut că, pe parcursul

executării lucrării a rezultat necesitatea efectuării unor lucrări neprevăzute,

care a dus si la modificări in ceea ce privește termenul de execuție al

lucrării, situație acceptata de parata, așa cum rezulta din actul adițional nr.

1/2009.

Din acest act adițional rezulta expres

că prelungirea duratei de execuție este motivată de necesitatea executării unor

lucrări neprevăzute în raport de situația reală de pe teren ce a apărut după

semnarea contractului, situație însușită de pârâtă prin semnarea actului.

Față de situația de fapt reținută de

instanța de apel, înalta Curte apreciază ca fiind fondată critica recurentei

referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 97 alin. (4) și (5) din

H.G. nr. 925/2006.

în acest sens, se reține pe de o parte

că reclamanta nu a invocat ca temei juridic al acțiunii sale textul legal

evocat mai sus, iar pe de altă parte că ajustarea prețului este permisă numai

cu caracter excepțional. Circumstanțele imprevizibile și independente de voința

părților la care se referă textul legal nu au fost analizate de Curtea de Apel,

reținându-se de către aceasta numai că lucrările executate au fost neprevăzute

de părți, fiind rezultatul unor erori din caietul de sarcini.

De asemenea, motivarea care se referă

la analiza prevederilor alin. (5) al aceluiași text de lege este neconvingătoare

întrucât ajustarea prețului contractului intervine întotdeauna pe parcursul

derulării acestuia, respectiv după finalizarea procedurii de atribuire.

Prin urmare, instanța de apel nu a

lămurit toate împrejurările cauzei, atât din punct de vedere al temeiului

juridic al acțiunii, cât și din punct de vedere al aplicării normelor legale în

materia achizițiilor publice,

în măsura în

care se aprecia că acestea sunt incidente în cauză, ceea ce

ar atrage și

o altă calificare a căii de atac.

În ceea ce privește motivul de recurs

referitor la aplicarea greșită a art. 119 C. proc. civ., acesta nu poate fi

reținut întrucât litigiul are ca obiect lucrările suplimentare executate de

reclamantă, iar pretențiile pârâtei referitoare la o eventuală compensare a

datoriilor puteau fi valorificate pe calea unei cereri reconvenționale pe care

aceasta nu a formulat-o.

Cel de-al

treilea motiv de recurs, referitor la împrejurarea că instanța de apel nu a

răspuns criticilor formulate în apel cu privire la reținerea greșită ca

datorată a sumei de 524.339,22 lei, cheltuieli de finanțare și operațiuni de

transformare valută nu poate fi primit.

Astfel, instanța de apel a răspuns

celui de-al patrulea motiv de apel, iar împrejurarea că răspunsul este comun cu

cel exprimat față de cel de-al doilea motiv de apel nu este de natură a conduce

la concluzia că hotărârea este nemotivată sau că aceasta nu răspunde criticilor

pârâtei.

Ținând cont de faptul că și în recurs

intimata, prin întâmpinare a arătat că nu există nicio ajustare a prețului sau

o modificare a ofertei sale, ci de remunerarea unor lucrări suplimentare, Înalta

Curte apreciază că pricina nu a fost lămurită sub toate aspectele, referitoare

la incidența și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 97 din H.G. nr. 95/2006

față de obiectul acțiunii.

Față de cele reținute, în baza art. 312

alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia cu

trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC

F.D.E.E. - E.D.M.N. SA - S.D.E.E. împotriva deciziei nr. 12 din 2 februarie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 ianuarie 2013.