ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4466/2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.

143/118/2008, reclamanta Compania

Națională „Administrația

Porturilor

Maritime" a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.

E.R.S. SRL

obligarea acesteia la plata sumei

de

354.896,05 lei, reprezentând contravaloare folosință Incinerator pe

perioada 08 decembrie 2006-27 februarie 2007,

precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea

reconvențională completată și precizată de pârâta

reconvenientă SC R.E.R.S. SRL s-a

solicitat admiterea excepției de neexecutare a contractului, a excepției de

nulitate absolută parțială a contractului de închiriere, respectiv a art. 21,

precum și obligarea reclamantei la plata sumei de

130.000 euro, în

echivalent lei la

data efectuării plății, reprezentând prejudiciul material

produs ca

urmare a nefuncționării incineratorului, pe o perioada de 155 zile.

Prin sentința civilă nr. 1781/com din 07

martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă în parte cererea

reconvențională astfel cum a fost completată și precizată de pârâta

reconvenientă SC R.E.R.S. SRL, reprezentată de administrator judiciar A.I., în

contradictoriu cu reclamanta pârâtă Compania Națională „Administrația

Porturilor Maritime" SA Constanța.

A

fost respinsă cererea având ca obiect nulitatea absolută

parțială a contractului de închiriere din 01 iulie 2006.

A fost obligată pârâta la plata către

reclamantă a echivalentului în lei de la data efectuării plății a sumei de

130.200 euro, cu titlu de daune.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut că, între părți s-a încheiat contractul de închiriere din 01

iulie 2006, având ca obiect asigurarea de către reclamanta pârâtă Compania

Națională „Administrația Porturilor Maritime" a folosinței Incineratorului

situat în Incinta Port de către pârâta reconvenientă SC R.E.R.S. SRL, în

schimbul unei sume de bani constând în echivalentul a 21.000 euro pe lună la

cursul valutar stabilit de B.N.R., la care se adaugă TVA.

Instanța a reținut de asemenea, că

Incineratorul s-a aflat în stare de nefuncționare o perioadă de 155 zile,

datorită unor defecțiuni tehnice.

Sub aspectul nelegalității clauzelor

cuprinse în art. 21 din contract, constând în obligația pârâtei reconveniente

de a asigura efectuarea tuturor reparațiilor, atât a celor capitale, cât și a

celor curente și a celor privind numărul de zile pentru care SC R.E.R.S. SRL a

fost exonerată de plata chiriei, s-a reținut că, în conformitate cu art. 19 din

contractul părților s-a prevăzut și în sarcina reclamantei obligația de

efectuare a reparațiilor capitale ale clădirilor Incineratorului.

În ceea ce

privește obligația de garanție de care este ținut locatorul pentru evicțiune

sau vicii ascunse invocată de pârâta reconvenientă, s-a constatat că aceasta

nefiind reglementată de norme imperative poate să fie modificată prin convenția

dintre părți.

Potrivit raportului de expertiză

efectuat în cauză, cele 155 zile de nefuncționare ale Incineratorului s-au

datorat unor cauze exterioare activității pârâtei reconveniente SC R.E.R.S. SRL,

iar defecțiunile tehnice care au determinat staționarea Incineratorului nu s-au

datorat unei exploatări necorespunzătoare a acestuia.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - CN Administrația Porturilor

Maritime SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța - secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 150/COM

din 9 noiembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, reținând din

concluziile raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, faptul că,

rezultă fără echivoc că cele 155 de zile de nefuncționare a incineratorului se

datorează unor cauze exterioare activității locatarului și că defecțiunile tehnice

care au determinat staționarea incineratorului nu s-au datorat unei exploatări

necorespunzătoare a acestuia.

De asemenea, Curtea a constatat că în

mod corect a reținut prima instanță că, cererea reconvențională este întemeiată

în ceea ce privește obligarea reclamantei la repararea prejudiciului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA a

declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond

respingerea cererii reconvenționale ca netemeinică și nedovedită.

Critica adusă deciziei atacate se

referă în esență Ia faptul că, hotărârea pronunțată în cauză a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, în sensul că au fost aplicate greșit normele care se

referă la modul de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care a considerat

că nu era necesar ca pârâta - reconvenientă să facă dovada achitării chiriei

atâta timp cât reclamanta-pârâtă nu a înțeles să renunțe Ia obligarea acesteia

la plata celor 155 de zile de nefuncționare.

O altă critică se referă la faptul că,

în speță nu este dovedit caracterul cert al eventualului prejudiciu suportat de

pârâta reconvenientă, întrucât una din principalele condiții cerute de lege

pentru a se putea obține repararea unui prejudiciu este ca acesta să fie cert.

Iar în ceea ce privește motivul de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se critică

faptul că instanța de apel a apreciat că subscrisa nu a făcut dovada contrară

concluziilor raportului de expertiză printr-un mijloc de probă de aceiași

valoare științifică.

Analizând critica adusă deciziei

atacate în raport de temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că

aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei Compania Națională

Administrația Porturilor Maritime SA să fie admis, pentru următoarele

considerente:

Critica recurentei se întemeiază pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și

10

C.

proc. civ., însă din argumentarea motivelor de recurs,

înalta Curte

apreciază că acestea se încadrează pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, înalta Curte constată că prin decizia atacată, Curtea de Apel

Constanța a menținut sentința pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care s-a

admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.E.R.S. SRL, a

fost respinsă cererea având ca obiect nulitatea absolută parțială a

contractului de închiriere din

01 iulie 2006

și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a

echivalentului în lei de la data efectuării plății

a sumei de 130.200 euro,

cu titlu de daune.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut în considerentele deciziei atacate concluziile raportul de

expertiză efectuat în cauză, din care se constată că cele 155 zile de

nefuncționare ale Incineratorului s-au datorat

unor cauze exterioare

activității pârâtei și că defecțiunile tehnice

care au determinat staționarea acestuia nu s-au datorat unei exploatări

necorespunzătoare a Incineratorului, considerând că suma de 130.200 euro, cu

titlu de

daune a fost corect stabilită de

către pârâtă, urmare a criteriului avut in

vedere de pârâtă la

calcularea sumei pretinse cu titlu de daune.

Aceste aprecieri ale instanței de apel

nu sunt susținute de un

suport probatoriu

care să justifice obligarea reclamantei la plata către

pârâta a

echivalentului în lei de la data efectuării plății a sumei de 130.200 euro, cu

titlu de daune, având în vedere că din considerentele deciziei atacate nu

rezultă modul de evaluare a prejudiciului material

produs în cauza de față, urmare a nefuncționării incineratorului pentru

un număr de 155 zile raportate la

chiria lunară în cuantum de 21.000

euro+TVA.

Astfel, motivarea Curții de Apel

Constanța referitoare la modul

de evaluare

a despăgubirilor, se reduce la afirmația, potrivit căreia, în

cauză nu era necesar ca pârâta să facă dovada

achitării chiriei atât timp

cât reclamanta nu a înțeles să renunțe la

obligarea pârâtei la plata celor 155 de zile de nefuncționare.

În acest

context, critica recurentei Compania Națională

Administrația Porturilor Maritime SA apare ca

fondată, iar această analiză a probatoriului

administrat în cauză trebuia avută în vedere de către instanța de apel și din

perspectiva dispozițiilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., când

instanța putea dispune ca părțile să completeze probele pentru lămurirea în întregime

a procesului, sau din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea

administrării altor probe, pe care le putea

ordona chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Toate aceste aspecte care nu au fost

analizate, cu ocazia

soluționării apelului

urmează să fie lămurite de instanța de apel prin

suplimentarea

materialului probator, avându-se în vedere

considerentele

expuse de prima instanță, precum și criticile pârâtei și

apărările

reclamantei.

Pentru aceste

considerente, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va

admite recursul declarat de reclamanta

Compania

Națională Administrația Porturilor

Maritime SA cu consecința casării

deciziei din apel și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

Compania

Națională Administrația Porturilor

Maritime SA

împotriva deciziei civile nr. 150/COM din 9 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a Il-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012