ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4466/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 143/118/2008, reclamanta Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime" a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.

E.R.S. SRL

obligarea acesteia la plata sumei de 354.896,05 lei, reprezentând contravaloare folosință Incinerator pe perioada 08 decembrie 2006-27 februarie 2007, precum și a cheltuielilor de judecată. Prin cererea reconvențională completată și precizată de pârâta reconvenientă SC R.E.R.S. SRL s-a solicitat admiterea excepției de neexecutare a contractului, a excepției de nulitate absolută parțială a contractului de închiriere, respectiv a art. 21, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 130.000 euro, în echivalent lei la data efectuării plății, reprezentând prejudiciul material produs ca urmare a nefuncționării incineratorului, pe o perioada de 155 zile. Prin sentința civilă nr. 1781/com din 07 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost admisă în parte cererea reconvențională astfel cum a fost completată și precizată de pârâta reconvenientă SC R.E.R.S.

SRL, reprezentată de administrator judiciar A.I., în contradictoriu cu reclamanta pârâtă Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime" SA Constanța. A fost respinsă cererea având ca obiect nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere din 01 iulie 2006. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a echivalentului în lei de la data efectuării plății a sumei de 130.200 euro, cu titlu de daune. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, între părți s-a încheiat contractul de închiriere din 01 iulie 2006, având ca obiect asigurarea de către reclamanta pârâtă Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime" a folosinței Incineratorului situat în Incinta Port de către pârâta reconvenientă SC R.E.R.S.

SRL, în schimbul unei sume de bani constând în echivalentul a 21.000 euro pe lună la cursul valutar stabilit de B.N.R., la care se adaugă TVA. Instanța a reținut de asemenea, că Incineratorul s-a aflat în stare de nefuncționare o perioadă de 155 zile, datorită unor defecțiuni tehnice. Sub aspectul nelegalității clauzelor cuprinse în art. 21 din contract, constând în obligația pârâtei reconveniente de a asigura efectuarea tuturor reparațiilor, atât a celor capitale, cât și a celor curente și a celor privind numărul de zile pentru care SC R.E.R.S. SRL a fost exonerată de plata chiriei, s-a reținut că, în conformitate cu art. 19 din contractul părților s-a prevăzut și în sarcina reclamantei obligația de efectuare a reparațiilor capitale ale clădirilor Incineratorului.

În ceea ce privește obligația de garanție de care este ținut locatorul pentru evicțiune sau vicii ascunse invocată de pârâta reconvenientă, s-a constatat că aceasta nefiind reglementată de norme imperative poate să fie modificată prin convenția dintre părți. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cele 155 zile de nefuncționare ale Incineratorului s-au datorat unor cauze exterioare activității pârâtei reconveniente SC R.E.R.S. SRL, iar defecțiunile tehnice care au determinat staționarea Incineratorului nu s-au datorat unei exploatări necorespunzătoare a acestuia. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - CN Administrația Porturilor Maritime SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 150/COM din 9 noiembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA, reținând din concluziile raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, faptul că, rezultă fără echivoc că cele 155 de zile de nefuncționare a incineratorului se datorează unor cauze exterioare activității locatarului și că defecțiunile tehnice care au determinat staționarea incineratorului nu s-au datorat unei exploatări necorespunzătoare a acestuia. De asemenea, Curtea a constatat că în mod corect a reținut prima instanță că, cererea reconvențională este întemeiată în ceea ce privește obligarea reclamantei la repararea prejudiciului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond respingerea cererii reconvenționale ca netemeinică și nedovedită. Critica adusă deciziei atacate se referă în esență Ia faptul că, hotărârea pronunțată în cauză a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că au fost aplicate greșit normele care se referă la modul de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care a considerat că nu era necesar ca pârâta - reconvenientă să facă dovada achitării chiriei atâta timp cât reclamanta-pârâtă nu a înțeles să renunțe Ia obligarea acesteia la plata celor 155 de zile de nefuncționare.

O altă critică se referă la faptul că, în speță nu este dovedit caracterul cert al eventualului prejudiciu suportat de pârâta reconvenientă, întrucât una din principalele condiții cerute de lege pentru a se putea obține repararea unui prejudiciu este ca acesta să fie cert. Iar în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se critică faptul că instanța de apel a apreciat că subscrisa nu a făcut dovada contrară concluziilor raportului de expertiză printr-un mijloc de probă de aceiași valoare științifică. Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul reclamantei Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA să fie admis, pentru următoarele considerente: Critica recurentei se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., însă din argumentarea motivelor de recurs, înalta Curte apreciază că acestea se încadrează pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, înalta Curte constată că prin decizia atacată, Curtea de Apel Constanța a menținut sentința pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC R.E.R.S. SRL, a fost respinsă cererea având ca obiect nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere din 01 iulie 2006 și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a echivalentului în lei de la data efectuării plății a sumei de 130.200 euro, cu titlu de daune.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate concluziile raportul de expertiză efectuat în cauză, din care se constată că cele 155 zile de nefuncționare ale Incineratorului s-au datorat unor cauze exterioare activității pârâtei și că defecțiunile tehnice care au determinat staționarea acestuia nu s-au datorat unei exploatări necorespunzătoare a Incineratorului, considerând că suma de 130.200 euro, cu titlu de daune a fost corect stabilită de către pârâtă, urmare a criteriului avut in vedere de pârâtă la calcularea sumei pretinse cu titlu de daune.

Aceste aprecieri ale instanței de apel nu sunt susținute de un suport probatoriu care să justifice obligarea reclamantei la plata către pârâta a echivalentului în lei de la data efectuării plății a sumei de 130.200 euro, cu titlu de daune, având în vedere că din considerentele deciziei atacate nu rezultă modul de evaluare a prejudiciului material produs în cauza de față, urmare a nefuncționării incineratorului pentru un număr de 155 zile raportate la chiria lunară în cuantum de 21.000 euro+TVA. Astfel, motivarea Curții de Apel Constanța referitoare la modul de evaluare a despăgubirilor, se reduce la afirmația, potrivit căreia, în cauză nu era necesar ca pârâta să facă dovada achitării chiriei atât timp cât reclamanta nu a înțeles să renunțe la obligarea pârâtei la plata celor 155 de zile de nefuncționare.

În acest context, critica recurentei Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA apare ca fondată, iar această analiză a probatoriului administrat în cauză trebuia avută în vedere de către instanța de apel și din perspectiva dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., când instanța putea dispune ca părțile să completeze probele pentru lămurirea în întregime a procesului, sau din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le putea ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Toate aceste aspecte care nu au fost analizate, cu ocazia soluționării apelului urmează să fie lămurite de instanța de apel prin suplimentarea materialului probator, avându-se în vedere considerentele expuse de prima instanță, precum și criticile pârâtei și apărările reclamantei.

Pentru aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA cu consecința casării deciziei din apel și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA împotriva deciziei civile nr. 150/COM din 9 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012