ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub 143/118/2008, reclamanta

C.N.A.P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.E.R.S. SRL obligarea

acesteia la plata sumei de 354.896,05 lei, reprezentând contravaloarea

folosinței incineratorului pe perioada 08 decembrie 2006 - 7 februarie 2007,

precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea

reconvențională completată și precizată de pârâta SC R.E.R. SRL a solicitat

admiterea excepției de neexecutare a contractului, a excepției de nulitate

absolută parțială a contractului de închiriere, respectiv a art. 21, precum și

obligarea reclamantei la plata sumei de 130.000 Euro, în echivalent lei la data

efectuării plății, reprezentând prejudiciul material produs ca urmare a

nefuncționării incineratorului, pe o perioada de 155 zile.

Prin sentința

civilă nr. 1781/ com din 7 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte

cererea reconvențională astfel cum a fost completată și precizată de pârâta SC

R.E.R. SRL, reprezentată de administrator judiciar A.R.L. IPURL, în

contradictoriu cu reclamanta pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța.

A fost respinsă

cererea având ca obiect nulitatea absolută parțială a contractului de

închiriere nr. 4366 din 01 iulie 2006.

A fost obligată

pârâta la plata către reclamantă a echivalentului în lei de la data efectuării

plății a sumei de 130.200 Euro, cu titlu de daune.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, între părți s-a

încheiat contractul de închiriere nr. 4366 din 01 iulie 2006, având ca obiect

asigurarea de către reclamanta pârâtă C.N.A.P.M. a folosinței Incineratorului

situat în Incinta Port de către pârâta SC R.E.R.S. SRL, în schimbul unei sume

de bani constând în echivalentul a 21.000 Euro pe lună la cursul valutar

stabilit de B.N.R., la care se adaugă TVA.

Tribunalul a

reținut, de asemenea, că Incineratorul s-a aflat în stare de nefuncționare o

perioadă de 155 zile, din cauza unor defecțiuni tehnice.

Potrivit

raportului de expertiză efectuat în cauză, cele 155 zile de nefuncționare ale

Incineratorului s-au datorat unor cauze exterioare activității pârâtei SC R.E.R.S.

SRL, iar defecțiunile tehnice care au determinat staționarea Incineratorului nu

au fost cauzate de exploatarea necorespunzătoare a acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel reclamanta C.N.A.P.M. SA, criticând-o pentru

nelegalitate netemeinicie.

Curtea de Apel

Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia civilă nr. 150/ COM din 09 noiembrie 2011, a respins, ca nefundat,

apelul, reținând din concluziile raportului de expertiză întocmit la instanța

de fond, faptul că, cele 155 de zile de nefuncționare a incineratorului nu sunt

imputabile activității locatarului și că defecțiunile tehnice care au

determinat staționarea incineratorului nu sunt consecința exploatări

necorespunzătoare a acestuia.

De asemenea,

instanța de apel a constatat că în mod corect a reținut tribunalul că, cererea

reconvențională este întemeiată în ceea ce privește obligarea reclamantei la repararea

prejudiciului.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, reclamanta C.N.A.P.M. SA a declarat recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., iar prin decizia

civilă nr. 4466 din 13 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul a casat decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, aprecierile

instanței de apel nu sunt susținute de un suport probatoriu care să justifice

obligarea reclamantei la plata către pârâtă a echivalentului în lei de la data

efectuării plății a sumei de 130.200 Euro, cu titlu de daune, având în vedere

că din considerentele deciziei atacate nu rezultă modul de evaluare a

prejudiciului material produs în cauza de față, ca urmare a nefuncționării

incineratorului pentru un număr de 155 de zile raportate la chiria lunară în

cuantum de 21.000 Euro + TVA.

În rejudecare

după casare, Curtea de Apel Constanța, secția a

II-

a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 77 din 5 iulie

2013, a admis apelul declarat de reclamanta C.N.A.P.M. SA CONSTANȚA, a schimbat

în parte sentința apelată în sensul că a respins capătul din cererea

reconvențională privind obligarea reclamantei la plata echivalentului în lei la

data plății a sumei de 130.200 Euro și a obligat intimata-pârâtă către

apelanta-reclamantă la plata sumei de 14.523,61 lei cheltuieli de judecată,

fiind menținute restul dispozițiilor.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, intimatei-pârâte îi revenea sarcina de a

dovedi că în perioada 21 decembrie 2006 - 14 martie 2007 a fost prejudiciată de

către apelanta-reclamantă, respectiv să probeze această pagubă, iar din

înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat decât faptul că pentru acea perioadă

nu s-a plătit chiria datorată conform art. 26 din contract, astfel că, până la

momentul actual nu s-a putut reține vreo pagubă în patrimoniul său, în

condițiile în care prin încheierea din 13 octombrie 2010 s-a disjuns suspendarea

acțiunii principale, având ca obiect pretenții fiind incluse și facturile

pentru cele 155 de zile.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, pârâta SC R.E.R.S. SRL București prin

lichidator judiciar A.R.L. IPURL a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât

instanța de apel a soluționat procesul neluând în considerare dispozițiile

obligatorii stabilite prin decizia nr. 4466 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de

Înalta Curte și în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 si 9

din același cod, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate,

în sensul menținerii capătului de cerere privind cererea reconvențională,

precum și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de

Tribunalul Constanța.

Criticile

pârâtei SC R.E.R.S. SRL București prin lichidator judiciar A.R.L. IPURL vizează

nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanța de apel a nesocotit în

totalitate îndrumările obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia nr. 4466 din 13 noiembrie 2012, având în vedere că nu a îndeplinit

obligația stabilită în sarcina sa, în sensul de a pune în discuția părților

necesitatea administrării altor probe necesare soluționării cauzei.

În acest sens,

recurenta susține că a depus la dosarul cauzei la data de 26 aprilie 2013,

pentru termenul din 29 aprilie 2013, o cerere prin care solicita efectuarea

unei expertize contabile pentru a se stabili care ar fi fost suma de bani

obținută de aceasta prin incinerarea materiilor prime amintite, raportate la

nivelul de preturi practicare de alte firme ce activează în domeniu, în județul

Constanta, aceeași cerere fiind reiterată și prin înscrisul aflat la dosarul de

apel.

O altă critică

a recurentei se referă la faptul că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

cererilor formulate privind efectuarea unei expertize contabile, astfel cum s-a

arătat mai sus și a pronunțat hotărârea atacată analizând exclusiv actele

depuse la dosar, deși s-a arătat că expertul trebuia să obțină informații

suplimentare de alte firme cu același profil.

Din această

perspectivă, recurenta consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 129

alin. (5

1

) și art. 315 C. proc. civ., precum și dispozițiile date de

înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare nr. 4466 din 13

noiembrie 2012. Astfel, instanța de apel nu a respectat obligațiile stabilite

în sarcina sa, respectiv aceea de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru

a preveni orice pagubă și orice greșeală pentru aflarea adevărului, pentru

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale, ci a apreciat că pârâta nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea

pretențiilor, deși s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, aspect generat de

lipsa fondurilor bănești, ca urmare a intrării în faliment a societății pârâte.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul

este fondat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 7 coroborat cu

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și va fi admis în considerarea următoarelor

argumente:

Potrivit art.

304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci

când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că:

„actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar

necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităților

prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.”

Din perspectiva

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., se reține că, în caz de casare

hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și

asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

În acest sens,

Înalta Curte constată că, prin decizia de casare nr. 4466 din 13 noiembrie

2012, instanța de recurs a dispus suplimentarea probatoriului, întrucât soluția

pronunțată în decizia atacată nu era susținută de probele administrate în

cauză, ceea ce echivalează cu insuficienta cercetare a fondului.

În acest

context, se reține că, deși recurenta s-a conformat dispozițiilor deciziei de

casare a Înaltei Curți solicitând suplimentarea probatoriului, în sensul

efectuării unei expertize contabile, care să stabilească cu precizie cuantumul

prejudiciului suferit, raportat la prețurile practicate de alte societăți din

domeniu, instanța de apel prin încheierea din 3 iunie 2013 a respins proba cu

expertiză ca nefiind susținută, deși nu s-a luat în discuție încuviințarea

probei solicitate, având în vedere că fusese anterior de două ori prorogată

încuviințarea acestei probe.

Față de această

situație, se constată că instanța de apel a considerat în mod greșit faptul că

pârâta a înțeles să nu își mai susțină cererea de probatoriu și a analizat

exclusiv actele depuse, care privesc doar nefuncționarea incineratorului, deși

prin înscrisul depus pentru termenul din 29 aprilie 2013, pârâta a precizat

reperele pentru estimarea acestui prejudiciu, respectiv: cantitate de materii

prime, cât și unitatea de măsură a acestora (zi), raportate la cele 155 de zile

de nefuncționare, totodată, prin aceeași cerere s-a solicitat obligarea

reclamantei C.N.A.P.M. SA CONSTANTA, la plata contravalorii serviciului de

incinerare a celor două tipuri de deșeuri, sanitare și deșeuri infectate de la

nave, raportate la cantitățile estimate zilnic, respectiv, 0,965 tone/zi-deșeuri

sanitare și 0,129 tone/zi, deșeuri infectate de la nave.

Din această

perspectivă, critica recurentei apare ca fondată, în cauză nefiind administrat

probatoriului avut în vedere de către instanța de recurs prin decizia anterior

evocată, sens în care se apreciază că hotărârea recurată este nelegală,

întrucât nu a respectat decizia de casare nr. 4466 din 13 noiembrie 2012 a Înaltei

Curți, deși aceasta erau obligatorie pentru judecarea fondului, în conformitate

cu art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, Înalta

Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta

cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluției pronunțate, încadrându-se

astfel, în ipotezele avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7

C. proc. civ., pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea

recursului.

Hotărârea

atacată, pronunțată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar

argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate,

rezultând fără echivoc că, în speță, hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea

prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de

atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii

situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele

legale incidente, atrăgând astfel incidența motivelor de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., astfel încât pentru toate argumentele ce

preced potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul

declarat de pârâta SC R.E.R.S. SRL București prin lichidator judiciar A.R.L.

IPURL, să caseze decizia atacată și să dispună trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC R.E.R.S. SRL București prin lichidator judiciar A.R.L.

IPURL împotriva deciziei civile nr. 77 din 5 iulie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe

care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2014.