ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1411/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub 143/118/2008, reclamanta C.N.A.P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.E.R.S. SRL obligarea acesteia la plata sumei de 354.896,05 lei, reprezentând contravaloarea folosinței incineratorului pe perioada 08 decembrie 2006 - 7 februarie 2007, precum și a cheltuielilor de judecată. Prin cererea reconvențională completată și precizată de pârâta SC R.E.R. SRL a solicitat admiterea excepției de neexecutare a contractului, a excepției de nulitate absolută parțială a contractului de închiriere, respectiv a art. 21, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 130.000 Euro, în echivalent lei la data efectuării plății, reprezentând prejudiciul material produs ca urmare a nefuncționării incineratorului, pe o perioada de 155 zile.

Prin sentința civilă nr. 1781/ com din 7 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea reconvențională astfel cum a fost completată și precizată de pârâta SC R.E.R. SRL, reprezentată de administrator judiciar A.R.L. IPURL, în contradictoriu cu reclamanta pârâta C.N.A.P.M. SA Constanța. A fost respinsă cererea având ca obiect nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere nr. 4366 din 01 iulie 2006. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a echivalentului în lei de la data efectuării plății a sumei de 130.200 Euro, cu titlu de daune. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 4366 din 01 iulie 2006, având ca obiect asigurarea de către reclamanta pârâtă C.N.A.P.M.

a folosinței Incineratorului situat în Incinta Port de către pârâta SC R.E.R.S. SRL, în schimbul unei sume de bani constând în echivalentul a 21.000 Euro pe lună la cursul valutar stabilit de B.N.R., la care se adaugă TVA. Tribunalul a reținut, de asemenea, că Incineratorul s-a aflat în stare de nefuncționare o perioadă de 155 zile, din cauza unor defecțiuni tehnice. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, cele 155 zile de nefuncționare ale Incineratorului s-au datorat unor cauze exterioare activității pârâtei SC R.E.R.S. SRL, iar defecțiunile tehnice care au determinat staționarea Incineratorului nu au fost cauzate de exploatarea necorespunzătoare a acestuia. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C.N.A.P.M.

SA, criticând-o pentru nelegalitate netemeinicie. Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 150/ COM din 09 noiembrie 2011, a respins, ca nefundat, apelul, reținând din concluziile raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, faptul că, cele 155 de zile de nefuncționare a incineratorului nu sunt imputabile activității locatarului și că defecțiunile tehnice care au determinat staționarea incineratorului nu sunt consecința exploatări necorespunzătoare a acestuia. De asemenea, instanța de apel a constatat că în mod corect a reținut tribunalul că, cererea reconvențională este întemeiată în ceea ce privește obligarea reclamantei la repararea prejudiciului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta C.N.A.P.M. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 4466 din 13 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul a casat decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, aprecierile instanței de apel nu sunt susținute de un suport probatoriu care să justifice obligarea reclamantei la plata către pârâtă a echivalentului în lei de la data efectuării plății a sumei de 130.200 Euro, cu titlu de daune, având în vedere că din considerentele deciziei atacate nu rezultă modul de evaluare a prejudiciului material produs în cauza de față, ca urmare a nefuncționării incineratorului pentru un număr de 155 de zile raportate la chiria lunară în cuantum de 21.000 Euro + TVA.

În rejudecare după casare, Curtea de Apel Constanța, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 77 din 5 iulie 2013, a admis apelul declarat de reclamanta C.N.A.P.M. SA CONSTANȚA, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins capătul din cererea reconvențională privind obligarea reclamantei la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de 130.200 Euro și a obligat intimata-pârâtă către apelanta-reclamantă la plata sumei de 14.523,61 lei cheltuieli de judecată, fiind menținute restul dispozițiilor.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, intimatei-pârâte îi revenea sarcina de a dovedi că în perioada 21 decembrie 2006 - 14 martie 2007 a fost prejudiciată de către apelanta-reclamantă, respectiv să probeze această pagubă, iar din înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat decât faptul că pentru acea perioadă nu s-a plătit chiria datorată conform art. 26 din contract, astfel că, până la momentul actual nu s-a putut reține vreo pagubă în patrimoniul său, în condițiile în care prin încheierea din 13 octombrie 2010 s-a disjuns suspendarea acțiunii principale, având ca obiect pretenții fiind incluse și facturile pentru cele 155 de zile. Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC R.E.R.S.

SRL București prin lichidator judiciar A.R.L. IPURL a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât instanța de apel a soluționat procesul neluând în considerare dispozițiile obligatorii stabilite prin decizia nr. 4466 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte și în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 si 9 din același cod, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul menținerii capătului de cerere privind cererea reconvențională, precum și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța.

Criticile pârâtei SC R.E.R.S. SRL București prin lichidator judiciar A.R.L. IPURL vizează nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanța de apel a nesocotit în totalitate îndrumările obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4466 din 13 noiembrie 2012, având în vedere că nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, în sensul de a pune în discuția părților necesitatea administrării altor probe necesare soluționării cauzei. În acest sens, recurenta susține că a depus la dosarul cauzei la data de 26 aprilie 2013, pentru termenul din 29 aprilie 2013, o cerere prin care solicita efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili care ar fi fost suma de bani obținută de aceasta prin incinerarea materiilor prime amintite, raportate la nivelul de preturi practicare de alte firme ce activează în domeniu, în județul Constanta, aceeași cerere fiind reiterată și prin înscrisul aflat la dosarul de apel.

O altă critică a recurentei se referă la faptul că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate privind efectuarea unei expertize contabile, astfel cum s-a arătat mai sus și a pronunțat hotărârea atacată analizând exclusiv actele depuse la dosar, deși s-a arătat că expertul trebuia să obțină informații suplimentare de alte firme cu același profil. Din această perspectivă, recurenta consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5 1 ) și art. 315 C. proc.

civ., precum și dispozițiile date de înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare nr. 4466 din 13 noiembrie 2012. Astfel, instanța de apel nu a respectat obligațiile stabilite în sarcina sa, respectiv aceea de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice pagubă și orice greșeală pentru aflarea adevărului, pentru aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, ci a apreciat că pârâta nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea pretențiilor, deși s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, aspect generat de lipsa fondurilor bănești, ca urmare a intrării în faliment a societății pârâte. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 7 coroborat cu art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. și va fi admis în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.” Din perspectiva dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., se reține că, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin decizia de casare nr. 4466 din 13 noiembrie 2012, instanța de recurs a dispus suplimentarea probatoriului, întrucât soluția pronunțată în decizia atacată nu era susținută de probele administrate în cauză, ceea ce echivalează cu insuficienta cercetare a fondului. În acest context, se reține că, deși recurenta s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare a Înaltei Curți solicitând suplimentarea probatoriului, în sensul efectuării unei expertize contabile, care să stabilească cu precizie cuantumul prejudiciului suferit, raportat la prețurile practicate de alte societăți din domeniu, instanța de apel prin încheierea din 3 iunie 2013 a respins proba cu expertiză ca nefiind susținută, deși nu s-a luat în discuție încuviințarea probei solicitate, având în vedere că fusese anterior de două ori prorogată încuviințarea acestei probe.

Față de această situație, se constată că instanța de apel a considerat în mod greșit faptul că pârâta a înțeles să nu își mai susțină cererea de probatoriu și a analizat exclusiv actele depuse, care privesc doar nefuncționarea incineratorului, deși prin înscrisul depus pentru termenul din 29 aprilie 2013, pârâta a precizat reperele pentru estimarea acestui prejudiciu, respectiv: cantitate de materii prime, cât și unitatea de măsură a acestora (zi), raportate la cele 155 de zile de nefuncționare, totodată, prin aceeași cerere s-a solicitat obligarea reclamantei C.N.A.P.M. SA CONSTANTA, la plata contravalorii serviciului de incinerare a celor două tipuri de deșeuri, sanitare și deșeuri infectate de la nave, raportate la cantitățile estimate zilnic, respectiv, 0,965 tone/zi-deșeuri sanitare și 0,129 tone/zi, deșeuri infectate de la nave.

Din această perspectivă, critica recurentei apare ca fondată, în cauză nefiind administrat probatoriului avut în vedere de către instanța de recurs prin decizia anterior evocată, sens în care se apreciază că hotărârea recurată este nelegală, întrucât nu a respectat decizia de casare nr. 4466 din 13 noiembrie 2012 a Înaltei Curți, deși aceasta erau obligatorie pentru judecarea fondului, în conformitate cu art. 315 alin. (1) C. proc. civ. În speță, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluției pronunțate, încadrându-se astfel, în ipotezele avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Hotărârea atacată, pronunțată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc că, în speță, hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente, atrăgând astfel incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., astfel încât pentru toate argumentele ce preced potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., în aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC R.E.R.S. SRL București prin lichidator judiciar A.R.L. IPURL, să caseze decizia atacată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R.E.R.S. SRL București prin lichidator judiciar A.R.L. IPURL împotriva deciziei civile nr. 77 din 5 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2014.