ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2012

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1822 din 21 februarie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Centrul Cultural al Ministerului Administrației și Internelor (fosta Casa de Cultură a Ministerului Administrației și Internelor); a respins cererea formulată de reclamanta SC R.C.V. SRL în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; a respins cererea de chemare în judecată așa cum a fost precizată și modificată formulată de reclamanta SC R.C.V.

SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Ministerul Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC R.C.V. SRL și a obligat reclamanta-pârâtă SC R.C.V. SRL la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 7.619,24 RON cu titlu de despăgubiri; a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta SC R.C.V. SRL în contradictoriu cu chemata în garanție SC A.M. SRL și a obligat chemata în garanție la plata către reclamantă a sumei de 26.975,88 RON cu titlu de despăgubiri; a admis în parte cererea reclamantei de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată și a obligat chemata în garanție la plata către reclamantă a sumei de 6.724 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prețul antreprizei a fost plătit integral, că 60% din garanția de bună-execuție constituită de reclamanta-antreprenor a fost restituită, restul de 40% din aceasta, respectiv suma de 19.356,64 RON fiind reținută de pârâta-beneficiar până la recepția finală, respectiv până la expirarea termenului de garanție de 2 ani, că antreprenorul răspundea pentru viciile ascunse ale construcției apărute într-o perioadă de 2 ani de la data recepției lucrării, că în urma inspecției ISCIR-IT s-a constatat că pe lângă faptul că aceste cazane nu aveau autorizație de funcționare, proiectul de instalare nu era verificat și avizat și că instalația de încălzire prezenta o serie de defecțiuni astfel cum rezulta din procesul-verbal de verificare tehnică din 28 aprilie 2006. Prin decizia civilă nr. 367 din 17 octombrie 2011, secția a V- a civilă a Curții de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC R.C.V.

SRL, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Centrul Cultural al Ministerului Administrației și Internelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală Juridică și intimata-chemat în garanție SC A.M. SRL, împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta răspunde atât pentru viciile descoperite în perioada de garanție și care nu au fost remediate, cât și pentru cele sesizate ulterior, ca urmare a operațiunilor de demontare efectuate de noua societate executantă, pârâta neputând fi obligată să încheie procesul-verbal de recepție finală, având în vedere refuzul reclamantei de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contract și de remediere a deficiențelor și defecțiunilor.

Reclamanta nu și-a executat obligațiile contractuale, efectuând lucrările la care s-a angajat în mod defectuos și neserios, cu un dezinteres total tratând, de asemenea, înștiințările referitoare la existența viciilor evidente sau ascunse, refuzând a le remedia, recunoscând defecțiunile apărute pe care expertul le-a considerat deosebit de grave, procedând și la livrarea unui arzător pe gaze cu putere dublă față de puterea cazanului, ceea ce a produs deteriorarea turbulatorilor și oprirea funcționării cazanelor de către ISCIR în condițiile în care acestea erau într-o totală nesiguranță, deși garanția cazanelor era de 3 ani, conform mențiunilor cuprinse în formularul C10. Împotriva deciziei din apel a formulat recurs reclamanta SC R.C.V.

SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 6 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. Este de subliniat că pct. 6 al art. 304 C. proc. civ. a fost strict formal indicat, nefiind dezvoltat conform cerințelor legale spre a putea fi analizat. Așadar, în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele: - decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 5 din Decretul nr. 167/1958 care prevede în mod expres despre dreptul la acțiune ce poate fi exercitat în termen de 3 ani de la data descoperirii viciilor, instanța de apel reținând eronat că viciile au fost reclamate în termen de 3 ani de la descoperire, instanța de apel neinterpretând, astfel, sintagma drept la acțiune în înțelesul său legal, ci apreciind că este sinonimă cu reclamarea viciilor; - decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 11 parag.

1 din Decretul nr. 167/1958, întrucât, în opinia recurentei, termenele de prescripție încep să curgă de la data descoperirii viciilor, însă, cel mai târziu de la împlinirea a 2 ani de la predare. Față de menționatele critici, recurenta-reclamantă a apreciat ca find prescrisă cererea reconventională, în speță termenul de prescripție nefiind cel general, de 3 ani, întrucât beneficiarul lucrării putea acționa reclamanta pentru vicii apărute în interiorul termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958. Recurenta-reclamantă a concluzionat în sensul că instanța a efectuat o aplicare greșită a legii, atât în ce privește modificarea termenelor de la care începea să curgă termenul de garanție, cât și în ce privește aplicarea termenului de 6 luni, respectiv 3 ani.

Recursul este nefondat. Părțile au încheiat contractul de execuție lucrări din 05 mai 2003 pentru executarea și finalizarea lucrării „Modernizare centrală termică și stație hidrofor” la imobilul situat în București, sector 5, termenul de finalizare a lucrărilor fiind 30 septembrie 2003, prelungit până la data de 15 decembrie 2003 prin actele adiționale din 14 noiembrie 2003. În data de 16 decembrie 2003, recurenta a notificat intimatul M.A.I. să convoace comisia pentru efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, deși automatizarea instalației nu era pusă în funcțiune din vina reclamantei, astfel cum rezultă din mențiunile cuprinse în procesul-verbal din 08 decembrie 2003. În data de 19 decembrie 2003, s-a întrunit comisia de recepție care a constatat neexecutarea de către recurentă a unor lucrări contractate, conform anexei la procesul-verbal.

În data de 22 martie 2004, intimatul M.A.I. a fost în imposibilitate de a pune în funcțiune instalația de automatizare, lipsind unele componente, conform consemnărilor din minuta încheiată. În data de 14 aprilie 2004 s-a încheiat procesul-verbal care atestă terminarea lucrărilor de punere în funcțiune a instalației de automatizare a centralei termice. Ulterior, intimatul M.A.I. a constatat multiple defecțiuni, care, în conformitate cu art. 15.2. alin. (2) din contract, la data de 09 decembrie 2005, prin adresă, au fost aduse la cunoștința recurentei-reclamante cu recomandarea executării remedierilor pentru efectuarea recepției definitive, recurenta nerăspunzând acestei solicitări. Prin adresa din 30 ianuarie 2006, intimatul a somat, din nou, recurenta-reclamantă să execute lucrările de remediere, în caz contrar urmând să folosească garanția de bună-execuție, conform art. 16.3 din contract, pentru a plăti efectuarea reparațiilor de către o altă societate comercială.

În data de 23 februarie 2006, în perioada de garanție a lucrării, reprezentanții recurentei-reclamante și cel al SC T.S.C. SRL au constatat existența unor probleme la cazane. În data de 03 aprilie 2006 s-a procedat la oprirea centralei, ISCIR-IT încheind procesul- verbal din 28 aprilie 2006 ce cuprindea defecțiunile constatate, recurenta-reclamantă neprocedând la remedierea acestora. În raport cu evocatele împrejurări, intimatul-pârât a încheiat un alt contract de execuție de lucrări cu SC T.S.C. SRL pentru remedierea defecțiunilor. În data de 12 mai 2006, recurenta, apreciind ieșirea din perioada de garanție a centralei a solicitat intimatului efectuarea recepției finale și restituirea diferenței de 40% din garanția de bună-execuție.

Este de observat că, potrivit art. 16.1 din contract, perioada de garanție a lucrărilor era de 2 ani și curgea de la data recepției finale a lucrărilor. În mod corect, instanța de apel a considerat că momentul de la care se calculează începerea termenului de garanție este data de 19 decembrie 2003, când intimatul-pârât, deși putea refuza, a acceptat convocarea comisei de recepție și încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Termenul de garanție de 2 ani curgea de la data de 19 decembrie 2003, data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, termen înăuntrul căruia, potrivit clauzelor contractuale, antreprenorul răspundea de toate viciile lucrării.

Menționatele vicii puteau fi reclamate în termen de 6 luni de la data apariției acestora, dacă nu au fost ascunse cu viclenie și în termen de 3 ani, dacă au fost ascunse cu viclenie, cum, cu justețe, a reținut și instanța de apel. Este de subliniat, deopotrivă, că, instanța de apel a reținut, în mod corect, că, potrivit celui de-al doilea raport de expertiză, viciile lucrării s-au ivit înainte de data de 19 decembrie 2005, dată la care expira termenul de garanție, vicii ce au fost reclamate în termenul legal, recurenta-reclamantă răspunzând, atât pentru viciile descoperite în perioada de garanție și neremediate, cât și pentru cele sesizate ulterior acesteia, ca urmare a lucrărilor de demontare efectuate de noua societate executantă, având în vedere refuzul recurentei de îndeplinire a obligațiilor contractuale și de remediere a deficientelor și defecțiunilor.

În concluzie, constatând legalitatea soluției din apel și din perspectiva prevederilor speciale cuprinse în Decretul nr. 167/1958, criticile formulate de recurentă ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 din Decretul nr. 167/1958, cât și criticile ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 11 parag. 1 din Decretul nr. 167/1958 nu pot fi primite spre a conduce la admiterea recursului. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC R.C.V. SRL împotriva deciziei civile a secției a V- a civilă a Curții de Apel București nr. 367 din 17 octombrie 2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2012.