ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2012

Asupra recursului de față, din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, se constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1822 din 21

februarie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția

lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Centrul Cultural al Ministerului

Administrației și Internelor (fosta Casa de Cultură a Ministerului

Administrației și Internelor); a respins cererea formulată de reclamanta SC R.C.V.

SRL în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane

fără capacitate procesuală de folosință; a respins cererea de chemare în judecată

așa cum a fost precizată și modificată formulată de reclamanta SC R.C.V. SRL în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiată;

a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Ministerul

Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și

Internelor) în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC R.C.V. SRL și a obligat reclamanta-pârâtă

SC R.C.V. SRL la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 7.619,24 RON cu titlu

de despăgubiri; a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta

SC R.C.V. SRL în contradictoriu cu chemata în garanție SC A.M. SRL și a obligat

chemata în garanție la plata către reclamantă a sumei de 26.975,88 RON cu titlu

de despăgubiri; a admis în parte cererea reclamantei de obligare a chematei în garanție

la plata cheltuielilor de judecată și a obligat chemata în garanție la plata către

reclamantă a sumei de 6.724 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, în esență, că prețul antreprizei a fost plătit integral, că 60% din garanția

de bună-execuție constituită de reclamanta-antreprenor a fost restituită, restul

de 40% din aceasta, respectiv suma de 19.356,64 RON fiind reținută de pârâta-beneficiar

până la recepția finală, respectiv până la expirarea termenului de garanție de 2

ani, că antreprenorul răspundea pentru viciile ascunse ale construcției apărute

într-o perioadă de 2 ani de la data recepției lucrării, că în urma inspecției ISCIR-IT

s-a constatat că pe lângă faptul că aceste cazane nu aveau autorizație de funcționare,

proiectul de instalare nu era verificat și avizat și că instalația de încălzire

prezenta o serie de defecțiuni astfel cum rezulta din procesul-verbal de verificare

tehnică din 28 aprilie 2006.

Prin decizia civilă nr. 367 din 17 octombrie

2011, secția a

V-

a civilă a Curții de Apel București a respins

ca nefondat apelul declarat de apelanta SC R.C.V. SRL, în contradictoriu cu intimatele-pârâte

Centrul Cultural al Ministerului Administrației și Internelor și Ministerul

Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală Juridică și intimata-chemat

în garanție SC A.M. SRL, împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut, în esență, că reclamanta răspunde atât pentru viciile descoperite în

perioada de garanție și care nu au fost remediate, cât și pentru cele sesizate ulterior,

ca urmare a operațiunilor de demontare efectuate de noua societate executantă, pârâta

neputând fi obligată să încheie procesul-verbal de recepție finală, având în vedere

refuzul reclamantei de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contract și de remediere

a deficiențelor și defecțiunilor.

Reclamanta nu și-a executat obligațiile

contractuale, efectuând lucrările la care s-a angajat în mod defectuos și neserios,

cu un dezinteres total tratând, de asemenea, înștiințările referitoare la existența

viciilor evidente sau ascunse, refuzând a le remedia, recunoscând defecțiunile apărute

pe care expertul le-a considerat deosebit de grave, procedând și la livrarea unui

arzător pe gaze cu putere dublă față de puterea cazanului, ceea ce a produs deteriorarea

turbulatorilor și oprirea funcționării cazanelor de către ISCIR în condițiile în

care acestea erau într-o totală nesiguranță, deși garanția cazanelor era de 3 ani,

conform mențiunilor cuprinse în formularul C10.

Împotriva deciziei din apel a formulat

recurs reclamanta SC R.C.V. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de

pct. 6 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Este de subliniat că pct. 6 al art. 304

C. proc. civ. a fost strict formal indicat, nefiind dezvoltat conform cerințelor

legale spre a putea fi analizat.

Așadar, în temeiul pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- decizia a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a art. 5 din Decretul nr. 167/1958 care prevede în mod expres despre dreptul

la acțiune ce poate fi exercitat în termen de 3 ani de la data descoperirii viciilor,

instanța de apel reținând eronat că viciile au fost reclamate în termen de 3 ani

de la descoperire, instanța de apel neinterpretând, astfel, sintagma drept la acțiune

în înțelesul său legal, ci apreciind că este sinonimă cu reclamarea viciilor;

- decizia a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a art. 11 parag. 1 din Decretul nr. 167/1958, întrucât, în opinia recurentei,

termenele de prescripție încep să curgă de la data descoperirii viciilor, însă,

cel mai târziu de la împlinirea a 2 ani de la predare.

Față de menționatele critici, recurenta-reclamantă

a apreciat ca find prescrisă cererea reconventională, în speță termenul de prescripție

nefiind cel general, de 3 ani, întrucât beneficiarul lucrării putea acționa reclamanta

pentru vicii apărute în interiorul termenului de prescripție de 6 luni prevăzut

de art. 5 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta-reclamantă a concluzionat în

sensul că instanța a efectuat o aplicare greșită a legii, atât în ce privește modificarea

termenelor de la care începea să curgă termenul de garanție, cât și în ce privește

aplicarea termenului de 6 luni, respectiv 3 ani.

Recursul este nefondat.

Părțile au încheiat contractul de execuție

lucrări din 05 mai 2003 pentru executarea și finalizarea lucrării „Modernizare centrală

termică și stație hidrofor” la imobilul situat în București, sector 5, termenul

de finalizare a lucrărilor fiind 30 septembrie 2003, prelungit până la data de 15

decembrie 2003 prin actele adiționale din 14 noiembrie 2003.

În

data de 16 decembrie 2003, recurenta a notificat intimatul

M.A.I. să convoace comisia pentru efectuarea recepției la terminarea lucrărilor,

deși automatizarea instalației nu era pusă în funcțiune din vina reclamantei, astfel

cum rezultă din mențiunile cuprinse în procesul-verbal din 08 decembrie 2003.

În

data de 19 decembrie 2003, s-a întrunit comisia de recepție

care a constatat neexecutarea de către recurentă a unor lucrări contractate, conform

anexei la procesul-verbal.

În

data de 22 martie 2004, intimatul M.A.I. a fost în imposibilitate

de a pune în funcțiune instalația de automatizare, lipsind unele componente, conform

consemnărilor din minuta încheiată.

În

data de 14 aprilie 2004 s-a încheiat procesul-verbal care

atestă terminarea lucrărilor de punere în funcțiune a instalației de automatizare

a centralei termice.

Ulterior, intimatul M.A.I. a constatat

multiple defecțiuni, care, în conformitate cu art. 15.2. alin. (2) din contract,

la data de 09 decembrie 2005, prin adresă, au fost aduse la cunoștința recurentei-reclamante

cu recomandarea executării remedierilor pentru efectuarea recepției definitive,

recurenta nerăspunzând acestei solicitări.

Prin adresa din 30 ianuarie 2006, intimatul

a somat, din nou, recurenta-reclamantă să execute lucrările de remediere, în caz

contrar urmând să folosească garanția de bună-execuție, conform art. 16.3 din contract,

pentru a plăti efectuarea reparațiilor de către o altă societate comercială.

În

data de 23 februarie 2006, în perioada de garanție a lucrării,

reprezentanții recurentei-reclamante și cel al SC T.S.C. SRL au constatat existența

unor probleme la cazane.

În

data de 03 aprilie 2006 s-a procedat la oprirea centralei,

ISCIR-IT încheind procesul- verbal din 28 aprilie 2006 ce cuprindea defecțiunile

constatate, recurenta-reclamantă neprocedând la remedierea acestora.

În

raport cu evocatele împrejurări, intimatul-pârât a încheiat

un alt contract de execuție de lucrări cu SC T.S.C. SRL pentru remedierea defecțiunilor.

În

data de 12 mai 2006, recurenta, apreciind ieșirea din perioada

de garanție a centralei a solicitat intimatului efectuarea recepției finale și restituirea

diferenței de 40% din garanția de bună-execuție.

Este de observat că, potrivit art. 16.1

din contract, perioada de garanție a lucrărilor era de 2 ani și curgea de la data

recepției finale a lucrărilor.

În

mod corect, instanța de apel a considerat că momentul de la

care se calculează începerea termenului de garanție este data de 19 decembrie 2003,

când intimatul-pârât, deși putea refuza, a acceptat convocarea comisei de recepție

și încheierea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Termenul de garanție de 2 ani curgea de

la data de 19 decembrie 2003, data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea

lucrărilor, termen înăuntrul căruia, potrivit clauzelor contractuale, antreprenorul

răspundea de toate viciile lucrării.

Menționatele vicii puteau fi reclamate

în termen de 6 luni de la data apariției acestora, dacă nu au fost ascunse cu viclenie

și în termen de 3 ani, dacă au fost ascunse cu viclenie, cum, cu justețe, a reținut

și instanța de apel.

Este de subliniat, deopotrivă, că, instanța

de apel a reținut, în mod corect, că, potrivit celui de-al doilea raport de expertiză,

viciile lucrării s-au ivit înainte de data de 19 decembrie 2005, dată la care expira

termenul de garanție, vicii ce au fost reclamate în termenul legal, recurenta-reclamantă

răspunzând, atât pentru viciile descoperite în perioada de garanție și neremediate,

cât și pentru cele sesizate ulterior acesteia, ca urmare a lucrărilor de demontare

efectuate de noua societate executantă, având în vedere refuzul recurentei de îndeplinire

a obligațiilor contractuale și de remediere a deficientelor și defecțiunilor.

În

concluzie, constatând legalitatea soluției din apel și din

perspectiva prevederilor speciale cuprinse în Decretul nr. 167/1958, criticile formulate

de recurentă ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 din Decretul

nr. 167/1958, cât și criticile ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art.

11 parag. 1 din Decretul nr. 167/1958 nu pot fi primite spre a conduce la admiterea

recursului.

În consecință, pentru considerentele arătate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat

recursul declarat în cauză.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat

de reclamanta SC R.C.V. SRL împotriva deciziei civile a secției a

V-

a civilă a Curții de Apel București

nr. 367 din 17 octombrie 2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

mai 2012.