ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2016

Decizia nr. 228/2016

Asupra recursului:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 23 septembrie 2010 sub nr. 45325/3/2010, reclamanta SC A. România SRL a chemat în judecată pârâta SC B. SRL solicitând instanței să oblige pârâta la plata sumei de 44.074,62 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate în temeiul contractului de prestări servicii încheiat între părți la data de 01 aprilie 2009, să oblige C. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Pârâta SC B. SRL a depus întâmpinare și cerere reconvențională la cererea de chemare în judecată, solicitând respingerea cererii formulate de reclamantă ca netemeinică și nelegală și obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 158.609,00 lei și a penalităților aferente în valoare de 20.896,00 reprezentând facturi neachitate de către aceasta.

Pârâta SC B. SRL a formulat cerere de chemare în garanție a D. GmbH, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea chematului în garanție la plata sumei de 44.074,62 euro cu titlu de despăgubiri; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6881 din 03 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea principală formulată de reclamanta pârâtă SC A. România SRL, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC B. SRL, a obligat pe pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 44.074,62 euro reprezentând despăgubiri și a sumei de 36.136,71 lei cheltuieli de judecată și a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă; a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta-reclamantă SC B. SRL în contradictoriu cu chemata în garanție D. GMBH; a admis cererea de majorare a onorariului de expertiză formulată de experții E., F. și G.; a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 6.000 lei, câte 2.000 lei pentru fiecare expert, și a obligat pe pârâta-reclamantă SC B. SRL la achitarea în contul Blet a acestei sume.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta-reclamantă și-a executat în mod necorespunzător obligațiile contractuale în perioada noiembrie 2009, respectiv aceasta nu a realizat de o manieră corectă reparațiile la utilajele care făceau obiectul contractului. Această concluzie rezultă din raportul de contraexpertiză întocmit în cauză de trei experți, desemnați în mod aleatoriu de instanță, care au concluzionat în sensul că reparațiile au fost efectuate în mod satisfăcător de către pârâtă, cu excepția defecțiunilor apărute în perioada noiembrie 2009, deoarece pârâta nu a finalizat acele reparații ci a propus numai soluții de reparare, respectiv că soluțiile propuse de pârâta-reclamantă nu au fost cele corecte, cel puțin în cazul defectelor din perioada noiembrie 2009. Experții au mai reținut în cuprinsul raportului de expertiză și alte deficiențe în activitatea pârâtei-reclamante, respectiv faptul că aceasta nu a căutat soluții alternative pentru a asigura aerul comprimat și a permis funcționarea echipamentelor fără a efectua operația de curățire a două echipamente, așa cum era prevăzut în instrucțiuni, precum și că soluția adoptată de pârâta-reclamantă era cea mai simplă, de schimbare completă a subansamblelor nefuncționale, fără a încerca, din lipsă de experiență sau pentru creșterea valorii facturii care s-ar fi putut încasa, să se demonteze subansamblurile, să se expertizeze calitatea acestora, să se identifice piesele defecte din aceste subansambluri, să se înlocuiască numai acele piese defecte, să se refacă montajul pieselor și să se refacă reglarea și operaționalizarea acelor subansambluri.

De asemenea, instanța a reținut că fapta ilicită a pârâtei este probată și prin concluziile primului raport de expertiză tehnică, întocmit în cauză, precum și de raportul întocmit de specialiștii H.

Referitor la prejudiciu, acesta a fost dovedit prin facturile fiscale și dovada de plată depusă la dosar de către reclamanta-pârâtă, fiind vorba de suma de 44.074,62 euro achitată de reclamanta-pârâtă chematei în garanție, pentru piesele furnizate și reparațiile efectuate.

Cât privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, aceasta este prezumată în materie de răspundere civilă contractuală. Pe de altă parte, aceasta rezultă din probatoriul administrat în cauză, constând în raportul întocmit de specialiștii H., raportul de expertiză tehnică inițial, raportul de contraexpertiză.

Cât privește condiția culpei, instanța a reținut că și aceasta este prezumată în materia răspunderii civile contractuale, iar pârâta-reclamantă nu a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere.

Asupra cererii reconvenționale:

Instanța a reținut că pârâta-reclamantă nu și-a îndeplinit în mod corespunzător propriile obligații contractuale, punând pe reclamanta-pârâtă în situația de a apela la o altă societate comercială pentru repararea utilajelor. Pe cale de consecință, pârâta-reclamantă nu este îndreptățită a recupera de la reclamanta-pârâtă contravaloarea unor servicii prestate în mod necorespunzător.

Cât privește factura fiscală din 14 decembrie 2009, aceasta a fost emisă pentru suma de 138.159 lei reprezentând contravaloare motor tracțiune cu reductor. Prin urmare, este vorba de contravaloarea unei piese care, însă, nu poate fi pusă în sarcina reclamantei-pârâte întrucât, astfel cum s-a argumentat anterior, conform art. 2.2 din contract, pârâta trebuia să suporte contravaloarea tuturor pieselor, prețul achitat de reclamantă incluzând și aceste elemente, iar din probatoriul administrat în cauză rezultă că nu este operantă clauza nr. 4.6 din contract, nefiind imputabilă reclamantei-pârâte defectarea utilajelor.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat nefondată cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. SRL.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției de netimbrare, Curtea a reținut următoarele:

Conform articolelor 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, modificată și completată prin Legea nr. 123/1997, cererea pentru exercitarea apelului împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei se timbrează cu 3.953 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, iar potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Având în vedere dispozițiile articolului 20 alin. (2) din Legea privind taxele judiciare de timbru, Curtea a pus în vedere apelantei, prin citația emisă pentru termenul din 24 septembrie 2014 să achite suma datorată.

Curtea a reținut că susținerile apelantei în sensul că nu a putut achita taxa de timbru întrucât are activitatea suspendată, au fost analizate la soluționarea cererii de acordare de facilități la plata taxei de timbru, care a fost respinsă prin încheierea pronunțată la 23 iunie 2014.

Întrucât încheierea a rămas irevocabilă, nefiind formulată cerere de reexaminare, obligația de plată a taxei de timbru nu mai poate fi pusă în discuție.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 710/2014 din 24 septembrie 2014 a anulat apelul formulat de apelanta pârâtă SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6881 din 3 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtă SC B. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la termenul la care s-a pus în vedere apelantei să timbreze cererea de apel.

O altă critică este reprezentată de împrejurarea că nu a fost comunicată încheierea privind acordarea facilităților de la plata taxei judiciare de timbru, pentru a putea fi exercitată cale a de atac a reexaminării.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 și O.G. nr. 80/2013.

În combaterea cererii de recurs intimata-reclamantă SC A. România SRL a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, prin aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. care fac posibilă încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În speță, instanța de apel în mod corect a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, reținând că pârâta SC B. SRL nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit din 24 septembrie 2014.

Astfel, potrivit înscrisurilor de la dosar rezultă că cererea pârâtei privind ajutorul public judiciar sub forma acordării facilităților de la plata taxei judiciare de timbru a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din 23 iunie 2014, care a fost comunicată petentei SC B. SRL astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la dosar.

În ceea ce privește încunoștințarea apelantei-pârâte asupra obligației sale de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru termenul de judecată din 24 septembrie 2014, din citația existentă la dosar, rezultă că instanța i-a pus în vedere acesteia să timbreze apelul cu suma de 3.953 taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Critica recurentei privind nelegala sa citare nu este fondată. Astfel, se constată că, hotărârea recurată a fost dată cu pronunțată cu respectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

Dispozițiile art. 85 C. proc. civ. impun judecătorului obligația încunoștințării părților despre existența procesului civil, citarea părților fiind garanția contradictorialității și respectării dreptului la apărare.

La rândul său, art. 107 C. proc. civ., obligă judecătorul să verifice dacă părțile au fost legal citate și să dispună amânarea judecății ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

În speță, verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare față de pârâtă, la termenul de judecată din data de 24 septembrie 2014, când a fost soluționat apelul, se constată că aceasta a fost legal îndeplinită, întrucât partea a fost citată la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură din comuna Gruiu, sat Siliștea Snagovului, județul Ilfov.

În ceea ce privește necitarea pârâtei la termenul de judecată din 23 iunie 2014, se constată că potrivit dispozițiilor art. 21

1

alin. (2) din Legea nr. 146/1997, asupra cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, instanța se pronunță fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Așa fiind, nu se poate reține necitarea părții la acest termen de judecată, în lipsa dispozițiilor care impun citarea la soluționarea acestei cereri.

În ceea ce privește cererea intimatei reclamante SC A. România SRL privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte urmează să facă aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând onorariul de avocat de la 8.211 lei la suma de 2.000 lei, în raport cu documentele justificative depuse, sumă considerată rezonabilă, ținând seama de complexitatea cauzei, durata procesului, munca depusă de avocatul intimatei (depunerea întâmpinării). Înalta Curte apreciază că suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată întrunește condițiile cu privire la caracterul real, rezonabil și necesar al acestor cheltuieli.

Pentru considerentele reținute, conform art 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 710/2014 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 710/2014 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta SC B. SRL la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. România SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2016.

Procesat de GGC - NN