ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2020

HOTĂRÂRE
13.10.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1941/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 decembrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civila, sub număr de dosar x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 242.000 Euro, în echivalent RON la cursul BNR valabil la data plății, a dobânzii legale aferente, calculate de la data formulării acțiunii până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4835/14.12.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție C. ca neîntemeiată; s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; s-a respins cererea de chemare în garanție a societăților C. S.A. și D. S.R.L., ca neîntemeiată și s-a respins restul cererilor de chemare în garanție a societăților E. S.R.L. și F. S.R.L., ca rămase fără obiect. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 187.149,60 Euro reprezentând despăgubiri, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculate de la introducerea acțiunii 09.12.2015 până la data plății; s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, după cum urmează: către reclamantă a sumei de 37.775 RON, către chemata în garanție D. a sumei de 17.181,5 RON către chemata în garanție C. a sumei de 96.040,42 RON, către chemata în garanție E. a sumei de 25.176,89 RON și către chemata în garanție F. a sumei de 3.500 RON.

Prin decizia civilă nr. 2459A/2018 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamant A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4835/14.12.2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu apelanta-pârâtă B. S.R.L. și cu intimatele C. S.A., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., ca nefondat. A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L. împotriva chematei în garanție C. S.A. A fost obligată chemata în garanție C. S.A. să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 187.149,60 EUR reprezentând despăgubiri, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la introducerea acțiunii 09.12.2015 până la data plății. A fost respinsă cererea formulată de chemata în garanție C. S.A. privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată. A fost obligată chemata în garanție C. S.A. la plata către pârâta B. S.R.L. a sumei de 49.700,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost obligată intimata C. S.A. la plata către apelanta-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 35.997,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată apelanta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata F. S.R.L. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar către intimata D. S.R.L. a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost respinse cererile privind cheltuielile de judecată formulate de A. S.R.L., C. S.A. și E. S.R.L. ca neîntemeiate.

La 11 martie 2019, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 și a deciziei civile nr. 2459A/2018 din 5 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a Vl-a Civilă.

Recurenta-pârâtă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în ceea ce privește pronunțată cu privire la prejudiciul pretins de reclamanta A. S.R.L., precum și cu privire la soluția de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut că recursul este netimbrat.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La termenul din 13 octombrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Instanța a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte, în cuantum de 6253 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, iar recurenta-pârâtă a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a acesteia, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunilor din adresă și raport, acte ce i-au fost comunicate la 26 martie 2019, respectiv la 26 mai 2019, obligație asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul de judecată, precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 și a deciziei civile nr. 2459A/2018 din 5 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata S.C. C. S.A. privind cheltuielile de judecată având în vedere că nu a fost făcută dovada efectuării acestora.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 17 octombrie 2018 și a deciziei civile nr. 2459A/2018 din 5 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata S.C.C. S.A. privind cheltuielile de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1852/2020
Ședința publică din data de 7 octombrie 2020 Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI
ÎCCJ 2025-06-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 956/2025
Ședința publică din data de 3 iunie 2025 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2021 la 1
ÎCCJ 2020-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1620/2020
Ședința publică din data de 22 septembrie 2020 Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 6 mai 2014, sub nr.
ÎCCJ 2024-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 714/2024
de chemare în garanție a pârâtei S.C. G. S.A.; prin întâmpinare, a invocat excepțiile netimbrării, necompetenței teritoriale, lipsei calității sale procesuale pasive și tardivității cererii de introducere în cauză, în raport cu art. 204 ali
ÎCCJ 2022-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2022
Ședința publică din data de 9 februarie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 23.05.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat
Sursă